„România este o mină de aur pentru surprinderea unor imagini captivante“

Interviu cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României

Start

De la dedicarea în sprijinul cauzelor umanitare și până la vocația artistică practicată la nivel profesional, Alteța Sa Regală Principesa Sofia ne oferă o perspectivă unică asupra evenimentelor care i-au format parcursul atât ca membru al Familiei Regale a României, cât și ca profesionist în domeniul fotografiei. Ultima expoziție vernisată la București a Alteței Sale Regale a debutat cu un album fotografic publicat la Curtea Veche Publishing, Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex, care explorează moștenirea industrială a României.

Dar preocupările Alteței Sale nu se opresc aici, acordând un interes deosebit temelor sociale, precum educația de mediu, alfabetizarea copiilor sau rolul femeii în societate, cărora le dedică inițiative, proiecte dar mai ales, o implicare profundă, în speranța că fiecare efort și activitate întreprinsă va contribui la bunăstarea țării și a românilor.


Cine este Principesa Sofia a României?

Înainte de toate, sunt un om care aparține artei.
Am petrecut jumătate din perioada universitară studiind Artele Frumoase și Fotografia în cadrul University of North Carolina din Asheville, în Statele Unite. Ulterior, am urmat cursurile de la Corcoran School of the Arts and Design din Washington, D.C., cu scopul de a îmi obține licența în Design Grafic.
Spre finalul celui de-al doilea an de la Corcoran, eram deja hotărâtă ca, după dobândirea diplomei de licență, să obțin ceea ce îmi doream cel mai mult, un master în Arta Fotografiei. Însă anul trei de facultate s-a suprapus evenimentelor din 1989 din România, astfel că mi-am întrerupt studiile.
Am vizitat pentru prima dată țara alături de Majestatea Sa Margareta în ianuarie 1990, la trei săptămâni după izbucnirea evenimentelor. Am fost martorele unei suferințe fizice și psihice inimaginabile. Mi s-a părut de neconceput să îmi continui studiile în condițiile date, așa că am decis să părăsesc Washington, D.C. și să mă mut înapoi în casa familiei din Versoix, Elveția.
Nu doar că am consolidat secretariatul tatălui meu alături de sora mea, dar am lucrat inclusiv la numeroase proiecte ale Fundației Regale Margareta a României, pentru a îmbunătăți situația României și a o ajuta să aibă parte de un viitor mai bun. În calitate de vicepreședinte al Fundației la acea vreme, am contribuit la identificarea unor proiecte majore, în campanii de strângere de fonduri în Statele Unite, precum și de ajutor umanitar, înlesnind promovarea activității Fundației pe scena internațională.
În anii care au urmat, mi-am dedicat toată energia și timpul necesar pentru a-mi ajuta țara să-și vindece rănile.

Am scris chiar și o colecție de cărți pentru copii și am avut ocazia să le public în București în 1995. Am donat Fundației câștigul obținut din vânzarea lor pentru a-i ajuta pe copii. Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să ofer un sprijin în orice fel posibil.

Știu că împărtășiți una din pasiunile Regelui Mihai, fotografia, și mai știu că pentru Alteța Voastră reprezintă mult mai mult decât atât, constituind o activitate realizată la nivel profesional. Cum ați descoperit fotografia? Ce v-a atras prima dată?

Din copilărie, l-am văzut mereu pe tatăl meu cu aparatul de fotografiat în mână. La o vârstă destul de fragedă, ne-a dăruit mie și surorilor mele primele aparate de fotografiat.
Cu mult înainte de a avea televizor, ne petreceam serile în familie urmărind cadrele realizate de tatăl meu. Surorile mele și cu mine îl ajutam la anumite intervale de timp, curățând panourile din sticlă care compuneau proiectorul de cadre, ca să ne uităm la ele și mai târziu.
Fotografiile și filmulețele pe care ni le făcea în vacanțe și de sărbători mi-au înfățișat o lume fascinantă, plină de culori și magie. M-au făcut să-mi doresc să surprind imagini care să îmi trezească aceleași emoții pe care mi le trezeau imaginile lui. Astfel a luat naștere ceea ce mai târziu a devenit profesia mea. Această sămânță a rodit, însă a avut nevoie de ani pentru a încolți, a crește și a ajunge la maturitate.

