Când am acceptat, relativ recent, să traduc cartea lui Stefan Themerson Mr Rouse Builds His House, nu știam nimic despre autor. Nu că n-ar fi, slavă Domnului, sute, mii, de autori despre care nu știu nimic… Dar pe Themerson ar fi trebuit să-l cunosc măcar vag: a activat în zone pe care le-am frecventat totdeauna cu interes, de la literatura experimentală la literatura pentru copii. A fost apropiat de și a colaborat cu autori pe care i-am urmărit. În plus, a fost un admirator împătimit al lui Lewis Carroll, autorul cărții mele de căpătâi, Alisa (în Țara Minunilor și în Țara Oglinzii). Deși colecționez de ceva vreme cărți inspirate de Alisele lui Carroll, încă nu dădusem de The Adventures of Peddy Bottom, carte pentru copii (citită cu precădere de adulți), în care Themerson dă o replică, pe cât de originală pe atât de coerentă, Aliselor. Până și editura pe care și-a deschis-o la Londra în 1948 se numea Gaberbocchus Press, titlul latinizat al celebrei poezii carrolliene „Jabberwocky“. Și a fost o editură de impact, cel puțin în zone care altminteri nu-mi erau străine.
Cu toate astea, numele lui Stefan Themerson nu-mi traversase vreodată orizontul, de parcă toate realizările lui, cu care în virtutea preocupărilor mele trebuia să fiu familiar, ar fi generat un câmp antimemetic. Același câmp antimemetic părea să-i afecteze și pe cunoscuții mei, mult mai ancorați în domeniu – „Themerson? Care Themerson? N-am auzit…“ mi se răspundea de fiecare dată când întrebam inocent, „Voi îl știți pe Themerson?“
Situația e cu atât mai ciudată cu cât nu există doar un Stefan Themerson. În cartea sa The Meaning of Form in Contemporary Innovative Poetry (Palgrave Macmillan, 2016), Robert Sheppard își începe capitolul despre Themerson (Stefan Themerson: Iconopoeia and Thought-Experiments in the Theater of Semantic Poetry) avertizându-l pe cititor că există mai mulți Stefan Themerson, deși toți s-au născut la Płock, în Polonia, în anul 1910 și au murit la Londra, în 1988. Unul, continuă Sheppard, a fost pionier al filmului experimental în Varșovia anilor ’30. Altul, un apreciat autor de literatură pentru copii. Altul, poet de limba franceză și ulterior de limba engleză. Altul, filosof neopozitivist neconvențional. Altul, autor de romane absurde. Altul, inventatorul „poeziei semantice“. Lista lui Sheppard se oprește aici. Dar mai există și alți Themersoni – Themerson compozitorul, de pildă, autorul operei St. Francis & the Wolf of Gubbio or Brother Francis’ Lamb Chops (compusă în perioada 1954–60 și publicată în 1972). Există, în fine, scenaristul, editorul, redactorul și designerul de carte Stefan Themerson, cu ale sale fascinante experimente tipografice… Iar eu nu auzisem de niciunul dintre ei…
Și mai există Franciszka Themerson, soția lui, remarcabil artist grafic și participantă la toate proiectele inițiate de soțul său, alături de care a prelungit mișcările avangardiste până la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. În 1938 cei doi au părăsit Varșovia (conduși la gară de Czesław Miłosz) și au emigrat la Paris, pentru care, mărturisește Themerson, simțeau o chemare lăuntrică. Acolo, el a început imediat să colaboreze la diverse publicații poloneze din Paris, iar ea a început să picteze și să ilustreze cărți pentru copii la editura Flammarion. Dar în 1939 șederea la Paris le-a fost curmată brusc de declanșarea războiului.
Stefan s-a înrolat într-un regiment polonez de infanterie din Franța, iar Franciszka a devenit cartograful guvernului polonez în exil, până când, la ocuparea Parisului, s-a refugiat la Londra, unde soțul ei i s-a alăturat doi ani mai târziu, via Lisabona. Nu știu dacă Stefan Themerson simțise vreodată o chemare lăuntrică pentru Londra, dar acolo a rămas, împreună cu soția lui, până la sfârșitul vieții. Și el și Franciszka au murit în același an.
