Sunt pur și simplu rupt de oboseală, frânt, vlăguit, extenuat. Mă străduiesc din răsputeri să rămân treaz, dar la nouă și jumate mă culc. Am făcut cinci zile de târg, m-am întâlnit cu oameni, am discutat cu ei, am moderat podcasturi – nu mai pot. M-a terminat. Sunt terminat.
Asta se întâmpla duminică. Luni, sunt extaziat să văd revista care atunci a ieșit din tipar, dar încă n-a ajuns în redacție. Marți încă tot nu a ajuns. O văd la târg și-mi place la nebunie, e la fel ca spațiul Matca – mare, aerisită, cu un ecran care îl dinamizează.
Matca superioară
Revista: visul nostru devenit realitate. O revistă de fotoliu căreia trebuie să-i dai timp s-o poți răsfoi. Toată lumea o laudă și toată lumea spune că începutul e cel mai simplu. De exemplu, Bogdan-Alexandru Stănescu cu care mă întâlnesc în foaier sau Marius Chivu la discuția noastră. Să fim entuziaști e ușor – să fim perseverenți, iată provocarea.
Cu Marius și cu Andrei Zbîrnea avem o discuție cu titlul Tinerii și marea. De ce e nevoie de o nouă revistă literară? Titlul mi-a fost „dat“ de Andrei la lansarea Cristinei Chira de la Humanitas Cișmigiu: atunci mi-a zis că e nevoie de Matca. La podcast, argumentează amândoi că e nevoie de încă o revistă tipărită pentru că prea s-a instaurat vorbirea tip Facebook, mai directă și mai declarativă. Dar vorbesc și despre faptul că trebuie să fim fericiți, nu profitabili – o idee faină, dar greu de susținut.
Punând-o onest, m-am stresat înainte de podcasturile acestea, probabil și din cauza asta mi-a explodat genunchiul stâng miercuri. Nu am putut să stau jos decât cu piciorul întins. Mă dau cu unguente, iau Nurofen. Șchiopătez până la Apollo, unde mă așteaptă un chin de o oră până să-mi țin discursul. Cred că e unul reușit, asta îmi confirmă și colegii, dar durerea nu trece.
Tremur de bucurie
Party-ul e unul total inedit. Ruxandra Burcescu ne felicită pentru ideea asta care nu e caracteristică tuturor revistelor literare. Noi nici nu vrem să fim ca toate celelalte – dar care ar fi trăsătura noastră individuală? Cred că pluriidentitatea: suntem cel puțin trei în redacție care ne găsim la limita culturilor: doi maghiaro-români și un româno-canadian. Flexibilitatea noastră nu e una voită, ci una dată de împrejurări și conștientizată pe drum.
Întorcându-mă la podcasturile Matca, tremur înaintea fiecăruia. Cu Charlotte van Rooden, această traducătoare excelentă cu o personalitate vibrantă discutăm despre întâmplările ei într-o Românie pe care n-a cunoscut-o când a venit aici și despre limba pe care n-a știut-o în nuanțele ei, iar cu Carmen Firan și cu Adrian Sângeorzan, despre volumul de proză scurtă al lui și despre experiențele americane ale amândurora.
Discuția aceasta mă stresează prin întâmplările ei. Ea este mutată la cererea lui Carmen pe standul Curtea Veche. Când ajung acolo, mă roagă să așteptăm pentru că e furtună și oamenii sunt blocați în trafic. Până la urmă începem, dar atunci se blochează boxele și refuză minute bune să mai meargă. Într-un final iese o discuție faină.
Primul podcast e despre drepturile de autor, moderat de Dana Dincă într-o engleză excelentă. Emre Can Pétek și Mauro Spagnol vorbesc lejer și inteligent despre tot: de exemplu, Mauro spune că el, un gay asumat, crede că e excesiv ca în fiecare carte pentru copii să fie abordată tema homosexualității.
Dar vine ea clipa când trebuie s-o fac chiar pe inginerul tehnic: colegul meu Vlad Cristache, emblema punctualității și a destoiniciei, merge pe scenă să vorbească despre inteligența artificială, iar eu trebuie să preiau aparatura. Luana Schidu și Marius Constantinescu se așază pe scaune și se pregătesc să vorbească despre Juan Rulfo, eu încep să butonez, dar parcă totuși nu se aude. Până la urmă ating ceva, pentru că se aude în sfârșit. La Marius Constantinescu observ fenomenul pe care l-am notat și la celălalt Marius, Chivu: sunt atât de suprasolicitați, încât s-au pregătit „de acasă“ cu frazele și par de nestăvilit – ceea ce e chiar bine, pentru că amândoi sunt vorbitori excelenți.
