My favorite time is in time’s other side, its other identity, the kind that collapses and sometimes reappears, and sometimes doesn’t. The one that looks like marshmallows, pomegranates, and stranger things, before returning to its kind of abstraction. I used to be fond of time as it was a matter that helped us feel intelligent. Those days have gone to where days go, in their own cemeteries. Today I see eternity everywhere. I had yesterday an empty glass of champagne on the table, and it looked both infinite and eternal, though it left me indifferent. At least, I was in good company, and a day closer to all sorts of annihilations.
(Shifting the silence – Etel Adnan)
Există zile care se frâng sub greutatea lumii și zile care se risipesc ca o păpădie în suflare de vânt. Prin labirintul de experiențe și oameni, de obiecte și imagini, de lumini și umbre ale prezentului nostru, „All Our Todays“ deschide o poartă (o spirală?) nu spre un timp real, cronologic, liniar, ordonat, ci spre o hartă interioară afectivă a momentelor unice, inefabile, pe care le trăim fără să realizăm sau să conștientizăm îndeajuns că le pierdem. Pentru totdeauna. Fiecare lucrare expusă în acest arhitectural splendid de la Muzeul de Artă Recentă din București (expoziția este deschisă între 13 februarie și 18 august 2025) este o suspensie a timpului, sau un „timp spulberat“, spart, cum scria psihanalistul André Green, în fragmente de „azi“-uri transformate într-un câmp de forțe vizuale, poetice și conceptuale. Într-un București traversat de ecouri politice și tensiuni ale prezentului, expoziția „All Our Todays“ reprezintă un moment de referință pentru scena artei vizuale românești. Este, cred, pentru prima dată când muzeul prezintă publicului o selecție amplă din colecția internațională de artă contemporană, aducând în prim-plan peste 60 de lucrări semnate de peste 50 de artiști din peste 20 de țări. Expoziția se deschide ca o vastă cartografiere afectivă, vizuală și conceptuală a artei contemporane internaționale, reunind picturi, sculpturi, instalații și intervenții spațiale, și ne propune un itinerariu care ne transpune când delicat, când abrupt, între introspecție înspre nesfârșite profunzimi și revoltă înspre violentul real social, între poezie vizuală și tensiune socială.
Curatoriată de dr. Flavia Frigeri, istoric de artă și curator la National Portrait Gallery din Londra, și de dr. Ioana Iuna Șerban, curator MARe și poetă, expoziția explorează relația dintre arta figurativă și cea abstractă. Lucrările sunt organizate în jurul unor compoziții tematice care reflectă diversele maniere și stiluri în care artiștii au exprimat prin obiectele create ideea de contemporaneitate, dar și de identitate artistică, accentuând dialectica similaritate–diferență, tensiunea creator–privitor și interferențele dintre percepție–reprezentare–imaginar. Printre artiștii selectați sunt nume consacrate precum Giorgio de Chirico, Lucio Fontana, Antony Gormley, Bridget Riley, Olafur Eliasson, Richard Serra și Michelangelo Pistoletto. Operele lor, prezente și în colecțiile unor muzee prestigioase precum MoMA, Tate sau Pompidou, sunt acum accesibile iubitorilor de artă contemporană români într-un cadru coerent, armonios și minuțios curatoriat. Expoziția oferă și o experiență multisenzorială și multiafectivă prin intermediul ghidurilor audio realizate în parteneriat cu platforma VOXA. Privitorii pot și asculta astfel descrieri detaliate ale unor lucrări relatate de Monica Davidescu, Șerban Pavlu și Cristina Stănciulescu, care conferă perspective asupra a zece opere selectate. MARe organizează de asemenea tururi ghidate susținute de curatoarele expoziției – un adevărat regal, țin să menționez –, oferind astfel publicului privilegiul de a aprofunda viziunea artiștilor, complexitatea lucrărilor și specificul contextului în care au fost create. Fascinant pentru mine a fost să descopăr cum, în timpul turului său ghidat la care am participat, Ioana Iuna Șerban nu a prezentat doar o expoziție de pictură, ci o lume onirică, un land poetic, o legendă a pigmenților, a povestit despre turbulențe artistice, despre pictural versus non-pictural sau chiar anti-pictural, despre infinitele nuanțe ale monocromiei, despre dansul umbrelor și luminilor, despre umorul sau cinismul pictorilor în tripticurile cu diferite tușe de negru sau despre dezordinea și nefinisajul necesare în finisaje, despre fulgerele creației și impactul lor asupra privitorilor, despre oglinzile care arată totul și nu arată nimic.