S-a simțit Themerson exilat? După spusele lui, nu. Și tot după spusele lui, da. Și nu din Polonia. Cu atât mai puțin din Paris. Într-o scrisoare adresată Comitetului PEN International pentru scriitori în exil, spunea: „Scriitorii nu sunt niciodată, scriitorii nu sunt nicăieri în exil, pentru că își poartă în ei înșiși propriul regat, sau republică, sau cetate de refugiu… Și în același timp, fiecare scriitor, în toate timpurile, în toate locurile, este în exil, pentru că tinde să fie eliminat de regatul, republica, cetatea care tind să se golească de el.“
Exilat sau nu, Stefan Themerson a continuat să creeze, iar Franciszka Themerson i-a stat permanent alături. Debutul artistic al lui Themerson a avut loc nu în literatură, ci în domeniul artelor vizuale. Când, la începutul anilor ’20 ai secolului trecut, a descoperit potențialul camerei de filmat, Themerson, pe atunci student la Varșovia, a renunțat la studiile de fizică și de arhitectură pentru a se dedica experimentelor cinematografice. Recurgând la combinații improvizate de fotograme și colaje („fotograme în mișcare“ le numea el), a făcut, împreună cu Franciszka, șapte filme – cinci la Varșovia (în cea mai mare parte pierdute) și două la Londra. Lucrând cu dotări austere sau de-a dreptul primitive, de obicei „la domiciliu“, inspirați de maeștrii emergenți ai genului, de la Fernand Léger la Buñuel și Dalí, au creat pelicule originale considerate de critici ca fiind cu nimic mai prejos decât producțiile acestora. Filmul lor Przygoda człowieka poczciwego („Aventura unui bun cetățean“, 1937) a inspirat celebrul scurtmetraj al lui Roman Polański Dwaj ludzie z szafą („Doi bărbați și un dulap“).
Filmul suprarealist Europa (1931), bazat pe poemul omonim al futuristului polonez Anatol Stern, este un manifest antifascist, considerat în epocă o capodoperă a filmului de avangardă. Pierdut în 1938, când a fost confiscat de trupele germane care au ocupat Franța, filmul a fost redescoperit din întâmplare în arhiva națională de filme a Germaniei și recuperat, după ce, în 1983, Themerson îl refăcuse cu ajutorul studiourilor London Film-Makers’ Co-operative.
Aspirația spre esențializare care i-a marcat creația cinematografică i-a modelat și scrisul. Stimulat de dorința de a purifica limba și influențat de Raymond Queneau și grupul Oulipo, Themerson a inventat „poezia semantică“, o tentativă de a deparazita cuvântul, eliberându-l de conotații și ancorându-l în sensul său denotativ. În romanul Bayanus (1945), Themerson avansează ideea că în poezia semantică cuvântul trebuie să aibă doar un singur înțeles. Pe parcursul următoarelor decenii revine cu explicații suplimentare. Poezia semantică, spune el, nu aranjează versurile în buchete de floricele, ci dezbracă poemul pentru a arăta realitatea din spatele lui – în poezia semantică nu e loc pentru hipnoză. De aceea Themerson își propune să reteze legăturile cuvintelor cu trecutul și să le disocieze de orice ambiguitate parazitară. „Am vrut să dezinfectez cuvintele“, declară Themerson, „să le descărnez până la osul definiției lor din dicționar. Așa am inventat Poezia Semantică.“
La Themerson poezia semantică e de fapt o formă de traducere a poeziei tradiționale, după cum spune chiar el, „nu dintr-o limbă în alta, ci dintr-un limbaj alcătuit din cuvinte atât de poetice încât nu mai au niciun impact, într-un limbaj care să le dea un nou sens și o nouă savoare“. Procedura presupune înlocuirea cuvintelor cheie din textul poetic cu definițiile lor din dicționar pentru a accede la adevărul esențial de dincolo de limbaj. Efectul pe care caută să-l obțină Themerson pe această cale nu e foarte diferit de „defamiliarizarea“ pentru care milita formalistul rus Viktor Șklovsky. „It was meant to be funny. Both serious and funny“, spune Themerson într-un interviu. Și chiar e – atât funny cât și serious – dacă luăm ca exemplu doar un mic fragment din prelucrarea semantică practicată de Themerson asupra începutului baladei rusești „Haida troika“, unde „micile obiecte metalice în formă de cupă, goale pe dinăuntru, închise la extremitatea îngustată din partea de sus și deschise la extremitatea lărgită din partea de jos, lovite de mici tije suspendate de partea de sus în interiorul lor emit compresii și decompresii periodice ale aerului… care se manifestă, independent de existența unei urechi care să le perceapă, ca un sunet clar, vibrant și rezonant…“ sunt zurgălăii de la gâtul calului („mamifer domestic puternic, cu copite compacte“).
Când, în 1960, s-a discutat posibilitatea publicării în Franța a romanului Bayanus, scris aproape integral cu mijloacele poeziei semantice, Themerson a insistat ca traducerea să fie făcută exclusiv de o „mașină electronică“, fără intervenția factorului uman – atenție, vorbim de anii ’60! Interlocutorul lui era Raymond Queneau, coordonatorul seriei Pléiade Encyclopaedia la editura Gallimard, unde ar fi urmat să apară cartea. Dar, din motive neclare, traducerea franceză a lui Bayanus nu a apărut decât în 2017 și a fost făcută integral de „factorul uman“ (Gérard-Georges Lemaire, Éditions Allia).
