Ligia Ruscu, O dimineață la vânătoare, Polirom, 2014
În Marginalii și glose la Numele trandafirului, Eco explică de ce a scris romanul așa cum l-a scris: dacă intri în lumea mănăstirii, trebuie să te obișnuiești cu lentoarea. Tot așa trebuie să se fi gândit și Ligia Ruscu, al cărei roman, O dimineață la vânătoare, este construit și el cu o lentoare neobișnuită azi. Majoritatea romanelor de azi „intră” în acțiune cu o frază memorabilă sau tranșantă, oricum, evitând senzația lentorii.
Din contră, Ligia Ruscu pictează un tablou pointilist al lumii românești din secolul al XIX-lea. Se poate alcătui aproape un catalog despre viața boierilor din Țara Românească: cum au trăit, ce au mâncat, ce au băut, cum și-au măritat fetele, cum au jucat cărți etc. Atenție: cum au făcut politică: boierul Dunca, unul dintre stâlpii narațiunii, este mare conservator și complotist.
Iar O dimineață la vânătoare este roman polițist cu o femeie la dârloage, ca să mă exprim în atmosfera cărții. Sofia este o văduvă inteligentă și încăpățânată care nu poate trece cu vederea că Mitru, administratorul „imperiului” Dunca, a fost poate omorât. Începe să dezlege firele și până la urmă se alege cu soluția, deci cu criminalul și cu un soț.
Toate sunt perfect descrise, toate personajele perfect individualizate. Ligia Ruscu are o artă a scrisului cum numai la Eugen Barbu am întâlnit, în Principele, sau la Joseph Roth, în Marșul Radetzky. Aceeași documentare impresionantă, totuși organică, aceeași frază cu suflu calm dar care totuși menține tensiunea. „Nimeni nu știa prea multe despre Mihalache. Apăruse din senin, la vreo trei sau patru ani după zaveră, și fusese văzut prin cercurile de negustori din Lipscani și Gabroveni, unde participase cu capital la mai multe întreprinderi ce se dovediseră fructuoase. Atât de fructuoase, încât îi îngăduiseră – spre oarecare surprindere a celor ce îl cunoșteau – să se retragă din comerț și să cumpere cafeneaua, cu banii jos, cu patru ani în urmă. Avea tovarăși de afaceri, nu avea însă decât foarte puțini prieteni apropiați.” (302)
Ligia Ruscu are talent de portretizator, putere de invocare, are imaginație, fantezie, logică. Pe boierul Dunca, pe Receanu, cavalerul cum îi e numele, dar și curajos și aprig la mine, care o va lua pe Sofia de soție, pe Șerbănel, pe Natalia, pe Julie, pe Grigore Bălteanu, pe Lucsița – pe mulți nu îi pot uita. Dar scriitoarea are talent și la diferite genuri: sunt, la un moment dat, o serie de dialoguri, de mici piese, iar romanul se termină cu niște frânturi de scrisori care ne prezintă viitorul personajelor.
O dimineață la vânătoare are și un vocabular interesant, dar – iarăși – nu tras de păr: cuvinte din secolul al XIX-lea care însă nu îngreunează narațiunea. Zaveră, diată, politie (revoluția din 1821, testament, oraș) și multe altele fac deliciul lecturii.
Romanul Ligiei Ruscu este unul excelent și ar merita să se vorbească mult despre el.
Imagine reprezentativă: arhiva Polirom