În Muzeul Național al Literaturii Române de la Iași, într-una dintre multele încăperi ingenios amenajate, mai precis în cea dedicată Junimii, este o ușă, din spatele căreia poți auzi, dacă te apropii suficient de mult și lipești urechea de lemnul vechi, zumzet de voci. Sunt vocile celor care acum mai bine de un secol se adunau în Casa Pogor să discute literatură, aduse la viață de actorii Teatrului Național Vasile Alecsandri. Mi-am dat seama că asta mi-a plăcut din adolescență. Să trag cu urechea la ușa scriitorilor pentru a le afla secretele. Însă foarte rar mi se întâmpla să aud ceva deslușit în zgomotul asurzitor făcut de mașinăria de propagandă a lui Nicolae Ceaușescu.
După decembrie 1989, m-aș fi așteptat la o afluență mai mare a emisiunilor despre literatură, după o perioadă în care prezența scriitorilor la televiziune era sporadică atunci când nu lipsea cu desăvârșire. Dar nu s-a întâmplat așa, îmi amintesc de o singură emisiune, difuzată pe programul 2 al televiziunii publice (singura de atunci, încă nu apăruseră posturile particulare) și prezentată de Cătălin Țîrlea. Acolo i-am văzut pentru prima oară pe mulți dintre scriitorii români contemporani, nume pe care le știam din presa literară. Îmi amintesc de poeta Grete Tartler, citind poemul ei despre achenele zburătoare, care aducea o oază de liniște în tot acel vacarm al anului 1990. Și multă vreme, acea emisiune avea să rămână singura de care îmi aduc aminte. Apoi, după anul 2000, interesul a balansat de la televiziune spre internet, unde totul este mai ușor și apropierea de scriitori mult mai facilă. Au apărut blogurile, revistele online și conturile de Facebook, unde poți intra în dialog direct cu scriitorii preferați.
De când am aflat de existența Spotify și am văzut ce îți poate oferi această minunăție, am devenit fan al aplicației. Fie că mă plimb pe jos, fie că merg cu metroul sau conduc mașina, ascult în căști muzica preferată care se întinde de la jazzul anilor ’30 ai secolului trecut, trecând prin giganții rockului și ajungând până la cei de azi. Am alcătuit și două playlisturi, Fluture pe perdea cu cântecele nemaipomenite ale lui Alexandru Andrieș și Muzica și Muzichia, colecție de muzică românească, al cărui titlu l-am luat de la o compoziție a lui Ioji Kappl, basistul trupei Phoenix, apărută pe albumul Mugur de fluier.
Dar navigând pe Spotify, am ajuns să descopăr și podcasturile, denumire nouă pentru interviurile/ discuțiile cu oameni care s-au remarcat în domeniul lor și care au ceva de spus. Bineînțeles că m-am axat pe podcasturile cu teme din literatură, obiectul meu de interes din adolescență, dar am descoperit și alte bunătăți, bune de ascultat la drum sau în fotoliul comod de acasă. Podcastul Narativ cu Cezar Gheorghe este o mostră de cum trebuie condus un interviu, unde invitatul este lăsat cu generozitate să vorbească, iar gazda intervine în afara întrebărilor doar pentru a puncta idei importante. Mulți realizatori de interviuri ar avea de învățat de la Cezar. Și cât de frumoasă devine o călătorie cu metroul ascultând-o în căști pe Simona Popescu vorbind despre literatură.
Perfect Contemporan cu Ramona Boldizsar este alt podcast literar la care, atunci când ajungi, ți-e greu să mai pleci din sală înainte de final. Un drum cu mașina prin jungla traficului din București, ascultându-l pe Mihail Vakulovski, devine mult mai suportabil, nu mă mai enervez atât de mult, gândindu-mă că mie nu îmi pun ceilalți șoferi întrebări tâmpite așa cum pățește el cu mulți vizitatori ai librăriei.
Biblioteca lui Gelu este un podcast gândit de Gelu Diaconu, la care am avut bucuria să particip și să pot povesti câte-n lună și-n stele. Atmosfera indusă de prezența cărților este propice pentru un dialog dus de multe ori peste limita a două ore, potrivit pentru un drum cu trenul, în care imaginile derulate pe geamul compartimentului se împletesc cu cele țesute de Gelu și interlocutorii lui.
Alt proiect la care am participat cu drag este Poetic Podcast, realizat de Andrei Crăciun împreună cu asociația 7 ARTE în (doar) 10 episoade. Discuțiile purtate cu un amfitrion atât de carismatic, care își folosește lecturile solide, inteligența și ironia doar ca să-ți ridice ție, invitat copleșit de emoții, mingea la fileu, au stârnit, sunt sigur, interesul multor ascultători și iubitori de poezie.
Mi-aș mai dori să pot asculta oricând pe telefon Drept de autor, emisiunea Georgetei Drăghici sau Revista literară radio, cu aceeași Georgeta Drăghici și Anca Mateescu, difuzate la Radio România Cultural.
Dar nu ascult doar podcasturi despre literatură. Am descoperit Rock Around the Talk cu Horia Ghibuțiu la Rock FM, Timpul prezent cu Adela Greceanu și Matei Martin, dar și Orașul Vorbește cu Daria Ghiu, podcasturile emisiunilor de la RRC, precum și confesiunile profesorului de limba română Adrian Săvoiu, multe dintre ele despre Cîmpulung Muscel, oraș de care mă leagă și pe mine amintiri de acum 30 de ani. Într-o epocă în care oamenii grăbiți de astăzi nu se pot concentra mai mult de zece secunde pentru a urmări un reel, podcasturile pe care unii se încăpățânează să le înregistreze în continuare reprezintă un fel de rămășițe mic-burgheze, cum ar fi spus marele causeur Radu Cosașu.
