Un Guillermo del Toro autohton

Start

Cele unsprezece povestiri din volumul semnat de Radu Țuculescu, Luna Gheboasă, reeditat elegant la Editura pentru Artă și Literatură, ne înfățișează o atmosferă destul de stranie, în care granița dintre normal și anormal este tot mai subțire, aproape ca și inexistentă. Pretextul narativ îl reprezintă un univers cotidian, al anilor nouăzeci, care își regăsește imaginea distorsionată sau redimensionată coșmaresc în oglinda unui fantastic cu destule elemente de macabru, de absurd și de thriller.

Luna gheboasă
de Radu Țuculescu
editura Pentru artă și literatură
2023

Am remarcat, ca și în romanele lui Radu Femeia de marțipan sau Crima de pe podul Garibaldi, un stil inconfundabil, caracterizat printr-o notă alertă, cinematică a narațiunii generând de fiecare dată glisarea realului în imaginarul fantasmatic, desfășurată într-un mod cât se poate de firesc. De asemenea, regăsim în acest volum de povestiri și caracterul jocular al unor intrigi enigmatice, adevărate șarade pentru personajele angajate, conștient sau nu, în dezlegarea unor situații stranii. Numeroase gesturi, fapte, decizii, aparent fără o însemnătate anume, duc la declanșarea halucinantă a unor serii de metamorfoze care se petrec la finalul fiecărui text. Însă, în fiecare povestire sunt reunite elemente patologice, chiar de naturalism, unul crepuscular în cazul de față, cu cele din recuzita unui imaginar demn de Lovecraft, Poe sau Buzzati, dar și de universul cinematografic, sumbru și halucinant, misterios și thanatic al regizorului mexican Guillermo del Toro. 

Aparent, aceste personaje nu au nicio legătură între ele, trăind sau experimentând situații hilare, aflate aproape în permanență la granița coșmarescului cu normalitatea, în atmosfera ostilă a asumării unui hybris tenebros, a cărui sursă generatoare de nenorociri și suferințe este necunoscută. Subtitlul strategic, Romanul unui bloc în unsprezece secvențe, sondează, în interiorul unei existențe rutiniere, o varietate de apariții abisale, înfricoșătoare, care pot lua chipul uman al celor din prim-planul narațiunii, în funcție de faptele, de greșelile sau de deciziile pripite pe care și le asumă, conștient sau nu. Metamorfozele fatale ale personajelor, pe care le veți descoperi în aceste narațiuni și care vor redimensiona macabru și monstruos corpurile sau decorurile, susțin un tablou al declinului existențial, al interferării dintre angoasă și neputință, dintre idealul unor oameni care tind să își depășească propria condiție și resemnarea în urma eșecului acestor încercări. Mai mult decât atât, această panoramă fantastă, foarte vivantă și virulentă prin generarea de elemente coșmarești, apare în contrast cu o existență socială tot mai letargică și mai apăsătoare, cea a anilor imediat următori revoluției, descrisă cu minuțiozitatea reporterului de cursă lungă.

În Cuptorul cu microunde, pauperitatea și cenușiul existențelor unor familii care își duc traiul mai mult decât decent cu resurse limitate constituie elementele unui realism dur din anii aceia. Însă, în miezul acestui cotidian se întrevede licărul speranței, al unei bucurii ce reușește să revigoreze spiritele, atunci când, într-o familie de oameni simpli, o mamă gravidă, un tată epuizat de muncă, un băiat al cărui univers este populat de curiozități și de fantasme, apare un obiect care le va ușura și simplifica viața: un cuptor cu microunde. Această narațiune ne oferă, prin schimbarea halucinantă de registre și de stări, un adevărat cocktail narativ – de la episoadele în care copilului caută afecțiunea unei mame tot mai neliniștite și distante până la descrierea condițiilor de viață din anii respectivi, de la dorința explorării ludice a existenței care îl animă în permanență pe copil, până la euforia care cuprinde întreaga familie la venirea pe lume a unui nou-născut. Tabloul final îi readuce în prim-plan pe cei doi frățiori lăsați de către părinți nesupravegheați. Neașteptat și halucinant este modul în care fratele mai mare va folosi cuptorul cu microunde, în vreme ce mezinul nu se mai poate opri dintr-un plânset din ce în ce mai exasperant. Aceste scene ultime vor reda o dimensiune macabră a inocenței.

