La ce ne gândim când spunem „violoncel“? La un instrument corpolent, cu un timbru apropiat de cel al vocii umane? La interpretarea electrizantă a lui Elgar de către Jacqueline du Pré? La fracuri și plastroane din săli de concerte atât de elegante și strălucitoare, încât devin un pic intimidante? Da, cu siguranță. Dar de ce nu ne-am gândi și la un repertoriu vast și versatil, în care să ne întâlnim cu Mozart într-o cheie chiar mai îndrăzneață decât în filmul lui Miloš Forman din 1984, în care Dvořák să se armonizeze cu Coldplay, Metallica sau Freddie Mercury și în care la final de program să intre în scenă, în pas adăugat, acorduri din Pantera Roz? Altfel spus, de ce nu ne-am gândi la un instrument în stare să vorbească mai multe limbi, să surprindă și, astfel, să apropie publicul larg de lumea nu atât de închisă pe cât s-ar crede a muzicii clasice?
Căci asta și este, după cum demonstrează de trei ediții încoace CellEAST Festival, care îi aduce împreună pe scene din România pe unii dintre cei mai importanți violonceliști de renume internațional. În 2024 se desfășoară între 6 și 15 mai la București și Brașov, iar despre el i-am întrebat pe doi dintre fondatorii săi, violonceliștii Marin Cazacu – manager al Filarmonicii „George Enescu“ și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București – și Răzvan Suma – solist concertist al Orchestrelor Radio, conferențiar universitar la UNMB și director artistic al festivalului. Dacă se desprinde ceva din dialogul cu doi muzicieni pe care îi leagă trei decenii de mentorat, prietenie și colaborare în jurul pasiunii pentru violoncel, atunci acel ceva este generozitatea – care se întoarce în discuție ca un laitmotiv și pare să fie suflul vital a tot ceea ce întreprind de dragul generațiilor viitoare și al publicului. În plus: note despre diferitele școli muzicale europene și construirea unui brand cultural, despre versatilitatea instrumentului lor și umorul pe care îl poate dobândi uneori. Note cu aromă de vin sau de coniac vechi, precum texturile sonore ale violoncelului, care abia așteaptă să fie gustate.
Ce îi este specific unui violoncelist din Europa de Est, dincolo de geografia împărtășită de cei mai mulți dintre instrumentiștii prezenți în CellEAST Festival? Cum se răsfrânge această proveniență asupra identității artistice, formării și parcursului în carieră?
M. C.: Dacă până acum treizeci de ani puteam vorbi despre diferențe notabile între violonceliștii din Europa de Est și cei din Occident, explicabile prin prisma influenței școlii sovietice în toate țările din est, astăzi constatăm apropieri evidente la nivelul abordărilor tehnice și stilistice. Și totuși, un bun violoncelist din estul Europei are ceva special. Se implică din toată ființa sa în promovarea violoncelului și în a le transmite generațiilor viitoare, cu o deosebită generozitate, toate cunoștințele și informațiile legate de tehnica instrumentală și de noile tendințe în interpretare. Această generozitate decurge din relațiile de prietenie care s-au creat aici între profesori și studenți, mai mult decât în alte părți ale lumii.
R. S.: Eu consider că violonceliștii din est au o valoare dovedită la nivel internațional prin concursurile câștigate de numeroși reprezentanți. Mai au și o prospețime în exprimare, pe care în ultimii ani au ocazia să și-o manifeste tot mai des în cadrul evenimentelor de profil din această parte a Europei. Aș menționa festivalurile Cellissimo (Bulgaria), Klaipėda (Lituania), Ravanelius (Serbia), ArtCello (Ucraina), International Cello Academy din Nysa (Polonia) – toate fiind festivaluri internaționale cu care noi, CellEAST, colaborăm continuu. Astfel de reușite nu fac altceva decât să ofere condițiile de progres de care au nevoie generațiile noi de violonceliști.
Într-adevăr, în 2024 au răspuns invitației violonceliști din România, Bulgaria, Polonia, Lituania, dar și Austria, Elveția și Japonia. Ce înseamnă pentru un festival tânăr iradierea dinspre aproape spre departe, cum negociază între local și global în ceea ce privește invitații, programele și construirea unui brand cultural?
R. S.: Avantajul extraordinar al muzicii se bazează pe alfabetul ei comun – un limbaj abstract, fără limite generate de granițe naționale sau diferențe culturale, deci un limbaj internațional. Toți citim la fel muzica scrisă de sute de ani, cu același tip de gândire muzicală.
