Când abia începusem să învăț româna, am stat două săptămâni acasă la o bună prietenă din București ca să urmez un curs de limbă. Prietena cu pricina locuiește cu părinții ei, pe care încă nu-i întâlnisem, până când într-o zi mama ei a ajuns acasă în timp ce stăteam pe terasă și-mi făceam temele pentru curs. M-a întâmpinat ținând în mână o roșie uriașă. Vrând neapărat să fac o impresie bună și să-i laud roșia pentru măreția ei și declinând substantivul ca să-l acord cu forma feminină a roșiei, am exclamat cu mult entuziasm: „Ah, ce ucigașă!“ Mi-am dat seama că greșisem, văzând fața ei uimită.
Într-o seară, la scurt timp după ce m-am mutat și eu la București, când mă supăra o gripă ușoară, am preferat să stau lungită în pat și nu să ies la o bere cu un prieten, așa cum stabilisem. I-am scris că-mi pare rău dar nu pot să vin, „sunt rătăcită“. Imediat m-a sunat să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor sau dacă e cazul să vină și să mă ducă undeva.
Iubirea mea pentru limba română a pornit de la literatura română. Din anul 2020 traduc romane și nuvele din română în neerlandeză. Dar chiar dacă traduci deja de mult timp, tot mai faci greșeli. De obicei, din fericire, descoperi greșelile înainte ca textul să iasă de sub tipar, dar uneori ele se sustrag ochiului oricât de exersat. Circulă niște exemple spectaculoase. În cadrul unui interviu acordat în Amsterdam, Mircea Cărtărescu a povestit că unul dintre personajele cărții lui în limba română mânca o japoneză (chiflă) rumenă, dar traducătoarea a făcut ca respectivul să se delecteze cu o mică socialistă din Japonia. Găsise în dicționar definiția roșu pentru rumen. Și socialiștii sunt roșii, nu-i așa? În aceeași traducere, Palatul Telefoanelor din București de pe Calea Victoriei era acoperit cu bestii (fiare), în timp ce în original este vorba de fier.
Să fie explicația că în poveștile lui Cărtărescu se întâmplă atât de des lucruri ciudate, încât uneori traducătorii nu devin bănuitori când ceva iese anapoda în textele lor? Aceste două exemple sunt extreme, dar prima lecție pentru mine (și pentru orice traducător) a fost că, chiar dacă sunt convinsă că le știu, cuvintele pe care le citesc sau folosesc trebuie verificate. Nimeni n-ar trebui să-și facă iluzii că știe o limbă la perfecție, nici chiar limba maternă.
Mi-e o frică uriașă (nu ucigașă) să nu fac asemenea greșeli în traducerile mele și sunt recunoscătoare pentru ocazia că pot locui timp îndelungat în limba mea sursă. Deși muncesc, iubesc și trăiesc deja de un an în sectorul 4 și cred/sper că limba mea vorbită devine din ce în ce mai frumoasă, mai fac greșeli în viața de zi cu zi. De exemplu, mai recent decât mi-ar plăcea să recunosc am comandat porumbel pentru burrito-ul meu. Vânzătorul m-a asigurat că de fapt nu vreau porumbel. Vreau porumb.
Există și construcții lingvistice care îmi par sau mi-au părut ciudate, și probabil experiența altor străini a fost la fel, de exemplu că e logic să spui că ți-e frică să nu faci greșeli, sau să zici „am plecat“ când de fapt stai în fața partenerului de discuție.
În toate țările și în toate limbile străine e foarte ușor să te rătăcești (chiar dacă le vorbești deja de ani buni: anul trecut la o petrecere am zis în limba engleză că lucrez la the Faculty of Strange Languages în București). În experiența mea există totuși surse de ajutor neașteptate. Mi-am dat seama de asta la puțin timp după ce am reacționat surprinsă când cineva mi-a zis pentru prima dată Am plecat, deși aparent nu plecase, deoarece în limba neerlandeză există o expresie formulată exact la fel (Ik ben weg!). Tot în limba neerlandeză (nu) comparăm perele cu merele și când pisica nu-i acasă, joacă și șoarecii noștri joacă pe masă, doar că în limba neerlandeză nu rimează și de aceea acestea expresii nu sunt atât de frumoase ca în limba română.
La un curs de literatură română din perioadă interbelică, profesorul mi-a dat săptămâna trecută poemul Hidrofil, de Ilarie Voronca: îmi e foame îmi e întuneric îmi e dicționar. Pot să zic că, fiind străină în București și având un interes pentru limba română, îmi e dicționar rău de tot. Bucuria față de iubirea pentru limbă și frica de limbă vor rămâne, indiferent cât timp o să muncesc, o să iubesc și o să trăiesc în sectorul 4.
