Există o veche tradiție a poeziei orale, încă din Antichitate, unde o întâlnim în corul teatrului antic sau în cântecele orfice sau safice. Evul Mediu e străbătut de minesengeri, menestreli, trubaduri și truveri. În neoclasicism găsim tradiția poemului retoric. La romantici versurile sunt uneori recitate cu acompaniament de vioară sau pian. Tradiție care merge până în secolul XX, în care cea mai reprezentativă generație a poemului performat devine Generația Beat. Până și folk-ul nostru, din anii ’70-’90, e o formă de poezie performativă, pusă pe muzică. Dar când noi aveam folk, în SUA sau UK spoken word-ul era dezvoltat ca instrument social și politic, și, cu toate nuanțele și precauțiile, aș spune că și rapul este o formă de poezie orală.
Vorbim despre un context, în ultima jumătate de secol, în care în toată zona europeană diferite forme de spoken word au cunoscut un avânt major. Fără a mai pomeni cazul Americii de Nord, unde era deja o tradiție, genul acesta începe să fie practicat pe scară mai largă și la noi, raliindu-ne la o tradiție culturală critică, sănătoasă și relevantă pentru prezent. Nu a existat însă până acum, la noi, o energie coerentă, care să canalizeze tipul acesta de expresie și nici o focalizare artistică strict pe acest domeniu, dar este evident că lucrul acesta începe să se schimbe.
Am fost întotdeauna atras de o formă de transpoezie, în care poezia intră în dialog și colaborare cu alte arte sau chiar cu tehnologii. Experimentalism, performance, instalații multimedia, orice poate augmenta mesajul poetic, orice poate trece dincolo de foaie și să provoace un set de reacții, senzații, percepții adiacente textului. Când eram copil eram fascinat de tehnologia 3D, între timp a apărut 9D-ul. Întrebarea pe care mi-o pun mereu este putem duce poezia la 9D? Și aceasta este căutarea mea artistică momentană.
Urmăresc crearea prin intermediul poeziei a un tip de intimitate cu publicul care să conducă spre o experiență. În spoken word nu folosești doar textul, folosești corpul, vocea, folosești muzică, lumini, proiecții video. Poți folosi elemente teatrale sau chiar de scenografie. Muzica și corpul sunt două medii care utilizate cum trebuie pot amplifica poemul. E o formă de artă conceptuală, irepetabilă, niciun performance nu va semăna cu celălalt, nu va fi identic. Văd asta ca pe o posibilitate de a duce discursul poetic la un alt nivel.
Doresc să creez prin spoken word un poem-concept, un hibrid care îmbină forță și fragilitate, seducție și stranietate. Și fac asta dintr-o nevoie organică de a lua atitudine, de a spune, de a acționa artistic în cadrul unei societăți tot mai impermeabile la mesaje artistice.
Într-un cadru social tot mai frământat și mai turbulent, în care vocea societății civile încearcă să se facă auzită, poezia își asumă un rol de „voce a străzii“, reprezentativă pentru o societate întreagă, nu doar în context local, ci și mai larg, geopolitic.
Văd spoken word ca pe o explorare poetică, critică și traumatică a prezentului. „Spațiul“ în care trăim acum, economic, politic, social, cultural, suferă de o sumedenie de tare, disfuncții, neajunsuri. Cel mai mult mă interesează să surprind într-o formă de poezie performativă mentalități, feluri de a gândi și modul în care acestea evoluează, se schimbă radical sau se transformă insidios până la noi forme.
Autorul este exclusiv un produs al experienței și al mediului în care trăiește: social, economic, cultural, prin urmare consider că aceste aspecte nu pot fi eludate în cadrul unui demers artistic, ci trebuie să devină părți constitutive ale rezultatului artistic.
