Iată că am ajuns la următoarea ediție a topurilor noastre. Prima dată, aceasta era o joacă mai mult sau mai puțin ingenioasă, cel mult o tradiție pe care am preluat-o de la alții. De atunci însă, cu trecerea timpului și a celor cinci numere de până acum, am devenit un „brand“ Matca, o listă care poate fi citită și în oglinda conținutului din numărul în care apare. Bunăoară, în cuprinsul acestui număr puteți observa nonficțiuni așa cum întâlnim volume de nonficțiune în topul lui Ovidiu Șimonca; topul lui George colorează preferințele noastre cu tonuri africane și povestea poate continua tot așa. Dintr-o joacă, topurile au devenit blazonul revistei, sufletul ei irizat.
Péter Demény
Redactor-șef
Literatură română
Andrei Crăciun: Turbo, Nemira, 2024.
O carte dintr-o frază în care autorul „pune pasiune“: cuvintele curg din pana lui ca Dunărea, cu o melodie frumoasă și tensionată în același timp. Situațiile, personajele sunt cu atât mai memorabile cu cât toate au personalitate, individualitate: răsfoim un album deloc convențional, dar totuși familiar. Acțiunea se petrece în copilăria-adolescența naratorului într-un orășel din România și recunoaștem lumea de acolo cu nebunii ei, cu alcoolicii ei, cu bărbații puși mereu pe cucerit femei, cu femeile care stau acasă, gătesc și pălăvrăgesc etc. O lume patriarhală, îngustă, pestriță și care inspiră un scriitor. Pe Andrei Crăciun l-a inspirat bine. Un singur reproș chițibușar: toate repetițiile sunt repetiții de trei.
Emilian Galaicu-Păun: Times New. Roman 12/18, Cartier, 2024.
Pe acest scriitor moldovean îl citesc cu bucuria și dificultatea cu care îl citesc pe Péter Esterházy, marele scriitor maghiar postmodern. Plin de intertexte și de jocuri de cuvinte, de trimiteri neașteptate, Emilian Galaicu-Păun e un narator șăgalnic, ghiduș, hâtru și cu un debit de vorbire extraordinar. Dacă tot l-am adus în vorbă pe colegul lui din Ungaria, poate că Ediția revăzută ar fi comparația cea mai fericită, cartea în care Esterházy încearcă să-și înțeleagă tatăl despre care a aflat că a fost informator. Păun, la fel: încearcă să-și înțeleagă părinții, sarcină deloc ușoară. Cele două romane incluse în volum, Țesut viu. 10 x 10 și Gesturi. Trilogia nimicului sunt de fapt ample căutări și strigăte, iar prefața lui Șerban Axinte ne călăuzește în hățișurile textelor.
Ștefania Mihalache: Sunt liniștită, mi-e frică, Editura Paralela 45, 2024.
Mi-a plăcut întotdeauna poezia Ștefaniei Mihalache: e izvorâtă din cotidian și parcă ar spune „vedeți, cotidianul e plin de farmece și de frumuseți!“ Ductul poetic al volumului, melodia lui tăioasă său melancolică te cucerește instant, nu ai cum să scapi de atmosfera lui: „Nicio fetiță care nu înțelege că/ astea sunt fleacuri alți copii au dus-o rău/ tu ai avut o copilărie fericită/ nu e fericită“ („Fleacuri“, p. 174.) Iar ilustrațiile lui Laurențiu Midvichi sunt atât de frumos „Boschiene“, atât de evocatoare, încât volumul acesta trebuie să fie considerat al amândurora: „Sunt liniștiți, le e frică“.
Literatură universală
J.M. Coetzee: Polonezul, Humanitas Fiction, 2024. Traducere de Irina Horea.
Scriitorul sud-african scrie un poem în proză. Fragmentat și eliptic, romanul lui este frumos prin ceea ce nu spune. Vorbește despre o dragoste ciudată, despre o femeie – Beatriz, ca la Dante, căreia nici nu-i place cu-adevărat pianistul care dă un concert la Barcelona – despre o iubire care e dragoste doar din partea lui – și totuși, cartea ne arată că nici nu știm prea bine ce e dragostea, că deciziile noastre sunt mereu schimbate de inima noastră, că nu fiecare gest al nostru este rațional și moral, oricât am vrea să se întâmple așa. Traducerea Irinei Horea creează atmosfera necesară pentru Polonezul român.
Philip Roth: Scriitorul fantomă, Polirom, 2024. Traducere de Dan Croitoru.
