În contextul în care clasamentele de consum cultural la nivel european sunt închise aproape de fiecare dată cu România și în care tocmai s-a împlinit un an de la neinspirata decizie a guvernanților de a majora TVA-ul cărților de la 5% la 11%, fenomenul influencerilor de carte, bookstagrammeri și booktokeri deopotrivă, pare un mecanism de autoreglare nu doar benefic, ci și fundamental necesar. Această formă a muncii culturale este menită să servească drept pârghie de autosusținere, cale de legătură între producătorii și consumatorii de cultură, fiind în special adresată noilor generații, al căror consum media se bazează preponderent pe memeuri și reel-uri cu o durată din ce în ce mai redusă. Cu toate acestea, înseși condițiile materiale precare și practicile iresponsabile ale pieței de carte, coroborate cu nou apărutul fenomen al bookfluencingului, este posibil să dăuneze și mai tare ecosistemului literar, afectându-i atât pe cititori, cât și pe autori.
Unul dintre aspectele îngrijorătoare și potențial dăunătoare îl reprezintă relația bookfluencerilor cu editurile (și uneori chiar cu librăriile). Probabil una dintre cele mai comune practici este aceea ca editura să contacteze bookfluencerii pentru a le trimite cadou câteva titluri, evident din propriul portofoliu editorial, în speranța că acestea vor ajunge printre recomandările de pe paginile de bookstagram sau conturile booktok. Practica asta e problematică în sine, deoarece modelează viziunile și construcția universurilor literare ale bookfluencerilor, care riscă să-și piardă calitatea de agent și să rămână în esență numai un produs al pieței, construit pe baza direcțiilor editoriale care sunt împinse din spate. Nu am dubii că bookfluencerii își formează propriile opinii despre cărți, dar am dubii în legătură cu autonomia lor în privința selectării titlurilor despre care să-și formeze propriile opinii.
Teoria agenda-setting se referă la modul în care media poate influența realitatea, dictând subiectele de interes. Aceasta afirmă că media nu ne poate spune cum să gândim, însă ne poate spune foarte ușor la ce să ne gândim. Asta se întâmplă cu bookfluencerii atunci când primesc pachetele trimise de edituri și, mai departe, același lucru se întâmplă și cu urmăritorii bookfluencerilor. Consider că bookfluencing-ul este o formă a muncii culturale. Există multă muncă invizibilă în acest domeniu, de la citirea cărții și scrierea textului, până la producția și editarea videoclipurilor, dar și construirea unei comunități prin interacțiune constantă cu urmăritorii sau cultivarea unei identități recognoscibile (munci emoționale care pot deveni cu ușurință obositoare). Prin urmare, mi se pare firesc ca bookfluencerii să aibă acces gratuit la mijloacele de producție, adică, în cazul ăsta, la cărți.
Totuși, titlurile la care au acces trebuie să poată fi alese de către bookfluenceri, și nu împinse, artificial sau nu, de edituri. Din moment ce bookfluencerii prestează muncă pentru promovarea cărților, atunci o relație economică între ei și edituri bazată fundamental pe cadouri devine o relație de exploatare. Cu alte cuvinte, o relație sănătoasă între bookfluenceri și edituri, în care editurile nu îi exploatează ca pe simple canale de promovare și nu îi transformă în produse ale propriei direcții, ar presupune libertatea bookfluencerilor de a alege orice titlu din portofoliul editorial în loc să fie nevoiți să lucreze cu acele câteva titluri, în general aceleași, scoase în tiraj îndeajuns de mare, cărora editurile vor să le sporească vizibilitatea.
În continuare trebuie menționat și efectul asupra cititorilor. Probabil o critică ce poate fi adusă influencing-ului în general și de la care, din păcate, nici bookfluencing-ul nu se poate sustrage o reprezintă faptul că are tendința de a omorî curiozitatea consumatorilor de a explora și de a descoperi singuri diferite produse. E o plăcere în sine să dai peste o carte despre care nu știai nimic, să o citești, să te impresioneze într-un fel sau altul, iar apoi să le spui și altora de ea. Când ne bazăm în totalitate alegerile de lectură pe surse externe, ajungem să ne negăm această plăcere. Alegerea următorului titlu devine mai degrabă un proces mecanic și pragmatic de analiză cost-beneficiu în care trecem în revistă recomandările bookfluencerilor preferați, apoi ținem minte cele mai menționate titluri, iar în final comparăm scorurile de pe Goodreads. E moartea pasiunii.