Pentru CellEAST participarea multiculturală este, ca pentru orice festival, o deschidere de ambele părți: o dată, bucuria de a primi oaspeți de cea mai înaltă clasă de pe tot mapamondul, apoi bucuria invitaților de a participa la un eveniment de talie cel puțin europeană. De asemenea, prin acest eveniment atât cultural, cât și turistic, ne dorim și promovarea României – măcar în rândul violonceliștilor invitați și al cursanților participanți.
M. C.: Artiști cu aceleași aspirații profesionale întâlnim pe toate meridianele. Festivalul CellEAST îi aduce împreună la București, ca să le ofere tinerilor din România și din străinătate o șansă în plus de a descoperi mai devreme secretele și soluțiile necesare pentru evoluția lor profesională. Soliștii invitați la acest festival sunt și excelenți profesori. Programele concertelor și recitalurilor propun o descriere cuprinzătoare a posibilităților tehnice și expresive ale violoncelului. Un brand cultural se construiește în timp, iar Festivalul CellEAST are toate șansele să devină unul emblematic pentru cultura românească, pentru că definește unitatea și prietenia breslei violonceliștilor din România.
A treia ediție CellEAST este și prima pentru competiția internațională cu același nume, în cadrul căreia vor concura șaptezeci de tineri violonceliști, împărțiți pe patru grupe de vârstă. Lumea muzicală e sensibilă la premii. Cum se impune o competiție internațională, cum i se construiesc profilul, relevanța și prestigiul?
M. C.: Ceea ce face inedit concursul care se desfășoară în cadrul festivalului este participarea numeroasă a unor tineri din foarte multe țări. Interesul pentru competiție este crescut și datorită faptului că acești tineri beneficiază de sfaturile și îndrumările unor profesori provenind din școli europene diferite. România are tradiție în organizarea de concursuri naționale, dar cele internaționale sunt puține și era nevoie de un asemenea concurs, care să devină relevant în evoluția și cariera tinerilor violonceliști români. Prestigiul se clădește cu fiecare ediție.
R. S.: Da, fiind vorba despre prima ediție a CellEAST Competition, putem spune că o participare atât de numeroasă a fost uimitoare și pentru noi. Reușita stă în credibilitatea organizatorilor, a juriului, a profesorilor care au recomandat acest concurs și, nu în ultimul rând, a promovării. Este o participare record. Suntem extrem de onorați de încrederea celor înscriși.

Mentoratul e o direcție conturată în cadrul CellEAST și prin ciclurile de masterclassuri MiniCellos și Future CellEAST. Care sunt cele mai importante lucruri cu care trebuie „echipat“ un tânăr violoncelist care pornește pe drumul performanței?
R. S.: În primul rând, să pornească la timp – adică în clasa întâi – și să fie îndrumat de profesori profesioniști. În România se poate începe violoncelul chiar în clasa zero, la cerere. Personal am început la șase ani, iar efortul nici nu este prea mare, pentru că există violoncele de diferite mărimi. Să nu uităm că în Asia studiul se începe la trei-patru ani, iar respectivii elevi nu sunt alții decât viitorii concurenți ai violonceliștilor din toată lumea.
M. C.: În plus,dacă dorești să evoluezi, trebuie să fii deschis la alte opinii și să le accepți. În muzică, adevărul nu este doar al tău! Frumusețea acestei arte se sprijină pe rigoare, tradusă printr-o tehnică foarte bună, apoi pe stimularea creativității artistice. Asta fac Festivalul și Concursul CellEAST! Îi pun pe toți tinerii violonceliști în situația de a se raporta la cei jur și de a învăța să urmărească, în studiul lor de zi cu zi, toate elementele necesare dezvoltării lor profesionale.
O culoare de sunet sau o subliniere a unei note, o frazare cu un sens muzical neașteptat sunt tușe expresive pe care interpreții le preiau deseori unii de la alții. – Marin Cazacu
Mi-a atras atenția textul unei postări din vara lui 2023 de pe pagina de Facebook a Festivalului CellEAST. Spunea așa: „Violoncelul/muzica se fură.“ Surprinzător dacă ne gândim că deprinderea unui instrument înseamnă dedicare, studiu zilnic, disciplină, antrenament fizic și muncă psihică, și asta – așa cum subliniați mai sus – de la cele mai fragede vârste. Așadar, cum se fură violoncelul?
