“În fiecare vară, de 38 de ani, cinefilii din toată lumea își dau întâlnire la Bologna pentru a sărbători experiența unică a vizionării colective a unor filme clasice la Festivalul Il Cinema Ritrovato. Il Cinema Ritrovato este o bijuterie a producției culturale italiene, un festival care propune restaurări și redescoperiri surprinzătoare ale unor filme, amintindu-ne de valoarea patrimoniului nostru cinematografic și de importanța restaurării și conservării acestuia. Institutul Italian de Cultură din București este încântat să colaboreze încă o dată cu Cineteca di Bologna pentru a aduce o versiune itinerantă a acestui festival și în România, la București și, de anul acesta, și la Timișoara, cu o selecție eclectică de filme – curatoriată de criticul Călin Boto – care se vrea și un omagiu adus personalității lui Marcello Mastroianni, la 100 de ani de la nașterea acestuia.” (Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București)
Oricine a privit ecranele bucureștene în ultimii ani și-a dat seama de ce li se întâmplă – o nesperată febră a arhivelor de film s-a transmis de la tinerii curatori, critici, cineaști și universitari către public. Sigur, mai e mult până departe, căci acest interes subit s-a arătat târziu, fiind încă naiv, neprofesionalizat și teribil de entuziast: ar fi, așadar, la vârsta cea mai frumoasă și violentă.
Încă din anii ’80, un standard perpetuu de profesionalism și imaginație pentru oricine lucrează cu arhive de film este copilul Cinetecii di Bologna: Il Cinema Ritrovato, festivalul care adună mii de profesioniști și cinefili vară de vară.
Pentru a două oară la rând, retrospectiva bucureșteană a festivalului, parte din deja tradiționala serie „Il Cinema Ritrovato on Tour”, încearcă să reconstituie senzația de infinit care m-a copleșit în ultimii ani la Bologna: cinema de pretutindeni, dar mai ales cinema pretutindeni. Deși selecția s-a interesat în special de filmul italian, „cinema pretutindeni” a fost un principiu estetic nemărginit. Spectatorul ideal al selecției nu există: poate fi un profesionist al arhivelor, interesat de tehnicalitățile restaurărilor incluse, un profesionist al imaginii, pentru care cinemaul unui Vittorio De Sica sau Manoel de Oliveira nu se poate epuiza, sau un privitor prea sigur pe propria definiție a cinemaului.
După debutul entuziast din 2024, o a doua ediție a retrospectivei Il Cinema Ritrovato la București ni s-a părut nu doar binevenită, ci perfect firească. Și nu numai pentru că publicul bucureștean s-a arătat surprinzător de încântat de selecția precedentă. Ci a fost mai degrabă înțelegerea curioasă, interactivă, justă și imediată a ideilor de arhivare și restaurare de film a publicului nostru din săli – un public cinefil, dar nespecializat –, care a făcut de la sine înțeles un nou Il Cinema Ritrovato la București, ba chiar și un altul la Timișoara. Pentru că, într-o cultură a cópiilor, în epoca reproductibilității tehnice a operei de artă, o nouă înțelegere a cinemaului, a cum se păstrează și întreține imaginea, este tot atât de necesară precum cinefilia tradițională, dragostea necondiționată pentru cinema.
Selecția de anul acesta sărbătorește, în primul și-n primul rând, centenarul nașterii lui Marcello Mastroianni (n. 1924), ocazie cu care se vor vedea pe marele ecran o comedie populară a cuplului actoricesc Mastroianni-Loren, Ieri, azi, mâine (1963), în fapt un triptic de scurtmetraje regizate de marele cineast Vittorio de Sica, a câte trei roluri mastroiannești care surprind în detaliu acea sensibilitate actoricească elegantă, macho, și totodată băiețesc-fâstâcită care a făcut epocă în cinemaul de pretutindeni, și Călătorie spre începuturile lumii (1997) al portughezului Manoel de Oliveira, ultima apriție pe ecran a lui Mastroianni, în rolul unui regizor care poartă amintirea unui secol de viață, istorie și cinema.
