Urmuz. Prima sută

Start

După ce am citit romanul Abraxas al lui Bogdan-Alexandru Stănescu și am venit de la Chișinău la București, mi se părea că tot orașul are legătură cu cartea pe care tocmai o terminasem. De la panourile publicitare (la coborâre din autocar), unde am văzut o expoziție de covoare la Muzeul Național al Țăranului Român, Țeserea lumii, în sala Tancred Bănățeanu – amintit în roman, apoi, pe drum, trecând pe lângă Biblioteca Academiei –, unde personajul face muncă de bibliograf, pe lângă fostul sediu al Muzeului Național al Literaturii, cu terasa faimoasă, unde pe vremuri de fiecare dată întâlneai scriitori importanți ai Bucureștiului, dar și pe cei din afara capitalei, în vremea festivalurilor. Mai jos, tot pe bulevardul Dacia, era și restaurantul Boema 33, pe care îl știam și cu numele de Castelul, unde de asemenea coborau scriitorii de la terasa Muzeului ca să mai diversifice spațiul. Din câte știu, Boema 33 s-a închis, dar va rămâne în amintirea noastră ca un local în care întâlneai scriitorii veniți în București la cele mai importante festivaluri literare. Am trecut atunci prin centru, încărcat de istorie literară, chiar dacă nu peste tot sunt și plăci memoriale, și am mers la un prieten de pe strada Preot Vasile Lucaciu. Coincidență sau nu, și Bogdan-Alexandru Stănescu locuiește pe aceeași stradă. Și Philip Ó Ceallaigh, cunoscutul scriitor irlandez care l-a tradus pe Mihail Sebastian la faimoasa editură Penguin. Fiind o parte a Bucureștiului vechi, am luat străzile la picior și mi s-a părut minunat. Ca în panoul publicitar care m-a așteptat la coborârea din autocar: am avut parte de Țeserea lumii, țeserea spațiilor, țeserea timpurilor. Personajul din Abraxas locuiește la un moment dat într-o mansardă de pe strada Parfumului, lângă o casă în care a locuit Ilarie Voronca. Știam de casa în care a locuit Ilarie Voronca din timpul documentării romanului meu Urmuz. Cei dintâi trăsniți, apărut în 2021 la editura Polirom, scris în 2020, în pandemie, când nu prea am putut călători peste tot pe unde aș fi vrut. Desigur că am mers pe strada Parfumului să pun mâna pe casa lui Voronca. E inutil să vă spun că țesătura m-a dus direct la Urmuz, cum în general o face literatura. Spațiile în care au trăit și muncit scriitorii te duc cu gândul la Urmuz, fiindcă el e un fel de nod feroviar pe care nu poți să-l ocolești, dacă ești interesat de literatura română și, în general, de literatură.

Fără locuri călduțe

Ilarie Voronca, împreună cu Sașa Pană și Geo Bogza, a mers la mama lui Urmuz, unde tinerii scriitori au găsit celebra ladă cu opera precursorului avangardei. Deși nu l-au cunoscut, nu știu dacă noi l-am mai fi descoperit pe Urmuz, dacă cei trei, alături de alți scriitori, nu ar fi recuperat din conținutul lăzii. O ladă care ar fi valorat pentru noi mai puțin dacă era plină cu aur. Lucrurile se leagă, locurile se leagă, chiar dacă multe dintre casele prin care a trecut Urmuz au fost distruse. Totuși, nu am putut să nu mă duc pe strada Apolodor sau pe Antim, chiar dacă nu mai există casele în care a trăit Urmuz. Dacă îl simți pe Urmuz, atunci  n-ai cum să nu fii interesat de predecesorii lui și apoi de cei care l-au urmat. Bucureștiul, din punctul ăsta de vedere, e o comoară. Despre toate aceste legături am scris în romanul biografic despre Urmuz, inclusiv despre vizita la București pe care am făcut-o când îl finalizam. Am scris atunci un poem și nu mi s-a părut o blasfemie faptul că l-am inclus în roman. Cred că Urmuz, prin ceea ce ne-a lăsat, încurajează experimentul și evită locurile călduțe.

Urmuz are legături și cu istoria României, nu doar cu literatura. Îi urmărim pașii până la un moment dat, când dispare și el, și România. E dureros să vezi cum se rupe firul, cum ziarul Adevărul a dispărut când și România era pe cale să dispară.

Vedem la Notele generale despre Adevărul, pe Biblioteca Digitală Națională:

„Apariţie: 15 aug. 1888 – 21 nov. 1916; 3 ian. 1919 – 1937; 1946-1951 (I-XXIX; XXXII-LIX; LX-LXV).
Note generaleÎn perioada 22 noiembrie 1916-2 ianuarie 1919 şi între 1 ianuarie 1938-11 aprilie 1946 nu a apărut.“

În pandemie, mi-au fost de mare ajutor bibliotecile digitale, mi-ar fi fost imposibil altfel să studiez ziarele din timpul vieții lui Urmuz și să urmăresc cu atenție primele apariții ale textelor postume. Nu poți să scrii despre Urmuz ignorând oamenii care l-au înconjurat, fără a vedea ce scriau scriitorii, jurnaliștii din timpul lui.

