În povestirile lui Mircea Pricăjan, din volumul Instinct de supraviețuire[1], personajele pendulează, în majoritatea situațiilor, între obișnuitul vieții și aventura neprevăzutului. Marea și muntele, laitmotivele acestor proze, oferă spațiu unor provocări sau alegeri determinante pentru traiectoria anumitor împliniri sau eșecuri individuale.
În primul text,„Pe traseu“, facem cunoștință cu un individ pasionat de trasee montane. La un moment dat, niște străini îi solicită sprijinul pentru o nouă escapadă care se va preschimba, imediat după ce vor porni pe culmile montane, într-o aventură a unor riscuri și tentații. Descrierea atmosferei, mai ales a înălțimilor sau a interacțiunilor între excursioniști, este realizată într-o notă de un realism cinematic. În paralel cu urcarea pe culmile tot mai imprevizibile, gândurile naratorului desfășoară o peliculă fragilă și traumatică a propriei existențe solitare. Astfel de ocazii îi oferă prilejul unor bilanțuri, precum și o supapă de evadare din jungla de beton. Doar că un băiețel destul de apatic, fiul cuplului prezent printre excursioniști, are un comportament straniu. Și, într-o încercare sfidătoare de a trage niște gloanțe adevărate în prăpastia de sub ei, se dezechilibrează și, împreună cu arma care îi scapă din mână, e pe punctul de a aluneca în hău. Avem de a face, în acest prim text, cu o proză de atmosferă, unde fiecare gest, gând sau acțiune cunosc reglajul aproape perfect în acest mecanism al suspiciunii și al angoasei.
Următoarele povestiri explorează, de asemenea, o imagine anxioasă a interrelaționărilor într-o lume tot mai învăluită în pâcla înstrăinării. De altfel, unele puseuri de empatie survin salvator, tocmai acolo unde marginea prăpastiei, așa cum s-a întâmplat și în povestirea amintită, devine o realitate de neocolit.
Proza „Fractură“ este dominată de spectrul anxietății care se răsfrânge dureros asupra relațiilor domestice. Prim-planul evenimentelor este cel al înstrăinării în viața de cuplu. O mamă nevoită să își părăsească propriul cămin din cauza unui soț indiferent, vag violent, își ia copilul cu ea, la începutul unei vacanțe, și își caută adăpost la sora ei aflată într-un alt oraș. Ajunsă în noul cămin, lucrurile capătă o întorsătură neașteptată în momentul în care băiețelul pățește un mic accident. Atunci, dezolarea și neputința se revarsă din plin asupra femeii, care se consideră principala vinovată pentru cumulul de factori care au dus la acest context dramatic. Normalul scapă imediat de sub control, plonjând în același univers al straniului, fapt generat și de întâlnirea cu un doctor căutat în zonă, un soi de vraci modern. Acesta începe să îi trateze fiul într-o catedrală în care atmosfera aduce, prin aerul de mister și de sobrietate noir, cu cea a filmelor lui Almodovar.
În „Spectacol deasupra Pieței Dam“ se suprapun mai multe planuri, începând cu cel al evocării capitalei olandeze în timpul unui mare protest social, provocat de niște abuzuri social-politice. Atmosfera stradală, destul de încordată, îl întâmpină pe un tânăr pornit într-o aventură plină de neprevăzut, pe ruta România-Olanda, unde schimbă mai multe mașini de ocazie, interacționează cu o lume diversă și ajunge, într-un final, într-un Amsterdam tensionat și fracturat. Aici urmează să se vadă cu o ucraineancă, o artistă de circ pe care o cunoscuse în România, fugită acolo din cauza războiului. În timpul în care o așteaptă, pierzând speranța că aceasta va mai veni la întâlnirea convenită în urma unor discuții virtuale, personajul accesează o memorie afectivă, marcată de secvențe insolite ale unor numere de circ în care fata performa la limita dintre vis și realitate, episoade proiectate pe ecranul unui realism sumbru vizavi de condiția actuală a refugiatului. Întâlnirea dintre cei doi va fi marcată de amploarea neașteptată pe care protestul o va căpăta dintr-odată, oferind atmosferei cosmopolite a orașului o notă de un dramatism alienant.
Adina Dinițoiu, într-o recenzie dedicată cărții, în România literară, a remarcat elementele de „microrealism cu accente de suspans și mister“, care, precum niște intarsii ale straniului, insolitează fapte, comportamente sau atitudini. Chiar în proza „Instinct de supraviețuire“, pentru niște tineri, primele experiențe erotice au gustul amar-otrăvitor al angoasei sau al deprimării. Personajul principal, un loverboy de cartier, deține un palmares erotic aparent indestructibil, însă o mare decepție îi va schimba existența. Acceptând invitatia prietenilor săi, va porni într-un sejur pe litoralul românesc, petrecând câteva zile într-o plăcută amorțeală estivală, care îi va anestezia atât simțurile, cât și amintirile. În schimb, încă marcat de cele întâmplate, iese din colimatorul găștii amorțite de efluviile bahice și are câteva momente de solitudine în preajma mării, în mijlocul căreia zărește, într-un soi de transă onirică, o sirenă pe cale de a eșua la mal. Imaginea acestui miraj îl va copleși de-a dreptul, iar fapta pentru care va deveni cunoscut în zonă și pe internet reprezintă încă o dată modul prin care personajul dovedește curajul de a se abate de la rutina obișnuitului și de a plonja într-o realitate plină de primejdii sau de miraje. Proza se încheie prin conturarea unui portret eroic al celui care, alături de alții din aceste proze, a reușit să sfideze limitele unei realități banale și să se aventureze pe culmile abisale ale iluziei. Riscul prăbușirii sau al înălțării este inerent parcursului de viață al fiecăruia. Mersul pe firul subțire dintre aceste extreme devine o continuă echilibristică deasupra unui abis.
Până la urmă, dezideratul prozelor de față este acela al dezvăluirii sau chiar al dezvrăjirii unui orizont salvator aflat în contrast cu sau asimilat de către realitatea ternă din jur. Alegerea le aparține.
[1] Mircea Pricăjan, Instinct de supraviețuire, Ed. Polirom, Iași, 2025.