În adolescență, îmi petreceam timpul liber scriind și pictând. Cochetam cu ideea de a îmi crea o colecție de felicitări și de a scrie o carte, dar încă nu apucasem să o dezvolt foarte mult. Abia după ce am început să studiez Artele, lucrurile s-au așezat pe un făgaș și au devenit mai concrete.
În primul an de studenție, am urmat un curs introductiv în fotografie, care făcea parte din programul de cursuri obligatorii. Atunci totul a devenit mai clar. Am petrecut ore îndelungate în camera obscură a universității, descoperind o lume necunoscută mie până la acel moment. Am devenit parte din acel univers.
Am îndrăgit fotografia, astfel că nu mă mai simțeam atrasă de obținerea licenței în studiul Artelor. Cu toate acestea, am fost nevoită să îmi amân studiile din cauza unor dificultăți financiare. În anul care a urmat am pictat și am organizat expoziții în America, în ciuda convingerii personale că pictura nu mă inspiră, chiar dacă actul artistic în sine este o experiență neprețuită și plină de semnificație.

Mi-am reluat ulterior studiile, de această dată la Corcoran School of the Arts and Design din Washington, D.C. cu speranța ca, pe lângă o diplomă de licență în Arte și Design Grafic să urmez și cursuri de fotografie și să-mi îndeplinesc visul de a obține o diplomă de master în domeniu. În drumul meu spre facultate, treceam zilnic pe lângă sediul central al National Geographic și, privind clădirea, îmi doream enorm să ajung cândva la nivelul de excelență fotografică necesar pentru a putea lucra pentru revistă.
Așa cum se întâmplă deseori în viață, lucrurile nu se desfășoară așa cum plănuim, astfel că, după cum am menționat anterior, cursul vieții mele s-a schimbat complet în decembrie 1989 când eram în anul trei la Corcoran.

În 2007, când locuiam în regiunea Bretania, Franța, am decis să mă apuc din nou de fotografie. Pentru mine a fost un moment de cotitură.
Am avut norocul să găsesc un mentor, care fusese în trecut fotograf de război și care credea în potențialul meu artistic. Oportunitățile au început să prindă contur. În anii care au urmat, m-am dedicat fotografiei de peisaj și am condus kilometri întregi în toată Bretania, realizând mii de fotografii. De câte ori aveam posibilitatea să mă deplasez în alte țări, îmi luam camera după mine.

Alteța Voastră, ați avut numeroase expoziții în țară, dar și peste hotare și chiar la finalul lunii octombrie a fost vernisată cea mai recentă expoziție. Ce vă inspiră atunci când vă alegeți un anume subiect? Care sunt subiectele pe care le-ați abordat în această nouă expoziție și cum a decurs procesul de pregătire?

În 2010 m-am gândit să îmi afișez public lucrările, dar mă temeam de reacția publicului! Însă îmi doream să comunic cumva și să le împărtășesc oamenilor ceea ce fac.

Prima mea expoziție fotografică a avut loc în vara anului 2011 la Castelul Tronjoly dintr-un mic sat breton aproape de locul în care locuiam. Castelul era renumit printre cunoscătorii de artă și fusese adaptat să găzduiască expoziții de artă de câteva ori pe an, precum și festivaluri în fiecare vară, oferind o expunere excelentă.
Am avut ocazia să expun 50 de fotografii într-o perioadă de aproape două luni, timp în care au avut loc un festival folcloric, precum și un târg de carte. Fotografiile mele înfățișând peisajul rural și coasta bretonă au fost văzute de aproximativ 15 000 de persoane. Pentru că s-au vândut o mare parte din ele, m-am simțit încurajată să continui să îmi expun lucrările. Ca urmare, una dintre fotografiile mele de peisaj a apărut pe coperta unei reviste din Bretania în 2013, ocupând trei pagini. A urmat și mai multă expunere într-o altă revistă. Galeriile pariziene au început să fie interesate de ceea ce fac, iar curiozitatea față de lucrările mele s-a manifestat chiar și în Statele Unite și Japonia.
Până în prezent am vernisat 26 de expoziții în Europa, precum și pe alte continente. În 2016, în urma unei expoziții din Dubai, am devenit titulara Premiului Internaţional Kotinos pentru Excelenţă în Arta Fotografică, acordat în colaborare cu Philanthropy International Organisation și Saned International.