R. S.: S-au mai furat și violoncele, însă din fericire aici e doar o metaforă… 🙂 Traducerea corectă ar fi că meseria se fură. Cum? Prin trei procedee foarte clare, la îndemâna oricui. 1. Se observă și se analizează. 2. Se încearcă. 3. Se memorează și se sedimentează prin repetiție. Aceste procedee sunt valabile în fața profesorilor, mai ales a celor care mai mult cântă decât explică. Uneori poate că ai la dispoziție o singură expunere, caz în care aplicarea celor trei procedee face diferența între cei care învață și cei pe lângă care informația trece pur și simplu.
M. C.: Așa e, muzica se învață și pe furate! Pe lângă investiția zilnică în creșterea nivelului tehnic – prin studiu repetat și multă disciplină –, ideile muzicale se preiau uneori involuntar de la interpreții cei mai convingători: o culoare de sunet sau o subliniere a unei note, o frazare cu un sens muzical neașteptat sunt tușe expresive pe care interpreții le preiau deseori unii de la alții. Ceea ce nu înseamnă imitație, pentru că oricum fiecare detaliu muzical trece prin filtrul propriei personalități, iar interpreții imprimă o notă personală în proporțiile folosite în dinamică, expresivitate, vibrato și presiune de arcuș.

Apropo de mentorat, vă propun să ne întoarcem în timp: anii 1990, Cluj-Napoca, orașul natal al lui Răzvan Suma, pe atunci elev în clasa a X-a. Marin Cazacu vine pentru un concert, prilej cu care tânărul Răzvan Suma îi cântă și își exprimă dorința de a studia cu maestrul. La întrebarea „Când poți să vii la București?“, răspunsul e prompt: „Mâine!“ Ce amintiri vă trezește acel moment?
M. C.: Trebuie amintit faptul că, la vremea respectivă, Răzvan Suma studia violoncelul cu Gabriela Todor, care mi-a fost și mie profesoară în ultimii ani de liceu. Preluasem de curând catedra de violoncel de la Universitatea Națională de Muzică din București și întâlnirea noastră de la Cluj m-a impresionat foarte mult. Pe lângă talentul excepțional, Răzvan Suma arăta că este și deosebit de hotărât să se dezvolte, pe toate planurile artistice și culturale. Astăzi, Răzvan Suma e o personalitate artistică dedicată, dovedind o mare generozitate față de evoluția vieții muzicale din România, cu violoncelul în prim-plan. În plus, școala românească de violoncel a fost și este marcată de personalitatea maestrului Serafim Antropov – violoncelist, compozitor, poet și profesor, colaborator al lui George Enescu în diferite formații camerale. Un artist desăvârșit! Serafim Antropov a fost profesorul Gabrielei Todor, precum și profesorul meu în perioada studiilor de la Conservatorul bucureștean. Generozitatea membrilor școlii românești de violoncel, unică la nivel internațional, i se datorează.
R. S.: Pentru mine, acea întâlnire se poate reduce la câteva cuvinte: momentul în care viața mea profesională s-a dezvoltat și a înflorit.
Violoncelul poate avea capacitatea de exprimare a unui întreg festival de muzică de cameră. – Răzvan Suma
Răzvan Suma, într-un interviu recent spuneați că, în acest moment, violoncelul are cea mai mare creștere de imagine. Cum se întâlnesc muzica și marketingul pe teritoriul unui instrument pe care publicul general îl poate percepe, în mod ingrat, ca fiind de nișă?
R. S.: Violoncelul nu este o nișă. Prin ambitus, poate să sune aproape ca o vioară și aproape ca un contrabas. Așadar, acest unic instrument poate avea capacitatea de exprimare a unui întreg festival de muzică de cameră. Mai departe, îi invit pe spectatori la CellEAST Festival, ca să se convingă.
Apropo de pretinsa inaccesibilitate a muzicii clasice, care pe mulți îi poate intimida: cum atrage CellEAST finanțările din mediul privat, fără de care un demers atât pe ambițios probabil că nu ar fi posibil?
R. S: Este o întrebare foarte bună. E incredibil că într-o țară care nu are tradiția mecenatului și nici o lege productivă a sponsorizării, mass-media te îngrădește și nu îți dă voie să promovezi sponsorii privați așa cum ar trebui. Suntem foarte recunoscători U.C.I.M.R. – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, ECHIT.ART, Vestra, BRD – Groupe Société Générale, VLG, Jidvei – toți, susținători fără de care CellEAST Festival nu ar fi ajuns la nivelul la care a ajuns. Consider că fiecare colaborare de sponsorizare se bazează pe încrederea reciprocă, dobândită în timp. Susținătorii noștri sunt la fel ca publicul nostru: creștem și îmbătrânim frumos împreună.
