Vopseaua de pe scriitor

Start

Jerzy Kosiński, Pasărea vopsită, traducere de Elena Málnai, Editura Litera, 2022.

Un articol recent din The New York Times, intitulat „The Novelist Whose Inventions Went Too Far“, spune povestea scriitorului gay american de origini afro-cubaneze H.G. Carillo, al cărui singur roman, Loosing My Spanish, publicat în 2004 și întâmpinat cu mare succes din partea criticilor și a colegilor de breaslă, explorează dimensiunea culturală a unui imigrant cubanez din a doua generație. După moartea recentă a lui H.G. Carillo la doar 59 ani, în urma unui cancer de prostată galopant, s-a descoperit că originile sale erau, de fapt, nigeriene, și că toată biografia lui cubaneză era inventată, nu stăpânea limba spaniolă, iar ceea ce părea a fi un roman autobiografic era invenție pură. Prima persoană șocată de mitomania lui Carillo a fost chiar soțul său. Însă pentru familia nigeriană a scriitorului pretins cubanez n-a fost o surpriză: toată existența lui, Carillo a inventat/mințit cu privire la propria viață.

Articolul punea în discuție aspectul moral al situației, dând și alte exemple de scriitori care și-au falsificat biografia: prozatoarea americană Jeanine Cummings, autoarea thrillerului American Dirt, a pretins că are origini mexicane, în timp ce romancierul american Daniel James doar a publicat sub nume mexican, istoricul Jessica Krug, expertă în istoria african-americană, a pretins că e parțial negresă, poetul american Michael Derrick Hudson a publicat sub nume de chinezoaică, iar heterosexuala Laura Albert a publicat romane sub pseudonimul masculin queer J.T. LeRoy, la evenimente apărând în locul ei o verișoară cu aspect androgin.

Întrebarea care se pune, în primul rînd, în aceste cazuri ar fi aceasta: este literatura acestor scriitori mai puțin valoroasă (unii au luat premii, au primit burse etc.) doar pentru că identitatea lor sexuală, etnică sau de rasă este alta decât cea pretinsă? Dar șirul de întrebări ridicate este mult mai lung. Există o relație directă între identitatea exact verificată (și verificabilă) și dimensiunea estetică a artei? Este ficțiunea potențată sau coruptă din cauza/datorită identității biologice a artistului? Nu este, oare, scriitorul, prin definiție, un creator care impersonează existențe și destine, imaginând, inventând, construind din cuvinte ceva ce nu a experimentat neapărat pe propria piele? În ce măsură și până unde anume pretindem fidelitate de la ficțiune? Trebuie ca ficțiunea să respecte neapărat datele datele biografice și identitare? Dacă un scriitor bărbat poate scrie un roman din perspectiva unei femei (și viceversa), de ce lucrurile sunt mai complicate când e vorba de asumarea unei alte rase? Este genul mai puțin important, mai ușor de asumat și mai puțin relevant politic decât rasa? Ș.a.m.d.

Așa cum există, iată, scriitori care și-au mistificat biografia/identitatea, există și scriitori care nu și-au recunoscut-o și expus-o niciodată: Thomas Pynchon sau Elena Ferrante, spre exemplu. Care n-au fost niciodată criticați pentru că se ascund. Dar cu ce e mai acceptabil faptul că un scriitor își ține secret biografia și identitatea decât un scriitor care și-o inventează? De ce-ar fi mai onorabil să nu spui nimic despre cine ești decât să spui altceva despre ceea ce ești? Una dintre faimoasele idei literare ale lui Borges a fost aceea ca poate literatura ar trebui să nu fie semnată, opera literară să nu fie asociată unui nume, să fie citită ca o creație a unui spirit uman universal.

Dar exemplele de mai sus nu sunt nicidecum singulare. Sinuciderea prozatorului Jerzy Kosiński (1933-1991) își are originea în succesul primului său roman. Iată povestea (despre care am scris și în Dilema veche la vremea respectivă). Emigrat în 1957 în State din Polonia stalinistă cu ajutorul unor acte false, profesorul de sociologie Jerzy Kosiński publică The Painted Bird (1965), roman al cărui succes fulminant îl propulsează în galeria vedetelor literare ale momentului. Romanul se bazează pe experiențele oribile prin care Kosiński, abandonat de părinții săi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a trecut, rătăcind la numai șase ani dintr-un sat în altul prin Polonia rurală și fiind martorul unor cruzimi comparabile cu cele petrecute în lagărele de exterminare.