În România, mi-am expus pentru prima dată lucrările în București, în 2017. Expoziția a cuprins o colecție de fotografii cu peisajele și coasta bretonă. În deschidere, am prezentat o serie de cărți poștale, pe aceeași temă numită Ultramarine, publicată de Curtea Veche Publishing. La acea vreme locuiam încă în Franța și se scriau din ce în ce mai multe articole despre mine pe plan internațional. În anul 2018 m-am mutat permanent în România și tot atunci am început să îmi dezvolt un portofoliu de fotografii despre România.

De peste 150 de ani, membrii familiei mele, cu precădere femeile, au adus contribuții semnificative atât în patronajul și susținerea artelor, cât și ca artiști. În prezent, continui să duc mai departe această tradiție de familie, punându-mi arta fotografică în slujba țării mele și devenind parte din comunitatea artiștilor români care glorifică frumusețea României, istoria și cultura sa, precum și abilitățile sale nenumărate și potențialul enorm de dezvoltare.

Ca membru senior al Familiei Regale, mă dedic misiunii de promovare a României atât la nivel național, cât și internațional prin profesia mea, surprinzând și documentând cultura bogată a țării, istoria, mediul înconjurător, dar și cel cotidian, prin crearea de călătorii vizuale care ilustrează părți și fațete ale României rar văzute. Proiectul-umbrelă pe care l-am creat în 2017, Romania, a Celebration, este destinat tocmai acestui scop. A durat până ca acest proiect să devină realitate. Romania, a Celebration cuprinde o varietate de teme reprezentate prin albume și expoziții, care le oferă oamenilor oportunitatea de a descoperi România din perspectiva unică a unui membru al Familiei Regale a României.

Am început să promovez frumusețea peisajului țării noastre în Polonia. Expoziția a suscitat un interes deosebit multor persoane, în special studenților care nu fuseseră niciodată în România și pentru care, după cum mi-a mărturisit unul dintre ei, era doar un loc pe hartă până când a căpătat viață prin imaginile vernisate.

Primul meu album fotografic Mănăstirea română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale României/The Romanian Monastery. Celebrating Romania’s Spiritual Communities documentează viața celor care trăiesc în câteva din mănăstirile extraordinare ale României. A fost publicat în octombrie 2021, în ciuda condițiilor dificile date de pandemia de Covid-19.

În vara anului 2022 am organizat o expoziție în București în care am promovat frumusețea Maramureșului, precum și tradițiile maramureșene în pregătirea sărbătorii Sfintelor Paști. Tot în 2022 am fost invitată să fotografiez Domeniul Regal Săvârșin pentru Calendarul Regal 2023. Am avut un sentiment extraordinar știind că 12 dintre fotografiile mele vor decora nenumărate case atât din țară, cât și de peste hotare. Bunica și tatăl meu au iubit într-atât de mult Săvârșin, încât ne-au împărtășit această dragoste și mie și surorilor mele. Domeniul Regal Săvârșin ocupă un loc special în inima mea, iar fotografiile realizate acolo înseamnă mai mult pentru mine decât simple imagini pe hârtie.

Ultima expoziție a avut loc recent, în octombrie 2023, în București. Alături de colaboratorii mei, am vernisat o expoziție multimedia cu tematică istorică, culturală și industrială, centrată pe explorarea urbană și rurală. În deschidere, am susținut și lansarea unui album fotografic Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex/Of Stone and Steel. A Voyage into the World of Urbex, publicat de Curtea Veche Publishing, ca parte complementară a expoziției. Atrăgând atenția asupra acestor locuri, sperăm să contribuim la prevenirea căderii lor în uitare.