M. C.: Aș adăuga și că proiectele cu impact asupra evoluției societății și care dau sens educației în România vor atrage în timp atât interesul instituțiilor publice, cât și pe cel al sponsorilor. Iar Festivalul CellEAST face parte din această categorie.

Marin Cazacu, într-un interviu din 2022 făceați o afirmație de un umor amar: „Noi, violonceliştii, ne confruntăm în continuare cu confuzia pe care o generează în rândul unor categorii de public apariţia noastră pe stradă cu un instrument pus într-o cutie modernă de fibră de sticlă, confundat uneori cu un ţambal, alteori cu un trombon, contrabas şi chiar navă spaţială.“ Cum ar trebui abordat acest public ca să descopere că violoncelul, implicit muzica clasică, nu sunt niște planete chiar atât de îndepărtate și că nu e nevoie de navă spațială ca să ajungi la ele?
M. C.: Publicul, mai ales cel tânăr, ar trebui sedus și educat! Și eu, și Răzvan Suma, și toți colegii noștri din țară facem eforturi permanente pentru a ne promova instrumentul și pentru a facilita apropierea tinerilor de muzică, prin abordări repertoriale cât mai diverse și pe înțelesul tuturor.
În programele CellEAST din 2024 îi regăsim atât pe Beethoven, Haydn, Schumann și Dvořák, cât și piese ale formației Coldplay. De asemenea, îmi amintesc o ediție a Festivalului George Enescu la care ansamblul celor 12 violonceliști ai Filarmonicii din Berlin și-a încheiat concertul de la miezul nopții – sobru, dar spre deliciul publicului de la Ateneu – cu o temă din Pantera Roz. La fel, Violoncelissimo, ansamblul fondat de Marin Cazacu acum trei decenii, îl abordează pe Mozart în cheie rock și îi așază pe Freddie Mercury și Michael Jackson lângă baroc, surpriza fiind că nu se stânjenesc deloc. E violoncelul mai versatil decât alte instrumente clasice sau e pur și simplu o chestiune de curaj în abordarea repertoriilor? E un instrument cu umor?
M. C.: Se poate spune că violoncelul este mai versatil decât alte instrumente. Datorită faptului că are un ambitus foarte mare, de la sunete din registrul grav până la sunete din registrul acut, care pot fi asemuite cu cele emise de o vioară, violoncelul poate cânta orice fel de muzică – clasică, jazz, rock, folclor, divertisment. Cât privește umorul, acesta este imprimat de interpreți, violoncelul pretându-se și la o astfel de exprimare.
R. S.: Da, violoncelul poate avea și umor, dacă este abordat ca atare de către instrumentiști cu umor. Dar mai mult este vorba despre versatilitatea repertorială – atât a violoncelului în sine, prin reprezentanții deja cunoscuți, precum Apocalyptica sau 2 Cellos, cât și sub forma deschiderii muzicienilor pe care îi avem ca invitați. Anul acesta, concertul CellEAST Maestros din 12 mai se încheie cu Coldplay, anul trecut am încheiat festivalul cu Metallica. Încercăm să întrunim așteptările unui public foarte divers.
În zilele noastre, a rămâne doar la „clasic“ e prea puțin pentru mine. – Răzvan Suma
Rămâi clasic atunci când interpretezi Pantera Roz la violoncel?
M. C.: Muzica bună o întâlnești în orice gen muzical. Muzica de film este creația unora dintre cei mai talentați compozitori. Ei au o pregătire clasică temeinică, iar creațiile lor exprimă evoluția muzicii și a omenirii. Este evident că nu poți aborda muzica filmului Pantera Roz ca și cum ai interpreta lucrări de Beethoven! Orizontul stilistic spre care se orientează interpreții este la fel de versatil precum trecerea de la un gen la altul. Interpreții de azi, de la toate instrumentele, au o mare deschidere pentru toate genurile muzicale. Este un progres al nostru, o victorie a muzicii.
R. S.: În zilele noastre, a rămâne doar la „clasic“ e prea puțin pentru mine. Cred că evoluția este cheia succesului.

Pentru că am adus în discuție ansamblul Violoncelissimo, ce se schimbă în interpretare atunci când pe aceeași scenă urcă șaizeci, o sută sau o sută patru violoncele? Cum se ascultă instrumentiștii unii pe alții, cum se armonizează și ce diferă esențial față de concertele în alte formule?
