Un nor în formă de dinozaur

(work in progress)

Start

Mingea vine pieziș și îl lovește direct în gleznă. Cu o mișcare torsionată, încearcă să se echilibreze și să o lovească, în același timp, dar nu reușește. O parte a corpului i se răsucește în aer, în timp ce piciorul stâng își lasă toată greutatea pe exteriorul gleznei. Simte o durere ascuțită care-l străpunge și știe că urmează să se prăbușească pe gazonul artificial. Observă mingea zburând departe, într-o direcție imprevizibilă, și pe Vlad șutând cu putere înspre poartă, dar nu apucă să vadă rezultatul acestei lovituri total întâmplătoare, dacă mingea a nimerit poarta sau nu. Vede doar cerul noros, brăzdat de dâra albicioasă a unui avion în trecere, și apoi firele de iarbă, de-un verde ca de plastic, care i se amestecă-n fața ochilor. În secundele următoare strigătului care-i iese de pe buze, mai distinge deasupra mutra antrenorului – Mr. Gaby i se zice, „Mister“ pentru că în scurta sa perioadă de glorie a antrenat ceva club obscur din Anglia și-acum trăiește din amintiri, în timp ce trage de puștii ăștia cu vise de Ibrahimovic, care se-mpiedică la fiecare antrenament și cad ca niște marionete defecte.

– Alex! Alex, ești ok, te doare?

Vocea lui Mr. Gaby e nazală și are o imitație de accent englezesc, de care Alex râde la vestiar, în timp ce-și verifică telefonul să vadă ce-au mai postat colegii pe grupul clasei. De cele mai multe ori are doar mesaje de la maică-sa, care se oferă să vină să-l ia, îngrijorată că s-a întunecat afară. Nu-nțelege că lui exact asta-i place, senzația de după antrenament când își simte pulsând fiecare fibră din corp, transpirația care i se răcește pe sub echipamentul de nailon, aia care le face să strâmbe din nas pe surorile lui când intră în casă. Frate, la duuuș, treci imediat la duș, strigă Amalia, urmată imediat de mucoasa aia mică de Alessia, tleci la duuuș, care încă vorbește peltic la cei cinci ani ai ei. Îi place să iasă seara târziu pe poarta clubului sportiv, cărându-și ghetele de fotbal în rucsac, și să se îndrepte pe aleea întunecoasă, luminată doar de câteva felinare cam chioare, spre stația de autobuz. Ajuns acolo, își verifică aplicația care îi spune, cu o aproximație de câteva minute, la ce oră urmează să sosească autobuzul. Stă cu ochii pe ecranul telefonului urmărind deplasarea virtuală a unui punct pe hartă – autobuzul din aplicație – până când autobuzul din realitate chiar se apropie de stația aproape pustie, și-atunci își închide datele mobile (abonamentul făcut de-ai lui n-are date nelimitate) și sare înăuntru în momentul în care se deschid ușile cu pufnetul bine-cunoscut.

– Mă doare glezna rău, îi răspunde lui Mr. Gaby care-l ajută să se ridice.

Încep să se deplaseze, cu el șchiopătând, înspre marginea terenului, în timp ce toți ceilalți băieți îi privesc, enervați că jocul s-a oprit din cauza accidentării lui. Încă o ocazie ratată!

Azi nu se va putea întoarce acasă cu autobuzul, asta e clar. În minte i se derulează posibile scenarii. Cel mai catastrofic dintre toate înseamnă vreo șase săptămâni de stat în ghips, încă vreo două luni de pauză pentru orice activitate fizică și, oroarea ororilor, adio cantonament în vacanța de vară! Și-o imaginează pe maică-sa strigând „O, Doamne!“, cum face ea de câte ori se sperie, și se sperie de orice, de la un păianjen ivit pe neașteptate la o notă proastă la Educație Civică sau un Uber care tocmai a anulat comanda.

– Stai jos aici și descalță-te, să vedem dacă s-a umflat, comandă Mr. Gaby, indicându-i primul rând de scaune al tribunei vopsite în albastru.

Alex se execută imediat, scoate gheata din piciorul stâng, remarcând încă o dată că ar fi vremea să-și ia ghete noi. Are vreo trei modele salvate în telefon, de pe diverse site-uri, și așteaptă să vină reducerile sau măcar să mai primească niște bani de la bunici de ziua lui. Nu-s nici două luni de când are ghetele-astea, dar nu mai e mulțumit de ele, a văzut pe net că Neymar face reclamă unui model nou, The PUMA Future Ultimate Creativity, inspirat de personalitatea și stilul lui de joc. N-a îndrăznit încă să le ceară alor lui, care se iau cu mâinile de cap de câte ori aud de alte ghete de fotbal. O, Doamne! parcă o aude pe maică-sa, dar de-abia ți-am luat! Și costă cât jumate de vacanță, apoi își amintește ca prin minune să se logheze în catalogul virtual și, după ce verifică toate notele și-absențele de la începutul anului școlar, îi atrage atenția că are un șase la Franceză și-un șapte la Fizică. Asta pentru că nasoala aia de Vâjulie le-a dat test neanunțat din toată materia de până atunci, ca să se răzbune că era gălăgie-n clasă, și se știe foarte bine că nici n-are voie să dea test neanunțat din toată materia. Efectiv e ilegal, i-a confirmat și Ezra, care-i mai mare cu un an și urmărește pe YouTube clipuri despre drepturile elevilor.

Imagine reprezentativă: Fable of the Hares and the Frogs, Tom Seidmann-Freud

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×