Înainte de a deschide prima librărie Cărturești, Șerban Radu a fondat, alături de fratele său, casa de discuri A&A Records. În anii ’90, Șerban Radu a jucat un rol esențial în redactarea și implementarea legislației românești privind drepturile de autor.
Șerban Radu și-a canalizat pasiunea pentru muzică, film și literatură în cofondarea lanțului de librării Cărturești, împreună cu Nicoleta Iordan, la începutul anilor 2000. Mai mult decât o simplă librărie, Cărturești a redefinit experiența de retail cultural, îmbinând armonios cărțile, arta și comunitatea într-un concept inovator care a remodelat peisajul cultural al României. Librăriile Cărturești oferă o bună vizibilitate autorilor români și străini, librăriile fiind locuri în care au loc lansări, festivaluri, dezbateri, înregistrări audio și video cu invitați din lumea cărții.
Principiul călăuzitor al lui Șerban Radu în extinderea lanțului de librării a fost acela de a „oferi oamenilor tot ceea ce omenirea a creat mai bun“. Ca recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea culturală, acesta a fost decorat cu Medalia „Meritul Cultural“ de către președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în anul 2021.
Astăzi, Cărturești are deschise 60 de librării în România și Republica Moldova. În interviul acordat revistei Matca, Șerban Radu nu se ferește să vorbească despre dificultățile pieței de carte, despre cât de greu reziști în această industrie, când toate se scumpesc, când scade procentul vânzărilor și cititorii n-au suficienți bani pentru a-și cumpăra cărțile dorite.
Care sunt cele mai mari dificultăți/probleme ale librăriilor? Cum pot fi rezolvate?
Văd dificultăți ale industriei de carte per ansamblu. Ele pot fi rezolvate printr-o reformă culturală care să aibă în centru sectorul pieței de carte, dar ca să se întâmple asta, primul pas este ca industria să fie înțeleasă, adică cineva de la Ministerul Culturii să facă un tur de discuții cu reprezentanții săi și să stea cu pixul în mână. Concluziile să fie date apoi și către Ministerul Educației, poate și al Economiei, și împreună să gândească măsuri și politici pentru realitatea socială de azi și cea din următorii ani. Măsurile trebuie să fie interdependente și să cuprindă o imagine de ansamblu asupra societății pentru că cele două sunt conectate și se susțin reciproc — educația și cultura. De aici pornim.
În perioada aceasta, a existat deschidere de la Ministerul Culturii sub conducerea lui András Demeter, sunt subiecte punctuale adresate, sperăm să devină o susținere mai hotărâtă și structurală.
În ultimele trei decenii, am văzut în industria de carte, mai degrabă, peticeli atunci când lucrurile ardeau, intervenții locale cerute de un context anume. Când vine vorba de măsuri precise, legea drepturilor de autor îmi vine prima în minte. E necesară asumarea protejării drepturilor de autor, dreptului de proprietate intelectuală, aplicarea legii și adăugirile de formă din legislația europeană obligatorie în spirit pentru a evita în viitor un nou dezechilibru în sectorul pieței de carte, precum cel culminat cu decizia Consiliului Concurenței din 2024, cu efecte asupra furnizorilor, editorilor, scriitorilor, cititorilor.
Soluția stă în aplicarea viguroasă a actualei Legi alături de clarificări aduse din legislația europeană, dar și aducerea la zi a legii bibliotecilor prin normarea a ceea ce este și ce nu este o bibliotecă publică.
Concret, să ne uităm la decizia Consiliului Concurenței privind piața de carte ‒ ca să facem asta e esențial să înțelegem contextul editorilor români. Cea mai mare problemă a lor este – câte exemplare reușesc să vândă dintr-o carte. În prezent, tirajul obișnuit în România e între 1.000-3.000 de exemplare. Încasările oferă editurii banii necesari pentru a scoate alte tiraje și, implicit, o dezvoltare continuă a catalogului de titluri. Câtă vreme sunt lacune legislative, și de aplicare, care permit perpetuarea acestei probleme ‒ adică, editurile încasează sume relativ mici per titlu, în vreme ce cărțile sunt folosite și fără plata unor remunerații corecte –, piața de carte românească va înregistra pierderi și nicidecum o dezvoltare sustenabilă.