Apoi, două recuperări pentru cinefilia română, două filme emblematice ale unor importanți cineaști italieni mult prea puțin cunoscuți aici, ambii plecați dintre noi de curând: Il posto (1961) al lui Ermanno Olmi, tandrul coming of age al unui tânăr proaspăt angajat împiedicându-se pe drumul către maturitate, și Duși de val al Linei Wertmüller, o romanță improbabilă cu conștiință de clasă.
Mai apoi, trei redescoperiri ale istoriei cinemaului, specialitatea Ritrovato: Andrieș, filmul pentru copii făcut de Sergei Parajanov (împreună cu Yakiv Bazeljan) în Ucraina și Moldova la începutul carierei, Frescele Kievului (1966), hipnoticele teste de cameră ale unui proiect neterminat al aceluiași Parajanov, și Khak- e Sar Bé Mohr / The Sealed Soil (1977), rigurosul așa-zis „Jeanne Dielman iranian” al cineastei Marva Nabili, despre rezistența mohnită a unei femei în Iranul prerevoluționar. (Călin Boto, curator)
Program
Joi, 6 februarie 2025
Ora 20.00 – Bilete aici.
IERI, AZI, MÂINE
Regia: Vittorio de Sica
Cu: Marcello Mastroianni, Sophia Loren
Comedie, Italia-Franța, 1963, 144 min.
„Câștigător al Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin, Ieri, azi, mâine este o comedie strălucitor de originală cu Marcello Mastroianni și Sophia Loren în rolurile principale a trei povești petrecute în diferite colțuri ale Italiei. În Napoli, cei doi sunt săraci dar descurcăreți, îndeletnicindu-se cu contrabandă stradală de țigări. În Milano, Loren e îmbrăcată în Christian Dior și își discută gusturile în bărbați și mașini. Iar în Roma, Mastroianni e un fiu de industriaș care o ajută pe lucrătoarea sexuală Sophia Loren să întoarcă un tânăr preot rătăcitor pe calea cea dreaptă.” (Criterion Channel)
Trei episoade, trei orașe (Napoli, Milano, Roma), al doilea act al spectacolului Loren-Mastroianni, după cel al comediilor cincizeciste. La cârma proiectului lui Carlo Ponti se află fostul duo neorealist De Sica-Zavattini (căruia i se alătură Eduardo De Filippo preț de un episod). Un triumf internațional și un Oscar pentru Cel mai bun film străin, și nu fără temei. (Emiliano Morreale, Il Cinema Ritrovato 2022)
Premiul Oscar pentru Film Străin, 1964
Vineri, 7 februarie 2025
Ora 20.30 – Bilete aici
DEVENIND PARADJANOV: ANDRIEȘ și FRESCELE DIN KIEV
ANDRIEȘ
Regia: Sergei Paradjanov, Yakiv Bazeljan
Cu: Constantin Rusu, Nodar Šašik-ogly, Lyudmila Sokolova, Chiril Știrbu, Eugen Ureche
Fantezie, folclor, film pentru copii, URSS (Ucraina-Moldova), 1954, 62 min.
