După topul din martie, iată-l pe cel din mai. Noutatea e că acum avem și un invitat care ne delectează cu argumentele lui. Bon apetit!
Topul redactorului-șef, Péter Demény
Cristina Chira: Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor. Polirom.
Un mănunchi de povestiri bine aduse din condei, o scriitură decantată, răbdătoare să ajungă la finalul niciodată spectaculos dar care dă întotdeauna de gândit. O viziune care e ca viața: în ea, se coace tragedia banalului care nu explodează, doar erodează speranța. Autoarea, care s-a format și la cursurile lui Marius Chivu și Florin Iaru, este un debutant matur.
T. O. Bobe: Bilete de sinucigaș. 102 de micro-micro ficțiuni extreme. Cu ilustrații deMihail Coșulețu. Humanitas.
Cartea asta face parte din volumele-performanță sau volumele-concept. T. O. Bobe scrie „bilete” de un singur rând sau mai lungi, dar niciodată cu adevărat lungi: situația desprinderii de viață scurtează elanul. Încă trăiești, dar știi că nu pentru mult timp și că tu ai decis asta – tensiunea sufletească declanșează o libertate frumoasă și zbuciumată. Așa cum scriitorul maghiar István Örkény a inclus printre nuvelele sale la minut textul unui bilet de tramvai, acesta devenind în contextul literaturii un calup despre prin câte îngrădiri își duce viața omul, textele lui Bobe „nu par cine știe ce”, cum scrie el însuși într-un Cuvânt înainte bine gândit, dar dacă ne închipuim un sinucigaș atunci putem crede că el scrie „Ce bine e acasă!” (biletul 74) sau „Crezi că n-am încercat să nu” (49.) Iar ilustrațiile lui Mihail Coșulețu armonizează cu aceste frânturi prin culoarea lor neagră și prin ductul lor melancolic.
Dragă tată. Scrisorile lui Patrick & Ernest Hemingway. Volum editat de Brendan Hemingway & Stephen Adams. Nemira. Yorick.
Scrisorile de dragoste dintre un tată și un fiu sunt mereu zguduitoare: ele trădează nevoia de a iubi și neputința de a iubi bine deopotrivă. Cei doi Hemingway, tatăl de renume mondial și fiul, vorbesc despre Rubens, despre rațe sălbatice, despre armată și război, despre iubire – de fapt, încearcă să spună mai pe îndelete ceea ce știu amândoi: că se iubesc și nu pot vorbi destul despre asta. Prefața eseistică a lui Bogdan Alexandru-Stănescu și traducerea lui Andrei Dósa ne călăuzesc într-o lume de o poveste cutremurătoare.
Nicola Pugliese: Malacqua. Vellant. Endorfiction.
Un fel de Boccaccio, un fel de Camus, Pugliese este un scriitor care pune sub lupă societatea care este presată de un eveniment – aici, ploaia. Un fenomen natural care naște totuși așteptări: cine să nu se fi așteptat să se termine odată? Dar oricum nu se întâmplă și nu se va întâmpla nimic: ca în Trei surori, și aici se întâmplă neîntâmplarea. Dar se întâmplă cu o artă fragmentată și fermecătoare grație probabil și traducerii Geaninei Tivdă.
Topul revistei Matca
Mircea Pricăjan: Murmur, Humanitas.
Un roman care alternează perfect forța cu gingășia, reconstituind povestea unei familii pe fir generațional, de după Al Doilea Război Mondial, trecând prin comunism și până la momentele recente Colectiv & 10 august 2018. O mărturie elocventă despre cum trecutul – atât cel personal, cât și cel al țării – ne (re)compune identitatea, de la nostalgia și tandrețea plimbărilor cu bunicul în pădure sau la cinematograf, până la absurdul recentelor proteste din București și dorința de evadare. Unde? În ficțiune.
Augustin Cupșa: Străinătate, Humanitas.
Treisprezece proze despre alteritate și singurătate, sex și moarte, vis și coșmar, noi cu celălalt și noi fără celălalt. Să te zbați, să pleci, să lași în urmă, să începi o viață nouă. O topografie literară a orașelor mici, aproape izolate, populate de personaje care-și poartă de colo-colo – nu fără umor – povara nesiguranțelor. Augustin Cupșa își reconfirmă aici talentul de prozator.
Lana Bastašić: Prinde iepurele, traducere din sârbă de Octavia Nedelcu, Black Button Books.
Am stat mult în cumpănă dacă să aleg prozele autobiografice ale (refugiatului bosniac) Semezdin Mehmedinović, Me’med, bandana roșie și fulgul de zăpadă, însă în cele din urmă m-am oprit asupra romanului Lanei Bastašić, care merge pe firul roșu al prieteniei dintre două fete, de la șapte ani până la maturitate. Un trecut comun, o intersecție, o despărțire – și, de aici, feluri distincte de a percepe experiențele împărtășite. Feluri diferite de a evolua. Feluri diferite de a vorbi. Feluri diferite de a trăi. Feluri diferite de a procesa trauma războiului din spațiul ex-iugoslav.