Un tânăr îl vizitează pe marele Zuckerman, o parodie realistă a la Roth, și găsește acolo o familie care pare fericită dar nu este defel, o tânără care pare a fi o amantă dar nu e sigur că este într-adevăr – părelniciile se țin lanț în romanul acesta construit cu mult umor și multă tristețe, un fel de Charlot al prozei americane. Dan Croitoru ne-a obișnuit deja cu traducerile lui geniale: nu se dezminte nici de data aceasta. Prin el, Philip Roth ajunge un scriitor român excelent.
Paolo Giordano: Tasmania, Editura Trei, 2024. Traducere de Liviu Ornea.
O călătorie geografică dar care e și o călătorie psihică, cum sunt toate călătoriile adevărate. Un relax care nu e deloc relax sau e radical diferit de ideea deconectării pe care o purtăm cu noi când ne urnim din loc. Naratorul e singur, măcinat de tensiuni și de remușcări, un om foarte contemporan care încearcă să fie fericit. Traducerea lui Liviu Ornea transmite ductul lui Paolo Giordano cu precizie și delicatețe.
Topul inimii
În topul inimii din acest număr, intră două cărți neîncadrabile nicăieri, dar – sau, și de aceea – foarte bune.
Jan Cornelius: Conspirația cearșafurilor, Lebăda Neagră, 2024.
E o carte pur și simplu genială. Prin umorul ei, prin fragmentele de viață pe care autorul le notează mereu relaxat, având o viziune iertătoare, dar nemiloasă – iată un paradox „corneliusian“! Poezioarele, portretele, descrierile suculente și comentariile scrise de prietenii scriitorului pe Facebook formează un volum extraordinar pe care, citindu-l, te vei delecta.
Dumitru Crudu: Margareta noastră, Cartier, 2023.
Un roman scris cu o priză la o realitate scriitoricească contemporană din Moldova și din România. E foarte posibil ca protagoniștii să nu-l guste așa cum a fost cazul cu mine, dar cine se poate ridica peste nivelul subiectiv va găsi o carte plină de aventuri, de beții, de iubiri, de orgolii și de creativitate.
Luana Schidu
Editor colaborator
Literatură română
Ciprian Măceșaru: O moarte cum tu nu ai putea avea, Editura Litera, 2024.
Citind splendidele schițe ale lui Ciprian Măceșaru ai senzația că răsfoiești un album de fotografii sub îndrumarea generoasă a fotografului însuși. Un fotograf talentat, cu simț de observație și vibrantă sensibilitate. Și, datorită lui, imaginile prind viață și te trezești captiv în poveste – fiindcă fiecare flash e o poveste – și parcă vezi lumea, cu mărunțișuri și profunzimi, direct din rama fotografiei. Fiecare rând e viu, interesant, și pur și simplu nu te poți opri din citit.
Ioana Pârvulescu: Aurul pisicii, Humanitas, 2024.
O poveste plină de surprize și un strop de fantastic, despre o dragoste pe care personajele o iau unul de la altul, „ca pe o gripă“, o poveste în care personaje sunt și versuri de cântec, și timpul, și pisici „cu fruntea ridată, ca a unui cititor bătrân“ – introspectivă, caldă, jucăușă, plină de umor dar stârnind nostalgii și punându-te pe gânduri. Un roman în care pur și simplu te simți bine.
Lorina Bălteanu: Legată cu funia de pământ, Cartier, 2024.
Istoria unei copile care face cunoștință cu lumea în cercuri concentrice – ca și cum ar fi aterizat în viață ca pe suprafața unei ape – începând chiar din clipa în care deschide ochii pentru prima oară și lumina – „un fel de întuneric alb“ – o „plesnește peste pleoape“, cartea e de fapt un poem al lui „acasă“ – locul din care vrei mereu să pleci și la care ți-e mereu o frică aproape bolnavă că ai putea să nu te mai întorci. Un poem complex, cu imagini și personaje vii, care ne pătrunde atât de adânc, încât copilul din noi tresare brusc, trezit din somn, nedumerit, dar încântat.
Literatură universală
J.M. Coetzee: Polonezul, Humanitas Fiction, 2024. Traducere de Irina Horea.
O relație atipică, dar stârnind ecouri familiare, o poveste care nu e de dragoste, dar e despre
dragoste, un joc al sentimentelor care ne scapă chiar în timp ce le trăim, o întrebare despre cât de posibilă e de fapt comunicarea umană sau dacă nu cumva, orice-ar fi, nu vorbim niciodată aceeași limbă (e oare arta singura limbă în care ne-am putea înțelege vreodată cu adevărat?), o pendulare între rațiune și pasiune, cu incursiuni poetice și acorduri de Chopin.