Ultima pagină ne dezvăluie povestea unei redacții de ziar care caută cu orice preț senzaționalul în detrimentul lucrurilor serioase. Nu întârzie să apară momentul care va schimba existența unui jurnalist preocupat de scrierea unor texte legate de tot felul de mistere mai întunecate, câștigându-și astfel și un public pe măsură. Jurnalistul va intra, în debutul povestirii, în posesia unui plic ce conține niște fotografii de la revoluție. Pe lângă redarea atmosferei agitate și pline de culoare din redacția ziarului la începutul acelor ani, persistă nota apăsătoare a unor situații neobișnuite care survin la scurt timp după ce jurnalistul respectiv intră în posesia plicului care îl va determina să orchestreze o anchetă de amploare, ce va cuprinde multe fapte hilare și mult neprevăzut. Finalul, și de această dată, reușește să răstoarne de tot firescul sau obișnuitul cotidian, instaurând teroarea și declinul. Dintr-odată, spațiul casei acestui jurnalist se metamorfozează în ceva straniu și duce la o treptată disoluție a ceea ce se află împrejur, dar și a trupului acestuia.

În Răzbunarea, unica preocupare a Georgianei Vulturescu este mâncarea, din care face atât o pasiune, cât și un sens al vieții. Apetitul nestăvilit o determină pe aceasta să își ducă până la capăt scopul, acela de a gusta viața la propriu și la figurat. Indiferent de contextul în care se află, dar și de proporțiile generoase pe care corpul ei le capătă, hrănirea nu mai înseamnă plăcere sau necesitate, ci se transformă într-un act bulimic, proiectat într-o atmosferă de comic grotesc. Și aici, naratorul ne oferă, dincolo de îngroșarea funambulescă a situațiilor, o mostră din priceperea sa culinară, descriindu-ne câteva preparate, bogăția nuanțelor sau a aromelor persistând în imaginația olfactivă a cititorului mult timp după încheierea textului. Până la finalul neașteptat situația degenerează, Georgiana, rămasă văduvă de tânără, soțul, șofer de tir, decedând tot din pricina unui regim alimentar necorespunzător, se va muta singură, se va izola de toți și își va consacra majoritatea timpului mâncării în exces, într-un soi de transă alimentară și olfactivă. Răzbunarea unui aliment, căpătând niște dimensiuni halucinante, va fi una destul de hilară, naratorul reușind să contureze o scenă teribilă, plină de un sarcasm întunecat, o înfricoșătoare scenă de culinarofagie. 

În Noli-me-tangere, o familie se confruntă cu o situație stranie. După ce a astupat cu bitum niște porțiuni din acoperiș, în vedere stopării infiltrării apei de ploaie în ziduri, membrii acestei familii care locuiesc la ultimul etaj se trezesc că părți din pereții camerelor, în special cea a fetițelor,  degajă o căldură puternică, iar niște sunete înfricoșătoare, abia perceptibile, ies din acele porțiuni afectate. Fetițele, Prunela și Marina, la scurt timp vor deveni victimele acestui fapt, pe care ceilalți îl percep ca pe o molimă care ar bântui printre locatari. Finalul dezvăluie o provocare dramatică, întrucât întregul apartament se va preschimba, în timp ce familia doarme, într-o adevărată plită încinsă.

În Visul, primează o psihologie a angoasei și a obsesiei, prin elementele de portret interior, cât se poate de viu redate, ale unui personaj în aparență dur, marcat de frustrări și de incertitudini vizavi de soția lui, pe care o persecută în permanență, urmărindu-i visele care conturează o narațiune a unei anumite trădări.

Pivnița, ultima povestire, parcă reiterând atmosfera unei proze de Eliade, ne propune punctul de întâlnire al personajelor prezente de-a lungul volumului. Un alt individ se pierde în pivnița de la subsolul blocului care, brusc, își modifică dimensiunile, devenind un labirint subteran, întunecat și înșelător, care îi dezvăluie tot felul de încăperi fără uși, în interiorul cărora se petrec tot felul de scene macabre. Povestirea aceasta ne înfățișează faptul că fiecare personaj din cartea de față este angrenat în malaxorul infernal al lumii din care nu mai există cale de întoarcere. Textul acesta ne indică un fel de terminus paradis, o destinație finală în care, prin simbolistica subteranei, este conturată imaginea panoramică a infernului ascuns în inima cotidianului, generat printr-o înlănțuire de fapte stranii, omniprezente în cartea de față.  

Fiecare butaforie întunecată prezentă la nivelul visului, al minților personajelor sau al unui concret-capcană, reușește, în toate povestirile, să confere o notă aparte, stranie cenușiului și deriziunii societății acelor ani de tristă amintire. Prin asta se susțin cele unsprezece lumi ciudate și unice și totodată prin faptul că personajele capătă libertatea de a sfida societatea, asumându-și fiecare incursiunea într-un univers care, cu toată tensiunea sau morbidul, poate oferi destul spațiu imaginativ, destule opțiuni ale unei existențe paralele, în care se poate evada și dispărea fără urme.

În orice caz, lui Radu Țuculescu i-a izbutit un volum care, cu siguranță, îți va scurtcircuita nervii și imaginația, te va provoca să ieși din zona oricărui confort.

Ediția actuală

#04, 03/24

O poți cumpăra aici
sau aici
×