În al doilea rând, dacă ne îndreptăm atenția către numărul librăriilor la nivel național vedem că acestea sunt aproape absente în orașele mici și medii. Absența librăriilor și disfuncționalitatea bibliotecilor rămase funcționale (multe au dispărut, în ultimii 35 de ani) ar trebui să ridice semne serioase de întrebare guvernanților față de dezvoltarea armonioasă a viitoarelor generații. Dintr-o perspectivă socială și educațională, lipsa accesului la carte și privarea copiilor de a explora cărțile în librării sunt factori ce contribuie în timp la scăderea abilității de a folosi limba română, în consecință, va duce și la o productivitate economică mai mică a oamenilor.
În privința creșterii numărului de librării, o primă soluție stă într-o susținere a actualelor lanțuri de librării și nu împovărarea acestora cu taxe precum IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri). Introdusă în 2024, IMCA prevede o taxă de 1% aplicată companiilor cu o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane euro. La începutul acestui an, 1 ianuarie 2026, a fost scăzută la 0,5% – este un progres, dar nu este suficient. Măsurile economice ar trebui luate după analize riguroase și ținând cont de contextul particular al fiecărei industrii.
În al treilea rând, industria de carte ar fi bine să beneficieze de o lege a cărții care să stabilească prețul unic la cartea nou apărută. Sursă de inspirație poate fi Legea Cărții din 11 țări europene: stabilește și limitează condițiile de aplicare a reducerilor și promoțiilor pentru cărțile nou apărute (în primele 6-24 luni, în funcție de țară) pentru a crește diversitatea și calitatea producției de carte, promovarea și distribuția sa, ce duce la o mai mare echitate de preț pentru cumpărători. Pe scurt, o astfel de lege ar oferi sustenabilitate pentru cartea nou apărută, cadrul condițiilor de aplicare a reducerilor și a promoțiilor, atât în online cât și în librării.
În ultimul rând, tot pentru a susține creșterea numărului de librării în țară, văd necesară o abordare integrată a autorităților care reglementează și avizează funcționarea activităților publice în clădirile din centrele orașelor, sau clădiri de patrimoniu. Când spun autorități, mă refer la ISU, primării, Comisia de Cultură din cadrul Ministerul Culturii. În prezent, legislația e atât de stufoasă încât acestea rămân cel mai adesea în paragină, în loc să le fie evidențiată valoarea arhitecturală și oferite comunității.
Care au fost repercusiunile creșterii TVA la carte pentru librării?
Creșterea TVA a venit cu efecte negative pentru Cărturești, atât logistice cât și financiare. În aproape 60 de zile s-au schimbat 1 milion de etichete, iar manopera schimbării de preț la raft a fost și mai costisitoare generând pierderi de sute de mii de lei.
În privința vânzărilor, creșterea TVA-ului a dus la scăderi între 2% și 10%. Domeniile cele mai afectate au fost cele de nonficțiune pentru adulți, respectiv dezvoltare personală, psihologie, istorie. Cartea de copii a fost mai puțin afectată, a suferit doar o stagnare, probabil părinții continuă să asigure copiilor bugete de achiziție, dar sunt mult mai atenți în ceea ce-i privește pe ei, ca adulți interesați de cărți.
Per total, oamenii alocă în medie cel mult același buget pentru cărți, ceea ce în termeni reali înseamnă o scădere a vânzărilor echivalentă cel puțin cu procentul TVA-ului. Drept urmare, industria se îndreaptă către reduceri din ce în ce mai agresive, iar librăriile înregistrează o scădere si mai mare a vânzărilor. În același timp, a crescut semnificativ ponderea cărților de tip chilipir și a titlurilor reduse.
Pentru a înțelege contextul TVA, e necesar să vedem că ea a venit după scumpirea hârtiei la nivel global și creșterea costurilor pentru tipografie. Creșterea TVA a fost un fel de bomboană pe colivă.
O soluție pentru a echilibra balanța ar fi Legea Cărții despre care am vorbit mai sus. Pe fundalul creșterii de preț la carte, oamenii au tendința să se îndrepte către discounturi și în acest context cea mai afectată e cartea nouă – noutatea, care e motorul industriei. Mai larg, e afectat clientul, percepția lui despre prețul corect al cărții se mută către zero. Anticipăm că efectul pe termen lung va fi o scădere a producției editoriale și a diversității titlurilor. O diversitate mare de carte face librăria atractivă ca spațiu de descoperire.