Alena Mornštajnová: Hana, Curtea Veche Publishing, 2024. Traducere de Gabriela Georgescu.
O carte răvășitoare, amintind de Tatuatorul de la Auschwitz al lui Heather Morris, dar mult mai complexă. Inspirată de o poveste adevărată, e în același timp o pastilă de istorie, un roman psihologic și o carte neliniștitor de actuală. Despre viața dintr-un orășel ceh în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după, în vremuri comuniste, despre lagăr și epidemie, și mai ales despre sentimentul de vinovăție al victimelor supraviețuitoare, despre tăcerea lor, despre felul în care gesturi nevinovate pot nărui destine, despre neînțelegere și nepăsare, dar și despre dragoste și iertare.
Elif Batuman: Sau-sau, Curtea Veche Publishing, 2024. Traducere de Andreea Florescu.
O continuare a romanului Idioata, deși poate fi citit și de sine stătător, Sau-sau e un roman al devenirii, dar nu numai atât. Este povestea unei studente americane aflate între lumi: s-a născut în America, dar are rădăcini în Turcia, unde și călătorește la un moment dat, astfel că avem parte și de un tablou plin de parfum al lumii orientale. E un parcurs palpitant, cu toate dilemele și trăirile tinereții, cu iubiri și dezamăgiri, psihologie și delicioase incursiuni în literatură și filozofie.
Cristina Ștefan
Editor colaborator
Literatură română
Marius Chivu (ed.): KIWI. Relații, Polirom, 2024.
Treizeci de proze ca treizeci de felii de pepene rece pentru o vară caniculară. Le puteți savura pe rând sau pe sărite, nu importă, gustul e la fel de intens. Al patrulea volum al antologiei adună în paginile sale, echilibrat, autori români și străini, debutanți și consacrați, de la un text extraordinar al regretatului Ovidiu Verdeș, la Iulia Gherasim, reconfirmându-și succesul cărții de debut, și la Cristian Boricean, excelent, ca de obicei, până la veteranii Raymond Carver, Eshkol Nevo sau Tobias Wolff. Numai bunătăți.
Alina Purcaru: Tot mai multă splendoare, Cartier, 2023. Audiobook în lectura autoarei.
Am reluat cu nerăbdare poeziile cu tematici variate ale Alinei Purcaru – de la feminism la fotbal și ecologism, de la comunism la limite, consumerism și eliberare, o serie de decupaje din crize succesive ale omenirii. E ceva electrizant în a le asculta rostite de însăși autoarea lor și a le descoperi astfel accente și valențe noi.
Costică Brădățan: Elogiu eșecului. Patru pilde de umilitate, Spandugino, 2024. Traducere de Vlad Russo.
Eșecul e în fiecare dintre poveștile pe care le spunem. Contează însă enorm perspectiva din care-l privim, căci ne definesc atât felul în care eșuăm, cât și modul în care ne raportăm la eșec. E un pas din drumul spre succes sau e un obstacol de neînvins? Identificând patru tipuri de eșec – fizic, politic, social și biologic – și găsind pentru fiecare câte un corespondent pentru a ramifica discuția – Simone Weil, Mahatma Gandhi, Emil Cioran și Yukio Mishima – Costică Brădățan meditează în acest volum la sensul vieții, de la neîndemânarea fizică, la eșecul transformării societății, la renunțarea de sine.
Literatură universală
Lucia Berlin: O seară în paradis, ART, 2024. Traducere de Miruna Voiculescu.
Sunt o fată simplă, cum s-ar zice, văd proză scurtă, cumpăr numaidecât, mai ales când volumul îi aparține Luciei Berlin, una dintre prozatoarele extraordinare ale secolului XX. După antologia de succes Manualul femeilor de serviciu, O seară în paradis reflectă, în cheie tragicomică, strădaniile omului mărunt, din Chile până în Texas și din New Mexico până în New York. Și poate cel mai important, din punctul meu de vedere, e că Lucia Berlin nu-și judecă nicio clipă personajele.
Chimamanda Ngozi Adichie: Hibiscus purpuriu, Black Button Books, 2024. Traducere de Anca Dumitrescu.
Nu aveam cum să ratez ocazia să citesc și romanul de debut al scriitoarei nigeriene Chimamanda Ngozi Adichie, mai ales cunoscându-i deja operele ulterioare. O poveste care taie în profunzime, despre relațiile de familie care pot atât să sufoce, cât și să sprijine, la fel cum religia poate să fie atât tolerantă, cât și teribilă.
Virginie Despentes: Dragă nemernicule, Editura Trei, 2024. Traducere de Svetlana Cârstean.
