„Mergeam cu mașina, îi duceam pe părinții mei acasă lângă Iași. Dintr-odată, o scenă miraculoasă. Niște oameni veneau de la o nuntă și a izbucnit o furtună de zile mari. Eu conduceam, mireasa mâna caii în picioare, iar căpițele de fân zburau” – povestește Florin Lăzărescu în discuția fabuloasă pe care o moderează Nicoleta Munteanu. Povestitor înnăscut, prozatorul ieșean ne delectează cu multe asemenea anecdote sau flashuri, care mai de care mai geniale. Din fericire, cardul nu era în aparatul foto, scena trebuia să rămână o poveste Lăzărescu–Kusturica.
Discuția se petrece la Poezia e la Bistrița, festival despre care nici nu pot să vorbesc fără să folosesc cele mai hipersuper adjective. Un eveniment familiar cu doi amfitrioni, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari, între care e o energie formidabilă, un vibe foarte fain, și care spun mereu ceva personal despre poetul care citește – de exemplu, despre Alejandra Martínez de Miguel, că poezia ei e ca și cum ți s-ar tăia capul cu o panseluță. Gavril Țărmure parcă a fost mai retras anul acesta, dar jovialitatea lui, spiritualitatea mai controlată a fost un atu și de această dată.
Aproape că nu m-am dus la Lăzărescu, noaptea anterioară ne-am culcat târziu, cumva eram jos cu energia. Ema însă m-a convins, având dreptate ca întotdeauna. Recunosc rușinat că n-am citit nimic de Lăzărescu, dar acum chiar că mi-e o jenă incredibilă.
Vânătorul și melancolia
Am sosit joi seara, pierzând puțin din deschidere. Dar București–Bistrița e totuși o distanță deloc neglijabilă, și cu toate că amândoi conducem, de opriri e nevoie oricum, iar drumul este cum este. O ducem cu noi și pe Marcia Marin, fată foarte sensibilă și delicată, prietena Emei.
Paula Erizanu mă atinge cu versurile ei ca niște năvoade de suflet. Ion Mureșan, acest vânător cum îl numește La Petite Chatelaine, citește o poezie în versuri libere, apoi, recită una de dragoste, excepțională. Alex Frandeș și Artiom Oleacu mă cuceresc prin tinerețea lor mai frustă sau mai rănită. Viorel Mureșan citește niște versuri sobre, limpezi, melancolice.
Muzica formației Eyot mi-e străină, dar exact de asta e bun festivalul: îți incită gusturile. După cină, mergem la Utopia, merită, o expoziție a lui Dumitru Gorzo mediată de Lina Țărmure. Prezențe fine, oamenii aceștia. Lina, această Nofretete inteligentă, și Gorzo, artistul din Ieud – Ieudul fără ieșire, îmi vine în minte volumul lui Ioan Es. Pop – cu pantalonii pătați anume. Tablourile lui rămân de „prelucrat” pentru mine, dar evenimentul în sine este îmbietor, și nu datorită vinului, ci mai degrabă inteligenței lor. „Gorzolănisme” – spune Lina, captând o întreagă lume într-un cuvânt.
Motocicleta lui Kafka
În Vilas, era frumusețe – îmi vine să zic ascultându-l pe marele scriitor spaniol. De multă vreme n-am simțit că sunt contemporan într-adevăr cu un mare scriitor. Or, În toate era frumusețe are într-adevăr un stil propriu izvorât din amintiri pe care le macină moara memoriilor și care devin făina romanului.
Social, Vilas pare retractil și chiar este, dar la discuția moderată de Marin – traducătorul cu har al spaniolului – și interpretată de Elena Borrás García, râde și face glume, ne povestește că Franz Kafka avea motocicletă (detaliu pe care nu l-am știut). Toată lumea de azi e kafkiană – spune el, și rollupul festivalului cade pe Marin. Asta da!
Voi afla seara că e și un foarte bun poet, deși pe mine proza lui mă convinge cu-adevărat.
Până la 18:00 nu mai e nimic, dar prânzul se prelungește datorită discuțiilor. Joi am cunoscut-o pe Marija Stojanović, care însă acum nu mai stă la masa noastră. Prezență tonică și în versurile ei, cum voi afla tot în seara de vineri.