Richard Powers: Uimire, traducere din engleză de Petru Iamandi, Anansi.
După moartea mamei sale, Robin, un băiețel de nouă ani, își ia tatăl de mână și privește lumea din jur cu uimire: biologie, astronomie, climă, geografie, neurologie, toate sunt noi pentru el și, deci, fascinante. „Ce e mai mare“, se întreabă copilul, „spațiul exterior sau spațiul interior?“ Când se lasă pradă emoțiilor, însă, e copleșit de amploarea lor. Un roman intim și tulburător, pe care l-am citit dintr-o răsuflare. Dacă ați văzut Aftersun al lui Charlotte Wells și v-a plăcut, Uimire ar putea fi o alegere bună pentru un tandem literar părinte–copil, și cu final mai optimist.
Topul invitatului, Nona Rapotan
Un fel top literar, sau cum îți dai seama cât de multă literatură ai citit
De mai bine de doi ani (nu, nu e pandemia de coronavirus de vină), citesc cu predilecție nonficțiune. Motivele sunt strict personale și prefer să rămână așa; ce vreau să spun aici e legat de titlurile alese să le (re)citesc. Le aleg cu foarte mare atenție, timpul nu-mi este deloc prieten, așa că-mi doresc lecturi care să-mi provoace simțurile și chiar să mă scoată din zona de confort. Nu în ultimul rând, observ că începe să ocolesc cărțile în jurul cărora s-a făcut foarte mult zgomot, cu alte cuvinte cărțile cu o promovare agresivă. Experiența își spune cuvântul aici, dar despre asta vorbim altădată.
Uitându-mă pe rafturile cu cărți de beletristică, mi-am dat seama că am citit foarte puțină literatură română anul acesta, incomparabil mai puțin decât în anii trecuți. Fiindcă mi s-a cerut să nominalizez doar dintre aparițiile anului 2023, încerc să aleg astfel încât să nu fiu acuzată de cine știe ce devieri de cauza dreaptă, aceea de a atrage cât mai mulți cititori. Trișez puțin și recomand o carte apărută la finele anului 2022, deci practic ea a intrat în atenția cititorilor din ianuarie anul curent. Mă refer la Voci la distanță, cel mai recent roman al Gabrielei Adameșteanu, apărut la Editura Polirom. Stilul scriitoarei n-a suferit din cauza trecerii timpului, din contra, după cum personajele nu-și pierd din vigoare și autenticitate, ci câștigă în forță și credibilitate. Un roman din care vocile răzbat cu putere și ajung la cititori fără intermediari. Realismul lipsit de magie, dar fermecător datorită notei de apartenență – Gabriela Adameșteanu are darul de a ne face să credem că aparținem lumii plăsmuită de mintea ei.
Al doilea titlu pe care vreau să vi-l recomand este scris de Pas de deux de Daniel Vighi și Viorel Marineasa. Pentru proză scurtă pledez oricând, de aici și recomandarea. Despre cei doi scriitori timișoreni nu cred că e nevoie să mai spun ceva, dar despre acest volum aș vrea să se scrie mult, nu pentru că Vighi a pășit în eternitate, ci pentru că în prozele celor doi se ascunde o prietenie cum rar mai găsești; avem nevoie de prieteni în aceste timpuri neprielnice cu umanitatea, iar această nevoie devine conștientă cu fiecare pagină scrisă din volumul recent apărut la Humanitas, în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani.
Dintre titlurile străine, aleg Tomás Nevinson de Javier Marías. Prima mea întâlnire cu celebrul scriitor spaniol și nu mă voi opri aici. Un roman construit cu o foarte mare atenție pentru detalii, care surprinde prin construcție și etalare de personaje. Al doilea titlu din literatura universală pentru care pledez este o recitire. Apărut inițial în limba română sub titlul Blândețea nopții, romanul lui F. Scott Fitzgerald a fost tradus de Mihnea Gafița pentru Editura Corint, colecția Clasici ai literaturii cu titlul Tandră e noaptea. Fitzgerald e cel care m-a legat definitiv de literatura americană și cel la care mă întorc când și când, tocmai pentru că în lumea lui găsesc tot timpul răspunsuri fertile la dileme mai mult sau mai puțin existențiale. Tandră e noaptea e un roman special, fie și pentru că aici găsiți societatea americană expusă în cele mai mici detalii ale ei, dar și pentru că în spatele fiecărui personaj îl găsim pe el, pe scriitorul F Scott Fitzgerald.
