Ultimul portret al umanității: „The Passenger“ și „Stella Maris“

Start

Cât din ceea ce suntem este creionat de destin și cât de liberul arbitru? Nu ne putem alege părinții pe care îi avem, țara sau perioada istorică în care ne naștem și suntem, până într-un anumit punct, produsul celorlalți și al evenimentelor aleatorii sau al oamenilor care ne ies (sau nu) în cale. Suntem așadar rodul propriilor decizii sau simple marionete în mâinile altor marionete?

Scrierile lui Cormac McCarthy au în centrul lor această întrebare, de la primele scrieri, ca Child of God (1973) și până la bine-cunoscutul roman No Country for Old Men (2005), ecranizat de frații Coen; această dilemă se regăsește și în ultimul sezon și în ultimele scene din bine-cunoscutul serial Fargo (2024).

Totodată, McCarthy, unul dintre cei mai importanți scriitori americani, și-a captivat cititorii prin limbajul mitic și jocul intertextual, un joc cu istoria, cu literatura lumii și cu propriile scrieri. Proza sa rescrie istoria Statelor Unite, pornind din Sudul deloc mirific, trecând prin Vestul Sălbatic și ajungând la granița cu Mexic și la un viitor apocaliptic.     

De ceva ani însă, cam de prin 2010, McCarthy și-a tot ademenit cititorii cu un roman diferit de ceea ce scrisese până atunci, având în centru un personaj feminin. An de an, McCarthy a tot amânat această publicare, celor interesați fiindu-le oferite doar scurte paragrafe scăpate din The Wittliff Collections de la Universitatea din Texas, unde au fost adunate toate ciornele și toată munca scriitorului. Iată însă că anul trecut, după mai bine de 10 ani, McCarthy și-a ținut promisiunea de a ne da ceva diferit, încheiându-și drumul literar publicând nu doar un volum, ci două, a căror acțiune se petrece în Tennessee, locul unde totul a început și totul s-a sfârșit. 

În ecourile de suprafață ale celor două volume, The Passenger și Stella Maris – traduse și la editura Humanitas în 2023 –, se aude povestea de dragoste dintre Bobby și Alice Western, doi frați fizicieni, al căror tată a contribuit la construirea bombei atomice (altă temă care apare frecvent în scrierile lui McCarthy). Dacă în Stella Maris personajul principal este Alice, romanul fiind format din dialogurile dintre ea și terapeutul din azilul în care se află, în The Passenger îl avem pe Bobby, bântuit de prezent, de umanitatea din el, de sentimentul sfârșitului și de propriul trecut. Trăiește în limitele normalității, iar prin el se evocă teme precum conflictele societății americane, relațiile de familie, sexualitatea și identitatea de gen. În timp ce Bobby este un personaj mitic al prezentului, al normalității, Alice reprezintă tipul genialității și al imposibilității de adaptare la lumea contemporană.  

În același timp, Cormac trage linia și pentru el însuși în The Passenger. Dacă Stella Maris pare a fi o promisiune dată cititorilor și criticilor, în The Passenger cititiorul principal pare a fi Cormac însuși. Este un roman atipic prin temă și perioada istorică prezentată, dar este un roman care se întoarce la rădăcini, care reia și încearcă să răspundă la temele și întrebările de-o viață ale lui Cormac: jocul de-a Dumnezeu al propriului tată (responsabil cu strămutarea familiilor din Tennessee prin rolul avut în legile care au permis aceste schimbări), relația cu divinitatea și locul miticului în realitățile acestei lumi, liberul arbitru și destinul uman, singurătatea care merge mână-n mână cu o minte mult prea lucidă, și-n același timp acel carrying the fire al oamenilor simpli, prin care viața însăși renaște. 

„I believe in the reality of the world. The harder and the sharper the edges, the more you believe. The world is here. It is not someplace else. I dont believe in traveling about. I believe that the dead are in the ground. I suppose at one time I was like old Pau. I waited to hear from God and I never did. Yet he remained a believer and I did not.“ (The Passenger, p. 380)

Bobby din America prezentului este un alt Suttree din Knoxville-ul anilor ’50, pe care l-am cunoscut în romanul cu același nume, publicat în 1979. Ambii sunt înconjurați de prieteni prin care societatea în care trăiesc este reflectată și ambii sunt bântuiți de singurătate și de trecut, ambii sunt mai inteligenți decât restul, dar încearcă să fugă de propriile gânduri prin diferite tertipuri. La rândul ei, Alice, cu demonii ei, reia pentru ultima dată imaginea triunică din Outer Dark și reflecția asupra personaj numit „the kid“, care tot apare și dispare din scrierile lui McCarthy. Este oare un prototip al răului, în opoziție cu cei prea umani, este acea Umbră din fiecare dintre noi care renaște aici prin schizofrenie sau în momentele noastre cele mai întunecate, sau este pur și simplu o ființă din alte ținuturi, ale cărei ecouri ajung până la noi?   

Sunt multe de spus despre Cormac McCarthy, foarte cunoscut în afară și bine ancorat în canonul literaturii universale, dar din păcate, mult mai puțin știut la noi. A fost unul dintre scriitorii care s-a reinventat cu fiecare carte scrisă, iar atunci când am crezut că totul a fost spus, a mai apărut o nouă perspectivă, o altă abordare, un alt ținut și o altă perioadă istorică care a fost explorată. Așa cum el însuși a spus, „books are made out of other books“, iar tradiția – literară și istorică – se va afla mereu ca temelie pentru ceea ce este nou, profund și diferit. Din păcate pentru noi, cititorii, drumul lui McCarthy (1933-2023) s-a terminat o dată cu Stella Marris și, ajungând la ultimele pagini ale acestui roman, la fel ca cele două personaje, suntem obligați să „just turn out the lights and call it a life“. (The Passenger, p. 16).

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×