„Este război, iar războiul este un fenomen cumplit, dar oamenii culeg urzică și fac o supă bună, sau își taie o felie de pâine proaspătă, pe care pun unt, deci totuși există speranță“ – cam așa sună fraza prin care discuția de aseară a primit tușa personală de care avea nevoie ca să fie mai mult decât una corectă. La început, Narine Abgarian părea timorată; am simțit că o asculta foarte intens pe Ioana Mărcoiu, actrița care a citit un fragment captivant din (probabil) cea mai recentă carte a scriitoarei de origine armeană, Oameni care vor fi mereu cu mine, apărută la Humanitas Fiction. Directoarea editurii, Denisa Comănescu, a fost cea care a deschis seara în teatrul arhiplin, prezentându-i pe protagoniști – pe scriitoare și pe Marius Constantinescu, prezentatorul și realizatorul TVR care s-a pregătit temeinic și ne-a condus prin opera și viața Narinei Abgarian cu întrebările lui.
De aici încolo, Narine Abgarian s-a eliberat parcă, a vorbit foarte amuzant despre cât suferă pentru că soțul ei o tot poartă cu el la concerte de orgă și ea, care s-a născut într-un orășel din Armenia și primul lucru pe care a văzut a fost o vacă, trebuie să asculte concerte de Schnittke (Alfred Schnittke, compozitor sovietic, a trăit între 1934 și 1998, mărturisesc că n-am auzit de el până aseară), și cât este de bucuroasă că din cele trei biserici în care a tot ascultat concerte de orgă, una este acum în renovare. A povestit toate acestea în contextul relației dintre femei și bărbați, adică a faptului că femeile îi protejează pe bărbați, ele gătesc, ele fac curățenie, ele îi îngrijesc când sunt bătrâni și bolnavi, ele nu îi lasă să redevină neanderthalieni.
A povestit despre nesiguranțele ei, despre faptul că este nesigură și înainte de a scrie, și după, despre pizza pe care o face când nu scrie, despre setea de curățenie care o cuprinde și scrobește până și perdelele, ca străbunica ei din rai să fie mulțumită de ea, despre băbuțele din Berd care au 150 de ani și o întreabă dacă nu le face de rușine în Germania, acolo unde trăiește acum, despre marii scriitori ca Márquez, Dürrenmatt, Joyce, la care niciodată nu va ajunge, dar toți scriitorii formează un copac, și pe copacul acesta are și ea o crenguță, și cineva mai talentat poate ajunge prin talentul lui și crenguța ei la înălțimea celorlalți.
Mi-au plăcut mult interpretările romanului Anna Karenina: în tinerețe, i se părea că Tolstoi o pedepsește pe Anna pentru adulter, aruncând-o în fața trenului, pe când la maturitate s-a gândit că suferă împreună cu ea, dar nu poate interveni în decizia ei. Cred că cea de-a doua este interpretarea „corectă“, dacă putem vorbi despre așa ceva: Balzac, răspunzând celor care au deplâns-o pe una dintre protagonistele romanelor lui, a zis: „Nu vă supărați, n-am reușit s-o salvez de la moarte“.
După o seară absolut fermecătoare, în care traducătorul Anton Breiner ne-a ajutat să înțelegem rusa Narinei Abgarian, scriitoarea a dat autografe.
Imagine reprezentativă: Gulnara Dairova