Fără a cădea într-o zonă spirituală dubioasă de misticizare a cărților pretinzând că trebuie să simțim că un titlu ne vorbește și ne cheamă să-l citim, punctez din nou că actul lecturii este în esență un act al explorării și al descoperirii și că este dezirabil ca procesele astea să înceapă chiar înainte să deschidem cartea. Ne obișnuim din ce în ce mai tare cu variantele sigure: citim cele mai recomandate cărți, vedem cele mai recomandate filme, mâncăm la restaurantele cu cele mai mari note pe Maps și vizităm cele mai instagramabile locații. Există un soi de lene pe care ne-o cultivăm când vine vorba de a lua propriile decizii, ceea ce ne împiedică de fapt să ne bucurăm cu adevărat de ele. Când luăm o decizie, suntem și autoconstrânși să găsim argumente în favoarea ei. Când alegem propriile titluri de lectură, suntem mult mai înclinați să găsim justificări pentru care le-am ales și ajungem, astfel, să le privim din mai multe unghiuri și să ne bucurăm de ele pe de-a-ntregul.
Totodată, există o plajă destul de restrânsă de recomandări ale bookfluencerilor, ceea ce poate avea legătură cu deja discutata influență a editurilor sau a altor agenți ai pieței. Există mereu câteva titluri care sunt la modă și care sunt arhirecomandate. Situația de acum ceva timp a nuvelei „Nopți albe“ de Dostoievski reprezintă poate paroxismul practicii de imitare. Cu toate că, între noi fie vorba, este una dintre cele mai puțin impresionante opere ale autorului, cumva, a ajuns să facă înconjurul paginilor de bookstagram și conturilor de booktok din toată lumea. Dacă-n pădure cade un exemplar din „Nopți albe“ și nu este niciun bookfluencer să-l recomande, a mai căzut un exemplar din „Nopți albe“? Numărul foarte limitat de titluri recomandate și promovate de către o parte consistentă a bookfluencerilor poate duce la formarea unei baze mult prea omogene de cititori cu gusturi și viziuni similare. Bookfluencerii pot democratiza accesul la cultură, dar tocmai puterea lor de mediere poate reproduce logica disfuncțională a pieței și poate reduce posibilitățile de alegere ale cititorilor. Într-adevăr, se poate spune că fiecare înțelege diferit operele pe care le parcurge, însă acest lucru este fie fals, fie adevărat numai la nivel de interioritate inefabilă și inaccesibilă lumii exterioare. În realitate, nu o să auzim pe nimeni spunând că interpretările sale preferate ale unei nuvele sunt interpretarea numărul 283 și interpretarea numărul 1164.
Caracterul repetitiv al recomandărilor poate dăuna și producătorilor de cultură, adică scriitorilor. De foarte multe ori recomandările provin dintr-o zonă mainstream, axată pe trei poli literari: Europa (în general centrală și vestică), America de Nord (adică SUA, mai puțin Mexic sau Canada și aproape deloc statele Americii Centrale) și Japonia (alături de Coreea de Sud). Astfel, voci marginale, atât din punctul de vedere al sistemului-lume, cât și din punctul de vedere al altor caracteristici identitare (rasă, orientare sexuală sau politică, identitate de gen etc.) sunt în continuare lăsate deoparte, dacă nu chiar împinse și mai adânc spre fundul mormanului de titluri care apar zilnic. Scriitorii debutanți pot avea și ei de suferit din cauza acestui tip de consum bazat pe scoruri și recomandări și a lipsei de interes a cititorilor de a căuta și descoperi titluri noi. Desigur, situația nu este una nouă, ci este o altă față a impactului cronicilor de carte. Totuși, cu adevărat nouă este posibilitatea de expansiune demografică pe care o au bookfluencerii.
Mai mult ca niciodată, formatorii de opinie au responsabilitatea să promoveze marginalitatea, întrucât acum au și mijloacele să o facă. Ruxandra Gîdei (4fara15) a realizat, într-un parteneriat cu librăriile Cărturești, un poster care conține câte o casetă pentru fiecare țară de pe glob și i-a îndemnat pe urmăritori să citească un autor provenit din fiecare regiune până la completarea posterului. Aceasta a reprezentat o inițiativă al cărei potențial benefic a fost măcar parțial deturnat de faptul că posterele erau disponibile numai în trei librării din centrul și nordul Bucureștiului, dar și de faptul că acestea erau oferite numai la achiziționarea unuia dintre cele 64 de titluri incluse în selecție. Pentru a sublinia contradicția, menționez că 9 titluri sunt incluse atât în limba română, cât și în limba engleză, și că cele 55 de titluri unice rămase sunt scrise de către autori care provin din numai 8 țări diferite, mai bine de jumătate dintre aceștia fiind americani.
Ecosistemul literar are nevoie de inițiative care angrenează cititorii în actul lecturii, îi stimulează în propriile căutări, îi familiarizează cu voci diferite și poate marginale, îi încurajează să își lărgească orizontul literar mai departe de direcțiile editoriale promovate și îi îndeamnă să fie eterogeni în unitate. De asemenea, piața de carte are nevoie de bookfluenceri care să beneficieze de autonomie în alegerea titlurilor, să garanteze transparență în privința relațiilor comerciale cu editurile sau alți agenți și să alterneze promovarea titlurilor mainstream cu promovarea debutanților sau a traducerilor din literaturi mai puțin reprezentate.
Imagine: Sunset Cheers, Guillermo Arias
