Tânărul scriitor și profesor Andrei Mocuța se reinventează, din perspectiva formulei sau a viziunii literare, în aproape toate proiectele desfășurate cu o consecvență uimitoare. E de ajuns să amintim antologia de poezie Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks,în care mai mulți poeți români, la invitația autorului, au reconstituit poetic atmosfera serialului, la propria sa poezia (Andrei Mocuța este autorul unui volum de versuri SF, Contact)sau la traducerile din Richard Brautigan.
Experiența profesorului de liceu, afinitățile față de anumite spații, opere sau autori, stagiul doctoral, relațiile personale sau traumele unor episoade marcate de boală devin contextele și pretextele celor două romane ale sale: Transfer și, cel mai recent, Salinger și fata cu părul roșcat[1]. Acesta din urmă îl aduce în prim-plan pe Andrei, un alter ego al autorului (practic, între autor și personajul narator, amintit, nu prea există deosebiri evidente). Aflat în perioada scrierii tezei de doctorat, Andrei din roman este nevoit să țină câteva seminarii despre viața și opera lui J.D. Salinger, afirmând despre activitatea sa, următoarele: ,,Era mai mult un curs experimental adresat nespecialiștilor, un fel de opțional exotic“ (p. 11). Detaliul biografic devine din nou vizibil, căci este cunoscută pasiunea și cercetarea, împlinite printr-un doctorat, pe care Andrei Mocuța i le dedică autorului american.
Autorul, un personaj în toată regula
Studenții participanți formează o comunitate plină de tușe realist-comice. Dacă Natașa, un soi de variantă feminină a lui Sarsailă autorul,poeta grupului, realizează niște comentarii literare, într-un limbaj prolix-obscur, generând o atmosferă comică, aparte, Veliar este, am putea spune, scepticul sardonic, uns cu toate alifiile îndoielii și ale suspiciunii. Este gata oricând să îi țintească pe cei lipsiți de umor, autoironie sau luciditate, cu săgețile otrăvite ale dozei sale nelimitate de sarcasm. Ilonka trece mai rar pe la cursuri, ea locuind în Ungaria. Pare a fi destul de implicată în descifrarea intuitiv-ludică a operei salingeriene. Întâlnim și un personaj misterios, o măicuță pe nume Siluana, care corespondează prin intermediul unor e-mailuri cu Andrei, dovedindu-se a fi, în spatele unei aparențe monahale suspecte și ea, o înrăită admiratoare a lui Salinger. Misterioasa Simona, fata cu părul roșcat, apare încă de la începutul cursurilor. Are o inocență și o senzualitate desprinse parcă din universul nabokovian sau din cel al filmelor lui Luc Besson. Totodată, dovedește o cunoaștere temeinică a subiectului seminarului, fapt care va suda și mai mult apropierea, de diferite naturi și temperaturi, dintre ea și tânărul profesor.
În cadrul acestui seminar neconvențional, Andrei își propune, în primul rând, realizarea unui arbore genealogic al familiilor lui Seymour Glass și a lui Holden Caulfield, eroii celor mai cunoscute scrieri salingeriene, bazat pe o rețea a legăturilor și a înstrăinărilor, complexă și insolită. Mizează și pe dezvăluirea unor date semnificative din biografia controversatului scriitor, un reper pentru generațiile de pe întreg mapamondul. Andrei, îmbinând talentul nativ al povestitorului cu cel al selecționerului versat de informație academică, le va dezvălui studenților un Salinger straniu și complicat, o îmbinare versatilă între Scrooge și Bartleby.
Salinger – între spiritualitatea orientală și realismul năbădăios al actualității sale
Premisa de la care pornește profesorul, în cunoașterea și descifrarea biografiei scriitorului, este legată de cele două borne spirituale, budismul zen și catolicismul mistic, care i-au influențat acestuia întreaga concepție de viață și de creație. Reușește astfel, în câteva expuneri, să reconstituie atmosfera practicării acestor religii devenite pentru autorul american o oază de reflecție și de reviriment spiritual. De la bibliografia solidă pe care o consultă Salinger, formată din exegezele unor maeștri precum Daisetz T. Suzuki, Lahiri Mahasaya, Swami Vivekananda, Sri Ramakrishna sau Yogananda, până la practica propriu-zisă a doctrinei acestora nu a fost decât un singur și decisiv pas. Fapt care, oferindu-i o nouă direcție umană și artistică, i-a deschis ,,modul alternativ de viață: existența cea dreaptă ca ființă umană și exprimarea cea dreaptă ca artist“ (p. 92). Ficțiunea acestuia își extrăgea sevele, esențele din asemenea practici, care îi deschideau supape de evadare din lumea obișnuită, departe de realismul cenușiu, tot mai haotic și mai dezlănțuit în jurul său: ,,El nu mai era mulțumit cu zugrăvirea unui realism social și încerca, prin ficțiune, să comunice epifanii, experiențele profunde, cele mai revelatoare ale personajelor“ (p. 92).
