Seven Beauties, regizat de Lina Wertmüller se vede în cadrul sezonului 5 al cineclubului F-sides, care are ca temă O arhivă feministă a sentimentelor.
Proiecțiile mai au loc joi, 26 septembrie, la Cinema Arta din Cluj și la Cinema Victoria în Timișoara, tot de la 20:30. Bilete – aici.
Pasqualino Frafuso, cunoscut drept Pasqualino Settebellezze (Seven Beauties), își duce existența ca hoț de speță joasă în Napoliul anilor ’30. De fapt, el trăiește pe urma celor șapte surori dansatoare, aflate sub autoritatea sa în calitate de bărbatul casei (rol pe care și-l însușește cu gusto în lipsa tatălui). În timp ce pretinde să protejeze onoarea familiei, Pasqualino ucide un alt criminal și este arestat. Pornirea războiului îl vede înrolat în armată, capturat de germani și în ultimul rând, trimis într-un lagăr de concentrare, de unde încearcă să evadeze.
Filmul a fost nominalizat la patru premii Oscar, primind inclusiv prima nominalizare pentru categoria regie acordată vreodată unei femei.
„Iubesc poezia grotescă și cred că filmele mele au acel stil, care combină umorul și drama, ironia și cinismul, comedia și tragedia. Îți permite să te joci cu diferite tonuri și ritmuri narative. Este mai mult decât un stil – narațiunea grotescă îmi reflectă propria personalitate.“ (Lina Wertmüller într-un interviu pentru Criterion)
„Proporțiile istorice ale lui Pasqualino Settebellezze / Seven Beauties au un dublu sens: vorbim o dată de istoria cinemaului, căci această satiră neagră a Linei Wertmüller marchează și prima nominalizare vreodată a unei femei la Premiul Oscar pentru cea mai bună regie. Mai apoi vorbim despre Istoria cu I mare, filmul lui Wertmüller plasându-și acțiunea într-un lagăr de concentrare și sondând cele mai grele întrebări care s-au pus în jurul ororii celui de Al Doilea Război Mondial.
De la vina colectivă și vina individuală la noțiunea de «supraviețuire» și la marea problemă a reprezentării Holocaustului, Pasqualino Settebellezze e un studiu al omului în situații extreme și al demnității acolo unde ea lipsește, fie pentru că n-a existat de la început, fie pentru că a fost știrbită sistematic și genocidar.
Cronica dezumanizării, deopotrivă interne și externe, la care îl supune scenariul pe Pasqualino – transformarea sa din agresor în victimă – propune niște mari și complexe dileme: pălește monstruozitatea dacă e pusă în fața unei monstruozități și mai mari? Care sunt limitele morale ale autoconservării?
Pasqualino Settebellezze e departe de a fi unul dintre cele mai explicite filme filmate vreodată, dar aerul lui sulfuros îți pune un nod în gât, devoalându-ți un circ al infernului menit să zguduie cu toată puterea busola morală a spectatorului.“ (Dora Leu, critic de film)
