O fetiță care se machiază pe fundal de Taylor Swift, nimic rău sau triggering, dar probabil algoritmul o luase din suspiciunea că nu are 13 ani, și ce e drept nu părea să aibă, deci mai bine să dea flag. Niște băieți care fac sărituri cu scheme pe un lac înghețat, suspecți pe bună dreptate de dangerous acts, nedând vreun semn că ar fi trained professionals, flag și la ei. Poliția din Iran, lovind un protestatar căzut la pământ, dar nu se mai uită până la capăt, din toamnă încoace tot văzuse ipostaza și oricât s-ar fi obișnuit cu ea tot îl treceau fiorii, nu, la poliția din Iran dădea flag direct. Mai sănătos[1]. Cât era ceasul? 6 jumate. În mod normal și-ar fi dat deja logout, dar încă n-avea 80% utilisation rate, și 80% era minimul, mai jos de el începeai să ai treabă cu HR-ul. Se lungise cu pauza de prânz, stătuse pe telefon, naiba știe ce făcuse. Într-o vreme scotea în 8 ore de muncă utilisation rate de 90%, care deja era de bonus. Acum parcă pur și simplu nu mai avea tragere. Și nici nu putea să păcălească metricul, îl făcuseră prea bine ratații, neclar la ce se uita mai exact, traiectoria mouse-ului, frecvența click-urilor, viteza de reacție, ochii tăi prin webcam, dar cert e că mereu se prindea când faci treabă și când nu. Dar până una alta 78%. Nu era așa rău. Nuditate. Nu ne place. Flag. Hai. Încă puțin. Și după bagi un KFC. Telefonul bâzâi. Pișki se opri din treabă. Mesaje de la Paul pe grup:
deci vesti bune prieteni
am sunat acum la cazare sa ma asigur ca e totul oke
si mi-a zis omul ca o sa fim doar noi pana la urma
volum de voie la bumptsi bumptsi practic 🎚️
si cica au prosoape papuci de astea, n-are sens sa va mai luati si voi
Adică o să fie party-party, ce bine, spera. Scrise:
bineee
Și plană un pic degetul deasupra butonului de send, dar până la urmă se răzgândi și șterse. Nu mergea bineee. Poate ar fi mers la cineva mai extrovert, dar așa, era clar pentru toată lumea că nu era tonul lui real și că doar performa, și încă printr-o replică oricum doar vag fresh. Nu, lui i-ar fi ieșit la limită cringe. Poate:
omgg 💣
Mai neutru cumva. Bombița, din câte mai văzuse, era un emoticon valabil pentru exprimarea hype-ului, ceva nici riscant dar nici boring, fix zona aia de cool safe. Omg-ul era omg-ul, un clasic care încă funcționa, neclar dacă la modul retro sau nu, dar cert e că funcționa. Dacă voiai să fii extra safe îi puneai și tu o înfloritură, cum era, la el, g-ul în plus. Cu totul, tot ceva doar vag fresh probabil, dar măcar trecea testul, nu se făcea de râs cu el. Un 7. Dar oricum nu asta conta, conta mai mult să zică ceva pe grup pur și simplu. Prea fusese absent în timpul discuțiilor, o intervenție-două să fi avut, în rest doar reacturi cu emoticoane la mesajele celorlalți. Bine ar fi fost să știe și ei că e acolo, să-i simtă prezența. Să i-o simtă suficient de des încât persoana lui să ajungă un dat în mințile lor, nu cum era acum, o prezență pe jumătate, doar atunci când interacțiunea o cere. Dar pentru asta trebuia să zică și el ceva din când în când. Se duse către butonul de send, însă chiar atunci intră mesaj de la Bogy:
maiii
