Duminică, 17 decembrie, într-o piațetă aflată la intersecția străzilor dr. Dimitrie Drăghicescu, dr. Grigore Romniceanu și dr. Petre Herescu din cartierul Cotroceni, pe un frig pătrunzător și în fața unei asistențe numeroase, a fost inaugurat monumentul Monica Lovinescu–Virgil Ierunca, operă a bine-cunoscutului artist Virgil Scripcariu.
Realizat cu ajutorul unor fonduri private, grupul statuar a fost donat domeniului public de Fundația Humanitas Aqua Forte.
Statuile din bronz ale celor doi, înfățișați în mărime naturală, sunt înfășurate într-o mantie care semnifică unitatea și loviturile la care aceștia au fost supuși (mantia, din inox, este plină de zgârieturi care simbolizează rănile, cicatricile). Cele două personaje sunt așezate pe un soclu care se prelungește, transformându-se într-o bancă pe care te poți așeza, reprezentând, probabil, un suport moral oferit celor care tânjesc după dreptate și libertate.
Dacă Virgil Ierunca este oarecum recognoscibil, păstrându-i-se astfel o dimensiune umană concretă, el fiind văzut ca un partener de nădejde, un punct de echilibru, Monica Lovinescu are un chip transfigurat de un aer de atemporalitate, Scripcariu obținând astfel o eroină de factură clasică, efect sporit de brațul ridicat înspre un arbore al răului, arbore din care pândesc monștri asemănători harpiilor, diferența fiind că au cap de bărbat. Acești monștri, cinci la număr, reprezintă cinci securiști reali, unul dintre ei, după spusele lui Gabriel Liiceanu, fiind Bălăceanu-Stolnici.
După cum era de așteptat, evenimentul a creat discuții aprinse în mediul online. Criticile aduse au venit din trei direcții: cele care privesc chestiunea estetică, cele născute din antipatia față de Gabriel Liiceanu și cele provocate de faptul că monumentul omagiază două personalități ale luptei împotriva comunismului.
Contestatarii din ultimele două direcții au încercat fără succes să-și camufleze adevăratele motive ale nemulțumirii (acestea fiind de natură ideologică) invocând (și ei) o problemă legată de opera de artă în sine, considerată urâtă și prea dificil de înțeles de publicul larg, ba unii au sugerat chiar că Monica Lovinescu ar fi fost antisemită, lucru fără doar și poate absurd, aceasta disprețuind profund, ca și Virgil Ierunca, orice formă de totalitarism, nu doar comunismul.
În concluzie, este evident că monumentul a răscolit un viespar, ceea ce dovedește o dată în plus că era necesar. Dacă însă va ajunge să fie acceptat din punct de vedere estetic de către bucureșteni, rămâne de văzut. Nu au trecut acest test lucrările unor artiști precum Paul Neagu sau Vasile Gorduz, bucureștenii (nu toți, desigur) dovedindu-se a fi un rezervor nesfârșit de bășcălie, așa că nu m-ar mira dacă și Virgil Scripcariu ar pierde această bătălie, deși tot el este autorul unui monument iubit din Capitală, „Maternitatea“, situat în fața Bisericii Anglicane. După cum spuneam, rămâne de văzut.
Imagine reprezentativă: Asociația culturală Aici A Stat
