A căzut „Mântuitorul“

Start
///

Duminică noapte, pe 12 aprilie, a fost o atmosferă de revoluție în Ungaria: Péter Magyar l-a învins pe Viktor Orbán. Prim-ministrul anterior a domnit 16 ani, timp în care a creat un regim nepotist, corupt și izolat: după surse apărute în presă, fostul președinte al Băncii Centrale a scăpat spre Dubai 600 de miliarde de forinți. Alte „realizări“: închiderea Universității Central-Europene, a fostei Facultăți de Actorie și a Academiei Maghiare, afișe uriașe împotriva lui Soros, a Uniunii europene și a Ucrainei. Estimp, Orbán i-a ajutat pe maghiarii de peste hotare atât din punct de vedere simbolic (cu introducerea cetățeniei duble), cât și material: au primit sprijin multe facultăți, licee, școli, echipe de fotbal, inclusiv în Transilvania. Asta, desigur, în contextul în care statul român nu este foarte prietenos cu maghiarii care caută speranța acolo unde poate există.

Prin urmare, el a devenit un fel de „Mântuitor“ fie prin faptul că a fost perceput atotputernic (mulți maghiari fiind puerili și admiratori de „câini mari“, așa cum sunt Putin și Trump), fie datorită faptului că „a îndrăznit să aibă o opinie împotriva UE“ sau că „a fost de partea păcii“.

Argumentul acesta este poate cel mai supărător: mulți se comportă de parcă toată Europa ar fi cu arma în mână și cu tineri duși pe front în fiecare secundă; pe de altă parte, de parcă Zelenski ar fi început războiul, nu Putin. Este destul de exasperant și că multor „intelectuali“ nu le pasă nici de academii, nici de literatură (Regimul Acordului Comun ‒ cum a fost numită „înțelegerea“ din vremea lui Viktor Orbán ‒ a schimbat radical programele de învățământ în care nu se mai regăsesc mulți scriitori clasici sau clasicizați, cazul lui Imre Kertész, se regăsesc în schimb reprezentanții extremei drepte). Multor oameni nu le pasă nici de contradicții, nici de lipsa recunoștinței (exbursier Soros, Viktor Orbán a devenit un mare adversar al miliardarului; în același timp, și-a clădit cariera pe exclamația „afară cu rușii“ de la reînmormântarea lui Imre Nagy, iar acum spune cu totul altceva).

Péter Magyar a apărut din anturajul fostului prim-ministru, fiind fostul soț al ministresei justiției, și a devenit popular poate chiar prin apropierea de probleme, luând Ungaria la pas, mergând din casă în casă: s-a dus la ceferiști și în depouri cu trenuri defecte, s-a dus la medici și asistente medicale în spitale în care nu existau condiții minime de funcționare și tratament, a umblat peste tot în țară și a reușit să spargă cvasidominarea totală a lui Orbán. Mulți îl urăsc și spun lucruri groaznice despre el; multor intelectuali nu li se pare credibil pentru că vine din FIDESZ.

În orice caz, vechea opoziție n-a clatinat dominația FIDESZ și n-ar fi reușit să o zdruncine nici în o mie de ani, în timp ce Magyar (numele lui înseamnă chiar „maghiar“!) a reușit într-o perioadă relativ scurtă.

Sigur, trebuie văzut cum se așază lucrurile. Deocamdată, Magyar a ținut o conferință de presă „adevărată“ (în timpul lui Orbán, jurnaliștii de opoziție n-aveau ce să caute acolo, mamelucii au exclus chiar niște agenții de presă străine) și a promis că, de acum înainte, sprijinul care mergea peste hotare va fi mult mai atent controlat. FIDESZ s-a retras mult, liderii sunt practic de negăsit în frunte cu ministrul de externe foarte tupeist și „luptător“. Președinții de stat îl felicită pe Péter Magyar, „stând la coadă“, de la Zelenski la Lukashenko (!).

Probabil că se va schimba situația geopolitică a Ungariei, va reintra în Europa, fără să mai voteze, mereu, împotriva Ucrainei. Sper și că se va îndepărta de Trump, orangemoronul fiind mare susținător Orbán; vizita la Budapesta a vicepreședintelui SUA, JD Vance, nu l-a ajutat cu nimic pe Orbán, poate că, dimpotrivă, a adăugat puncte lui Péter Magyar.

Oricum ar fi, urmează, sperăm, un regim mult mai liber și mai pro-european.

Hajrá, magyarok!

Imagine: Umberto Boccioni, La città che sale, 1910

Ediția actuală

#12, primăvară 2026


O poți cumpăra aici
Matca Literară
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

×