Iată că a mai venit o toamnă în care lumea literară s-a făcut vâlfașă ca să intuiască cine va lua premiul cel mare din Suedia. Și premiul nu a avut o cale prea lungă de parcurs, ci doar a trecut granița în țara fiordurilor, acolo unde într-un fiord și-a început viața și Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2023 pentru „piesele și proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse“. Spre un fiord se îndrepta și când a primit vestea – se afla la volan, spre zona rurală aflată la vest de Bergen, în Norvegia, acolo unde locuiește, promițând că va conduce prudent până acasă, după cum i-a declarat lui Mats Malm, Secretar Permanent și Purtător de cuvânt al Academiei Suedeze, citat de apnews.com. Ce părere are Fosse despre premiu? „Sunt copleşit şi oarecum speriat. Văd acest premiu ca pe un premiu acordat literaturii care îşi propune în primul rând să fie literatură, fără alte consideraţii“, a declarat Fosse, după cum notează News.ro.
Jon Fosse nu este un autor pe care să-l găsești prea ușor în bibliotecă, ci mai degrabă pe scenă, ca pe antepremiatul Bob Dylan (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2016), întrucât personajele sale își joacă de multă vreme dialogurile în fața publicului pasionat de teatru. Regizorii au fost cei dintâi care au descoperit că scrierile lui Fosse sunt făcute mai mult din tăceri, că personajele comunică la exterior mai mult prin gesturi, iar dialogul este adesea interiorizat, ajungând astfel ca imaginația cititorului, respectiv a spectatorului de teatru, să fie cea care de cele mai multe ori să dea deznodământul după straniul fir narativ, care să te lase inundat de emoții și să te încarce cu întrebări. De altfel, limba norvegiană Nynorsk – sau „norvegiană nouă“, numită până în 1929 Landsmål și fundamentată pe dialectele norvegiene moderne –, în care scrie Fosse, este ea însăși puțin accesibilă – doar aproximativ 10% dintre norvegieni o folosesc (adică vreo 500 000 de oameni), de cele mai multe ori în scris, devenind una dintre limbile oficiale ale Norvegiei prin votul Parlamentului din 1885.
Opera lui Fosse este caracterizată mai mult de formă decât de conținut, după cum menționează thelocal.no. Pe lângă multitudinea de piese de teatru, aceasta cuprinde și romane, volume de poezie, eseuri și chiar și cărți pentru copii. Dar pe lângă scriitor, Fosse este și un traducător prolific – în 2011 a fost consultant pentru traducerea Bibliei în norvegiană, primul roman tradus a fost Procesul de Franz Kafka, iar din teatru a tradus clasici precum Eschil, Sofocle și Euripide – , este cavaler al Ordre national du Mérite din Franța din 2003 și este clasat pe locul 83 în Top 100 de genii în viață, clasament realizat de The Daily Telegraph. La rândul lui, este tradus în peste 40 de limbi, în limba română fiind publicat până acum de editura Pandora M, în traducerea lui Ovio Olaru (Numele celălalt. Septologie I-II), în colecția Anansi, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Lumea teatrală europeană avea să îl facă notoriu odată cu punerea în scenă a piesei Nokon kjem til å komme (Cineva are să vină), în regia lui Claude Régy, la Paris, în 1999, la trei ani după ce a fost scrisă. Întâmplarea face ca și eu să-l fi cunoscut pe Fosse cu prilejul unei puneri în scenă a acestei piese, în regia lui Chris Simion-Mercurian – recunosc, eu m-am dus pentru Ofelia Popii, cea care joacă rolul principal și care mi s-a lipit de suflet după ce am văzut-o dezlănțuită în Faustul magistral al lui Silviu Purcărete – și să aflu că este cel mai jucat dramaturg contemporan, cel mai interpretat scriitor nordic după Henrik Ibsen. În lumea teatrală din România, de Fosse s-au lăsat uimiți și inspirați numeroși regizori, printre care: Mihai Măniuțiu, Rambuku, Teatrul Național „Mihai Eminescu“, Iarna, Teatrul Nottara, Omul cu chitara, Teatrul Municipal din Turda; Vlad Massaci, Frumos, Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești; Radu Afrim, Cineva are să vină, Teatrul Act, Vis. Toamna, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, Fata de pe canapea, Teatrul Act; Sorin Militaru, Somn, Teatrul Național din Târgu Mureș; Vlad Cristache, Numele, Teatrul Foarte Mic.
În 2015, actrița Ana Bianca Popescu ia Premiul UNITER pentru Debut pentru rolul Fata din spectacolul Numele, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Foarte Mic, în parteneriat cu Teatrul de Comedie din București, iar în 2017, Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol l-a câștigat piesa Rambuku, de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu, din stagiunea Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din Timișoara. Pentru 2024, se anunță premiera piesei I am the wind, pe care regizorul Gábor Tompa o pregătește la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, poate o nouă candidată la Premiile UNITER.
Laudatio adus lui Jon Fosse poate fi urmărit pe site-ul oficial al Premiilor Nobel.
După Premiul Nobel pentru Literatură, următorul care suscită interesul publicului este cel pentru Pace. Ca în fiecare an, nu există nominalizări oficiale, ci doar bănuieli, zvonuri, profeții ale unui eventual câștigător.
Credit imagine reprezentativă: Tom A. Kolstad