Adică nimic special, dar iată, la Bogy nu ieșise cringe. Lui îi ieșeau astea, simțeai persoana din spate, chiar era Bogy. La el s-ar fi simțit fake. Deși cine știe, câtă atenție să și aibă lumea pentru el, până la urmă? Relativ puțină, că asta era și problema. Și nici nu putea lua constatarea ca pe o eliberare, era doar trist. Făcu ce făcea de obicei în momentele astea, nu se mai gândi deloc și se forță să scrie pur și simplu, iasă ce-o ieși:
ce bine
te pupam domnu cazare sinaia
pai atunci aduci tu boxele sper
Send. Și nici nu reciti, că sigur ar fi descoperit vreo hibă la care să se gândească excesiv preț de următoarele câteva minute. Închise repede chatul și deschise o pagină nouă de google. Cea existentă era rămasă de mai devreme pe un anticariat. Pe cea nouă scrise KFC. Comandă cu livrare. Meniuri cu pui.Inițial plănuise să dea comanda după ce termina cu munca, dar uite că între timp se luase cu altele și timpul trecuse, iar el nu mâncase mare lucru pe ziua respectivă și începea să se simtă. Meniu cu 8 aripioare, mare, cu ketchup, Cola Zero, și un porumb desert. 54 de lei, o groază de bani. Clar erau umflate prețurile față de cele din restaurant. Știa că în jur de atâta va fi, dar cumva tot îl surprindea de fiecare dată. 54 de lei pentru o fucking masă la fast food. Crazy. Singura justificare fiind că e totuși KFC și nu un fast-food oarecare, și pentru KFC mai merită să faci o cheltuială ușor irațională, sau fie, poate nu merită, dar măcar e omenesc. Măcar atâta răsfăț să aibă și el, un KFC la două săptămâni. Un mic ritual, întotdeauna în zilele de miercuri, cum fusese tradiția și cu taică-su pe vremuri. Comandă. Telefonul bâzâi din nou. Paul.
blana aduc
@Bogy no offence to your jbl darling stii ca o iubim
Bogy: eii nicidecum
intelege si DÂNSA cand e cazul sa lase locul profesionistilor
Paul: (intelege si DÂNSA cand e cazul sa lase locul profesionistilor) 🎓
pdap asta inseamna ca o sa avem bancheta din spate full
si n-o sa putem lua pe toata lumea
soz dar cred ca merita
Adică îl evitase într-un mare fel. Virase imediat discuția spre Bogy, ca și cum remarca lui nici n-ar fi existat. Și da, poate că Paul în general era așa, dar dintr-un motiv sau altul, dintre toți, el pățea cel mai des. Și în mesaje, și în conversațiile live. Și-ar fi băgat pe loc picioarele și n-ar mai fi zis nimic, dar în contextul ăsta nu-și permitea, era chestia cu locurile în mașină pe care contase, și n-o putea lăsa să se ducă așa ușor. Scrise:
ba eu sunt ok sa stau si cu ele in brate, n-ar fi prima oara 😊))
Nici să-i reproșeze pe față lui Paul că nu se ținuse de cuvânt, dar nici să accepte senin situația. O insistență jucăușă, dar care rămâne totuși insistență. Probabil nu s-ar fi avântat în mod normal, dar acum chiar ținea foarte tare să aibă un loc în mașină. Nico avea să fie în mașină. Bogy, iar:
Bogy: win some lose some
eu bag si tren fara probleme
oricum e mai rapid, va astept romantique pe peron cu octavian paler in mana gen
Bine că e el ok și simțit.Își făcuse glumița și acum momentul se pierduse, nu mai avea ce să zică. Sau dacă zicea părea el răsfățatul. Efectiv viața mea.
