Ioana Burtea (n. 1988) a terminat Jurnalismul în Marea Britanie. Lucrează de 15 ani în presă, dintre care peste 7 ani la DoR (Decât o Revistă).
A scris despre subiecte sociale și politice, dar și de ordine publică, respectiv de justiție. Materialele ei despre justiție au fost nominalizate de două ori în cadrul Premiilor Superscrieri, în 2018 și 2019.
În 2021, a câștigat Premiul I la Premiile Superscrieri, categoria Portret, pentru eseul Vorbesc. Ca să nu știu doar eu.
Fără instrucțiuni de folosire este volumul ei de debut.
„Poveștile personale pot fi o cheie către sufletele oamenilor, așa înțelegem lucruri despre lume, povestindu-ne viețile și experiențele“, spune Ioana Burtea spre finalul cărții, iar în fraza aceasta e așezat (o parte din) adevărul pe care-l conține între copertele sale. Căci, scriind despre sine, autoarea scrie (și) despre umanitatea din și dintre noi, despre drumul pe care îl parcurgem în căutările noastre, despre provocările, obstacolele, alegerile și relațiile care ne dau sens, despre imperfecțiunea vieților noastre, pe care le primim Fără instrucțiuni de folosire, fără garanții, fără perioade de valabilitate. Cum ne împăcăm cu toate acestea, cum ne vindecăm și cum mergem înainte?
Turneul n’autor iese în stradă, unde se va vorbi atât despre Fără instrucțiuni de folosire, de Ioana Burtea, cât și despre cartea Despre memoriile femeii și alți dragoni, de Raluca Nagy, a început deja. Ioana Burtea și Raluca Nagy au dialogat pe marginea volumelor lor, dar și despre misiunea și viziunea scriitorilor români contemporani, iar discuția a fost moderată de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor.
Turneul continuă la București, Ploiești, Brașov, Timișoara și Cluj. Mai multe detalii despre fiecare eveniment în parte veți puteți regăsi pe paginile de Facebook Nemira și Cărturești, la secțiunea de evenimente. Până la întâlnirea față în față cu Raluca Nagy și Ioana Burtea, cărțile lor se află la precomandă pe site-ul Nemira.
Care e primul lucru pe care ai vrea să-l știe cineva despre tine și cartea ta, Fără instrucțiuni de folosire?
Aș vrea să știe că sunt jurnalistă sau scriitoare de nonficțiune, dar nici eu nu mai știu cum să-mi spun exact. Că scriu de mică, dar e primul meu volum publicat și l-am așteptat cu inima cât un purice. Că locuiesc de aproape 30 de ani în București, dar tot suceveancă mă simt. Și că nu-mi place ceapa decât pe chipsuri. Iar despre carte aș vrea să știe că e o colecție de eseuri personale, majoritatea publicate în DoR (Decât o revistă) pe parcursul a șapte ani, dar că vor găsi și un eseu despre muncă și lecțiile extrase din 15 ani de jurnalism, pe care l-am scris special pentru cititorii cărții.
Cum se simte debutul în volum în momentul acesta?
Îmi vine în cap o expresie din engleză: it was about time. Am meșterit la el mult, am avut și alte tentative de a scrie cărți în trecut, care n-au ieșit și care puteau să mă blocheze complet. Mă bucur că am continuat, sunt mândră că a ieșit și mă simt recunoscătoare că am sprijinul unei edituri importante, pentru că știu cât de greu e să fii publicat ca debutant într-o piață de carte mică.
Ce relevanță are pentru tine faptul că volumul tău, împreună cu cel al Ralucăi Nagy, marchează transformarea în imprint a n’autor, dar și lansarea colecției de nonficțiune românească?
Mi se pare că avem cu atât mai multe motive de sărbătoare și mă bucur că pot să fiu parte din acest proces important pentru nonficțiunea românească. Sper să urmeze mulți alți n’autori după noi și să începem să arătăm publicului românesc că nonficțiunea nu înseamnă doar pagini rupte din jurnale sau cărți de știință.
Imagine reprezentativă: sursa Facebook