Un alt efect este că editurile sunt mai prudente și sunt selective în alegerea titlurilor pe care să le scoată. Costurile fiind deja mari, editorii se vor întreba de două ori ce titlu să scoată astfel încât să le asigure sustenabilitate financiară, să anticipeze vandabilitatea cărții. Iar când apare această întrebare, tăierea se face de la științe sociale, de la ficțiune, autori romani, în general titluri necesare, care au o valoare literară, dar care nu ajung bestsellers. De asemenea, au început să apară edituri mici care ne trimit mesaje de închidere a activității, acest lucru afectând grav diversitatea ofertei editoriale.
La o piață de 200 milioane euro, câștigul extra din TVA e derizoriu, dacă ținem cont că jumătate din piață e reprezentată de vânzarea către stat a cărților educaționale. Mai ales că această industrie operează, în general, cu o marjă de profitabilitate redusă, în jur de 2-3% și chiar negativă, în general. În concluzie, creșterea TVA-ului nu a fost cea mai înțeleaptă decizie luată de guvernanți. Efectele se văd și vor continua să se vadă în piață.
Care sunt cele mai mari satisfacții pentru un librar?
Meseria de librar este o vocație. Satisfacțiile sunt multiple, dar ele au ca nucleu pasiunea pentru lectură și curiozitate față de oameni fiindcă implică interacțiune. Cea din urmă ne menține vii și în priză. În librărie, rareori e o satisfacție mai mare decât cea de a avea o conversație faină cu un client în căutarea unei cărți, dar care poate nu știe precis ce vrea, iar toată magia stă în tot acest dialog despre curiozitățile și interesele cititorului.
Acest dialog are în spate pasiunea librarului pentru carte, astfel încât librarul să facă asocierile unei teme, de exemplu, cu modul în care e tratată în multe altele, iar recomandarea potrivită se întâmplă după ce a pus întrebările potrivite clientului. O recomandare îmbinată cu propriile cunoștințe.
O altă satisfacție este dată de libertatea de a fi un curator. Astfel, librarii văd că acțiunea lor din librărie are o consecință sau un efect social. Librarii sunt încurajați să aibă autonomie, intervin asupra selecției și a modului în care aranjează cărțile la raft, ei fiind zilnic în librărie și văzând direct efectul muncii lor, prin consumul de carte, prin cartea care se caută și se cumpără în librărie.
Dincolo de impactul lor direct asupra librăriei și a consumului cultural, o satisfacție majoră o are apartenența la un colectiv de oameni cu pasiuni și curiozități similare. Acele discuții despre cărți, muzică, filme, care duc la apropiere și cunoaștere, sunt esențiale pentru oricine, iar într-o librărie ele sunt trăite zilnic.
Există vreo așteptare a librăriilor din partea guvernanților pentru susținerea pieței de carte?
Așteptarea majoră este să înțeleagă realitatea socială de azi, dar cu un ochi îndreptat către viitor, deoarece tehnologia va modela fundamental felul în care interacționăm, ne exprimăm. Noi vedem lucrurile în echilibru, câtă vreme va fi un reflex de a sta cu ochii în telefon, oamenii vor antrena deopotrivă și mușchiul interacțiunilor directe, însă ca asta să aibă loc e necesar un cadru legislativ și măsuri care să-l susțină.
E nevoie de o nouă abordare a lecturii. O soluție este introducerea unei ore de lectură în școli. Acum sunt sporadice, la nivel național. E nevoie de o intervenție tratată cu prioritate, în special în sistemul educațional, după modelul altor țări europene care au avut succes cu astfel de programe sau chiar al școlilor private din România: o oră de lectură săptămânală în școli în cadrul curriculei obligatorii. O astfel de rutină ar ajuta copiii și tinerii să descopere plăcerea lecturii, profesorii să le stârnească curiozitatea cu titluri care să fie citite de plăcere și nu pentru că trebuie.
Pentru a introduce ora de lectură în școli, e necesară o nouă perspectivă asupra culturii – în loc să vorbim de bani dați culturii, să vedem că, de fapt, sunt bani investiți în cultură, în noi. Așadar efectele pot avea efecte pozitive asupra dezvoltării fiecărui individ, dar și la nivel colectiv ca societate.
Foto © Alex Gâlmeanu
