Celebru pentru nonconformismul său, artistul Ion Barbu a lansat, la Salonul Internațional deCarte Bookfest 2025, cu muzică, dans și colivă, un nou proiect care, cu siguranță, va fi apreciat de cititorii înzestrați cu un ascuțit simț al umorului. Este vorba despre antologia de epitafuri Doar o vorbă să-ți mai spoon: River.
Marcat în tinerețe de Antologia orășelului Spoon River a lui Edgar Lee Masters, Ion Barbu vine cu o replică românească la celebrul volum, apărut în 1915 și tradus pentru prima oară în limba română, în 1968, de Ion Caraion.
Antologia orășelului Spoon River, una dintre cele mai importante lucrări ale literaturii americane din prima jumătate a secolului XX, este o colecție de epitafuri fictive, în versuri, fiecare fiind rostit de un locuitor decedat al unui oraș imaginar – Spoon River –, inspirat din satele din Illinois, baștina autorului. Și ce i-a trecut prin cap lui Ion Barbu? Să facă o antologie de epitafuri românești! Așadar, la invitația lui Ion Barbu, mai mulți scriitori români contemporani și-au scris epitaful, după modelul lui Edgar Lee Masters, iar Ion Barbu le-a aranjat și ilustrat cum știe el mai bine. În antologia lui Ion Barbu puteți citi ultima poezie ori primul epitaf aparținând unor scriitori români predispuși la clasicizare, vorba antologatorului. Pentru clasicii care, din motive obiective, n-au mai putut scrie ceva nou, a ales Barbu.
Domnule Barbu, când vă vin în minte cele mai trăsnite idei: ziua sau noaptea?
Idei trăsnite îmi vin tot timpul. De-o fi zi, ori de-o fi noapte, / Bucuros le-oi duce toate.
Cât timp a durat lucrul la antologie?
Sună ciudat, dar lucrul la epitafuri a durat până m-am făcut bine. Bine-a zis cine-a zis: Cu viață pre moarte călcând.
Ce epitaf v-a dat mai mult de furcă?
Cel promis și netrimis.
Oare vă mai amintiți când v-ați gândit la moarte pentru prima oară?
Nu știu când am făcut-o prima dată, dar știu cu precizie când am făcut-o ultima dată: chiar acum.
Când mergeți prin cimitire, sunteți tentat să citiți epitafurile de pe morminte? Vă amintiți de vreun epitaf citit în trecere, pe-o cărărușă, printre locurile de veci?
Citesc tot. Era odată ca niciodată când eram tentat a face un album de poezie mortuară, culeasă de prin locurile de veci și pe veci românești. Volumul s-ar fi numit Moartea poeziei, dar n-a fost să fie… Era pe când nu s-a văzut, azi îl vedem și nu e. Un epitaf care m-a dat pe spate a fost unul de la Săpânța. Mai mult imaginea decât poezia: un săpânțan mort era mândru nevoie mare că a fost călcat de camionul Coca-Cola.
Ați ilustrat în Doar o vorbă să-ți mai spoon: River textele altora. Care e diferența între a vă ilustra propriile idei și ideile altora? Există niște constrângeri?
Avea mare dreptate Eminescu, contemporanul nostru: Cu mine zilele-mi adaug, cu ei viața mea o scad!
A fost vreun scriitor care, din superstiție, a refuzat să își scrie propriul epitaf?
Au fost clasici, mulți clasici. Plus câțiva în curs de clasicizare.
Care e diferența, în opinia dumneavoastră, între un om care riscă să-și scrie epitaful și unul care nu îndrăznește?
Este ca diferența dintre un lucrător la privat și un altul care lucrează la stat. Cel din urmă vrea și niscaiva sporuri…
La lansare, autorii au venit îmbrăcați în negru și au mâncat colivă. Ce alte „elemente ritualice“ v-ar plăcea să însoțească lectura acestei antologii?
Dacă Goethe, pe patul de moarte, cerea mai multă lumină (Mehr Licht!), după gustul meu aș cere mai multă colivă. Aduc aici omagiul meu Luizei Zamora, autoarea celei mai bune colive de la Bookfest. Mi-a confirmat și Sîrbu, Ion D. Sîrbu, că cele mai bune „prăjituri post-mortem“ le fac oltencele.
Chiar credeți că un epitaf bun spune ceva despre viața sau despre moartea unui om?
Cum întotdeauna un om bun este, întotdeauna, un om mort, așa și un epitaf bun este unul care te face praf. Praf și pulbere.
Aveți un cimitir preferat?
Întotdeauna, cimitirul preferat este al altora.
V-ați pune pe mormânt epitaful scris pentru această carte?
Răspund ca și Gary Sîrbu care, întrebat fiind dacă crede că în Rai se râde, a răspuns scurt, clar, la obiect, atotcuprinzător și definitiv: PE DRACU’!
Dacă Edgar Lee Masters ar putea citi volumul dumneavoastră, ce credeți că v-ar spune?
„Extraordinar, mor și la România poeți!“
Vă mulțumesc!
Foto © Camelia Toma
