Deși subgenul progressive metal nu mai are aceeași tracțiune ca acum 25-30 de ani, când trupe precum Dream Theater și Tool băteau la porțile mainstreamului, Haken e una dintre acele formații care se încăpățânează să scoată mereu la iveală alte perspective din care putem privi și reconstrui muzica. Alături de Leprous, Riverside, Soen, Katatonia sau Pain of Salvation, britanicii au reușit să țină progul în viață și să îl repună pe harta soundului care te pune pe gânduri încă de la primele acorduri. Și fac asta de mai bine de 15 ani. Am stat de vorba cu Richard Henshall, Charlie Griffiths și Ross Jennings chiar în ultima zi de ARTmania Festival, de la Sibiu. A fost o discuție caldă, în care am atins subiecte legate de Fauna, cel mai recent material discografic al trupei, influențele venite dinspre Queen, Metallica și Dream Theater, dar și despre efectele financiare ale pandemiei asupra membrilor Haken. Iată ce a ieșit.
Făceați referire, într-un interviu acordat la începutul anului, la evoluția sunetului Haken și la atenția pentru detalii pe care o aveți în scrierea și înregistrarea pieselor. Contextul era o punte imaginară între albumele Aquarius (2010) și Fauna (2023). Ce diferențe există între muzica voastră și subgenul prog?
Richard Henshall (chitară): Nu prea ne gândim la lucrurile astea, ascultăm ceea ce ne place și compunem ceea ce am vrea să auzim.
Charlie Griffiths (chitară): Nu ne gândim niciodată că o să scriem un cântec prog. Fiecare melodie începe de obicei de la o idee, și apoi consumăm acea ideea în ceva mult mai mare. De obicei, lăsăm universul să-și facă treaba, pentru ca apoi să auzim ceva nou după procesul creativ. Apoi transpunem rezultatul fiecare pe instrumentul lui. E nevoie de un mod de gândire cu totul diferit.
Ați vorbit de multe ori despre relația fundamentală pe care o aveți cu muzica celor de la Dream Theater. Ca motor de evoluție, ca inspirație fabuloasă. Ce alte influențe ați mai acumulat pe traseul vostru ca trupă? Toate vin din zona muzicii sau aveți și alte lucruri în catalogul Haken?
Ross Jennings (voce): E foarte amuzant că, la începutul carierei noastre, mulți ne spuneau că suntem următorii Dream Theater. În mod sigur sunt o mare influență pentru noi.
C.G.: Dacă ne gândim la Dream Theater, ei sunt printre primii muzicieni care au adus laolaltă acel sound heavy de chitarăa și de tobă. Întotdeauna m-am gândit la Metallica ca la o trupă progresivă. În anii ăia ascultam …And Justice for All (1988, n.r.) pe repeat. Încă o dată și încă o dată. Când Dream Theater și-au făcut apariția, au dus lucrurile la un alt nivel. Erau studenți la Berkeley și învățau muzica din alte stiluri, precum jazzul, muzica clasică sau rockul progresiv al anilor ’70. Trupele din generația noastră se uită la ei ca la niște profesori. De exemplu, la disciplina pe care o are John Petrucci1. E un model pentru toți chitariștii generației mele.
R.H.: Muzica metal stă la baza formării noastre ca artiști. Am crescut cu Fear Factory, Machine Head și cu alte formații din zona new metal. Ele veneau peste fundația construită pasiv, în perioada în care am ascultat repetitiv nume din anii ’70. Gentle Giant, King Crimson și alții. Există o fuziune între aceste două lumi. Sunetul metalic versus progul mai clasic. Noi ne situăm cam la mijloc, însă am adăugat și indie-rock sau jazz. Adăugăm în procesul creativ orice ne face plăcere.
C.G.: După ce finalizezi o piesă, poți privi înapoi și să spui că a venit, de exemplu, dintr-o zonă de black-metal. Lucrurile nu funcționează niciodată în sens invers: acum îmi propun să scriu un cântec black-metal. Nu merge deloc așa.
Să discutăm puțin despre cel mai recent disc Haken, Fauna. Coordonatele muzicale sunt altele decât în cele mai recente trei discuri ale voastre. În opinia mea, Affinity, Vector și Virus sunt un foarte bun punct de plecare pentru un începător în ale rockului progresiv. După ce le parcurgi cu atenție pe toate trei, o lume digitalizată, dar fragilă și deteriorată ți se deschide în fața ochilor. Cum privim Fauna? Care sunt mizele albumului?
C.G.: Am tratat lucrurile diferit față de albumele precedente, care aveau o structură narativă în spate. Am avut tot felul de teme care se repetau de-a lungul discurilor. La nivel de versuri, la nivel de muzică. Cu Fauna, am luat fiecare piesă ca entitate separată, am schimbat cumva abordarea.
