Pentru Matca, filmul nu a fost niciodată în plan secund, după literatură. Nu doar că ne plac filmele, dar am și intuit de timpuriu că cinematografia, la fel ca literatura, e o cale de a construi și reconstrui realitatea. În ultimii ani, au venit tot mai multe semnale optimiste din partea industriei de film autohtone, care se bucură de recunoaștere internațională crescândă, și am văzut cum au căpătat amploare festivaluri ca TIFF, BIEFF, Les Films de Cannes à Bucarest și One World Romania, ce au format un public care nu mai consumă cinemaul doar ca formă de evadare.
Filmele din acest top nu ilustrează o direcție – este un amestec mult prea eterogen pentru asta –, dar tot au ceva în comun: faptul că încă ne gândim la scene, personaje și replici la zile, săptămâni, luni după ce s-au aprins luminile în sală.
La această selecție au contribuit: George Cornilă, Ovidiu Șimonca, Cristina Bălașa, Péter Demény, Liv Tane, Victor Morozov, Dragoș C. Costache, Cosmina Matei, Barna Némethi și Vlad Cristache.
One Battle After Another ( r. Paul Thomas Anderson)
Paul Thomas Anderson își construiește filmul, inspirat de romanul Vineland de Thomas Pynchon, ca pe un thriller contracultural, cu urmăriri, alianțe, identități fluide și decizii care trebuie luate repede, adăugându-i profunzime și mesaj. Leonardo DiCaprio joacă rolul unui fost revoluționar obligat să reintre în mișcare când istoriile personale îl ajung din urmă, iar el și fiica sa devin ținte. Un detaliu tehnic deloc de neglijat: One Battle After Another a fost filmat pe VistaVision, ceea ce face scenele de acțiune cu atât mai realiste.
Train Dreams (r. Clint Bentley)
Clint Bentley adaptează nuvela omonimă a lui Denis Johnson fără să îndulcească nimic. Joel Edgerton, în poate cel mai bun rol al său de până acum, e Robert Grainier, muncitor feroviar și tăietor de lemne într-o Americă de început de secol trecut, a cărui viață e conturată de muncă, distanță și timp. Momentul declanșator – pierderea familiei – nu e folosit ca detonator melodramatic, ci mai degrabă ca o lovitură ce cauzează o fractură cu care personajul trebuie să trăiască pentru tot restul vieții, într-o lume care gonește înainte, deși pare să stea pe loc. O poveste spusă cu emoție, prin acumulări și cadre malickiene.
Sirāt (r. Óliver Laxe)
Un tată (Sergi López) pornește cu fiul său să-și caute fiica dispărută după o petrecere în Maroc și ajunge să urmeze un grup de ravers prin deșert. Óliver Laxe tratează căutarea ca pe o probă de orientare în lipsa reperelor: decizii dificile, opriri forțate, semne incerte. Filmul nu caută să explice, ci își lasă personajele să existe, purtând însă o viață care se poate întrerupe oricând. E o odisee spirituală fără pompoase declarații spirituale.
Hamnet (r. Chloé Zhao)
Chloé Zhao mută lumina reflectorului de pe mitul shakespearean pe mecanica unei familii care se rupe după moartea copilului. Tratează capacitatea de a merge înainte după pierdere, de a îndura viața cotidiană golită, de a înfrunta durerea, de a găsi refugii. Funcționează cel mai bine ca experiență senzorială, mai degrabă decât ca narațiune clasică. Emoționant până la extrem, adaptarea romanului scriitoarei nord-irlandeze Maggie O’Farrell oferă actorilor șansa de a-și depăși limitele.
Sorella di Clausura (r. Ivana Mladenović)
Stela (Katia Pascariu), 36 de ani, educată și competentă, nu reușește să țină un job în România lui 2008. În construcția comediei negre a Ivanei Mladenović, precaritatea nu e decor social, ci motor narativ. Fiecare slujbă ratată produce următoarea improvizație, fiecare improvizație produce o nouă formă de dependență. Filmul se mișcă repede, cu secvențe tăioase, cu umor sec și cu o precizie a situațiilor care nu cere empatie, dar o obține tocmai prin refuzul de a-și justifica protagonista.
Eddington (r. Ari Aster)
New Mexico, 2020, un oraș mic în pandemie. Alegerile locale scot la suprafață răul care mocnea dincolo de suprafață. Avându-i în distribuție pe Joaquin Phoenix și Pedro Pascal, neo-westernul lui Aster înfățișează viața publică, cu tensiunile și interpretările sale, cu nevoia de libertate și teorii conspirative. Întâmplările se desfășoară într-un crescendo care, inevitabil, degenerează în conflict total.
Sentimental Value (r. Joachim Trier)
Stellan Skarsgård joacă rolul lui Gustav Borg, regizor celebru care revine în viața fiicelor sale după moartea mamei acestora. Renate Reinsve joacă rolul Norei, o actriță cu blocaje severe, iar conflictul major se leagă de gestul lui Gustav de a transforma reconcilierea într-un proiect: vrea să facă un film personal despre istoria familiei, un film care să o includă și pe Nora. Situația devine tensionată odată cu apariția unei alte actrițe (Elle Fanning). Sentimental Value este, pe lângă toate, portretul unui părinte căruia îi e mai ușor să iubească prin camera de filmat decât direct.
Nouvelle Vague (r. Richard Linklater)
Linklater dramatizează realizarea legendarei pelicule À bout de souffle (r. Godard, 1960), urmărind producția în sine: filmările, improvizația și deciziile luate din mers, inventarea metodei pe măsură ce aceasta este aplicată. Personajele centrale (Godard, Seberg, Belmondo) nu sunt statui, ci oameni aflați într-un alambicat proces de negociere și de căutare de soluții, sub presiune și hazard. Making-of ca formă de storytelling, cu un ritm care imită logica producției.
Marty Supreme (r. Josh Safdie)
Timothée Chalamet îl joacă pe Marty Mauser, jucător de tenis de masă inspirat liber de Marty Reisman. Safdie tratează sportul ca o industrie a spectacolului, care jonglează cu bani și orgolii, și în care turneele au în spate hustling și branding personal. Strategii care devin capcane, presiune constantă și ambiții uriașe, personaje care nu mai știu să se oprească, întrucât reușitele dau naștere unei dependențe care cere mereu mai mult.
The Secret Agent (r. Kleber Mendonça Filho)
1977, Recife, carnaval. Armando (Wagner Moura), fost profesor, încearcă să dispară în orașul sub dictatură militară. Piesa care pune în mișcare mecanismul de noir: poliția e chemată după ce un picior uman e găsit într-un rechin capturat. De aici, Kleber Mendonça Filho construiește o rețea de întâmplări implicând funcționari de stat, polițiști corupți și refugiați politici, cu Recife înfățișat ca spațiu ce ascunde și expune simultan.