I-am căutat urmele, pornind de la indiciile pe care ni le-a lăsat. Pe 30 septembrie, 1913, Demetru Demetrescu-Buzău le scrie surorii și cumnatului său:   

[Bucureşti] 30 septembrie 1913

Dragă Lizico şi dragă Virgil,

Chiar astăzi am fost la Oficiul stării civile şi am scos extractul de căsătorie pe care vi-l trimit. Eu plec diseară la Casimcea şi am început să mă pregătesc de voiaj. Cum aţi petrecut şi cum aţi ajuns la Severin?
Scrieţi-mi şi mie la Casimcea şi daţi-mi noutăţi despre voi şi despre ale voastre. Desigur, acuma trebuie să fiţi mult ocupaţi cu instalarea căminului şi cuibului vostru.
Am publicat în Adevărul recenzia despre nuntă. O găsiţi în Adevărul de astăzi, marţi, probabil. În curând veţi primi de la mama lucrurile rămase (uit)ate din grabă aci, rochia de mireasă, buchetul, telegramele etc.
În aşteptarea unei scrisori cât de curând la Casimcea, vă îmbrăţişez cu drag şi dor. Cele cuvenite d-nei şi d-lui Vorvoreanu, precum şi fraţilor, dacă mai sunt acolo.

Mitică

Desigur că am căutat Adevărul, să văd recenzia de nuntă a lui Demetru Demetrescu-Buzău.  Nu era. Am căutat-o mai târziu și am găsit-o, pe 2 octombrie, 1913.

Nu e un text literar, dar, după cum sugerează scrisoarea, este scris chiar de Demetru Demetrescu-Buzău. Ținând cont de cât de puține texte avem de la Urmuz, cred că e important fiecare cuvânt pe care putem să-l găsim. Caracterul ludic al unui text care ar trebui să fie cumva oficial, publicistic vine și de la semnătură: Don Pedro. Știm foarte bine că lui Urmuz îi plăceau jocurile cu formele fixe, o obișnuință legată atât de serviciul său de grefier, cât și de îndeletnicirile literare. Avem toate motivele să credem că această recenzie de nuntă este scrisă de Demetru Demetrescu-Buzău, deghizat de această dată în Don Pedro. Și personajele în pereche sunt desprinse parcă din proza lui Urmuz.

Odată cu digitalizarea bibliotecilor naționale, cred că avem șansa redescoperirii unor texte pe care până acum nu am avut posibilitatea să le vedem, nu am știut cui să le atribuim. În general, lumea noastră culturală se scandalizează doar când e vorba de bani. Cum s-a întâmplat în cazul manuscriselor lui George Enescu, vândute la licitație. Într-adevăr, statul ar trebui să aibă grijă de patrimoniul cultural și ar trebui să fie primul cumpărător, să aibă dreptul de preempțiune în cazul manuscriselor scriitorilor noștri.

Sunt sigur că mai avem ce descoperi când vine vorba de Urmuz. Pentru asta ar trebui să-i mulțumim și gazdei noastre, domnului Gheorghe Păun, care popularizează în revista Curtea de la Argeș descoperiri recente, cum a fost cartea poștală (aflată în colecția dlui George Corbu) cu imaginea Cetății Albe, trimise de Demetru Demetrescu-Buzău mamei sale, de la Budaki, destul de aproape de unde m-am născut eu, sau scrisorile de dragoste trimise de Urmuz domnișoarei M., publicate pentru prima dată de Nicolae Manolescu în revista Ateneu, în 1989. În general, munca cu multă pasiune a domnului Gheorghe Păun este de admirat, din volume, dar și pe site-ul Curtea lui Urmuz.

După o sută de ani de la naștere, Urmuz ne mai face surprize. Sper ca noi să avem ochi să-l vedem, urechi să-l auzim. Pentru că ne face lumea mai frumoasă.

Am să închei cu o carte poștală de la Mitică Demetrescu-Buzău, care se vindea la o licitație privată. Care există, dar poate intra într-o ladă mai greu accesibilă nouă, celor care vrem să vedem tot ce a scris Urmuz înapoi în lada lui. Cu creionul, scria după cuvintele de la Urmuz:

de la I. Vinea.

„Scumpului și mult iubitului Nicu în amintirea unei vechi și neuitate prietenii și a unor frumoase momente din viață…

Mitică Demetrescu-Buzău.Alexandria. 5/XII/915.“

Imagine reprezentativă: Camera Arhiva

Imagine reprezentativă: Kurt Schwitters, Metzbild Kijkduin, 1923

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×