R.H.: Am folosit regatul animalelor ca o umbrelă pentru Fauna. La fel cum The Mountain (2013) funcționa ca o modalitate de a învinge obstacolele și de a ajunge în vârful cel mai înalt. Ne-am luat mai multă libertate cu Fauna și poate de aceea sunetul ne-a ieșit mai eclectic. Versurile au fost scrise de mai mulți dintre membrii Haken și de aceea avem o faună din mai multe perspective. „Extins“ și „colorat“ ar fi adjectivele care merg cel mai bine cu noul disc.
Cât de dificil este pentru voi să fiți muzicieni full-time? De cât timp ați avut nevoie să renunțați la slujbele voastre (inclusiv cele legate de muzică) și să vă concentrați 100% pe ce faceți la Haken? Ce alternative ați avut în pandemie în momentul în care nu ați mai putut să mergeți în turneu?
R.H.: Majoritatea dintre noi suntem profesori, predăm muzica. La un moment dat, turneele se prelungeau foarte mult, așa că am început să predau între spectacolele pe care le aveam în turnee. Chiar dacă Haken reprezintă o sursă de venit pentru noi, avem și alte proiecte din care producem bani. Dar, pe perioada pandemiei, cam toți am făcut lucruri asemănătoare. Am predat, am făcut sesiuni muzicale online cu oameni care-și scriau propria muzică.
C.G.: Ross și cu mine am lansat câte un album solo2. E bine să te concentrezi pe mai multe zone, să-ți extinzi aria de activitate.
R.H.: COVID-ul ne-a deschis ochii, dintr-odată, toate sursele noastre de venit au fost tăiate. A trebuit să ne diversificăm activitățile, pentru a ne adapta noilor realități din 2020. De aceea am revenit la predat muzică, de data asta într-un format online.
Album Virus împotriva anului 2020. Doar o coincidență. Aceasta a reprezentat o temă recurentă pentru Haken de mai bine de cinci ani. Affinity (album din 2016, n.r.) e primul nume care-mi vine în minte pentru povestea respectivă. Ce comentarii dure ați primit online pentru discul Virus? Și, dacă se poate, câte un comentariu constructiv și amuzant.
R.H.: Au existat oameni care ne-au acuzat pe bune că exploatăm subiectul Coronavirus pentru bani. E ridicol, nu a fost decât o coincidență. Ne pregătiserăm cu Virus de doi ani deja. Grafica albumului, piesele și apoi a venit carantina. Orice am fi făcut, dacă lansam în 2020, ne-am fi pus într-o lumina nefavorabilă. Nu-mi amintesc vreun comentariu anume, dar au fost multe cum că am exploatat perioada COVID.
C.G.: Au fost și „troli“ pe internet, însă nu mi-a păsat foarte mult.
RJ: Dacă ne amintim de secțiunea de mulțumiri de pe Affinity, vom găsi următorul mesaj către fanii noștri: „Thanks to all the fans, keep spreading the virus.“3 În sensul că le mulțumim că vorbesc despre trupa noastră, că ne distribuie piesele și prietenilor lor. A funcționat și ca un indiciu despre ce urma să fie următorul disc Haken.
Piesa mea preferată din discografia voastră este „The Architect“. V-ați încheiat concertul din 2018 de la Sibiu cu melodia respectivă4. Cât de dificil este să compuneți, să interpretați și să produceți piese lungi în era videoclipurilor extrem de scurte? Cum putem rămâne în prezent cu bijuterii muzicale precum „The Architect“? Pentru că acum totul se rezumă la TikTok și la viteză.
R.H.: O să revin la ideea că vrem să scriem melodiile pe care ne-ar plăcea să le auzim. Nu contează că sunt lungi sau scurte. Nu ne gândim să scurtăm piesele doar ca să fim virali pe TikTok. Durata unei piese depinde foarte mult de tema pe care o abordăm. Dacă tema necesită spațiu și amplitudine, lăsăm piesa să respire. Astfel se nasc piesele lungi.
R.J.: Cred că TikTokul își va pierde din popularitate la un moment dat.
Aveți vreun album sau vreo piesă anume pe care ați fi vrut să o scrieți sau să o interpretați pe o scenă importantă? Indiferent de genul abordat sau de limba în care a fost compusă.
R.H.: Voi merge cu ceva clasic, Claude Debussy, „Clair de lune“. A fost o melodie revoluționară la vremea ei și cred că încă e relevantă, Un cântec epic cu armonii fantastice. Mi-ar plăcea să interpretez „Clair de lune“ într-un context metal, ar fi incredibil.
C.G.: Îmi vin atâtea în minte în momentul ăsta, melodii pe care aș fi vrut să le compun. O să rămân cu „Master of Puppets“ de la Metallica.