Gulerul deranjat
Mai înainte de asta, Horia Barna îmi aranjează gulerul, pregătindu-se de discuția despre cărțile lui Carlos Fuentes cu Călin-Andrei Mihăilescu. Cu o personalitate cam overwhelming, CAM vorbește despre scriitor, spunându-i „Carlos” și face un tandem foarte impunător cu moderatul și elegantul traducător.
Apoi, se cam încurcă lucrurile: CAM a înțeles că cealaltă discuție începe de la patru, nu de la trei și ceilalți trebuie să-l aștepte pentru discuția din stand despre inteligența artificială. Iese un dialog foarte viu sub bagheta Ancăi-Maria Pănoiu cu Bogdan Ghiu, care e o personalitate debordantă în alt fel.
Și unde mai pui discuțiile de la Nemira, moderate de o Eli Bădică dinamică, mereu întârziată de trafic, care „se leagă“ foarte inteligent de tot ce-i răspund interlocutorii, dintre care cu Bogdan Munteanu și cu Doru Preda mai schimb și eu o vorbă en passant.
De-a lungul târgului, doamna Irén Arsene și Barna Némethi sunt niște prezențe la vederea cărora ne dăm seama că totul e în regulă: omniprezenți și eleganți, ne lasă senzația continuității. Sperăm la una eternă.
Andrei Șerban, o frumusețe
Târgul pare etern și el. Alerg după Mircea Cărtărescu cu un număr al revistei. Cer câteva noutăți de la Art și aflu că soțul unei doamne de acolo este maghiar și el. Vorbesc cu o doamnă de la Eikon de la care cer monografia lui Paul Cernat despre Bacovia și primesc și cartea Andreei Nanu despre Șerban. „E handsome!“, spun văzând coperta și râdem fericiți. Mă perind spre standul unde Hajnal Bara de la Institutul „Liszt Ferenc“ o prezintă pe scriitoarea maghiară Judit Berg. Apoi, spre Polirom să cumpăr antologia KIWI. La Blecher, cer volumul lui Radu Vancu inspirat de soarta poetului maghiar Miklós Radnóti: exterminat ca evreu, i s-a găsit caietul cu niște versuri cutremurătoare, iar soția lui, Fanni, care a trăit 102 de ani, le-a publicat. Ovidiu Șimonca îmi oferă Timpul, în care mi-a apărut o poezie. Alerg și după Gelu Diaconu. Genunchiul protestează, dar cultura e fruntea.
Mă întâlnesc cu Jovi Ene, un personaj cultural extraordinar, blogger și om cu voie bună. Îi spun lui Fulaș că l-am întâlnit pe Mihai Dobre din Șuie Paparude – Ema îl cunoaște de mult – și ne-a povestit că citește Specii. Alina Hiristea îmi spune la party că e clujeancă și ea. Îl întâlnesc pe Eugen Istodor și-l rog să ne trimită articole. Îl ascult pe Iulian Popa la podcastul Matca vorbind foarte dezghețat cu Cristina Ștefan, ceea ce mă surprinde, pentru că în privat abia aștepți să spună ceva. Nona Rapotan se miră că am și sweater, și sacou și tot nu mi-e cald. De fapt, îmi este, dar nu observ.
Genunchiul mi-a mai trecut de la plasturii mentolați pe care i-am primit într-o farmacie. După-masa însă, când mi se termină programele, tot mai șchiopătez de la Crângași la Domenii. Mă arunc pe canapea și nu mai vreau nimic.
În tot acest timp, Ema este soarele meu, ca până acum. Cu zâmbetul mereu pe buze, cu ochișorii ei negri, mă ajută să mă țin pe linia de plutire. Vreau să fiu acolo, pentru că Matca e tot ce mi-am dorit în viața asta. Dar, fără Ema, viața n-ar avea nici culoare, nici iubire.
Imagine principală: Carpathianland, Romexpo, Bucharest, 2012