Bogy: auzi dar
avem si pe ce dansa by any chance
no pressure se intelege
Paul: we might
dar inca n-am apucat sa fac playlistul deci nu promit
Bogy: 🙏
Dar Pișki deja nu mai urmărea. Pe terminal utilisation rate-ul continua să fie 78%, și dacă intra iar într-o spirală de-aia risca să nu mai fie în stare nici de minutele pe care trebuia să le mai aloce ca să facă 80-ul. Și după ar fi avut probleme la evaluare, unde și așa era la limită. Trebuia să se desprindă un pic. Trebuia să keep his shit together la modul general, de fapt. Gen da, fmm Paul, semi-fmm Bogy, dar hai să aibă și el o seară, dacă tot își propusese. Hai să nu mai fie mereu floricică în bătaia emoțiilor. KFC-ul zicea că vine în 35 de minute și avea să fie bun, după avea vreo 4 ore de Fortnite, 5 dacă chiar voia. Gândul îl mai însenină un pic și vru să se reapuce de flaguit, dar îl opri ceva, constatarea că în cameră era de niște timp întuneric. La un moment dat afară se făcuse seară, iar el nu luase nicio măsură, doar stătuse să se chiorască aiurea la monitor, tare. Să se ocupe de asta mai întâi.Își trosni gâtul, se ridică, făcu pașii până la întrerupător și aprinse lumina. Fundalul se schimbă mai tare decât s-ar fi așteptat, dar era spre bine. Se simțea mai treaz. Mai pe claritate. Cum se așeza înapoi pe scaun, îl izbi că ultimele 15 minute nu că se apropiaseră de, ci chiar fuseseră spirală. Cum oscilase ce să răspundă pe grup, scenariile, frustrările care se autoalimentau. Și el nici nu-și dăduse seama că se întâmplă, doar îi dăduse înainte, pilot automat de doomereală style. Dar măcar consolarea că își dădea seama acum, adică relativ repede, înainte nu ar fi fost în stare, o de asta i-ar fi mâncat toată seara. Ajuta și Serlift probabil. În primele săptămâni nu simțise nimic, dar parcă în ultima vreme începea să îl mai echilibreze un pic. Tot avea mood swings, dar erau mai controlabile. La o adică se putea bucura mai bine de momentele când era pe plus, chiar dacă încă i le umbrea uneori gândul că sunt artificiale și că el pe cont propriu nu ar fi fost în stare. Acum nu era pe plus, ci doar pe zero, dar zero revenit de pe minus, ceea ce tot era ceva. În cazul ăsta, zero egal suficient de ok cât să bage minutele de care era nevoie sa facă utilisation rate-ul. Ca apoi, cine știe, să treacă chiar pe plus cândva între KFC și Fortnite. KFC-ul care era deja în drum spre el, cam cazul să bage minutele.
Niște adolescenți nordici cu un off the dome undeva într-un skatepark. Unul dintre puști trage din ceea ce pare a fi un pai, de unde probabil și violationul de care îi acuză algoritmul. Era cam de flag, ce e drept, dar în același timp îi erau dragi, i-ar fi părut rău să le omoare clipul. Vibe-ul lor îi amintea puțin de Drain Gang, evident într-o versiune mai stângace, dar tocmai de aia înduioșătoare. Cum se rup ei acolo pe șmecherie cu gluga pe cap și alura trashy, dar în același timp se vede că sunt copii. Și mai era și referința Drain Gang în sine, Bladee, Ecco2K, Thaiboy Digital, Whitearmor, băieții[2]. Așa că se hotărî să îi lase în pace pe adolescenții din clip. Aia putea la fel de bine să fie țigară rulată, și oricum nici nu o pasează, e ambiguu, prezumția de nevinovăție alea-alea. Chiar când să le dea ok-ul, bâzâi telefonul. Notificare de pe insta, postase Nico un story. N-ar fi vrut să se întrerupă iar, dar nici nu putea să nu se uite, era Nico.
Nico la ceva galerie. Din păcate ea nu apărea, erau doar poze cu lucrările, niște manechine de plastic contorsionate cu figurile făcute cu vopsea roșie. The Room Has No Windows, scria pe undeva. Depresie gen. La o adică nu erau rele, dar tot îl dezamăgeau, el pe Nico ar fi vrut să o vadă. Închise storyul și se mută pe postările ei mai vechi. Era o poză care îi plăcea în special, mai veche puțin, de când era cu părul mai lung și fără breton. Stătea din față pe un fundal alb, într-un sacou oversize, cu mâinile încrucișate, încruntată și cu obrajii umflați a sanchi importanță. Cumva la mișto față de ideea de young professional pe linkedin, iete la mine ce serioasă și corporate, când de fapt doar fac cosplay de om serios hihi. Dincolo de mișto desigur că era și foarte drăguță, dar partea asta rămânea cumva neafirmată. Mări poza pe fața ei și rămase puțin așa. Nico. Of. Poimâine ar fi putut fi cu ea în mașină, și uite că se dusese dintr-o dată naibii. Fără discuție fără nimic, doar așa, ca informație dată în treacăt. Gen da, ă, să știi că până la urmă it’s not happening, sorry not sorry. Nu că ar fi vreo speranță cu ea, nu se compara el cu Paul, dar tot era thrillul de a o avea prin preajmă și fie și numai pentru asta merita să se zbată puțin. Odată ajunși la cazare, ea avea oricum să stea cu Paul și cu Bogy, nu cu el, câteva vorbe pe fugă cel mult poate ar fi schimbat. Parcă și vedea bisericuța constituindu-se, ei între ei vibe-uind, el undeva într-o margine încercând să strecoare măcar din când în când o replică, să le aducă aminte că e și el acolo. Așa era de fiecare dată.