O bloggeriță feministă, scriitorul care a hărțuit-o și actrița care întregește acest triunghi de perspective, împungându-i când pe unul, când pe celălalt, într-un roman epistolar care aduce împreună nu doar tema #metoo, ci și ageismul, dependențele, parentingul, dorința de a fi plăcut, scrisul și demonii lui, prietenia, capacitatea de a îndura și, în cele din urmă, evoluția lucrurilor. Și face toate astea strălucit, echilibrat, în epistole lungi, nuanțate, în contrapunct cu comentariile scurte, adesea prea violente, prezente azi pe rețelele de socializare online.
George Cornilă
Redactor
Literatură română
Alexandru Lamba: Azilul meu, Polirom, 2024.
Unul dintre cele mai captivante romane citite în ultima vreme: povestea unui român fugit în anii ’60 în Franța și ajuns apoi la o bază militară din Algeria, unde se desfășurau teste nucleare (vezi programele Agate, Béryl, Émeraude și Améthyste). Excelent gândită și scrisă, o gură de aer proaspăt, chiar dacă se petrece în mare parte în Sahara.
Daniela Ulieriu: Regele din Bissap, Polirom, 2024.
O pendulare între România și Camerun, o legătură tainică între un covor oltenesc și un ndop bamileke, o intrigă bine ținută în frâu. Personaje puternic conturate, istorii inedite, amestecând mituri, tradiții, ritualuri. Un roman între intimismul familiar și halucinatoria descoperire a locurilor și a oamenilor unei alte lumi, între modern și arhaic, sacru și profan.
Andrei Daniel Mihalca: Purici nomazi și supă de șobolani, Humanitas, 2024.
„Aveam cam cinci ani și eram în grupa mare la grădiniță. Împreună cu un coleg de grupă am hotărât să plecăm în Africa“. Așa începe fascinantul volum al lui Andrei Daniel Mihalca. Autorului i-au trebuit câteva decenii și mai multe diplome ca să ajungă acolo, dar așteptarea a meritat, căci poveștile sale de explorator-cercetător-parazitolog, erudite și palpitante, prin imensitatea și diversitatea năucitoare a leagănului omenirii se citesc cu aceeași încântare căreia mă lăsam pradă înainte vreme când deschideam Cinci săptămâni în balon.
Literatură universală
Scholastique Mukasonga: Notre-Dame du Nil, Humanitas Fiction, 2024. Traducere de Adina Dinițoiu.
Preludiul genocidului ruandez. Un liceu de fete ridicat la 2 500 de metri altitudine – „atât de aproape de cer“ – pentru a le ține departe de pericole și ispite pe viitoarele soții ale oamenilor de vază. În contextul postrevoluționar, un spațiu închis devine o oală sub presiune, iar adolescentele se zbat între puritane și prihană, între îndoctrinare și sadism. Scriitoarea franco-ruandeză a cărei familie, de etnie tutsi, a fost ucisă în 1994 reușește un roman lucid, tăios, tensionat, cu un crescendo infernal.
Alena Mornštajnová: Hana, Curtea Veche Publishing, 2024. Traducere de Gabriela Georgescu.
Toți am citit măcar o poveste plasată într-un orășel de provincie adormit, în cenușiul comunismului, în fumul înțepător al Holocaustului sau, după experiența pandemiei, în alienarea unei epidemii. Toate s-au mai spus și s-au mai scris, dar din când în când dăm peste o carte care reușește, amestecând teme bine-cunoscute, să ofere o narațiune inedită. Întinsă pe trei decenii, Hana este o întrepătrundere de voci și de fire spațio-temporale ce ne amintește că singura alinare a omului rămâne un alt om, singurul sens al cuiva este legat de altcineva.
Martin Amis: Inside story, Pandora M, 2024. Traducere de Mihaela Ghiță.
Nu știu dacă este cea mai frumoasă carte a lui Amis, așa cum anunța The New York Times, dar este o carte importantă, întrucât conduce la înțelegerea unuia dintre cei mai importanți scriitori ai uneia dintre cele mai importante literaturi. Se pun întrebări fundamentale, se vorbește despre politică și despre literatură, despre viață, cu ororile ei, și despre moarte, despre „săvârșirea muritului“. Se vorbește mult despre moarte, a lui Hitchens, a lui Bellow, a lui Larkin. Moartea este o umbră pe care scriitorul ajuns la șaptezeci de ani începe să o vadă. Însă cred că pentru orice scriitor mai îngrozitoare decât apropierea morții este apropierea sfârșitului vieții creatoare. Peste toate, nu poți rămâne nemișcat de faptul că citești ultima carte a lui Amis.