Alteța Voastră, aș mai avea o curiozitate legată de acest subiect. Există vreun fotograf celebru pe care îl apreciați în mod deosebit și, dacă da, de ce?

Sunt sute de fotografi extraordinari în lume, iar o parte din ei sunt adevărate superstaruri în domeniu, precum Ansel Adams, unul din pionerii fotografiei moderne. A fost faimos pentru peisajele surprinse din Yosemite National Park. A fost de asemenea un susținător devotat al conservării și prezervării mediului, iar lucrările sale, precum și apărarea constantă a mediului înconjurător au contribuit la extinderea sistemului de parcuri și rezervații naționale din Statele Unite.
Steve McCurry, un fotojurnalist, este tot unul dintre cei mari. Probabil cea mai cunoscută fotografie a sa este Afgan Girl, pe care a surprins-o în 1984, și care a ajuns pe coperta revistei National Geographic, fiind folosită de numeroase organizații, precum Amnesty International.
În Bretania se organizează anual un festival de fotografie în La Gacilly. Cei mai buni fotografi din lume își expun lucrările acolo. Steve McCurry a fost unul dintre ei. Am avut privilegiul de a-i întâlni pe câțiva: Georges Steinmetz, Peter Menzel, Robin Hammond, Alessandro Grassini, precum și Vincent Munier și Mirella Riccardi, pe care părinții mei i-au întâlnit din întâmplare în Africa.
Thomas Jorion este fotograf Urbex, iar imaginile surprinse de el m-au inspirat pentru cea mai nouă expoziție a mea Din piatră și oțel. O călătorie în lumea Urbex/Of Stone and Steel. A Voyage into the World of Urbex. A fotografiat numeroase locații Urbex din toată lumea, iar lucrările sale mi se par deosebit de frumoase. Albumele sale ocupă un loc special în colecția mea personală.

Dar să nu-i uităm pe fotografii români! Avem artiști fotografi extraordinar de talentați, dintre care mulți au fost premiați pentru lucrările lor fantastice și ar dura enorm să îi menționez pe toți! Cu toate acestea, apreciez în mod deosebit arta magnifică a fotografiilor lui Vlad Dumitrescu, care se integrează profund în spațiul rural românesc, documentând stilul de viață nepieritor și fotografiind generațiile în etate care rămân în micile lor sate. Imaginile sale sunt poezii vizuale pentru mine, pentru că radiază dragostea nețărmurită pe care acest fotograf o are pentru țara noastră.
Mai este și Mihaela Noroc, care a surprins câteva imagini cu adevărat remarcabile, călătorind pe tot globul și oferindu-ne portrete remarcabile ale femeilor de pretutindeni.
Admir lucrările fotojurnalistului Silviu Matei, pe care îl pasionează capturarea imaginilor din natura sălbatică. Grație muncii sale în a fotografia urși, lupi și lincși din țara noastră, a contribuit la creșterea conștientizării față de aceste comori vii din munții noștri, precum și la protejarea urșilor.

Ce alte pasiuni sau hobbyuri mai are Alteța Voastră Regală?

Mă pasionează multe lucruri, dar voi enumera trei dintre acestea: educația de mediu, alfabetizarea, în special a copiilor și rolul femeii în societate.
Educația oferită în școală copiilor de a avea grijă de mediul înconjurător este ceva ce mă interesează în mod deosebit.
Am vizitat o școală din mediul rural toamna trecută, unde copiii participă în fiecare primăvară la un proiect care durează o săptămână. Curăță malul unui râu din apropiere și construiesc căsuțe pentru păsări în care acestea își pot face cuib. Discuția pe care am avut-o cu directoarea școlii pe tema acestui proiect a fost înălțătoare, datorită scopului nobil de a-i învăța pe copii să aibă grijă de mediul înconjurător.