„Andriješ/Andrieș e primul lungmetraj al lui Paradjanov, co-regizat alături de Yakiv Bazelian. Pentru ochiul avid să recunoască amprenta ulterioară, e și filmul timpuriu cel mai traversat de semne paradjanoviene. Adaptând poemul autorului Emilian Bucov, cineastul a fost liber să modeleze folclorul moldovenesc în acord cu elementul supranatural permis de gen. (…)
Logica miraculoasă a basmului – cu personajele sale absurde, de tip Statu-Palmă-Barbă-Cot, cu natura preschimbată, cu simbolismul său emfatic – se transformă în intuiție pentru Paradjanov: nu degeaba proiectul său de diplomă valorifica același material. În 1954, cineastul obligă filmul să vireze înspre pedagogia pentru cei mici, cu tânărul păstor Andrieș (Constantin Rusu) parcurgând un traseu inițiatic naiv și întortocheat, care îi va dezvălui mersul complex lumii. Zece ani mai târziu, Paradjanov va reține lecția acestui univers neliniștitor, căruia îi va conferi o nouă magnitudine.” (Victor Morozov, Scena9)
FRESCELE KIEVULUI
Regia: Sergei Paradžanov
Cu: Tengiz Archvadze, Vladimir Artman, Alexandr Kotchekov, Antonina Leftiy
Film neterminat, experimental, URSS (Ucraina), 1966, 15 min., fără dialog
Paradjanov a lucrat la Frescele Kievului de-a lungul anului 1965. Deși nu a intrat niciodată în producție cu filmul, i-a scris scenariul, a realizat decupajul și a tras câteva teste de cameră în octombrie. După toate aparențele un omagiu adus Marele Război pentru Apărarea Patriei, acțiunea din Frescele Kievului, împărțită în zece «cine-fresce», ar fi trebuit să aibă loc pe 9 mai 1965, la aniversarea eliberării Kievului. Frescele Kievului anticipează poetica și imagistica Culorii rodiei (1969). (…) Pentru Parajanov, filmul a marcat despărțirea de actoria naturalistă și apropierea de mișcarea actoricească pur expresivă. Acest nou interes amintește de fascinația lui Eisenstein pentru gest, și totodată, de studiile timpurii de vioară, canto și balet ale lui Paradjanov. Inevitabil, conducerea sediului din Kiev a Comitetul de Stat pentru Cinematografie (Goskino) a observat că testele de cameră prezintă «o percepție a realității distorsionată… patologică», și, deși au recunoscut valoarea artistică a experimentului lui Paradjanov, l-au reclamat ca fiind diferit de scenariul aprobat. Astfel, întreaga filmare a fost anulată, iar cameramanul Oleksandr Antypenko a transformat testele de cameră într-un scurtmetraj. La puțin timp după, Paradjanov este invitat de studioul armean Armenfilm să realizeze un lungmetraj despre viața poetului național Sayat Nova. (Daniel Bird, Il Cinema Ritrovato 2024)
Sâmbătă, 8 februarie 2025
Ora 18.00 – Bilete aici
IL POSTO
Regia: Ermanno Olmi
Cu: Sandro Panseri, Loredana Detto
Coming of age, Italia, 1961, 98 min.
Un tandru coming-of-age și totodată o observație atentă a dezumanizării corporatiste, Il posto este povestea emoționantă și hilară a unui tânăr împiedicându-se pe drumul către maturitate.
„(…) Cel de-al doilea lungmetraj al lui Ermanno Olmi, Il posto, a condus cinemaul internațional către ceva cu totul nou: o senzație de intimitate între regizor și personaje care depășea orice dăduse canonul neorealist până atunci. În anii ce au trecut, filmul a avut un impact profund asupra regizori unul și unul, printre care Wu Nien-jen, Abbas Kiarostami și Martin Scorsese. (…) Filmele lui Olmi se simt ca o întâlnire între patru ochi cu oameni reali – îți dau impresia că regizorul se ține de mână cu fiecare personaj în parte. « Senzația pe care o am este că multe dintre alegerile pe care le fac nu îmi aparțin numai mie, ci și altora », i-a spus Olmi cândva lui Ellen Oumano.” (Kent Jones, „Il posto: Handcrafted Cinema”, 2003, The Criterion Channel)
Ora 20.00 – Bilete aici
CĂLĂTORIE SPRE ÎNCEPUTURILE LUMII
Regia: Manoel de Oliveira
Cu: Marcello Mastroianni, Jean Yves Gautier, Leonor Silveira, Diogo Doria
Dramă, Portugalia-Franța, 1997, 98 min.
