Poem din volumul Sindromul Joubert, recent apărut în colecția „Rotonda”, editura Cartier.
Tot
se va întâmpla într-o zi.
Tot va fi
îngropat. Nu e nici o plăcere
în plăcere, un schimb de lichide,
un fel de moarte solubilă.
Singurătatea e următoarea bombă atomică.
*
În mijlocul orașului omul se aruncă în gol –
un burete multicelular, moluscă ordinară
larvă, caracatiță, sepie
viermi inelați sau simpli,
paraziți cu suflete nepieritoare și comportament de haită,
tenie, păduchi, purici, limbrici, viermi de mătase,
omizi, licheni, parameci, miriapozi cărnoși,
hemolimfă, chiar sânge, de ce nu spermă și lacrimi.
În mijlocul orașului omul cerșește un om.
Stai lângă mine, am atâtea să-ți spun.
Eram un turist cu un aparat foto.
Cerul gurii avea un anume zeu,
2-3 adepți new-age, câțiva daoiști,
fundamentaliști cu nume de savanți.
La marginea orașului omul cerșește orașul.
Urcă-te pe umerii mei, de-aici moartea
se cască mai bine – poate e de la
pâcla asta de câmpie,
Urcă-te pe scara asta,
de-aici nu se mai vede mare lucru.
E atâta liniște încât crește iarba. E atâta liniște
că poți adormi oricând.
Pentru secolul ăsta voi depune mărturie.
*
Să ai grijă, cel ce va veni se va numi altfel
decât știai până acum.
Și când va atinge pământul, zece mii
de lucruri se vor face fâșii-fâșii,
vor înnegura noaptea și mai tare.
Iar lighioanele își vor linge sângele
și se vor împreuna fără noimă.
Ce va arunca omul se va preface în om și gunoaiele
fi-vor cetăți și paserile fi-vor fără de suflet.
A doua zi, cerurile se vor găuri. A treia zi se vor desface
și o armată se va ascunde în văzul fără de somn.
Și nimeni nu va mai dormi pe pământ până în a șasea zi,
când peștii ieși-vor iar afară
și se vor împreuna și ei cu dobitoacele de curte
și-și vor face grai de jivine cu copite și păr.
Iară paserile fără de suflet se vor prăbuși mii și mii,
arzând pe pământ, și lumea fi-va fierbinte.
Și nu spera că se vor odihni în a noua zi. Vor continua
să desfacă alte jivine din altele (din altele)
și să răcnească la copii și muieri. Și s-o vărsa atâta frică.
Umbla-vor toți dezveliți, numai să arate ca jivinele.
Doar-doar ce s-ar opri vuietul. Și apoi aripile ca de fier
ara-vor pământul și-or semăna tot jivine sau oameni,
cum s-o nimeri în ziua a noua,
și, fără odihnă, amuți-vor cu toatele.
Se va auzi doar calciul din învelișuri crăpând.
*
Calcă peste omul care cere pâine,
cu tot cu ochii lui de gunoi.
E așa liniște încât poți adormi oricând.
Urcă-te pe umerii mei, uite:
am și eu o ciupercă,
am și eu o bombă atomică.
Credit imagine reprezentativă: David Pattinson
