La Bac-Fest, sunteți șofer, organizator, scriitor, director de bibliotecă. Ce nu sunteți?
Ce nu sunt? Hm! Nu sunt liniștit. Eu nu sunt genul care să traseze sarcini din birou, care să dea ordine, care să aștepte să muncească alții. Îmi place să mă implic și pun suflet în ceea ce fac. Pentru că vreau ca totul să iasă foarte bine, ca invitații să aibă parte de o ședere plăcută, dacă nu memorabilă, iar publicul să fie mulțumit de evenimentele pe care le construim.
Care a fost, pentru dvs., momentul de vârf al evenimentului?
Mi-e imposibil să răspund la o asemenea întrebare. E ca și cum ai avea mai mulți copii și ai spune că unul dintre ei este mai important decât ceilalți. Nu se pot face ierarhii. Fiecare dintre evenimentele Festivalului Bacovia a avut rolul lui, publicul lui, plusurile și minusurile lui. Dar festivalul este construit ca un întreg, ca un mecanism care funcționează în măsura în care funcționează fiecare rotiță. Așa că, pentru mine, dialogul Mircea Cărtărescu – Bogdan Crețu este la fel de important ca spectacolul de animație propus de Trupa In the Spot Bacău, inaugurarea muralei Bacovia, „Cu voi“, realizată de Bogdan Scutaru, este la fel de importantă ca dezbaterea despre rolul lecturii, făcută cu adolescenții de la Reading is cool și așa mai departe. Indiferent că au fost vernisaje, dezbateri, colocvii, lansări de carte, conferințe, lecturi de poezie, spectacole etc., fiecare și-a găsit locul în structura festivalului. Iar sutele de băcăuani (și nu doar băcăuani) care au umplut Biblioteca Județeană „Costache Sturdza“, Aula Universității „George Bacovia“, Galeria Karo, Teatrul Fain sau Casa Bacovia stau mărturie.
Cum vă reculegeți și ce planuri aveți pentru anul viitor?
M-am „recules“ citind mesajele de felicitare care au curs din toate părțile și reacțiile pe care le-a generat această ediție Bac-Fest, dar, ca nu cumva să mi se urce la cap, m-am întors la Ecleziast (fiindcă am fost și la o înmormântare în aceste zile) și am recitit câteva texte bacoviene, care să-mi amintească faptul că totul e, de fapt, vânare de vânt: „Epitaf“, „Cogito“, „Cu voi“ etc.
Într-o țară a proiectelor mereu începute și aproape niciodată finalizate (cum spunea Eugen Simion), despre planuri vorbesc doar nebunii. Eu prefer să fac și apoi să vorbesc.
Ce dialoguri mai aveți cu Bacovia?
Mai stăm, când și când, la parole, sorbind un vinișor și fumând o țigară, mai visăm la lumi ce nu există, la câte-o duduie care veșnic citește, la o ebree, plângând peste ocean, sau la o femeie care cânta barbar… Și constatăm, cu uimire, că ni se termină apa, că alergăm adesea după nade frumos colorate și, vorba lu’ conu’ Mihai, că peste toate o lopată de țărână se depune. Dar tot noi ne consolăm la gândul că frumos este cerul, că va veni o vreme, că privighetoarea cântă… Așa că ieșim în grădina cangrenată, ne privim în oglinda larg-ovală, râdem în hi, râdem în ha, facem haz de necaz. Cum s-ar zice, trăim…
Ce poate fi mai frumos decât decembre?
Un alt decembre.