Prin diversitatea lucrărilor și abordarea tematică provocatoare, expoziția invită la reflecție asupra modului în care arta contemporană poate fi înțeleasă și apreciată în contextul cultural și social actual. În sensul artistic, denominația metaforică a expoziției, „All Our Todays“, sugerează o arcadă asupra prezentului văzut ca o vastitate de momente trăite – fiecare „azi“ fiind parte dintr-un șirag de experiențe, emoții, percepții, simțiri, reverii și gânduri. În „All Our Todays“ de la MARe am găsit mai multe chei de semnificații, deoarece expoziția ne „vorbește“ despre contemporaneitate, despre arta ce răspunde direct sau contrastant lumii în care trăim acum; sugerează că fiecare lucrare expusă este o amprentă a unei „zile de azi“ – o reflecție personală sau colectivă asupra prezentului ce necesită a fi conștientizat cu adevărat pentru a fi trăit; pune accent pe diversitatea felurilor în care artiști din culturi și generații diferite înțeleg prezentul și îl transpun vizual; expoziția ne cuprinde însă și într-o atmosferă nostalgică, melancolică, prin ideea că orice „azi“ devine fulgerător un „ieri“ sau un niciodată, iar arta are rostul primordial de a ancora aceste „azi“-uri înainte să dispară. Din perspectiva artistică, „All Our Todays“ ne dezvăluie despre cum să trăim și cum să dăm sens prezentului prin ochii artei și artiștilor.
Ideea de prezent este transpusă în configurații între „identic și felurit“, cum spunea Gellu Naum, prin modul în care sunt alese și dispuse spațial lucrările: artiști din culturi și epoci diferite – expoziția cuprinde artiști celebri din ultimele decenii (precum Giorgio de Chirico, Olafur Eliasson, Richard Serra) și îi pune în dialog pe marginea sau în centrul „azi“-ului, unii prin artă abstractă, alții prin figurativ, sau prin picturi-obiect și instalații. Teme legate de identitate și percepție – lucrările ne arată cum ne vedem pe noi înșine, cum percepem lumea și cum relaționăm cu ceilalți în prezent. De exemplu, sculpturile lui Antony Gormley reprezentând ipostaze ale corpului uman sau instalațiile lui Eliasson despre lumină și percepție. Compozițiile tematice – expoziția nu este organizată cronologic sau pe curente și culturi, ci pe perspective vizuale și concepte, prin felul în care artiștii își reprezintă realitățile exterioare sau/și interioare, trăite sau imaginate, fantasmate, și re-exprimă unic, dincolo de tipare și norme rigide. Lucrări diferite sunt aranjate spațial comunicând între ele prin perspective sau tematici comune, complementar, concordant sau discordant, ca și cum ai explora dintr-o privire mai multe fațete ale prezentului caleidoscopic. Prezentul ca o sumă de perspective – fiecare lucrare aduce un „azi“ personal, subiectiv, unic, în funcție de cine ești și de ceea ce alegi să vezi, să interiorizezi, să (re)trăiești, dar și ce respingi, ce nu poți vedea din cauza „petelor oarbe“ sau a unei prea mari străluciri.
