În 2016, cu doi ani înainte ca primul volum din seria Țup. Imposibil e doar un cuvânt să vadă lumina tiparului, Stela Damaschin-Popa era deja o prezență consacrată în lumea ilustrației de carte pentru copii, cu un parcurs marcat de numeroase distincții profesionale. Printre acestea se numără mai multe premii pentru cea mai reușită prezentare grafică care i s-au acordat la ediții diferite ale Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret de la Chișinău, premiul „Igor Vieru“, oferit de ICR „Mihai Eminescu“ din Chișinău pentru întreaga activitate, precum și diploma de onoare IBBY, o importantă distincție internațională pentru ilustratori pe care a primit-o în 2016.
Totuși, mai presus de orice premiu sau recunoaștere, Stela este definită de munca sa constantă de peste două decenii în industria cărții pentru copii și de valorile personale după care își alege fiecare colaborare.
Cu o experiență vastă în domeniul artelor vizuale și cu un portofoliu ce reunește colaborări cu cei mai apreciați autori contemporani pentru copii din Republica Moldova, Stela Damaschin-Popa a fost alegerea firească pentru a transpune în imagini o poveste care avea să depășească atât așteptările scriitorului și ale echipei editoriale, cât și granițele țării. Seria Țup, semnată de Alex Donovici, a fost tradusă în treisprezece limbi, iar ilustrațiile Stelei au ajuns în mâinile copiilor din țări precum China, Franța, Polonia, Turcia, Ungaria, Coreea de Sud sau Vietnam.
În cadrul interviului pe care ni l-a acordat, Stela ne-a invitat în universul atelierului său, vorbind cu deschidere despre procesul minuțios al realizării ilustrațiilor, despre principiile care îi ghidează profesia, dar și despre provocările pe care le-a întâmpinat în timpul lucrului la seria Țup.
Cum și când ai început să lucrezi ca ilustrator de carte pentru copii? Ce te-a atras în mod deosebit spre ilustrația pentru copii?
Am descoperit ilustrația de carte în anul trei de facultate, când m-am angajat ca grafician la Editura Prut Internațional, Chișinău, în 2001. Am învățat totul „din mers“. Puținul studiat la facultate nu mă ajuta deloc, deci trebuia să mă descurc cum pot. Nu aveam acces la internet atunci, informația era puțină, dar aveam o dorință puternică de a descoperi, încerca și implementa cât mai multe tehnici posibile și, din fericire, am avut parte de încrederea editorului și de libertatea de a experimenta diverse tehnici în acest domeniu – și aici am cunoscut majoritatea scriitorilor cu care am colaborat ulterior.
Și acum poți spune că ți-ai descoperit stilul?
Stilul nu e ceva ce-ți alegi tu, ci te alege el pe tine. Vine firesc, de la sine și, în timp, experiența te face să te oprești la ceva anume și acel ceva e stilul tău recognoscibil. Când un cititor, mic sau mare, ia o carte de pe raft, știe că tu ai ilustrat-o. Nu poți forța nimic, nu poți face intenționat ceva pentru a-ți defini stilul. Cumva în timp maniera de lucru devine o parte a identității tale.
Cum vezi tu ilustrația de carte și cum este văzută de oamenii din afara industriei?
Din afară, munca la ilustrația de carte pare ceva vesel și ușurel, aproape ca un hobby. Dar nu este un hobby, ci implică o pregătire temeinică, o planificare riguroasă și un bun management al timpului. De asemenea, trebuie să ai capacitatea de a menține același stil sau aceeași stare pe parcursul întregii cărți, iar asta se poate dovedi complicat. Ilustrația pentru copii nu e ușoară, e ceva pentru care înveți și te pregătești ani de zile. Uneori, sunt nopți nedormite, stres și presiunea de a da cartea la timp în tipar. Dar în cele din urmă simți că merită.
Povestește-mi despre parteneriatul scriitor-ilustrator și despre colaborarea ta cu Alex Donovici la seria Țup.
Eu văd relația dintre scriitor și ilustrator ca pe una de parteneriat. Cartea pentru copii are doi autori: autorul-text și autorul-ilustrație și cei doi sunt nedespărțiți. Mi-a rămas minte ceva ce mi-a spus un scriitor odată, și anume că „o carte pentru copii fără ilustrații e ca o pădure fără copaci“.