Un alt element foarte important este stilul. Stilul este un vehicul. Ce ai de spus devine irelevant dacă nu poți să transmiți. Iar ca să transmiți trebuie să captezi, să convingi, să interesezi publicul. Iar pentru aceasta, modalitatea de expresie performativă este cea mai indicată. Dacă e bine dozat, performance-ul surprinde, oferă plăcere și creează tensiune, iar forma performance-ului este legată de stil. Stilul este cel care provoacă emoție într-o primă instanță, pe urmă povestea declanșează reflecția. Dar nu se ajunge niciodată la reflecție dacă stilul e pernicios. Totodată, stilul ține de originalitate. Poți copia un stil, toți o facem la început pentru a exersa, dar stilul e ca amprenta sau fizionomia, e unic. Unii autori se cantonează într-un stil care îi face recognoscibili în orice discurs, alții au un stil fluid care are o bază impermeabilă și multe straturi permeabile, prin care se adaptează la noi voci, contexte, tematici, structuri. Inovează și caută mereu o formă de prospețime. Și dacă stilul ține de originalitate, povestea pe care o spui depinde de autenticitate și aici intervin elementele sociale din cadrul poemului, elemente recognoscibile și de impact pentru toți cei care trăiesc în același mediu sau în medii similare.
Totodată, o altă miză pe care spoken word cred că o are este memoria. Culturală, biologică, individuală sau de grup, memoria este una dintre cele mai ofertante teme artistice din toate timpurile. Cu atât mai mult cu cât ritmurile sociale sunt întețite, timpul și spațiul se contractă, evenimentele sociale globale se precipită, memoria funcționează ca o zonă de echilibru, o foiță de turnesol a civilizației prin care umanitatea își poate evalua prezentul și își poate proiecta viitorul.
Trăim într-o lume a războiului din imediata vecinătate, a schimbărilor sociale și economice, a adaptărilor din mers, a digitalului care devine tot mai mult o platformă de exprimare și de creație. Arta statică a murit, a renăscut arta-performance. Consider ideile de colaborare și coproducție esențiale într-o lume tot mai acut interdisciplinară, iar performance-ul colaborativ poate duce poezia înspre o altă formă de literatură, mult mai actuală și mai prezentă în societate. Performance-ul poate dezinhiba și decomplexa literatura, scoțând-o din turnul ei de fildeș și făcând-o mai accesibilă și altor zone de expresie artistică și altui public.
Cred că orice formă de poezie, de la poezia de dragoste la poezia cotidianului, poate fi adaptată pentru spectacol, relevând aspecte autobiografice, dar și aspecte sociale, punând în scenă problematici complexe de natură etică sau existențială care să lase o mărturie nu doar a sensibilității unui artist, ci și a unui cadru social la un moment dat.
Pentru mine un rol deosebit de important îl are muzica, de asta las muzica să contamineze prin ritm și atmosferă textul, iar prin această contaminare de multe ori textul capătă o altă aranjare, alt sunet și uneori chiar altă miză. Le recomand celor care vor să facă spoken word să își rostească pentru început poemele pe muzică fără versuri și folosind muzici diferite să adapteze textul de la o linie melodică la alta, vor fi experiențe diferite cu același text.
Un alt lucru important pentru „poemul de scenă“ cred că este construcția logică a poveștii, poemul de spoken trebuie să spună o poveste, să aibă o deschidere, să incite, să provoace atenție, să aibă o dezvoltare, un crescendo, eventual o situație neașteptată și un deznodământ. Un sistem circular funcționează întotdeauna, la final te întorci de unde ai pornit, dar cu o nouă înțelegere. Logica discursului este foarte importantă. Diferența dintre poezie și poem e că poemul e narativ, spune o poveste, poezia e lirică, nu e interesată de poveste ci de surprindere a fulgurației emoționale. În spoken primează poemul, deci povestea e importantă. Dar asta nu înseamnă că nu se poate face spectacol din poezie lirică și fulgurații. Totul e să găsiți canalul cel mai potrivit pentru a scoate maximum din textul poetic pe care vreți să îl împărtășiți.
Nu îmi pot imagina poezia contemporană fără spoken word, dar spoken word-ul nu vine să înlocuiască poezia clasică și nici plăcerea lecturii unui volum de poezie și nici măcar recitalurile standard. Vine doar să ofere o alternativă. Și există texte excelente, superbe, care nu se pretează la performance, care pot fi „stricate“ de orice intruziune a oricărui alt mediu, texte care au nevoie de liniște. Spoken word nu este o formă „mai bună“ de poezie, este doar o formă alternativă, dar de care cred că avem nevoie și care, sunt convins, poate face poezia mai populară în rândul celor care nu sunt consumatori de poezie în mod constant sau firesc.
Imagine © Barna Némethi
