De la nouă ani, Larisa mergea la mare cu părinții. În aceeași stațiune, la același hotel, în aceeași cameră, în aceeași perioadă, vară după vară. De un sfert de veac. Aproape de un sfert.
„În concediu nu-i nevoie de surprize dacă vrei să-ți priască“, zicea taică-su. „Rutina e fix ce trebuie ca să te odihnești“, completa maică-sa. Iar Larisa verificase cu succes cele două axiome, doar că anul ăsta și-a dorit ca iubitul ei să o însoțească la mare. A insistat, iar el, ca orice îndrăgostit, a cedat repede. Ba chiar a reușit să rezerve – după o discuție complice cu managerul hotelului – o cameră lângă cea „tradițională“, în care urmau să stea, așa cum o făcuseră anual, părinții Larisei, oameni foarte drăguți, ce își sărbătoriseră, cu doi ani în urmă, nunta de aur. Într-un fel, se bucurau că fata își găsise pe cineva potrivit, chiar dacă mai tânăr, mai ales că la 33 de ani, cât avea Larisa, problema se pune mai complex, mai delicat. Pe de altă parte, erau cam pleoștiți că un Sorinel deturnase, după atâta vreme, ritualul familiei lor.
Au ajuns pe litoral după masa, s-au cazat, apoi au ieșit pe plajă, au înotat, au stat la soare, iar după cină, s-au plimbat toți patru pe faleză și au povestit fel de fel de întâmplări petrecute chiar pe acolo, cu o marjă de o sută de metri în sus sau în jos. Doar spre dimineață a reușit tatăl să adoarmă, căci până pe la patru, patru și ceva, din camera lipită de a lor s-au auzit gemete, icnete, scârțâit sinistru de pat, oftaturi, chicoteli și iarăși gemete.
Nenorocirea s-a repetat și în noaptea următoare, iar domnul Socaciu a trebuit să deschidă televizorul ca să suporte mai ușor calvarul fonic. Doamna lui s-a trezit și l-a întrebat dacă îi e bine. El n-a zis nimic, dar a dat sonorul la minimum și a șoptit: „Ascultă“. Femeia a clipit de câteva ori, apoi recunoscut vocea fiicei, care tocmai luase o acută. Și încă una, încă una, încă una.
„Nu se poate!“ a izbucnit domnul Socaciu, la un moment dat. „Și noi am fost așa“, a venit răspunsul. „Nu chiar așa, nici chiar așa!“ a parat bărbatul. „Ba și mai și, dar ai uitat tu…“
În noaptea următoare, când tinerii au început recitalul, domnul Socaciu și-a privit soția, care dormea cu spatele la el. Nu se mai iubiseră de la nunta de aur. Și atunci, așa, în treacăt. Sorinel părea că sparge lemne, icnea ascuțit și sacadat. Nici Larisa nu se lăsa și îi da replicile la câteva fracțiuni de secundă. Domnul Socaciu a-nceput să se foiască. A tras aer în piept și, apoi, a oftat prelung. A dat la o parte pătura, apoi a pus-o la loc. S-a răsucit spre stânga și, la un moment dat, și-a atins consoarta pe spate. Apoi, pe coapse. I-a ridicat, puțin, cămașa de noapte. Femeia s-a mișcat și, ca prin somn, a luat mâna soțului și a adus-o peste ea. S-au lipit unul de celălalt. Și a fost bine. Fără zgomote, ca altă dată, dar foarte bine.
Seară de seară, până când s-a terminat sejurul, cei doi Socaciu au fost ecoul mut al tinerilor pentru a căror căsătorie, ce urma chiar în toamnă, și-au dat la unison acordul.
Imagine reprezentativă: Two Alternate Decorative Designs for Ceiling, Anonymous, French, 19th century