„Poezia semantică“ se regăsește, într-o formă sau alta, în tot ce scrie Themerson, așa cum era prefigurată și în filmele lui. Cuvintele și, în cazul filmelor, imaginile sunt trecute printr-un revigorant proces de defamiliarizare – e drept, nu la fel de drastic ca în poezia cu troica. Stefan Themerson e autorul mai multor romane „grotesc-filosofice“, printre care Professor Mmaa’s Lecture (1953), Cardinal Pölätüo (1961), Tom Harris (1967), Euclid Was an Ass (1986, republicat ulterior cu titlul The Mystery of the Sardine), Hobson’s Island (1988). Fiecare dintre ele este marcat de procedeele poeziei semantice.
Chiar și cărțile lui pentru copii, scrise împreună cu Franciszka Themerson, care le-a și ilustrat, pot fi privite ca exerciții de poezie semantică. Iar faptul că se bucură de apreciere atât din partea copiilor cât și a adulților e un argument în plus în favoarea poeziei semantice. În librăriile din Polonia se găsesc și azi reeditări ale cărților pentru copii concepute de soții Themerson în anii ’30 ai secolului trecut: O stole, który uciekł do lasu („Masa care a fugit în pădure“) Poczta („Poșta“), Narodziny liter („Cum s-au născut literele“), Pan Tom buduje dom („Domnul Tom își construiește o casă“), Był gdzieś haj taki kraj, Była gdzieś taka wieś („Era undeva o țară, era undeva un sat“). „Masa care a fugit în pădure“ (The Table That Ran Away to the Woods) și „Domnul Tom își construiește o casă” (Mr. Rouse Builds His House) au fost rescrise în engleză după stabilirea autorilor la Londra și se află și azi în circulație.
Dar pentru a-și publica propria literatură neconvențională, iritat de reticența editurilor britanice de a publica autorii europeni experimentali, Themerson, împreună cu soția sa, și-a deschis în 1948, la Londra, propria editură, GaberbocchusPress, făcută după chipul și asemănarea textelor pe care intenționa să le publice. Cei doi își propuseseră să publice nu best sellers, ci best lookers. În următorii treizeci de ani au publicat șaizeci de titluri, dintre cele mai diverse. Printre primele apariții se numără și traducerea engleză a piesei Ubu Roi (1951) de Alfred Jarry, cu care cei doi erau prieteni. (Francizska Themerson a făcut scenografia și marionetele pentru spectacolul cu Ubu pus în scenă în 1964 la Marionetteteatern, Stockholm, iar în 1970 a produs volumul de benzi desenate Ubu Comic Strip, apărut inițial la New York).
Pe lângă Jarry și, desigur, Stefan Themerson, la GaberbocchusPress au mai apărut și „Exercițiile de stil“ ale lui Raymond Queneau (1958), „Ideogramele lirice“ ale lui Apollinaire (1968), dar și Bertrand Russell, (The Good Citizen’s Alphabet. An Adventure in Wicked Humour, 1953, și History of the World in Epitome. For Use in Martian Infant Schools, 1962, ambele ilustrate de Franciszka Themerson). Editura a continuat să funcționeze până în 1979, când soții Themerson au vândut-o editurii olandeze De Harmonie, specializată în publicații experimentale.
Themerson și-a pus amprenta artistică pe jumătate din secolul douăzeci – jumătatea cea mai efervescentă, aș zice… Dar când am deschis pentru prima oară Mr Rouse Builds His House (rescrisă de Themerson, împreună cu Barbara Wright, după originalul polonez și publicată la Gaberbocchus Press în 1950) nu știam nimic din toate astea. Știam doar că țin în mână o comoară – neconvențională, e drept – care-și confirma valoarea cu fiecare pagină. Nu e o carte mare. Încape perfect între palmele deschise. Și sper să poată fi citită curând și în limba română, în ediția îngrijită de editura Povestela Ofir, care, asumându-și această carte, se afiliază grațios și provocator la aspirațiile care i-au însuflețit pe Themersoni să întemeieze Gaberbocchus Press.
În încheierea acestui articol mă simt dator să evoc monumentalul volum Stefan Themerson, editat de Jasia Reichardt, curatoarea arhivei Themerson (și nepoata Franciszkăi Themerson), care cuprinde o bogăție de informații despre viața și opera soților Themerson – fotografii, reproduceri, fragmente, mărturii și articole critice.
Imagine reprezentativă: Albrecht Dürer, Hare, 1502
