Traduc iar Sorokin (nu, nu cel mai recent roman, Doctorul Garin, care e foarte bun şi el, dar e mult prea gros pentru mine acum, când mai şi muncesc; oricum, îl veţi putea citi şi-n română, în scurt timp, şi pe acesta – va apărea tot la Curtea Veche Publishing).
N-am uitat niciodată că mi-am propus să nu mai fac munca asta care te stoarce de energie – la propriu, dar doar la Sorokin n-am putut rezista (deşi chiar n-am dus lipsă de propuneri… mai mult decât tentante – inclusiv două romane de Dostoievski, apropo – inclusiv din partea celor mai mari edituri de pe piaţă).
(Oricum, am rezistat ceva ani, de la traducerea precedentă, Rusia explodează – Planul secret pentru resuscitarea KGB-ului – de Aleksandr Litvinenko şi Iuri Felştinski, au trecut şase ani!)
E vorba de super romanul Manaraga, care se citeşte cu maaaare plăcere, dar se lasă tradus cu greu (dacă insişti să păstrezi stilul sorokinian).
Nu e o surpriză că Sorokin combină stilurile şi epocile; Gheorghe Crăciun era obsedat de faptul că Slănina albastră nu va putea fi tradusă niciodată în română, romanul adunând între copertele sale toate stilurile literaturii ruse, de la cronicari & cântece medievale & Oastea lui Igor la tinerii scriitori ruşi.
Deşi în Manaraga acţiunea are loc în viitor, personajul principal se întâlneşte şi cu „Tolstoi“ (par exemple), care îi dă să citească un manuscris scris în stilul lui Tolstoi, of course, despre Tolstoi – adevărat chin pentru traducător, căci e o povestire mult prea lungă (c’aşa scria nenea Lev) care nu se mai termină, cu fraze foarte, foarte lungi (multe rimate, ducă-se pe pustiu!), într-un lexic mai aproape de slava veche decât de rusa contemporană (traduc la Tolstoi-ul ăsta tare tolstîi de vreo săptămână, când o să-l termin… o să-l termin… dar deocamdată mă termină el pe mine).
29 august 2021
Scriam asta pe 28 iulie şi încă n-am terminat de tradus proza aia à la „Tolstoi“ (şi acum m-am oprit la o bucată de frază, reiau traducerea mâine, că-s în concediu; după o zi de muncă nu prea ai cum să traduci Sorokin…).
Mno, postare chiar de ziua lui Tolstoi, scuze, Lev Nikolaevici – oricum te iubim, chiar dacă ai scris aşa mult!
***
După muncă, destul de obosit, dar am tradus până l-am scos, în sfârşit, pe protagonist de pe proprietatea lui Tolstoi, că-mi era milă de el…
24 octombrie
După ce m-a terminat cu manuscrisul interminabil despre Tolstoi al falsului Tolstoi (am tot tradus la el, după muncă, noaptea, şi din milă pentru protagonistul cărţii – să-l scot de pe moşia Tolstoiului), pe Sorokin îl apucă să imite (adică să facă mişto de) proza contemporană – în 4 pagini standard, fără punctuaţie, deci o singură frază în 8 pagini de carte. Ia de aici, traducătorule! Spor la muncă, Doamne ajută!