Când tăcerea devine metaforă
Spectacularul livresc pe care profesorul îl realizează este relevant pentru dimensiunea intertextuală, multiculturală a romanului. Salinger aderă, cum ar indica Sfâșierea lui Orfeu, semnată de Ihab Hassan, un volum care îi include și pe scriitori ca Hemingway, Kafka sau Camus, la tăcerea care devine metaforă (p. 110),un antidot împotriva digresiunilor inutile și zgomotoase. Ritmul existenței pentru care Salinger a optat, în cadrul unei estetici a discreției și a nuanțării lucrurilor, i-a devenit filosofie de viață și de creație. Apoi, semnificative rămân și episoadele care surprind apropierea și admirația lui Nabokov față de creația salingeriană, legătura de influență a acestei operei pentru generația beat, dar și relațiile cu propriile sale soție și fiică, grăitoare pentru valoarea lor de document social și antropologic.
Aventura formării și a divergențelor
Climatul universitar devine o heterotopie (Foucault) a alterităților și a identificărilor, iar actul predării, ,,un proces imprevizibil cu efecte misterioase“ (p. 67), în care atât naratorul, cel care își asumă un rol didactic, creativ și dezinvolt, cât și cei câțiva studenți, pornesc într-o aventură formativă înainte de toate. Astfel, nu de puține ori, opera și viața americanului devin oglinzi pe marginea unui drum, care reflectă și societatea românească, cel puțin cea actuală. Pornind astfel de la povestirile sau de la celebrul roman De veghe în lanul de secară, studenții realizează o lectură de identificare, în măsura în care devin conștienți de realități scrierilor respective, pe care le recunosc și le confruntă în propria lor lume cotidiană. Mai mult decât atât, indiferent de societate sau de timp, incertitudinea, ezitările, compromisurile specifice unei vârste sau culturi devin borne ale anxietății într-o lume tot mai divizată și mai complicată. Într-un dialog dintre studenți și profesor este abordată, printr-un joc subtil de cuvinte dintr-o scenă a celebrului roman amintit mai sus, ideea unei pârghii de salvare oferite unor tinere personaje aflate la granița maturității, într-un moment de schimbare a direcției de gândire și acțiune: ,,Actul de a prinde copiii în pericol să cadă în prăpastie – și, eventual, în maturitate – înseamnă să intervină salvându-i și anticipându-le mișcarea“ (p. 58). De aceea, opera salingeriană poate fi citită și ca un manual de supraviețuire într-un climat al superficialității și al obediențelor dăunătoare la nivel social și individual.
Interstițiul fragil dintre ficțiune și veridicitate
Ceea ce reușește Andrei să facă, pe tot parcursul acestor episode, este să îl transforme pe Salinger, dintr-un personaj biografic în unul ficțional. Pare a afirma Andrei, dincolo de rânduri, Salinger c’est moi! Prin faptul că își asumă, prin lentila propriei lecturi, proiecția unui Salinger subiectiv, atașant și controversat, apropiat și detașat de lume, creație, spirit. Astfel, spre finalul romanului, naratorul, însoțit de Simona, pornește pe urmele lui Salinger, tocmai până în America, în cadrul unei burse de cercetare. Acest eveniment îi oferă prilejul participării la tot felul de conferințe despre autor, dar și al explorării mediului destul de izolat în care acesta a trăit și a scris în ultima parte a vieții.
Contactul direct cu lumea salingeriană îi prilejuiește lui Andrei o experiență formativă. Această ședere academică se preschimbă, chiar la final, într-o aventură insolită, determinată de impactul pe care literatura îl are asupra lui Andrei, aceea a unei atitudini rebele (M. Vargas Llosa), necesare în schimb depășirii unor bariere convenționale și confruntării cu o realitate cunoscută doar în spațiul textului. Dovedind o cutezanță ieșită din comun, împreună cu Simona pornește în căutarea casei în care a locuit idolul lor și în care vor intra prin efracție. Pentru Andrei, această incursiune are și un rol cathartic. Descoperirea pe viu a universului idolului său îl fascinează și îi produce o schimbare de viziune și de atitudine. Prin această atitudine curajoasă, naratorul se angajează și într-o aventură interioară, benefică în măsura în care va reuși, în urma acestei experiențe, să își depășească propriile limite, limitări, ezitări.
Realitatea americană și cea românească se întrepătrund și comunică prin canalul ficțiunii, într-un univers în care adevărul și plăsmuirea, bârfa/cancanul și vorbirea elevată/doctă conviețuiesc într-o armonie posibilă doar în universurile ficționale veritabile.Rezultatul este cel al unei proze de atmosferă, scrise și citite într-un ritm antrenant, dinamic, aventuros.
[1] Andrei Mocuța, Salinger și fata cu părul roșcat, editura Polirom, Iași, 2025.
