E zăpușeală. Sabrina stă pe covor, iar pisica, zisă și Pisica, pe fotoliul de lângă bibliotecă. Nu se mai poartă bibliotecile, spune Pisica. Sabrina închide cartea. Și ferestrele, să nu-i audă pe copiii altora cum zbiară. Monștrii se culcă târziu, nu-i așa? Își mângâie burta. De șapte luni, sub tatuajul dintre sâni, și-a făcut loc o ființă care se ferește să-și arate chipul. E ceva neobișnuit, i-au spus la ultima ecografie.
Ceva neobișnuit.
Se întinde iar pe covor, un picior îl saltă pe fotoliu. Pisica fuge.
– Mă iubești, Pisica?
Vorbește numai când vrea. Acum își curăță ghearele. Își arcuiește spatele și se îndreaptă către ușă. Asta înseamnă că Dragoș vine acasă. Va pleca de-acolo mai repede, nu-i pasă de acest individ care vânează bobițe, doar îl tolerează.
Sabrina ridică și celălalt picior pe fotoliu. Deocamdată n-are tălpile umflate. Sunt lungi și înguste. Le compătimește pe femeile cu picioare de urs și pe cele cu buze subțiri. Le adoră pe cele care umblă mai degrabă goale. Pe cele numite curve de către femeile mai în vârstă. Dorite și evitate. Femei care nu se jenează să poarte o fustă scurtă. Femei care vor să atragă atenția. Femei care dansează. Își va îndemna copila să danseze. Să-i fugă șoldurile când aude o melodie arăbească. Zâmbește. A deprins un obicei din a sta întinsă pe covor și a visa. Își verifică fiecare părticică din corp. Să nu se piardă. Deasupra vulvei are un tatuaj cu Time is money, de pe vremea când făcea videochat.
Pe-atunci locuia în București. Dacă cineva o întreba cu ce se ocupă, spunea că lucrează la un centru de recuperatori credite. Prietenele o bănuiau că minte. În timp ce ele își cumpărau sutienele și chiloții din IDM, Sabrina avea lenjerii cu dantelă. O vedeau pe Facebook, aproape goală, în poze cu ferestre lungi cât tavanul, în paturi cu baldachin. O vedeau la restaurant sau la salon, o vedeau cum scoate din geantă un luciu de buze care nu se găsea în supermarketuri. Avea haine noi și pantofi noi. Se mutase în chirie la numai douăzeci de ani, când toate celelalte fete încă stăteau cu părinții sau într-o cameră de cămin. Cunoscuse un american și tipul făcuse o obsesie pentru ea. Era divorțat. Avea băieții mari, de-o seamă cu ea. Îi trimitea bani pe card și cadouri scumpe și atâtea parfumuri de nu mai avea unde să le pună. Își luase la revedere de la cartofi prăjiți. De la pâine goală și Cola. De la furat batoane cu ciocolată și brânză din magazine sau dat pe ascuns cu deodorant și parfum.
Într-o zi, s-a trezit cu americanul la ușă. A vrut să-i cunoască prietenele, să vadă cu cine umblă, dacă nu cumva există influențe proaste. Le-a scos pe toate în mall. A plătit el. Le-a cumpărat creme și geluri de duș cu miros de vanilie. Sabrinei i-a cumpărat laptop și telefon. A dus-o la munte. În străinătate. La hoteluri scumpe, unde se căcau ținându-se de mână. Cu telefonul nou, îi făcea poze la pulă și le trimitea fetelor pe grupul de WhatsApp. Dar fetele voiau să vadă America. Sabrina la fel.
I-a spus că o așteaptă. I-a promis că se vor căsători în Aruba. Sabrina a aplicat pentru viză de mai multe ori, dar nu a primit-o niciodată. Se întrista. Pe măsură ce trecea timpul, americanul era din ce în ce mai gelos. O urmărea pe camerele de filmat din malluri. O suna cu video când și cum avea chef. I-a interzis să lucreze. Îi trimitea bani pentru chirie și alte cheltuieli, cu condiția să nu mai vadă și alți bărbați că Time is money. Nici nu bănuia că tatuajul va lua mai târziu forma unui zâmbet și că alt bărbat va săruta gura acelei burți atât de idolatrizate peste ocean, iar el va fi blocat, înmormântat și uitat în sfera digitală.