Ieși de pe profilul lui Nico, dar flow-ul se rupsese deja, nu mai avea chef să flaguiască, așa că se băgă la niște reeluri să-și distragă un pic atenția. Un tip cu alură de om de știință în haine sport, dându-ți exemple de actori care la t0 păreau pe punctul de a cheli și la t1 aveau ca prin minune hairline-ul mai bogat ca niciodată, secretul lor fiind această substanță minune. Îl stânjenea tipul ăsta de content, dar nici nu putea să îl skipuiască, de când necazul se abătuse și asupra lui avea nevoie să spere că există cale de întoarcere. Își duse mâna la păr și începu să-și răsucească instinctiv smocul deja cam singur din centrul frunții, apoi conștientiză și se opri ca săgetat.Trebuia neapărat să controleze ticul ăsta cumva, mai rău își făcea. Probabil își luase trigger de la reel. Care oricum era vrăjeală, mai mult ca sigur toți ăștia își făcuseră implant. Următorul reel era cu un tip blondin și înalt cu vibe de olandez, care îți explica de ce nu poți să îți faci prieteni și îți propunea nu știu ce program ca să începi să îți faci[3], și Pișki se gândi efectiv așa am ajuns. Îl targetau într-un mare fel în ultima vreme, și el chiar se uita. Dureros să admită, dar pe undeva îl alinau. Următorul era cu tipul ăla broish cu bărbița perfect conturată, încă o pledoarie despre cum să nu mai fii nice guy pentru că tipelor de fapt le place să fii mai răuț. Bullshit, evident, dar nici nu putea exclude cu totul ipoteza că poate și asta era pe undeva problema la el, că era prea politicos, că zicea și făcea mereu doar lucrurile corecte. Și-ar fi dorit să fie și el mai spicy, cum era de fapt într-un fel sau altul toată lumea din grup. Între altele, poate așa i-ar fi fost mai simplu să interacționeze cu Nico. Poate așa ar fi văzut și ea ceva la el. Avuseseră destule ocazii să vorbească atunci în primul an de facultate, când ea nu era cu nimeni, și totuși nu reușise niciodată să treacă dincolo de pragul invitațiilor tip hai și tu dacă vrei, la o chestie la care ea se ducea în primul rând pentru / cu alte persoane. El nu o invitase decât de vreo două ori și îl refuzase de ambele, deci da.
Deschise whatsappul și intră pe conversația cu ea. Ultimele mesaje datau de vreo lună și ceva și se legau de un link share-uit de el, o știre cu un prof de la Jurnalism care fusese prins că își plagiase doctoratul.
Nico: cunoscandu-l nu ma surprinde one bit sincer
trist
Pișki: da ☹
finally getting what he deserves i guess
auzi, eram curios, maine te prind un pic sa iti aduc cartile alea?