Romanul său autobiografic (reeditat acum la Litera după o primă publicare la o editură obscură) este un tur de rezistență al excesului, căci se prezintă ca o pictură de Hieronymus Bosch transpusă în cuvinte, ca o scrisoare a lui Sade în care repovestește Holocaustul. Romanul – al cărui titlu derivă din practica unui negustor de păsări care-și exercită cruzimea vopsind câte o pasăre și eliberînd-o doar pentru a urmări cum aceasta este sfârtecată de suratele ei din cauza bruștei neasemănări – este considerat, peste noapte, una dintre marile cărți ale Holocaustului, iar Kosiński, „supraviețuitorul absolut”. Elie Wiesel și Arthur Miller ridică în slăvi romanul (tradus worldwide), iar în câțiva ani Kosiński își consolidează cariera literară publicând o serie de romane de succes, unul îi aduce National Book Award, altul e ecranizat.

În anii ʼ70, Kosiński este un star literar: primește o cârcă de premii, devine președintele PEN America, predă la Yale și Princeton, Annie Leibovitz îl fotografiază aproape nud pentru coperta revistei Time, este invitat în mod regulat la talk-show-uri de televiziune, joacă în filme, prezintă un Oscar, se afișează cu fiica lui Stalin, se căsătorește cu o nobilă bavareză, asta după ce divorțează de fiica unui magnat al industriei oțelului (despre care scrie un roman), se învârte în cercul lui Polanski (fost coleg de facultate în Polonia) și doar printr-un noroc chior (un zbor decalat) el și Polanski nu ajung acasă la Sharon Tate în noaptea în care aceasta și prietenele ei sunt omorâte de banda lui Charles Manson (dar folosește episodul într-un roman).

Kosiński își trăiește visul ceva mai mult de un deceniu, pentru că la începutul anilor ʼ80 cariera lui este deja compromisă. Mai întîi, se dovedește că are origini evreiești (inițial negase), iar Pasărea vopsită e pură ficțiune: mama lui trăiește încă în Polonia, în timpul războiului n-au avut de suferit, dimpotrivă, s-au bucurat de protecție catolică datorită unor acte false care le ascundeau identitatea evreiască. Jerzy Kosiński, pe numele său adevărat Józef Lewinkopf, după ce folosise o vreme pseudonimul Joseph Novak, devine în scurt timp imaginea profitorului de pe urma Holocaustului, iar nu peste multă vreme, a plagiatorului și a autorului care lucrează cu ghost writers.

Acuzele vin din toate părțile: The Painted Bird ar fi fost scrisă în poloneză și tradusă în secret pentru a fi eligibilă pentru premiile americane, oricum ar fi fost scrisă cu ajutorul unui editor asistent și incorporează pasaje despre eresurile populare din cartea unui etnograf polonez, iar Being There ar plagia un roman polonez din anii ʼ30. În plus, după traducerea romanului în poloneză, conaționalii sunt scandalizați de portretizarea antisemită a țăranilor care, în realitate, au riscat ascunzându-i pe evrei.

Kosiński încearcă să reducă dezastrul, susținând că ideea substratului autobiografic din The Painted Bird ar fi fost o neînțelegere și reeditează cartea cu o prefață în care susține natura complet ficțională a romanului. Dar Kosiński e perceput ca un (posibil) impostor, mitoman, plagiator. Se îmbolnăvește și are o cădere mentală, iar pe 3 mai 1991 se sinucide cu alcool, pastile și o pungă de plastic sigilată în jurul capului.

În recenzia acestui roman (intitulată „Jerzy Kosiński’s Traumas, Real and Invented“ și publicată tot în The New Yorker), biografa Ruth Franklin scrie: „Motto-ul lui Kosiński era, după cum ne spune Sloan, Larvatus prodeo («Merg mai departe deghizat»). A fost el oare cu adevărat un păsăroi vopsit – respins, forțat să-și ascundă identitatea, abuzat, întâlnirile cu ceilalți rezultând doar în brutalitate? Sau a fost el însuși un pictor de păsări, amestecând faptele cu ficțiunea în propria viață și în viața celorlalți într-un mod premeditat înșelător, ba chiar sadic? Charyn nu încearcă să ofere un răspuns definitiv întrebării cruciale despre motivul pentru care Kosiński a pretins că romanul său este ce nu era, dar sugerează de ce anume acesta a simțit nevoia să se ascundă în spatele unei măști. Probabil, asemenea creatorului său, Pasărea vopsită trebuie să meargă mai departe deghizată. În acest sens, Kosiński a fost într-adevăr «supraviețuitorul absolut». N-a încetat niciodată să joace rolul care l-a salvat.“

Imaginea principală: “Ensor with Masks,” James Ensor, 1899

Ediția actuală

#05, Vară 2024


O poți cumpăra aici
sau aici
×