Toți avem măcar un prieten imaginar, dar sperăm să-l iubim până la capăt. Dacă el nu se simte iubit, atunci pornește într-o călătorie prin lume și trece prin multe aventuri nu toate din cele mai fericite.
Echipa de la premiera din Teatrul Țăndărică a făcut minuni. Ne-a dat un spectacol plin de umor prin păpușile excelent proiectate și mișcate, dar și prin scenografia și dichisul foarte ingenioase. Când peria de toaletă vorbește fiind trasă de mâner și are două capete ca să vorbească unul dacă celălalt nu poate; când rața își deschide stomacul ca toată lumea să vadă ce trebuie ea să mănânce din cauza „proprietarului” său care nu mănâncă destul; când Baubau sunt trei actori îmbrăcați în niște haine roz sau mov foarte lungi și pe față au niște emoticoane; când fetița imaginară patinează cu un umor nebun, iar șoseta urât mirositoare se trezește întinzându-se; când Rikki Dikki, personajul principal, se transformă în șoricar și este tratat împotriva puricilor cu un polonic, un făcăleț și ceva pudră – atunci e clar că avem de-a face cu o echipă mai mult decât talentată. E foarte bună și adaptarea cărții lui Michelle Cuevas.
Două lucruri nu m-au convins destul: muzica și pronunția actorilor când cântau. Din muzică lipsea acea emoție dinamizantă care să te ridice de pe scaun; iar textul cântecelor nu se putea înțelege. Dar să nu uităm că eu sunt adult care, cum aflăm și din spectacol, nu-și mai vede prietenii imaginari. Așa că să fiu tratat cu înțelegere.
Imaginea reprezentativă: Teatrul Țăndărică