Pe Ruxandra Cesereanu o știu de mult, încă de la Cluj, dar prezentarea pe care o face versurilor ei mă cucerește din nou, ca și poeziile în sine. Are o melancolie sharp, ca să zic așa.
Dumitru Fanfarov și Ferenc André stârnesc râsete prin încrederea și talentul lor. Dóra Mărcuțiu-Rácz citește niște poeme foarte intense despre probleme feminine.
La final, Tibor Herdlicska & Bigg Dimm a`Band ne cântă niște melodii superbe cu cântăreți superbi. Mai ales fata e implicată, dar voce extraordinară are și băiatul.
Prin orașul veșnic neterminat, cum îl numește Dan Coman, pornim în căutarea unui OMV să ne cumpărăm băutură. Chatelaine face o remarcă nevinovată din care se aprinde o discuție. Îi spun că eu nici măcar atât nu aș socializa poate: sunt ca Gheorghe Erizanu, tăcut și harnic.
By the way, acest magnific editor moldovean a primit Premiul Laura Albulescu: felicitări binemeritate! Ca și librarului anului, adică lui Carmen Florea.
Mă simt crai
Vineri, Dan Coman mi se aruncă în brațe. E fantastic la băieții ăștia că n-au niciun fel de inhibiții și totuși nici nu sunt și nici nu par mârlani. Stăm la masa de prânz și îl lăudăm, iar Ema își scoate aparatul să ne facă o poză. Atunci se întâmplă. Mi se aruncă în brațe în toată puterea cuvântului. Seara, cumpăr Parohia.
După Dan Coman, mă îmbrățișează și Manuel Vilas, care mai devreme îmi dă un interviu super – mulțumesc lui Marin și Elenei că m-au ajutat. Și acesta e un gest neașteptat pentru mine care sunt mult mai maghiar în niște privințe.
Asta cu Matca e o întreagă poveste. Vineri, sosește curierul cu douăzeci de exemplare. L-am rugat pe Daniel Văduva să mă ajute cu ele și el, ca întotdeauna, s-a conformat. Le duc la Palatul Culturii, iar Dan ne amintește printre sponsori. Când e amintit Observator cultural și, desigur, Cezar Gheorghe, Marin aleargă pe scenă și cântă câteva note „pentru Cezar”. Dar eu nu merit câteva note? întreb. Atunci nu; mai târziu, Marin vine și arată Matca la toată lumea. O, ce crai mă simt!
După iubirea celor trei bărbați, abia mă reculeg. Mergem totuși la atelierul vorbit la Gorzo cu aceeași Lina Țărmure. În discuție, se implică, invitați de ea, și Vlad Moraru, și Dan.
Apoi, ne ducem și la expoziția lui Ion Barbu. Pietre frumoase, poeme așijderea. Poante fenomenale. Iisus/iijos – țin minte de exemplu.
Urmează decernarea premiului orașului Bistrița. Premiantul e Gabriela Adameșteanu și laudatio ține Al. Cistelecan, acest istoric literar discret și bonom. Scriitoarea vorbește frumos, primarul nu are nici el vreun discurs lemnos. Doar orașul e molozos.
Duetul Sorin Petrescu–Dorin Cuibariu e fenomenal, primul mai și glumește cât prezintă piesele ghidușe. Iar calupul poeților e poate cel mai puternic de la festival: Alejandra citește niște poeme extrem de puternice, la fel și Marko Pogačar. Ca să nu mai vorbesc de Ioan Es. Pop a cărui apariție e cu strângere de inimă. Cristina Ispas închide evenimentul.
Care nu se închide deloc: urmează Poetry Party cu Cătălina Stanislav, Ștefan Baghiu și Alex Văsieș. Vinuri, discuții, voie bună. După aceea, băută în cameră cu Marcia și Chatelaine. Ea pregătise o anchetă cu invitații, a scris zile întregi cu mâna, câțiva i-au și răspuns tot cu mâna și repede. Ceilalți vor face o poză după răspunsuri.
Sâmbătă ne trezim cu un hangover și cu un dor de București. Din păcate, Zeuții lui Florin Dumitrescu & Mihai Iordache nu-i mai putem vedea. Conducem iar. Și râdem tot drumul. Suntem un trio bun, Chatelaine, Marcia și cu mine. Dar nu-i ajungem noi pe cei de la Bistrița.
Imaginea reprezentativă: Ema Cojocaru