Cu cât învață mai devreme să îngrijească natura și să respecte lumea în care trăim, fie că vorbim de plante sau animale, râuri sau oceane, cu atât mai bine. Trebuie să avem în vedere repercusiunile acțiunilor noastre, mai mult sau mai puțin importante, și cum ne afectează relația cu mediul. Întrucât suntem cu toții interconectați și dependenți unii de ceilalți, este necesar să învățăm să fim respectuoși și responsabili încă din primii ani de viață. Copiii noștri sunt viitorul nostru și vor fi nevoiți să trăiască și să se adapteze la o lume din ce în ce mai complicată și mai dificil de gestionat. Grija față de planetă sub toate aspectele sale și supraviețuirea noastră ca specie sunt în topul priorităților.
Mă interesează în mod deosebit alfabetizarea, mai ales a copiilor. În opinia mea, nu este nimic mai neprețuit decât să-i văd cum învață să citească, să descopere fericirea dintre paginile cărților și cum reușesc să citească fără ajutorul unui adult. Alfabetizarea este plină de avantaje! Contribuie la dezvoltarea cerebrală a celor mici și le stimulează imaginația. Le permite copiilor să-și dezvolte abilități de comunicare și să înțeleagă lumea în care trăiesc. Alfabetizarea este un instrument util pentru învățarea ulterioară, pentru descoperiri, precum și pentru independență.

Un alt subiect important pentru mine este dat de susținerea femeilor și fetelor de a-și atinge potențialul maxim, în toate aspectele vieții lor și în societate. Așa cum știm, datorită limitărilor cărora femeile au fost nevoie să le facă față de-a lungul istoriei, încă există un grad de ocupare destul de redus în multe profesii. Însă este încurajator faptul că din ce în ce mai multe femei ocupă poziții de leadership și au succes. Astfel de femei sunt adevărate modele de urmat și sunt o inspirație pentru toți. În familia mea, au existat două femei care au avut un rol de o importanță și influență deosebită și mă gândesc mai ales la Regina Maria și Regina Mamă Elena, dar nu numai.

Regina Maria a fost o femeie nu doar curajoasă, ci și complexă și remarcabilă în multe privințe. Efortul depus în domeniul diplomatic și în cel al ajutorului umanitar pentru țara noastră în timpul Primului Război Mondial și, ulterior, în timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1919 i-au câștigat admirația și afecțiunea lumii întregi.

În 1926, a „cucerit“ Statele Unite cu șarmul, inteligența și abilitățile diplomatice. Peste 300 000 de newyorkezi au ocupat străzile din Manhattan pentru a o întâmpina. Li s-a adresat liderilor economici americani printr-o formulare ușor neobișnuită: „Oameni de afaceri americani, veniți și investiți în țara mea.“

A fost un ambasador desăvârșit și un model demn de urmat pentru femei din toate sferele sociale. Regina Maria a patronat Crucea Roșie Română, atrăgându-și un imens respect pentru munca sa ca infirmieră în timpul Primului Război Mondial. Era prezentă atât în tranșee, cât și pe front, înfruntând fără teamă gloanțele și bombele. Era prezentă în spitale, printre cei răniți și bolnavi.
A fost de asemenea una dintre cele două persoane de la Conferința de Pace de la Versailles care, prin șarmul și inteligența sa, a îndeplinit cea mai arzătoare dorință a României, cea de unitate națională. Străbunica mea a fost o femeie extraordinară și mi-aș dori să o fi cunoscut.

Și mai este, desigur, și bunica mea, Regina Mamă Elena. Am petrecut multe sărbători împreună, precum Paștele sau Crăciunul, de când mă știu. Reședința sa, Villa Sparta, aflată pe dealurile Florenței, chiar deasupra locului în care a apărut Renașterea, a găzduit un flux constant de oameni fascinanți, de la intelectuali la artiști. Un oaspete de care îmi amintesc că îi frecventa des reședința este Harold Acton, un scriitor britanic remarcabil, savant și estet. Bunica mea ne ducea mereu să vizităm muzeele din Florența în timpul șederilor noastre, astfel că am primit o educație înfloritoare în artă și cultură.