Lansat post-portem, ultimul film al lui Marcello Mastroianni, Călătorie spre începuturile lumii, încununează cu grație ultima perioadă din cariera marelui actor, nebănuit de liberă și vivace. De-a lungul anilor ’90, sexagenarul Mastroianni a colaborat cu cineaști vizionari precum Robert Altman, Agnès Varda, Raúl Ruiz și, în final, cu Manoel de Oliveira, eternul portughez, la acest fascinant film despre un secol și două vieți.
În Călătorie spre începuturile lumii, Afonso este un actor născut dintr-un tată portughez și o mamă franceză. Acesta pornește în căutarea propriilor origini, vizitând satul natal al tatălui său decedat împreună cu prieteni: câțiva colegi actori și Manoel, regizorul alături de care lucrează la un film. De-a lungul călătoriei, două narațiuni se întrepătrund: amintirea copilăriei lui Manoel și reconstituirea vieții tatălui lui Afonso.
Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de Film de la Cannes în 1997
Duminică, 9 februarie 2025
Ora 18.30 – Bilete aici
THE SEALED SOIL
Cu: Flora Shabaviz
Dramă, Iran, 1977, 1h 30 min.
„Cu mult înaintea filmelor despre femei iraniene ale lui Rakhshan Bani-Etemad și Jafar Panahi, Marva Nabili a regizat The Sealed Soil (Khake sar beh mohr), bazat pe povestea adevărată a luptei pentru independență a unei tinere femei în Iranul pre-revoluționar. Prin tușele sale poetice, dialogul rarefiat și interesul pentru viața de zi cu zi a protagonistei sale, filmul amintește de Jeanne Dielman (1975) al lui Chantal Akerman, dar și de cinemaul lui Sohrab Shahid-Saless.” (Hossein Eidizadeh, Sight and Sound)
„Khak-e Sar bé Mohr urmărește viață repetitivă și reprimată a lui Roo-Bekheir, o tânără femeie dintr-un sat sărac din Sud-Vestul Iranului, și rezistența sa la o căsnicie aranjată. Este o critică riguroasă din punct de vedere formal, și totodată distantă emoțional, a patriarhatului și a falsei reforme a agriculturii iraniene care a fost unul dintre motivele revoluției din 1979.
Acesta a fost filmul de diplomă al lui Nabili în urma studenției în New York. Cu ajutorul producătorului și cameramanului Barbod Taheri, cineasta s-a întors în Iran și a făcut o înțelegere în urma căreia să regizeze parte din seria TV Povești persane antice la schimbul unei echipe de filmare și a peliculei de 16mm. (…)
Folosind cadre lungi și statice, Nabili citează influența majoră asupra filmului a miniaturii persane, [artă picturală] în care povestea este reprezentată la distanță, permițând spectatorului o interpretare liberă a personajelor. Cineasta îi numește, de asemenea, Bertolt Brecht și Robert Bresson ca inspirații (…).” (Ehsan Khoshbakht)
Ora 20.30 – Bilete aici
DUȘI DE VAL
Regia: Lina Wertmüller
Cu: Mariangela Melato, Giancarlo Giannini
Comedie, Italia-Franța, 1974, 1 h 54 min.
„Raffaella (Mariangela Melato), frumoasa bogătașă cu limba ascuțită care a închiriat un yacht, și Gennarino (Giancarlo Giannini), sicilianul care lucra pe yacht ca ajutor de marinar, naufragiază împreună pe singura insulă a Mediteranei care nu a fost încă ocupată de turiști germani. Precum Popeye Marinarul și Olive, cei doi sunt prinși într-o luptă pasională precum. El este un comunist cu dedicarea unui creștin din primul secol. Ea, o capitalistă… Și mai important, el este bărbat, și ea, femeie, iar fiecare va plăti pentru asta… Giannini și Melato sunt cel mai bun lucru care s-a întâmplat comediei italiene de când Mastroianni și Loren s-au certat în anii ’60.” (Vincent Canby, The New York Times)
- Organizat de: IIC București
- În colaborare cu: Cineteca di Bologna, Institut Francaise, Cinema Elvire Popesco