Șamanul corporatist

Start

1.

Bronzul orașului îngropat în rutină.
Există automate ale iubirii, morții, inaniției, dorinței,
inchizitoriale casierițe ale dimineților demascate de șuieratul
trenurilor.
Martirul garsonierelor de 15 metri pătrați,
dezvelit de razele fără alternativă.                                      
Marfarul sacrat cu aripi fumegoase,
mama modestă nu strâmbă din nas, părintele pântecos îi pipăie
pulpa.
Hrana e hramul bisericii interioare.
Doar șamanul corporatist fumează impasibil.   

2.

Mașinării anonime.
Mecanica interioară s-a plasticizat,
Fără endomorfină în vene,
Fe, C, Ca, rezistențe ale deșeurilor ecologice,
Misticizăm planurile de viitor în urne de vot.
Nu avem iubite/iubiți, numai holograme pâlpâitoare.
Nu avem Inteligență Artificială.

3.

Pisica din beton prefabricat,
Pașii vibrează într-o tăcere terifiantă,
Biserica de peste drum a înghițit tot ce a mai rămas,
Acte de identitate multipolară.
Guri de plastic, cărți despre privatizare accelerată,

4.

În culorile mașinilor de tocat deșeuri,
Mama m-a învățat să mor repede,
Geamurile fumegând deasupra orașului prins în ambuscada macaralelor,
Sânii cusuți cu cabluri de oțel, 
Spectrul seroaselor sentimente atinge apogeul în vitrina  singurătății,
Tu
Ești plasma
Odiseelor
Spațiale
Sanctuarul
Artificial.

5. 

Apelurile copulării digitale, oamenii cu timpane arse,
Ritm renascent al interiozității.
Oamenii mor de singurătate.
În cadența coralină a clopotelor
Perfecțiunea sentimentelor telegrafice din scrisorile de adio și mai vreau
Intoleranță interioară aproape de gradul zero, monștrii apatici ai avariției,
Supape de defulare ale egoului mastodont, suntem resturile unui singur trup,
Propriile alegeri sunt craterele de pe obrazul osebitor dintre tine și univers.

6.

H2O,
Răni roșiatice ale cerului asimptomatic,
Doar câteva traulere-uzină
Traversează
Zenitul
Cu o oarecare timiditate.

7.

Șamanul, în piele de căprioară, cu picioarele butucănoase,
Micul dejun, în propriul pat,
Pădurea dârdâie.
Șamanului îi vrea pe toți rapaci precum țestoasele.
Nu dă doi bani pe pielea mea, dar eu îi dau viața,
Necazul îl iau cu mine în mormânt.

8.

Omul se zbate în cutia de chibrituri
E gol în oase,
Suntem paiațe, 
Lumina s-a scurs din retină,
Deși eu te iubesc, nu te-am văzut
O dată, 
Nu judeca prea aspru o copilă,
Nici zile nu-s, nici ani-n carnea incoloră,
Litere lezate de lama Domnului,
Sunt mesageră. Nu mă topesc îndeajuns, deși atât.
Anomalii interioare. Stau pe băncuță. Nu smulg
Privirile din pământ. Sunt piatră. Cu toate că-n piept se zbat
Condorii. Mustesc de ambiții.
Să nu mă strigi în visul numărul zece!
Ghiftuită nu-s, dar mă strecor în somn. Sub pielea ta. Ghinion.
Nu-ți cunosc părinții. Obrazul fin.
Ești drept ca un talmud. Poate a ta milă. Setea.
Culoarea e în tine. Zeu inodor. Maestru Păpușar.
Lumina e hazlie. Liniile vieții, culoare fără sfârșit.
Prietenii se ascund sub lespezi. Judecători prefăcuți.
Șir al lui Fibonacci
Răspândit din frunză-n melc.
Nu ți-am vorbit decât în somn. Șaman corporatist.
Emani un damf sălbatic. Mistic molipsitor.
Pingala.
Rămân reziduu radical.
Mai bine mor. Un drum distorsionat. Ecou distant.
În vene se-îngrămădesc. Viitorul e mic și capricios. 

Imagine reprezentativă: Adolph Gottlieb

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×