M-a încântat și configurația celor patru zone ale expoziției, de la incertitudinea de a fi la geometrii emoționale, sau de la privirea asupra lumii și realității exterioare la elanurile imaginației și reprezentări ale spațiilor interioare, totul într-o poetică vizuală și un vizual poetic elegant și rafinat. Prima secțiune/zonă, „Incertitudinea de a fi – Fragilitatea corpului și a identității“, este predominată de prezența corpului uman, surprins nu ca trofeu narcisic, ci ca nucleu de vulnerabilitate. Giorgio de Chirico, figura princeps a acestei zone, evocă enigma ființei prin peisaje melancolice locuite de obiecte stranii și siluete fantomatice, invitând privitorul să vadă dincolo de aparență. Antony Gormley propune siluete suspendate într-un timp ambiguu, unde materia corporală este mai mult o amprentă existențială decât un trup fizic. Sculpturile sale, realizate după mulaje ale propriului corp, devin mărturii ale existenței umane ca ancoră spațială și temporală. Marina Perez Simão, artistă braziliană, creează compoziții din peisaje onirice și introspecție ce oscilează între abstract și figurativ, inspirate de peisaje naturale și peisaje/stări interioare. Prin suprapunerea straturilor de culoare și forme fluide, lucrările sale evocă o atmosferă de visare, reverie, invitând la introspecție și contemplare. Simão descrie procesul său creativ ca o „călătorie vizuală“ ce explorează granițele percepției și ale memoriei. În expoziția de la MARe, lucrările sale aduc o notă de liric și sensibilitate, conferind un intermezzo poetizant contrabalansând exponatele abstracte.
În a doua zonă, „Pictura hard edge reinterpretată – Geometrie emoțională“, este figurată o reviviscență a formelor, a limbajului spațial, geometric. Katharina Grosse este recunoscută pentru intervențiile sale picturale de mari dimensiuni, ce depășesc limitele convenționale ale pânzei, dominând spațiul și redefinind percepția privitorului. Utilizând un spray/pistol de vopsit, artista aplică straturi vibrante de culoare direct pe pereți, podele sau obiecte, creând instalații imersive ce transformă spațiul într-o experiență senzorială completă. În expoziția de la MARe, lucrările sale explorează tensiunea dintre abstract și figurativ, invitând privitorul să se piardă în peisaje cromatice vibrante și să reflecteze asupra relației dintre culoare, spațiu și percepție. Katharina Grosse dezintegrează forma și suprafața în explozii de culoare aeriană. Marcia Hafif, figură centrală în explorarea picturii monocrome și a minimalismului, ale cărei lucrări se caracterizează prin utilizarea unei singure culori, în felurite nuanțe și straturi, aplicate uniform pe întreaga suprafață a pânzei, creând un efect de profunzime și liniștire, cum remarcăm în superbul „Lumină roșie de alizarină“ – preferatul meu din expoziție, îndrăznesc să mărturisesc: această abordare meditativă invită privitorul să se concentreze asupra nuanțelor subtile și a texturii, transformând fiecare lucrare într-o experiență contemplativă. În „All Our Todays“, prezența lucrărilor Marciei Hafif adaugă o dimensiune de introspecție și echilibru în contrast cu expresiile mai disruptive sau mai turbulente ale altor artiști și aduce o contrapondere prin asceza meditativă. Cu o abordare a picturii monocrome bazată pe stratificare lentă și subtilă, Marcia Hafif propune o estetică a austerității și a profunzimii emoționale, transformând fiecare pânză într-un land al introspecției. Max Bill, o altă prezență emblematică în această expoziție, aduce un raționalism riguros în construcția geometrică a formelor pure, inspirate de idealul Bauhaus-ului.