27 octombrie
Dau pe svoboda.org de un interviu cu traducătorul lui Vladimir Sorokin pentru o editură din SUA, Max Lawton, care povesteşte despre cum se traduce din Sorokin. Zice că la un moment dat ajunge la expresia „ну вы, будерусские суки“ şi se blochează: „Dumnezeule, ce-o mai fi şi asta?” se întreabă. Îi chestionează pe prietenii ruşi, scriitori, lingvişti, nimeni nu ştie, aşa că-l întreabă pe Sorokin ce înseamnă buderus. „Nimic nu înseamnă“, îi spune scriitorul, „e firma care îmi încălzeşte casa din Vnukovo – Buderus, mi-a plăcut cum sună şi m-am distrat, creând expresia „buderuşi cretini“…
PS: Am dat o căutare „Max Lawton“ şi l-am găsit alături de Sorokin. Da’ shi ciorapi are băiatu’ (galbeni cu niu-niu-niu roşii), da’ shi artâ pi păreți! (un tablou de-al lui Sorokin, da, e şi pictor – ar trebui să-l vedeţi pe Dostoievski al lui Sorokin –, în care, în faţa unei cruci, după un imens penis ejaculând e Sanka din „Dragostea lui Sanka“ din antologia de proză scurtă Dimineaţa lunetistului). :))
1 noiembrie 2021
Géza, protagonistul romanului, trece pe lângă Sankt Petersburg, ocazie cu care aflăm ce e betonul rusesc. Cică Petru I a construit fundaţia oraşului din sate întregi de ţărani, fierţi în cazane uriaşe, „după care li se zdrobeau oasele, oase care se măcinau în formă de făină, se adăuga lipiciul format în timpul fierberii şi pietricele și aşa se obținea așa-zisul beton rusesc. Din aceste blocuri de beton e construită fundaţia Sankt Petersburgului. Şi trebuie să menţionăm că oraşul rezistă şi acum“. Da, romanul are loc în viitor, după un război mondial, când Bruxellesul e în ruine, dar Braşovul e bine mersi, staţi liniştiţi, aici e conducerea mafiei transilvănene, după un război cu mafioţii de la Cluj, ştie Géza, c-a „citit” la nunta fiicei unui şef de bandă, care are loc în Cetatea Braşov…
10 noiembrie 2021
După ce imită proza lui Tolstoi, face mişto de proza contemporană şi foloseşte personajele & stilul lui Bulgakov, în sfârşit Géza ajunge la… Braşov, unde are o lectură în cetate, la o nuntă de bandiţi, care în acel moment conduc Transilvania. Dar degeaba mă bucur când încep să traduc bucata asta, fiindcă, după o scurtă caracterizare a Braşovului din viitor, apar cărţile cu care vor avea loc lecturile, vreo 3-4 pagini de titluri de romane polițiste și de groază din secolul XX. Acum ia unu’ câte unu’ şi verifică cum – şi dacă – a fost tradus în română, dacă nu-l găseşti, îl cauţi în rusă, descoperi cine l-a scris, apoi vezi care ar fi cartea şi – iar – cum a fost tradusă-n limba noastră („-i o comoară“).
***
Şi, după ce termin de tradus capitolul braşovean, Sorokin îl aruncă pe Géza la Grand Opéra din Paris, unde o solistă supraponderală cântă un text de operă de două pagini scris de Sorokin (frumos, elegant, despre o lebădă dumnezeiască din care cad viermi peste Géza)…
???
Despre fragmentul ăla cu paginile arse pe margini v-am povestit?
1 decembrie 2021
Romanul e despre multe, inclusiv despre manipulare. Personajele principale, book’n’grillerii, trăiesc cu ajutorul unor purici inteligenţi, băgaţi în cap, care le şoptesc totul; fără purici oamenii ar fi cu totul altfel, alţii, de fapt. Când protagonistul, Géza, ajunge pe muntele Manaraga şi i se scot puricii, devine cu totul alt om, cu care Henri, proprietarul noii Bucătării revoluţionare de pe Manaraga, nu poate să se înţeleagă, până nu-i pune alţi purici, care-l fac pe Géza exact aşa cum îl vrea Henri.
4 decembrie 2021
Romanul se termină cu: „Și lacrimile mele se revarsă pe coapsele lor tinere.“ Şi oboseala mea mă împinge de la laptop în pat – surmenaj care s-a tot acumulat la muncă, care a pic-pic-picurat în mine precum doza a treia a vaccinului anti-Covid…
Citisem romanul înainte să accept traducerea, apoi am ascultat autiobookul şi l-am tradus cu mare, mare plăcere. Acum urmează redactarea, o lectură cu originalul în faţă, apoi încă o lectură doar să văd cum sună în română, deci mai e până la capăt, dar ce-a fost mai greu s-a terminat aici şi acum.
#Manaraga
Imaginea reprezentativă: Peter Herrmann