Nico: mai i fear not ca am zi full
merg cu paul la masa la ai mei, yay
Pișki: ah, am inteles
pai mna, sa va distrati
Nico: mersii
Fucking trist, îl și durea să recitească. Dar nu de asta intrase pe chatul cu ea. Intrase să-i scrie:
Pișki: heii nu vreau sa fiu intruziv dar crezi ca de o persoana aveti totusi loc maine?
la mine ar fi chiar in drum spre iesirea din buc
n-am inteles daca Paul zicea ca nu mai incape nimeni nimeni
si mi-a fost aiurea sa intreb
Aproape la modul milogeală, dar nu e ca și cum mai avea de ales după faza de pe grup. Dacă chiar își dorea, doar pe milogeală putea să o mai joace. În ideea că Nico se va simți prost și va insista ea pe lângă Paul, care Paul va spune bine, fie. Și atunci el își va ascunde coada dintre picioare și se va face că nu-și dă seama că s-a băgat cam aiurea, ceea ce nu va fi ușor, va fi în sine o umilință, dar aia va fi, măcar va fi loc în mașină. Nico apărea online, dar bifele din dreptul mesajelor refuzau să se albăstrească.
Evident. Deja avea second thoughts, dar în același timp ce să fi făcut? Măcar așa încercase să-și facă el viața. Regretul că și de data asta i-a lăsat pe alții să i-o facă ar fi durut și mai tare. Se ridică să-și ia niște apă, că iar uitase să bea timp de câteva ore bune, dar chiar atunci începu să sune interfonul. Nu se putea să fie deja KFC-ul, doar pe telefon scria… comanda ta a ajuns. Wtf? Fugi și apăsă pe 0-ul receptorului, apoi deschise preventiv ușa. Nu știa niciodată să estimeze cât îi ia cuiva să urce până la el, așa că prefera să o deschidă din prima.
– Bună seara.
– Salut, mersi.
Aveau cam aceeași vârstă, avea sens să-l tutuiască, dar așa, ca răspuns la un bună seara, sunase probabil superior din partea lui. În același timp ce să facă, să spună și el bună seara, să și-o dea fals-ceremonios, deși dacă s-ar fi întâlnit pe stradă l-ar fi luat poate cu bro? Nicicum nu era bine, ura situațiile astea. Luă punga, închise și o apucă spre bucătărie. Acum că venise, trebuia să îl mănânce, dacă apuca să se răcească nu mai era bun de nimic. Nu că acum ar fi fost cald-cald, dar era cam cât de bine se putea la o comandă cu livrare, ca în restaurant de cald oricum nu e niciodată. Partea mai nasoală era că și de data asta cartofii se atinseseră de paharul de suc și preluaseră din umezeala aia rece[4]. În plus, și de data asta îi greșiseră sosul, usturoi în loc de ketchup, probabil pentru că statistic toată țara vrea usturoi, ce-i trebui lui ketchup, răsfățatul. Mai dați-vă și-n plm, 54 de lei. Se întinse fără să se ridice până la frigider și luă din portieră ketchupul lui Tomi, care nu era la fel de bun, dar măcar era. Se apucă de prima aripioară.
Pe la a patra, telefonul începu să bâzâie de mesaje noi pe grup. Inițial vru să nu se uite, dar mesajele tot veneau și până la urmă nu mai rezistă, se uită.
Paul: @Krista poate mai iei tu lume?
Krista: n-am cum ca o sa am +4 pana la urma 😢
vine si mihai
Krista sent an image
deci ce feedback primesc dupa un meeting de azi
Paul: (n-am cum ca o sa am +4 pana la urma 😢) ah ok
Krista: oamenii astia inca exista
Bogy: intr-un fel as zice iubitu
dar sincer e prea mult
Paul: (oamenii astia inca exista) 😢
Bogy: faza e ca probabil nici nu-si da seama cum suna
ar merita sa ii explice cineva o data
Krista: da nu mersi
Pișki închise chatul, se gândi un pic, apoi reveni pe whatsapp la chatul cu Nico. Tot nu „văzuse“ mesajele, dar mai mult ca sigur le văzuse. Sigur îi scrisese lui Paul să găsească o soluție, Paul sigur se gândise să o dea strategic pe Krista. Doar-doar să nu-l ia cu ei. Sau poate chiar Nico sugerase așa, mai știi? Iar lui evident că nu-i spuseseră nimic, iarăși avea să afle când faptul era deja consumat. Dacă ar fi putut Krista să îl ia, Nico nici nu ar mai fi trebuit să se scuze că nu, până să „vadă“ ea mesajele situația ar fi fost deja rezolvată. Acum că se știe că nu poate Krista, măcar au amândoi justificarea că au încercat pe toate căile să-l rezolve, dar uite domle că pur și simplu nu s-a putut, fir-ar să fie de treabă. Chiar se întreba cum avea s-o pună Nico în cuvinte. Cât de fals avea să îi sune regretul. Băgă și ultima aripioară, tot absent ca la ultimele celelalte, intră ca și cum nici n-ar fi fost. Lăsă ambalajele cum picaseră, împrăștiate pe masă, și luă porumbul cu el la calculator.