Dacă ai apelat la un ilustrator – la fel ca în oricare alt domeniu în care apelezi la serviciile unui specialist – trebuie să ai încredere în munca și experiența lui. Mi-ai adus manuscrisul, am vorbit, am înțeles ce vrei și apoi de la un punct încolo este munca mea. Alex, prin maniera lui de a scrie, vine cu toate detaliile și pentru mine e suficient, trebuie doar să citesc totul cu mare atenție și apoi eu vin să îmbrac textul.
A fost o plăcere să colaborez cu Alex și cu editura Curtea Veche, unde e o echipă minunată de profesioniști, cu oameni tare dragi. Este un proiect la care am lucrat cu mult entuziasm și care a ajuns cel mai departe. Este diferit și am învățat foarte mult din el.
Cum începe colaborarea ta cu un scriitor? Cum a început colaborarea ta la seria Țup?
Când am primit propunerea pentru Țup, pe finalul lui 2017, eram însărcinată în 8 luni cu mezina și deja eram hotărâtă să nu mai iau nimic în lucru. Anul respectiv fusese un an foarte încărcat pe plan profesional, cu multe proiecte și premii, așa că îmi propusesem să intru în concediu de maternitate și să mă dedic exclusiv copilului, să mă odihnesc. Însă la mine totul începe de la manuscris. Când primesc o propunere, cer manuscrisul întreg și îl citesc cap-coadă ca să înțeleg dacă este sau nu a mea povestea respectivă. Apoi vedem dacă ne potrivim, dacă există conexiunea asta dintre autor și ilustrator. Relația dintre autor și ilustrator ori este din start și pornim cu bine, ori nu este deloc.
Am tipărit manuscrisul trimis de Alex și l-am citit cu voce tare, împreună cu fiica mai mare, care în acel moment avea zece ani. Ne-a emoționat atât de mult, am lăcrimat amândouă la momentul plecării mamei ciocârlie, ne-a amuzat Melcul vitezoman etc. Am înțeles imediat că e povestea mea. Eu deja aveam multă experiență și ilustrasem foarte multe cărți și cu cei mai mari autori moldoveni la acel moment, dar Țup a fost o poveste căreia pur și simplu nu i-am putut rezista. Am simțit că voi ilustra neapărat povestea asta. Acum îmi dau seama că a fost o nebunie, nu știu ce-a fost în capul meu, dar povestea a decis tot. Am revenit cu cea mică de la maternitate și a doua sau a treia zi m-am apucat de lucru.
Cum funcționează ilustrarea unei cărți? Care este procesul?
Atunci când citesc, fie proză, fie versuri, îmi găsesc sau vizualizez un miez, adică ideea principală, fiindcă nu poți ilustra absolut tot. Citesc foarte mult textele, ca să le înțeleg bine și să-mi dau seama care momente vor fi ilustrate. Este imposibil să ilustrezi tot textul – la Țup este foarte mult text, este o carte foarte complexă. Dar sunt momentele-cheie care trebuie redate și trebuie să înțelegi și să simți care sunt acestea. După ce primesc macheta de la editură, le aleg și le împart pe pagini.
Care au fost cele mai mari provocări în ilustrarea seriei Țup?
Din start mi-am propus să nu pun accentul pe faptul că micuța ciocârlie s-a născut fără aripi. Asta a fost provocarea cea mai mare. Nu-mi doream ca acest personaj să stârnească milă sau compasiune, nu ăsta era scopul meu. Pentru mine important era să se vadă ce prietenă bună e, cât e de curajoasă și de isteață, ce plină de resurse este, toate acele calități ale lui Țup care o definesc.
Pe de altă parte, a fost complicat deoarece, în general, toate părțile componente ale unui personaj mă ajută să redau ceva, o stare, o bucurie, o emoție. Iar aici eu nu aveam aceste părți, a fost un pic mai dificil să redau toate astea la o pasăre fără aripi, cu picioare scurte.
Țup nu e complicată ca formă, dar simplitatea asta aparentă pentru mine a fost o provocare. Textul și ilustrația se completează reciproc și eu nu voiam să mai accentuez încă o dată ce a spus deja autorul. Evident că ilustrația vine să completeze textul, deci trebuie să corespundă poveștii, dar totodată mai creează și o lume paralelă la care revii și în afara textului. Mai descoperi ceva în plus prin ilustrație, un detaliu sau mai multe care nu sunt descrise în text.
Imagine © Stela Damaschin