R.J.: M-aș opri la „Bohemian Rhapsody“, care e deja o mare influență pentru muzica noastră. Și care e și una dintre cele mai importante piese din istoria muzicii rock. Regăsim elemente din această capodoperă a celor de la Queen în „Crystallised“ (de pe Restoration, EP lansat de Haken în 2014, n.r.) și în „Elephants Never Forget“, pe Fauna, cel mai recent LP al nostru. Queen e un răspuns destul de evident, însă am integrat deja părți din muzica lor în piesele noastre.
Cum a fost Sibiul pentru voi acum cinci ani? Ați împărțit scena la ARTmania cu Leprous și Steven Wilson. Anul ăsta sunteți din nou colegi de scenă cu Steven Wilson, care a venit cu Porcupine Tree.
R.H.: A fost o experienţă extraordinară, am avut două zile să vedem orașul și să ne plimbăm prin Sibiu. Am ajuns chiar și la Bran, la Castelul lui Dracula. A fost o experienţă distractivă. Iar festivalul în sine a fost grozav.
R.J.: Mai ales că eram conștienți că Steven Wilson ne-a urmărit prestația de undeva din public, la Artmania 2018.
R.H.: Am avut și noi ocazia să-l urmărim după aceea, live la Sibiu.
R.J.: A avut și o remarcă legată de ochelarii pe care i-am purtat pe scenă, ochelarii de la piesa „1985“.
Există vreo piesă din catalogul Haken pe care nu ați interpetat-o niciodată live, în spectacole?
R.H.: Sunt câteva care merită menționate. Ar fi „The Strain“ și „Canary Yellow“ de pe Virus. Dar există câteva și mai vechi. La piesa „Sun“ (inclusă pe albumul Aquarius, 2010, n.r.), de exemplu, am avut doar o versiune acustică. Chiar inainte ca discul să iasă pe piață. După ce l-am lansat, nu am mai cântat „Sun“ în concertele noastre. Apoi ar mai fi „Earthlings“ de pe EP-ul Restoration. Cred că aceste piese nu se pretează unui setlist live, nu cred că le-am omis intenționat. În concerte e nevoie să găsim echilibrul între piesele lungi și cele care țin publicul activ.
Cum a fost să fiți parte din proiectul lui Mike Portnoy? Să cântați în „The Shattered Fortress“? Pentru mine, să interpretezi muzica altor artiști e ca și cum te-ai antrena pentru un rol într-un film. Cum este Mike în postura de muzician, dar și ca prieten?
R.J.: Reprezintă un punct culminant al carierei noastre.
C.G.: Cum am spus și mai devreme, când m-am apucat de cântat, videoclipurile lui John Petrucci erau extrem de importante pentru oricine studia chitara la un nivel profesionist. Îi făceam exercițiile și până la urma ieșea tot procesul. Practic, interpretarea unor piese din discografia Dream Theater, alături de unul dintre membrii esențiali ai trupei, a reprezentat un examen final pentru noi.
R.H.: Iar presiunea a fost destul de mare, mai ales că am avut concerte și în America de Sud, unde oamenii sunt foarte dedicați și pasionați muzicii prog. Am avut pielea de găină pe scenele respective.
R.J.: Publicul a susținut toate eforturile pe care Mike le-a investit în proiectul „The Shattered Fortress“. La finalul maratonului, Portnoy a spus, foarte entuziasmat, că poate ar trebui să repetăm figura cu Train of Thought5, într-un moment aniversar. Totuși, cred că glumea. Mai ales că aniversarea se apropie (11 noiembrie 2023, 20 de ani de la lansarea discului, n.r).
Cu ce vă ocupați timpul liber când vă aflați în turneu?
R.J.: Îmi place sauna, ador să merg la SPA și îmi fac timp pentru magazinele de muzică.
R.H.: Citesc și mă mențin în formă prin ture de alergare. Printre autorii mei preferați se numără Stephen King, Arthur C. Clarke (mai ales în ultimul turneu cu Haken). Mă prind volumele SF, cele horror, orice îmi pică în mână.
C.G.: Îmi plac plimbările, muzeele de artă, muzeele de istorie naturală. Am găsit unul chiar în zonă. Mă ocup și de chitară, de muzică în general.
Aveți timp să lucrați și la proiectele solo cât timp vă aflați în turneu cu Haken?
R.H.: Am incercat, dar e greu să intri în starea mintală necesară. Uneori merge să editezi niște lucruri sau să muți anumite bucăți, dar să scriu muzică îmi iese mai bine când mă aflu acasă, în studio.
30 iulie 2023
- Chitarist și membru fondator al Dream Theater. ↩︎
- Charlie Griffiths – „Tiktaalika“ (2022), Ross Jennings – „A Shadow Of My Future Self“ (2021). ↩︎
- „Mulțumim tuturor fanilor, continuați să răspândiți virusul.“ ↩︎
- Același lucru s-a întâmplat și la spectacolul din 2023. ↩︎
- Album Dream Theater, lansat în 2003. ↩︎
Imagine reprezentativă: arhiva Haken
