despre_divertisment
Nu sunt în stare să precizez cu exactitate când am încetat să te mai plac, cinema. Dacă-mi răscolesc memoria, pot să accesez arhiva intimă și oarecum neclară și da, îmi amintesc că atunci când eram mic îmi plăceau atât filmele, cât și serialele, comediile, dramele, documentarele ficționale, desenele animate.
M-au distrat, m-au învățat ceva și mi-au servit drept subiect de conversație. Televizorul este locul în care copiii s-au întâlnit unii cu ceilați, iar ficțiunile audiovizuale au făcut parte din jocul vieții mele până nu știu când, pentru că nu știu când au încetat să mă mai seducă urzelile, dar s-a întâmplat, și asta înainte de inventarea HD-ului.
Când știm adevărurile, ignorăm minciunile. Ieri după-amiază, pe înserat, totul a devenit previzibil sau nesurprinzător, e totuna. Coloanele sonore cacofonice, monotonia ca ultima anghinare din borcanul de murături, uite, mă interesează mai mult mâncarea.
În cele din urmă, ideea unui alt film mă plictisește, pentru că totul mi se pare inutil, pe lângă faptul că e scump și același lucru mi se întâmplă cu televizorul, muzica, cărțile, revistele, radioul, jurnalismul, cu actualitatea în general, ficțiunea aia care îi păcălește pe proști.
Știu foarte bine că nu mă interesează lucrurile care îi interesează pe cei mai mulți. Doar că nu știu când a început deziluzia. Știu bine că nu o să îmi recapăt interesul, pentru că nici nu îmi doresc asta. Așa se întâmplă când ești un tip visător, care aduce mereu ficțiunea în propria realitate, neavând nevoie de ajutor pentru această slăbiciune. Așa se întâmplă când ești un tip schimbător, care visează la orice, mereu în altă parte. Mereu din afară, alter-nativ, mereu străin, ca într-o căutare ratată a interesului în sine.
despre_metodă
Am văzut un bărbat curățând grădina în fiecare zi, ca în fiecare zi să se murdărească din nou. Am văzut pe cineva care în fiecare zi se afișa pe rețele de socializare. Am văzut lumea ca pe un ritual lipsit de sens și apoi, pentru că sunt un tip cu metode, am trimis totul la dracu cu cărți. Atunci când nu mai cred în Dumnezeu, el îmi apare, iar aceasta este metoda mea.
despre_yoghini
A ajunge cu mâinile la picioare, ca și cum ai ajunge la picioare, e o călătorie a vanităților, este o călătorie în sine, și ce înseamnă un corp deplin dacă nu o floare de piele denumită narcisă? Astăzi, cei care fac yoga se publică deseori, ceea ce îi transformă în non-yoghini. Se publică și se promovează, și de aici paradoxul: misiunea supremă în yoga este să calmeze mintea, mânuind cu pricepere și răbdare această unealtă care este corpul.
Misiunea în yoga este să strunească această bestie care este egoul, care vrea mai mult și mai mult. Dar, de fiecare dată când yoghinul modern ajunge cu mâinile la picioare, sau la picioarele metaforice, visează să publice și să se promoveze, din ce în ce mai multe like-uri, ca și cum s-ar felicita doar cu felicitările externe și și-ar extinde astfel lungimea narcisismului, care se pierde între frumusețe și sănătate, protagonism și iluminare.
Ceea ce este valabil în elasticitatea sa este și adevărat pentru forța sa. Încăpățânarea yoghinului paradoxal modern este ceea ce îl ridică din patul modern, unde se protejează de lumea tiranică modernă. Există și o altă formă de a privi acest caz, iar această manieră este benevolentă. Yoghinul modern caută excelența, această dorință care i s-a trezit în copilăria imperfectă. Îi e foarte frică să moară și de aceea crede.
Yoghinul nu este nici vanitos, nici flexibil, nici puternic. Nu e decât un copil în căutare de sine, căzând, căzând în interiorul unei găuri numită călătorie în timp și în marșarier. Cu fiecare purificare se contaminează cu absurd. De fiecare dată când ajunge la picioare se îndepărtează.
despre_fetișism
Guru se multiplică. Sunt confundați cu celebritățile. Sunt prea mulți și, mai mult decât atât, inaccesibili, simboluri aproape sexy, iar spiritualitatea se transformă într-un fetiș.
Orice divertisment este terapie, în sensul în care îi permite omului să se îndepărteze de sine însuși. Spiritualitatea modernă, fetișistă și ocupațională devine ceva pentru timpul liber și social, ca un fel de obsesie și declarație, un înlocuitor.
E un fetiș care servește ca atare, escapadă, distragere; e clar că adevărata spiritualitate, cea milenară, este atât de sobră pe cât e de sumbră și de solitară, o activitate continuă, care-i blesteamă pe unii, iar pe alții nu.
Sunt mulți cei care încearcă spiritualitatea fetiș pentru că au eșuat deja în toate celelalte. Eu sunt unul dintre aceștia, cu toate că știu că mă remarc pentru că fetișurile mele predilecte sunt eroarea, imperfecțiunea, absurdul, setea de absurd și înțelegerea că doar noțiunea de absurd poate salva un absurd.
Dintre toți fetișiștii spirituali nu am întâlnit niciodată unul care să aibă o idee clară că Dumnezeu există, ca formă de umor negru, și puțin talent pentru comedie.
despre_soluții
Chestiunea ecologică încă este de actualitate. Aceasta va fi înțeleasă abia când umanitatea va pricepe că greva climatică nu le este exterioară, nu e doar ceva ce se petrece în lume, ci și în corpurile lor. Trauma și poluarea care afectează planeta umbresc fiecare corp în parte, fără excepție. Le rămâne celor interesați de conștientizare să înțeleagă că poluarea este bypassul consumului și să nu mai consume, începând cu mâncarea.