M. C.: Dificultatea organizării unui concert cu acest tip de ansamblu constă în lipsa lucrărilor originale. Însă piesele aranjate pentru o formulă atât de mare sunt adevărate capodopere. Vibrațiile produse de o sută de violoncele într-o sală precum cea de la Ateneul Român, cu o acustică minunată, creează emoții puternice cum rar mai trăiești într-o sală de concert. În plus, mai mult decât la alte concerte, cu ansambluri mai reduse, pentru o orchestră cu peste șaizeci de violoncele este nevoie de prezența unui dirijor care să coordoneze întregul.
R. S.: Senzația de a fi o sută pe scenă este foarte interesantă. Revin la un compliment pe care l-am primit anul trecut: „Voi sunteți ăia care fac lucruri împreună.“ Suntem cu toții mândri că noi, violonceliștii, putem activa împreună la nivel național, iar mai recent, la nivel european.
Peste jumătate din populația Bucureștiului nu a vizitat niciodată Ateneul și consideră că evenimentele din interior nu i se adresează. – Marin Cazacu
Marin Cazacu, în aprilie 2024 Ateneul Român a primit titlul de Marcă a Patrimoniului European, decernat de Comisia Europeană, iar într-un comunicat din 26 aprilie, Ateneul Român și Filarmonica „George Enescu“ au anunțat un amplu program de transformare strategică prin care cele două branduri culturale își propun să se dezvolte și să-și contureze mai bine poziția pe harta culturală a Bucureștiului, României și Europei. Aveți 41 de ani de carieră muzicală sub cupola de pe strada Franklin. Ce v-ați dori să urmeze de acum înainte?
M. C.: Înainte de toate, trebuie să subliniez că totul pornește de la asocierea acestor două branduri culturale ale României – Filarmonica „George Enescu“, care împlinește anul acesta 156 de ani de la înființare, și Ateneul Român, la cei 136 de ani de la inaugurare. Peste jumătate din populația Bucureștiului nu a vizitat niciodată Ateneul și consideră că evenimentele din interior nu i se adresează. Schimbările pe care ni le propunem sunt în această direcție. Muzica este pentru toți! E cea mai directă formă de comunicare între oameni. Filarmonica oferă programe educative pentru toate categoriile de vârstă, iar o vizită la Ateneu este o adevărată lecție de istorie și cultură. Ne propunem ca stagiunea de concerte simfonice și vocal-simfonice a Filarmonicii să se ridice la nivelul celor mai bune instituții de profil din Europa.
Evoluția CellEAST Festival înseamnă progresul școlii românești de violoncel. – Marin Cazacu
CellEAST e un brand cultural tânăr. Ce vrea să se facă atunci când va fi mare?
M. C.: CellEAST este mai mult decât un festival, este un model de unitate de breaslă, în care toți cei implicați transmit generațiilor viitoare dragostea pentru acest instrument. Evoluția festivalului înseamnă progresul școlii românești de violoncel. Îl dorim un reper pentru lumea muzicală românească și europeană și, de ce nu, un model pentru celelalte instrumente.
R. S.: Eu am fost educat de mic să mă bucur de momentul de după concert. În acea seară nu sunt permise critici sau planuri de viitor. De mâine, o luăm pas cu pas și creștem. Până unde? Nu știu. Anii aceștia de festival, greul organizatoric a fost dus de Ella Bokor și de mine. Când n-o să mai putem, o să le predăm ștafeta altora care vor putea duce mai departe acest vis frumos al violonceliștilor.
Într-un interviu-portret realizat de TVR Cultural în 2023, Marin Cazacu vorbea despre postura violoncelistului, care îl îndeamnă la o îmbrățișare cu instrumentul, precum și despre violoncel ca un „coniac vechi, de o culoare luminoasă și consistentă“. Dacă ar fi să ducem corespondențele mai departe, ce alte arome ar avea sonoritățile violoncelului?
M. C.: Asocierile sonorităților cu diferite culori sau arome se nasc tocmai din frumusețea tonului produs de acest instrument, la care fiecare interpret contribuie cu picături aromate din sufletul său.
R. S.: Eu îl asociez cu vinul, iar anul acesta vom fi acompaniați aproape la fiecare eveniment de vinuri bune de la Jidvei. Așadar, vă invităm cu drag și bună dispoziție la CellEAST Festival.
Credit imagine reprezentativă: Virgil Oprina