A treia zonă, „Privind lumea – Percepție și realitate“ este o celebrare a percepției ca act creator. Olafur Eliasson creează interferențe de spații de lumină și umbre multiple, unde privitorul este parte integrantă a operei. Instalațiile sale pun în evidență relația fragilă dintre realitate și iluzie. În„Your Uncertain Shadow“, spre exemplu, Eliasson creează umbre colorate ale privitorului, transformând fiecare mișcare într-o succesiune de siluete efemere. Experiența devine o meditație asupra identității fluctuante și asupra instabilității realității percepute. Bridget Riley, maestră a op art-ului, propune suprafețe care pulsează optic, cum vedem în „Fermata (blue)“, creând iluzii perceptive și destabilizând certitudinile vizuale. Experiența privirii devine o provocare a limitelor senzoriale. Un alt artist din această zonă, Sean Scully, introduce elemente de emoție subtilă în structuri geometrice pulsatile, ritmice, aducând un suflu aproape confesiv într-un spațiu abstract.
În ultima zonă/secțiune, ce închide și itinerariul caleidoscopic, „Avânturi ale imaginației – Spații interioare“, arta se refugiază în imaginație ca unic land fără constrângeri și limitări. Etel Adnan, renumită poetă și artistă de origine libaneză, cunoscută îndeosebi pentru picturile sale în tușe forte, combină influențe din peisajele mediteraneene cu o sensibilitate poetică adâncă. Lucrările sale, adesea de dimensiuni mici, folosesc culori intense și forme simplificate pentru a transmite emoții și stări sufletești. Etel Adnan considera că pictura este o formă de poezie vizuală, iar în „All Our Todays“, lucrările sale oferă o perspectivă intimă și profundă asupra modului în care arta poate exprima stări, experiențe emoționale interioare și reflecții asupra lumii. Etel Adnan, cu tușe vibrante de culoare și margini fluide, aduce aminte de fragilitatea memoriilor: fiecare peisaj pictat este o respirație a nostalgiei, inspirat de colinele și de marea natală, dar și de peisajele închipuite, reminiscențe ale unui imaginar transcultural. Etel Adnan, cu petele ei compacte de culoare, propune o pictură a rememorării și visării. Alături de ea, artiștii Hans Hartung și Georges Mathieu pun în scenă actarea pură și spontană pe pânza albă, transformând fiece linie într-o pulsație afectivă vie. Chiharu Shiota, cu instalațiile sale din fire roșii, leagă memoria individuală de emoții colective, trasând astfel legături rezonante, subtile, invizibile între privitori și spațiu.
„All Our Todays“, prin feluritele exponate, nu ne oferă o imagine uniformă sau confortabilă a prezentului, dimpotrivă, este mai curând un spațiu multidimensional, paradoxal, contradictoriu, viu și dens, în care arta devine oglindă, labirint, refugiu și provocare. O lume a diversității perspectivelor, emoțiilor și ideilor. Este o invitație la a privi dincolo de imagine, într-un timp interior în care tot ce avem – sunt zilele noastre de azi, fragile și (ne)sfârșite.
Epilog
Atunci când la finalul itinerariului printre lucrările de artă pășești dincolo de grădina MARe, cu privirea încă scăldată în culorile „imposibile“ ale Katharinei Grosse sau în umbrele dansante ale lui Olafur Eliasson, îți rămâne în inimă o certitudine, ca o licărire blândă: fiecare „azi“ este o operă de artă efemeră, fiecare privire poate crea o nouă lume. În galeriile MARe, timpul nu curge. Se așterne. Se oprește. Se dilată. Se sparge. Se desfiră. Se înfășoară în jurul inimilor și emoțiilor noastre ca o pânză invizibilă. „All Our Todays“ este mai mult decât o expoziție. Este un spațiu reflectant și enigmatic. Este un ritual de a fi prezent, de a privi și de a visa. În fiecare nuanță, în orice unghi, într-un fascicul de umbră („a beam of intense darkness“, cum scria W.R. Bion) nu doar de lumină, sau într-un fragment de liniște, se află promisiunea fragilă a artei, și anume aceea că tot ce avem cu adevărat este clipa trăită cu ochii larg deschiși și în frumsețea uluitoare receptată prin simțurile rezonante, vii.
Imagine: Piazza d’Italia, Giorgio de Chirico, 1960