Prin post vor purifica ceea ce îi afectează din încălzirea globală, ceea ce este biologia lor. De asemenea propria percepție despre interioritate se va schimba (nu are rost să cauți liniștea, dacă corpul este într-un permanent proces violent de digestie), pe măsură ce postitorul își curăță propriul spirit și pe cel al lumii.
Acest lucru poate să fie dificil de înțeles pentru cei care încă nu s-au hotărât să facă o prioritate din tăcere. Asta poate părea o insultă pentru cei care se leagă de idei atât de absurde precum mic-dejunul ca principală masă a zilei. Sunt la fel de verzi ca situația eco și ecologică.
despre_carantină
În pandemie, însetat de râs, de bun-simț și de contact, cineva a postat așa: „fac masaje online“.
despre_știință
Să știu că nu sunt omipotent, cu atât mai puțin omniprezent este minimul și/sau maximul pe care îl pot adăuga la omnisciența mea incompletă.
despre_schimbare
Trezește-te și fă imediat o baie rece. Înmoaie vârful în apa înghețată, care putrezește în inerția corpului încă amorțit sau adormit.
După dușul rece, trece uleiul pe corpul încă umed, mai puțin amorțit, mai puțin adormit. Fiecare por al pielii noastre expulzează și ingerează, este simultan gură și anus. Uleiul poate să fie de măsline, pentru că totul este permis într-un ritual de autoatingere amoroasă.
Privește-te în oglindă. Filozofează despre curbe, linia fină dintre dragostea de sine și narcisism. Modernisme, lucruri specifice pentru perioada în care oamenii au învățat să se salveze de ei înșiși, literalmente, doar pentru că nu mai aveau ce face.
Respiră mult și profund. Filozofează despre oxigen ca și cum ar fi principalul nutrient, prima formă de medicament, primul bun de primă necesitate. Expiră energic gazele interne, toxinele și dioxidul de carbon. Gura este și un anus, iar respirația e un proces de detoxifiere. Picioarele desculțe pe pământ sunt detoxifiere. Statul la soare e detoxifiere. După detoxifiere, retoxifiere, și după retoxifiere detoxifiere.
Filozofează despre corpul emisor și receptor, caută echilibrul între relaxare și reacție. Îmbătrânește și întinerește simultan; așa numitul bio-hacking. În pofida îmbătrânirii lente a organismului încearcă să avansezi maturitatea mentală.
Fă exerciții ca să te menții în formă. Odihnește-te ca să crești. Dormi ca să te trezești. Onorează asimetriile scheletului, caută asimetriile scheletului, întinde ligametele, ai grijă de coapse, coapsele sunt pârghiile noastre.
Respiră mai mult. Așa dobândești flexibilitate și noutate, noul dincolo de ideea de nou. Ziua e bună e doar așa, și doar așa bună ziua.
despre_poligamie
Între muzician și scriitor, acel poet liric reprezenta ce e mai rău din cele două lumi.
Luís Brito este un scriitor portughez, autor a patru cărți de călătorie, un volum de poezie și două manifeste publicate în regim independent. Cel mai recent manifest al său, denumit Manifestul „respiraționist“, este profund legat de ocupația căreia i s-a dedicat în ultimii doi ani, terapie prin respirație și vindecare prin sunet.
Iolanda Vasile (n. 1984) este licențiată în limbile japoneză și portugheză la Universitatea din București și doctorandă în Studii Postcoloniale a Universității din Coimbra, Portugalia. La Universitatea de Vest din Timișoara a predat limba portugheză și a coordonat Centrul de Limbă Portugheză Camões. Cu o experiență de traducătoare și coordonatoare de proiecte culturale de aproape 10 ani, Iolanda se implică în proiecte care apropie lumea academică de lucrătorii profesionali și publicul larg.
Programul european CELA – Connecting Emerging Literary Artists este o platformă dedicată formării și lansării scriitorilor, traducătorilor și coordonatorilor de proiecte culturale literare aflați la început de carieră.
Proiectul încheie în 2023 cea de-a doua ediție, desfășurată pe parcursul a patru ani, în care participanții au avut ocazia de a se cunoaște, a lucra împreună, a participa la cursuri de specialitate și a călători la festivaluri literare europene.
Această ediție CELA a reunit 30 de scriitori, 79 de traducători și 6 coordonatori de proiecte culturale literare din zece țări: Belgia, Cehia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia și Spania. Fiecare țară este reprezentată în proiect de câte o organizație culturală care promovează activitatea literară și care coordonează echipa locală: Vlaams-Nederlands Huis deBuren (Bruxelles), Passa Porta (Bruxelles), České literární centrum (Praga), Scuola Holden (Torino), Wintertuin (Nijmegen), Krakowskie Biuro Festiwalowe (Cracovia), Câmara Municipal de Óbidos (Óbidos), Asociația Editorilor din România (București), KROKODIL (Belgrad), Goga (Novo Mesto), Escuela de Escritores (Madrid).
Prin dezvoltarea și susținerea acestei platforme, CELA contribuie la o mai bună comunicare între organizații culturale europene din țări sub-reprezentate în traduceri și la un schimb de bune practici între piețele literare ale acestora.
CELA este un proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Mai multe detalii despre proiect și participanți sunt disponibile pe pagina: cela-europe.com
Imagine reprezentativă: Umberto Eco – La biblioteca del mondo, r. Davide Ferrario (2022)
