După un an de lecturi atente, de reveniri obsesive și de discuții repetate despre câteva fraze care au continuat să ne răsune în minte, Matca adună cele 10 cărți care au rămas în prim-plan. Nu ne dorim să facem un clasament, ci să împărtășim cu ceilalți acele titluri care nu au trecut neobservate în torentul de apariții editoriale, care au modificat felul în care citim, după ele, și au mutat centrul de greutate al conversației literare.
Ca la orice listă care nu vrea să fie doar o listă, criteriul de alegere e persistența în memorie. Ce rămâne luni mai târziu, când entuziasmul inițial s-a mistuit? Ce continuă să te bântuie? – Nu pentru că a fost scris ca să „sune bine“, ci pentru că refuză să se lase eliminat din gânduri. În 2025, selecția Matca se învârte în jurul unor cărți care fie demontează lumea, fie o reconstruiesc, insistând vocal sau discret să aibă un loc în realitatea noastră.
La această selecție au contribuit: Barna Némethi, George Cornilă, Ovidiu Șimonca, Cristina Bălașa, Péter Demény, Liv Tane, Victor Morozov, Dragoș C. Costache, Cosmina Matei și Vlad Cristache.
James, Percival Everett, trad. Bogdan Perdivară, Litera
Un gest literar cu miză mare: Everett rescrie Aventurile lui Huckleberry Finn din perspectiva lui Jim. Rezultatul nu e o simplă corecție a canonului, ci o reconstrucție radicală a sa. Dreptul la exprimare, rațiune, inteligență, interioritate ar trebui să fie al tuturor personajelor. James e un roman despre libertate care schimbă definitiv modul în care poate fi citit un „clasic“.
Ca tăietorii de lemne, Thomas Bernhard, trad. Daniela Ștefănescu, Curtea Veche Publishing
O „cină artistică“ la Viena, un invitat de onoare care întârzie și un narator care stă (literalmente) într-un fotoliu și își ascute disprețul: Bernhard transformă politețea în măcel. Romanul e o tiradă perfect controlată, o buclă de furie lucidă care disecă ipocrizia mediului cultural, autosuficiența artei oficiale și resentimentul ca formă de claritate morală. Puține cărți sunt în același timp atât de comice și atât de devastatoare.
Camping, Lavinia Braniște, Polirom
Un roman care își asumă banalul (joburi, chirii, relații eșuate, mici umilințe) și îl relevă la adevărata sa importanță. Povestea unei românce plecate la muncă în Spania și a întoarcerii ei în România e spusă, fără dramatizare excesivă, ca o succesiune de ajustări ratate și mici negocieri cu realitatea. Braniște scrie cu o claritate calmă, atentă la detaliu, despre precaritatea ca stare de fond și despre „acasă“ ca loc care nu garantează stabilitatea.
Ce nu poate fi rostit, David Szalay, trad.
Anca Barbulescu, Trei
Un adolescent din Ungaria e exploatat, ajunge în închisoare, emigrează în Anglia, cunoaște iubirea și, pentru scurt timp, banii – după care totul se risipește. Szalay urmărește masculinitatea ca destin corporal: dorință, rușine, tăcere, impuls. Romanul are o forță discretă și implacabilă în felul în care arată cum succesul poate fi doar o formă mai rafinată de rătăcire.
Ziua eliberării, George Saunders, trad. Radu Șorop, Humanitas Fiction
Saunders rămâne un maestru al satirei morale. În aceste povestiri, munca, divertismentul și autoritatea sunt împinse cu un pas mai departe decât pare să permită realitatea – suficient cât să devină grotesc. Umorul e constant, dar efectul final e neliniștitor: râzi, apoi îți dai seama cât de ușor se adaptează oamenii la inacceptabil.
Câteva nopți și încă una, Isidoros Zourgos, trad. Ana-Maria Lucescu, Curtea Veche Publishing
1909: sultanul detronat Abdul Hamid al II-lea, exilat la Salonic, își povestește viața unei fetițe, în timp ce un băiat ascultă pe furiș. Decenii mai târziu, „încă o noapte“ strânge într-o singură respirație un secol de memorie, iubire și istorie balcanică. Zourgos scrie cu plăcerea marelui roman: orașul ca organism viu, timpul care nu curge liniar, poveștile care se transmit prin ecouri.
Zsömle s-a dus, László Krasznahorkai, trad. Ildikó Gábos-Foarță, Trei/Anansi
Într-un sat izolat din Ungaria, un electrician de 91 de ani decide să trăiască retras, alături de câinele său, Zsömle. Când acesta dispare, liniștea devine o formă de interogație. Krasznahorkai transformă izolarea într-un instrument optic: lumea e privită de la distanță, cu o luciditate aproape metafizică, iar modernitatea apare ca un zgomot de fond agresiv și obositor.
Va urma. 10 piese politice, Gianina Cărbunariu, Matca
Un volum care funcționează ca o sală de repetiții în care istoria recentă intră și iese pe uși greșite. O colecție de piese care reunește, între altele, „Tipografic Majuscul“ și „Două ore cu pauză“, și care confirmă instinctul rar al Gianinei Cărbunariu pentru limbajul puterii – al instituțiilor, al mass-media, al procedurii. Textele ei nu „denunță“, ci expun mecanisme: cum se obține obediența, cum se normalizează violența simbolică, cum conflictul devine infrastructură socială.
Focul imaginației. Opera publicistică I, Mario Vargas Llosa, trad. Tudora Șandru Antonescu, Humanitas Fiction
Primul volum din vasta operă jurnalistică a lui Vargas Llosa adună articole scrise între 1963 și 2020 despre literatură, artă, politică și libertate. Nu e doar un companion critic, ci și un autoportret intelectual: Vargas Llosa ca mare cititor, polemist și cartograf al esteticului, convins că imaginația nu e un lux, ci o condiție a vieții publice.
Istoria, Elsa Morante, trad. Cristina Gogianu, Trei/Anansi
Roma, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: Ida, o învățătoare pe jumătate evreică, și fiul ei, Useppe, trăiesc foamea și frica, dar și mici miracole cotidiene. Morante prezintă „istoria“ ca o forță oarbă ce strivește vieți anonime. Romanul ei are toate șansele să rămână unul dintre cele mai puternice rechizitorii literare împotriva ororilor secolului XX.