Ovidiu Șimonca
Editor colaborator
Literatură română
Radu Aldulescu: Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este țara mea, Polirom, 2024.
Radu Aldulescu în mare formă! Povestea unui securist condamnat pentru crimele din vremea comunismului – vă vine să credeți? Securist care face închisoare și revine. Suspans maxim, nu spunem mai mult.
Tudor Vișan-Miu, Andrei Berinde: Povestea trenului regal, Curtea Veche Publishing, 2024.
Autorii ne duc într-o altă Românie, când ne plăcea în tren, nu protestam față de condițiile groaznice de călătorie. Nu este nimic arid în această carte! Avem, pur și simplu, ceva care sună a basm, cum din nimic (nimic înseamnă inexistența căilor ferate) au apărut − după 1866, după venirea în România a lui Carol I − căile ferate române. Trenul este martorul istoriei României până la alungarea Regelui Mihai din țară, în 1947. Trenul devine calea de a-i lega pe regii României de cetățeni, de norod. Trenul – semn de modernizare, semn civilizațional.
Sorin Trâncă: Drumul lui Constantin. Evadarea lui Brâncuși din România, o reconstituire, Humanitas, 2023.
Cât de european acest Brâncuși! Hobița–Petroșani–Hațeg–Deva–Ilia–Săvârșin–Lipova–Arad–Nădlac–Mako–Maroslele–Szeged–Kecskemét–Dabas–Budapesta–Tatabánya–Győr Mosonmagyaróvár–Hegyeshalom–Heidentor im Carnuntum–Bruck an der Leitha–Schwechat–Viena–St.Pölten–Linz–Salzburg–Prien am Chiemsee–Rosenheim–München–Landsberg am Lech–Memmingen–Ravensburg–Konstanz–Frauenfeld–Winterthur–Zürich–Basel–Belfort-Vesoul–Langres. Ajunge la Paris de Ziua Franței, 14 iulie 1904. După un asemenea drum, Brâncuși nu mai vrea să fie ca Rodin, caută zborul, rarefierea, esența. Iar noi ne-am întors la această carte din 2023, o restanță care ne obliga să n-o neglijăm. Autorul este timișorean și a refăcut (la pas și fotografiind tot timpul) drumul lui Brâncuși până la Paris.
Literatură universală
Florence Noiville: Milan Kundera. „Scrisul, ce idee!“, Curtea Veche Publishing, 2024. Traducere de Florica Ciodaru-Courriol.
Enervantul și distantul Milan Kundera redevine în Milan Kundera. „Scrisul, ce idee!“ un om: capricios, alintat și foarte simpatic în întâlniri în care nu sunt jurnaliști prin preajmă. Florence Noiville a fost prietenă cu familia Kundera. Pe parcursul vieții scriitorului, autoarea a acceptat această convenție: când intri în casa lui Kundera nu ești jurnalistă la Le Monde, ești doar prietenă. După moartea lui Kundera, Florence Noiville a scris o poveste despre Kundera, de la copilăria în Cehoslovacia, de la talentul pentru muzică, până la autorul care cucerește Parisul, fiind absorbit de Franța pentru paradoxurile operei sale, pentru umorul său și pentru atitudinea dezinhibată în fața istoriei.
Andreï Makine: Calendarul unei vechi iubiri, Polirom, 2024. Traducere de Alexandra Cozmolici.
Uneori, poate este bine să ne mai lăsăm învăluriți de câte o poveste de dragoste, care să aibă ca fundal toate grozăviile secolului al XX-lea. Îndrăgostire și ruptură. Andreï Makine scrutează aceste iubiri pierdute, în care soarta sau istoria barează orice continuare. În Calendarul unei vechi iubiri sunt două întâlniri, doar două, între Valdas și Taia, ambele petrecute în Crimeea. După aceea, rămâne regretul, amintirea, lumea apusă a dragostei (dar și a vremurilor) și o piatră funerară care zgândărește o veche iubire.
Maja Lunde: Visând la un copac, Humanitas, 2024. Traducere de Ivona Berceanu.
Cum este să nu mai ai copaci în jur? O întrebare tulburătoare și o distopie din 2110. Maia Lunde (născută în 1975), scriitoare puternică a literaturii norvegiene actuale, spune povestea distrugerii planetei. O planetă fără copaci este o planetă falsă. Deși facem cunoștință cu un dezastru, cineva va remedia lucrurile. Uau, încă se mai poate sta de vorbă cu un copac!
Imagine: William Henry Fox Talbot, A Scene in a Library, frontispiece from Photographs from the Collection of the Gilman Paper Company, 1844