Pe ecran, sus central, utilisation rate: 79%.Oftă, închise fereastra și porni Fortnite-ul din iconița de pe desktop.
[1] La început, în primele câteva luni de job, nu se putea abține să nu se uite, ca pentru a se convinge că violența aia, strigătele alea, sângele ăla chiar erau reale. Și odată ce se convingea, îl cuprindea un fel de satisfacție dureroasă, palpitațiile, rush-ul de adrenalină, intensitatea momentului, gândul că are acces la o realitate inaccesibilă celorlalți sau ceva pe acolo, realitatea situațiilor-limită, larger than life, care nu se întâmplă doar în filme, ci chiar se întâmplă, iată, se întâmplă live în fața lui, că uneori avea de moderat inclusiv live-uri. Asta în primele câteva luni. După, au început atacurile de panică și visele apocalitice și n-a mai putut să trateze situația cu aceeași lejeritate. Citise și pe reddit, soluția era de fapt să treci prin muncă disociind. Te prinzi repede care e faza, dai flag și treci mai departe. Cu cât mai puțină empatie cu atât mai bine. Că altfel foarte posibil PTSD. Și satisfacția aia de moment las-o dreq, că nu merită.
[2] Aflase de ei foarte random cu vreun an în urmă, prin Dani, și un timp au funcționat strict ca pretext binevenit de bonding frățesc, gen ia uite moșule ce mai face „tineretul“ (și moșul contraatacând prin ceva înțelepciune dismissive), dar de la un punct încolo, culmea, chiar l-au prins. A început să îi asculte de unul singur, să caute piese, să la învețe istoricul. Totul incognito, ce-i adevărat, mai pe guilty pleasure așa. Fața de Nico & Paul & Bogy & co i-ar fi fost rușine. Și în general nu s-ar fi asociat public cu vibe-ul ăla infantil / răsfățat de puștan, avea și el 25 de ani, lucra de vreo 3, și oricum nici când era de vârsta lor n-ar fi corespuns, el fusese tabăra rock alternativ. Astea fiind zise, când alerga, sau se învârtea prin Lidl sau Bebe Tei sau se juca și era doar el cu el, White Meadow sau Amygdalia de la Bladee și Ecco2k intrau top.
[3] Why are some so good at talking to people, while others are quiet, inexpressive and awkward? It’s common to have this conditioning from when we grew up and developed a personality where we hold ourselves back. We do it to not get judged and criticized. I could be so self-conscious when I talked to people. It was like I saw myself through the lens of the other person and to save myself from embarrassment I always cut my sentences short. But how was I supposed to connect to people when I couldn’t be myself around them? Ever watched a movie and there was something happening to the main character? It’s really upsetting, right? But we don’t care about what happens to the secondary ones as much, do we? This is only natural. I have some good news for you, though: you too can become the main character. It’s not even that hard. All it takes really is a set of simple principles and some practice. For me, it made all the difference. I finally started getting the attention I’ve always wanted. Social interactions suddenly became simple and fun. My dating life improved significantly. If this sounds interesting, I invite you to join my Conversation Confidence course, designed espcially for people like us. Și un link cu ceva reducere la abonamentul cutare care se termina la sfârșitul zilei și reprezenta o ocazie de neratat.
[4] Ditamai lanțul și nu-și puneau o problemă atât de elementară, când era clar că e vorba despre un viciu de împachetare absolut prevenibil și și mai clar că nu e el singurul pe care îl deranjează?
Fragment dintr-un roman în lucru
Imagine reprezentativă © Oana Cambrea
