După primii pași în hotelul Unirea, unde suntem cazați, îl întâlnesc chiar pe Pascal Bruckner. Grăbit, se îndreaptă spre ieșire. Îl recunosc, desigur, și îndrăznesc să-i zâmbesc. Îmi întoarce zâmbetul și știu că, pentru mine, FILIT-ul începe în acest spirit.
Sunt pentru întâia oară la Iași. Periferia îmi pare sumbră. E prima cu care intru în contact. Atmosfera din centrul orașului e însă din altă poveste. Mă uimește încontinuu pentru că prinde viață de la oră la oră, ca și cum ar anticipa discuțiile ce urmează. Pe măsură ce înaintez în lumea festivalului, simt tot mai clar că experiența FILIT va contribui, într-o bună măsură, la o altă Simona.
Acum, toate gândurile mele se îndreaptă spre dezbaterile și întâlnirile care vor avea loc – știu că zilele ce urmează îmi vor hrăni nu doar conștiința literară, ci și dorința de a cotrobăi prin cotloanele care leagă indestructibil lumea de om, iar apoi de scriitură, literatură și tălmăcirea acesteia. Farmecul festivalurilor este că poți descoperi oamenii din spatele cărților fără a te mai agăța de personaje, în ideea eronată de-a citi persoana, de-a pune semnul egal între personaj și autor.
Miercuri, 23 octombrie
Prima zi e de acomodare. Am aparatul de fotografiat cu mine și încerc să surprind priviri, strângeri de mâini, îmbrățișări, decorațiuni în alb-verde-negru și, de ce nu, chiar peisaje?! Uneori îmi iese, alteori, nu. Un carnețel FILIT și un pix mă însoțesc în scurtele deplasări prin locuri abia descoperite.
După discuția „Scriitori în Centru“, de la Casa FILIT, unde i-am ascultat pe Raluca Antonescu, pe Naoise Dolan și pe Cătălin Pavel, simt nevoia să las aici câteva idei care vor rămâne cu mine și care, sper, ar putea să vă dea și dvs. de gândit. Mărturisesc că am reținut multe dintre răspunsurile lui Cătălin Pavel. De pildă, „În literatură, uneori, norocul este esențial“, „Când te apuci de proză scurtă, o iei de la zero“, „A scrie literatură pentru copii înseamnă a te maturiza“, „Pentru mine, poezie e ultimul început“, „Una dintre obsesiile mele este să merg dincolo de epidermă, să nu lucrez cu fantoșe“, „Relativismul nu îi e caracteristic unui scriitor adevărat“. De la Naoise Dolan am rămas cu primul pas dintr-un întreg al creării universului textual: „Totul pornește de la personaje. […] Îmi imaginez care ar fi interacțiunile dintre personaje“. Fascinația ideii te poartă prin toate aceste întâlniri-dezbateri. E, de fapt, cea care rămâne.
Cina se întâmplă în grabă. Întâlnesc chipuri familiare și îmbrățișez (alți) oameni. Chiar cu trei minute înainte de 20:00 ajung la prima seară FILIT. Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ e impresionant. Toate locurile sunt ocupate. Oamenii sunt așezați (și) pe scări. Când simți această energie, simți și că timpul se oprește în loc. Seara stă atât sub semnul umorului esențial și captivant, cât și sub semnul seriozității, al responsabilității.
Pascal Bruckner, romancier și eseist francez, primul invitat al serilor FILIT, face parte, în opinia mea, din categoria acelor oameni misterioși prin eleganță. E vorba, totuși, de un mister așezat, cuminte, natural. Ceva ce liniștește și îndeamnă la reflecția cea adevărată. Sinceritatea în discurs îi dă încredere celui care privește și ascultă, mai ales celui tânăr. Primele sale mărturisiri sunt despre începuturile literare. Aflăm ce știm deja. Calea de început a scriitorului a fost cea a imitației, a descoperirii de sine prin reconstituire, etapă prin care trecem cu toții: „Primele texte pe care le-am produs erau plagiate sau compuneri care reproduceau ceea ce citisem în alte cărți“ sau „Voiam să devin autorii pe care îi citeam“.
Revolta, rebeliunea și curajul de a acționa prind definiția unei distanțări față de „drumul trasat de părinți, pentru a-l regăsi ulterior sub o altă formă“. Bruckner vorbește și despre disciplina artistică, despre frumusețe, libertate, uluire, extremism, dezamăgire, insatisfacție, regret, eșec politic, orgoliu, limite și inspirație.
Ne spune că un roman este, mai întâi de toate, o idee bună: „dacă aveți o idee bună, ați parcurs jumătate din drum“.
Întrebat despre literatură, mărturisește că a depășit etapa descoperirii marilor autori și că minunea, în accepția sa, e chiar inspirația care vine sub forma unei mântuiri în timpul vieții.
Am plecat de la teatru cu sentimentul unui mare câștig – am întâlnit un om care a vorbit despre ceea ce mă interesează cel mai mult: viața și literatura (în fond, totuna). În același timp, am prins ceva mai multă încredere în mine pentru că mi-am dat seama că, da, îmi pot învinge propriile limite (așa cum toți acești oameni pe care îi admir o fac continuu).
Închei cu alt citat din Bruckner: „Am dorința infantilă de a nu renunța la nimic“.