Dar Regina Mamă Elena a fost mai mult decât o bunică iubitoare și fascinantă, înconjurată de oameni extraordinari, și care încuraja activitățile culturale. Credința sa profundă a ajutat-o să treacă peste perioadele dificile din viața sa și ne-a învățat să separăm binele de rău și să nu ne lăsăm niciodată cuprinse de amărăciune.
S-a folosit de influența sa pentru a-i salva pe evreii români de la a fi deportați în taberele de concentrare naziste și i s-a acordat, postmortem, în 1993, titulatura onorifică de „Drept în Rândul Popoarelor“ de către statul Israel. A fost o femeie minunată, pe care am admirat-o și față de care am avut o considerație deosebită. Regina Mamă Elena a fost o adevărată inspirație și un model demn de urmat pentru multe femei.

Nu în cele din urmă, aș dori să le aduc un omagiu tuturor eroinelor, femeilor curajoase și tenace necunoscute majorității populației, care luptă pentru drepturile lor împotriva nedreptăților, abuzului și violenței.

Credit foto: A.S.R. Principesa Sofia

Aveți o carte preferată? Și de ce? Există și albume fotografice pe care le apreciați în mod deosebit?

Sunt atât de mulți autori și cărți fabuloase! Dar am câțiva autori preferați.
Ursula K. Le Guin a scris ficțiune speculativă, inclusiv science-fiction. Este autoarea unei serii remarcabile de cărți fantastice numită Earthsea, precum și a seriei pentru copii Catwings. A scris de asemenea și poezie.
Apreciez mult și scrierile aparținând lui Colleen McCullough, autoarea romanului Pasărea Spin, precum și a altor cărți mai puțin cunoscute. Abilitățile sale de scriere sunt pline de măiestrie și profunzime. Devine aproape imposibil să-i lași cărțile din mână.
Desigur, probabil la fel ca mulți oameni din lumea întreagă, sunt o mare fană al lui J.R.R. Tolkien! Pe lângă capodoperele Hobbitul și Stăpânul Inelelor, a scris și Roverandom și Letters from Father Christmas, lecturi încântătoare pentru cei mici.

În ceea ce privește albumele fotografice, le-am menționat deja pe cele ale lui Thomas Jorion. Dețin de asemenea albume de Ansel Adams. Dacă lucrările unui fotograf îmi pot face inima să tresalte și sunt publicate, mai devreme sau mai târziu, respectivele albume își vor face loc în biblioteca mea.

Alteța Voastră Regală, îndreptându-ne către finalul interviului, aș dori să vă întreb ce gânduri aveți pentru viitor? Și, de asemenea, dacă v-ați propus viitoare proiecte.

Îmi doresc să îmi continui activitatea fotografică și să aduc în atenția publicului noi povești vizuale atât între granițele țării, cât și dincolo de ele. Țara noastră are atât de multe de oferit și de împărtășit nu doar celor care o locuiesc, dar și acelora din afara ei.
Avem o cultură bogată, avem păduri virgine care merită prețuite și protejate, avem cele mai mari ținuturi mlăștinoase din Europa, avem marea și munții, avem situri istorice importante și avem numeroase minți talentate și strălucite. România are multe de oferit, iar din punctul de vedere al unui fotograf, este o mină de aur pentru surprinderea unor imagini captivante.

Avem o țară frumoasă și generoasă de care trebuie să avem grijă și pe care trebuie să o dezvoltăm și voi continua să o promovez chiar mai mult în viitor. Îmi voi folosi abilitățile în tandem cu munca pe care o realizez alături de familia mea în acest scop care ne răpește tot timpul și energia. Pentru că ne iubim țara, lucrăm la diferite niveluri, și pentru că punem România pe primul plan față de noi, putem să contribuim la starea sa de mai bine într-un mod eficient, în care putem să ne valorificăm și talentele personale.

Prin Romania, a Celebration voi continua să dezvolt noi proiecte. Următoarele două deja au început să prindă contur în mintea mea. Sper că le voi putea materializa în următorii doi ani.

În viitor voi lucra  la noi cărți pentru copii, iar pentru o parte dintre acestea ilustrațiile vor fi realizate de singurul meu copil, Eelaz, de asemenea un artist. Acest proiect comun va sublinia importanța alfabetizării copiilor mici și îi va ajuta să își dezvolte abilitățile de citire.

Credit imagine reprezentativă: Gabriel Motica

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×