Într-una din acele nopți triste de pe tărâmul natal, prietenele au convins-o pe Sabrina să iasă în club. Așa l-a cunoscut pe Dragoș, pădurar instrumentist, care într-o lună a luat-o cu el la Brașov, în două luni a lăsat-o gravidă și în trei luni a luat-o de nevastă, pe repede înainte, la primărie. În a patra lună a apărut Pisica, iar în a cincea Dragoș a început să meargă mai des pe munte, mai des la fotbal, mai des la repetiții și la giguri. Ceea ce nu era neapărat rău, având în vedere că numai el aducea bani în casă.
Doar că din luna a șasea, Sabrinei a început să i se facă poftă. Rău.
Mânca un kilogram de cireșe pe zi. Paste cu brânză. Burgeri. Cârnați. Covrigi umpluți cu cârnați. Înghețată. Nu trecea cu nimic această poftă pentru care nu avea nume. De altfel, nici fetiței nu îi pusese nume. Îi spunea Fetița, așa cum pisicii îi spunea Pisica. O să-i pună un nume atunci când o să-i vadă chipul.
Ceva neobișnuit.
În astfel de momente, în care îl așteaptă pe Dragoș, Sabrina se întreabă ce înseamnă asta. Ceva neobișnuit. Se teme să nu fie urâtă. Să nu iasă cu buză de iepure. Cu nasul turtit. Cu trei ochi sau fără ochi. Se teme ca nu cumva fetița s-o urască deja. Să fie răzbunătoare. Să fi simțit deja aversiunea ei față de alăptare. Sabrina își mângâie sânii. Sfârcurile sunt mai mari și mai închise la culoare, areolele s-au întins ca niște plăcinte arse. Întrebări pe care nu are cui să i le adreseze îi ciupesc mintea leneșă. Și dacă nu vrea să alăpteze? Dacă i se pare mult prea scârbos? Cu doar puțin timp în urmă își ungea sânii cu ulei de cocos pentru niște bărbați străini ale căror fețe nu se deosebeau de organele sexuale. Până și Dragoș îi murdărea la început și-i arunca un prosop, după care fugea la baie și, când ieșea de acolo, putea să jure că o privea altfel. Fetița o va iubi, cu siguranță. Cel puțin, va avea nevoie de ea pentru a supraviețui. Nu așa cum aveau nevoie americanul sau Dragoș. Dar ea tot va simți că își minte copilul. Că îl hrănește cu lapte murdar. Din adevărul acesta nu se mai poate întoarce. Se teme ca fetița să nu semene cu ea.
Pisica o zbughește pe balcon. Sare și lovește geamul cu ghearele.
– Pisica! strigă Sabrina, încercând să se ridice de pe covor. Stai cuminte.
Dar Pisica, nimic. Sare ca o nebună.
– Lasă că vin eu la tine, numai puțin să mă ridic, din zece mișcări sunt la tine.
Ajunge în balcon. Pisica tace. Nu mai sare, dar o privește cu ochii ăia verzi de miloagă.
– Ți-o fi foame și ție, murmură Sabrina.
Pe geam îi atrage atenția corpul subțire, lung cât un deget, al unei insecte. Nu-și amintește numele acestei insecte, dar pare să nu aibă trăsături. O înspăimântă.
– Pleacă, spune Sabrina.
Apoi îi dă un bobârnac. Insecta stă pe loc. Își mișcă numai cleștii din față, mai mici decât membrele inferioare. Sabrina lovește geamul cu palma. Nimic.
– Sunt nevoită să te omor dacă nu pleci.
Dar știe că nu va deschide geamul. Când era copil, se temea că insectele i-ar putea intra în buric sau în ureche. Așa că nu se apropia de ele, nici măcar să le omoare. Acum își lipește nasul de geam. Privită de aproape, insecta dispare. Îi rămân doar ochii, porți către întuneric. Toată căldura strânsă peste zi în acele ferestre îi gâdilă sânii. Atunci îl vede pe Dragoș cum vine acasă, mergând pe lângă brazi, cu ghiozdanul în spate și două plase cu fructe. Îi zâmbește, dar el se încruntă și apoi se uită în altă parte. Pare furios.
– Ți-am spus să nu mai ieși pe balcon dezbrăcată. Unde te crezi? îi spune când intră în apartament.
– Îi cășunase Pisicii pe o insectă.
– Pune ceva pe tine, nu veni așa în bucătărie.
Așa era o formă a ei pe care Dragoș nu o mai pipăise de trei luni. Citise că pentru alte cupluri însemna doar o perioadă mai aglomerată a vieții. Pentru Sabrina însemna o viață de om. Asta pentru că ea știa sau avea impresia că știe mai bine decât celelalte femei ce înseamnă să fii bărbat. Fusese prea aproape de ei.
Dragoș își încălzește o porție din tocănița luată în weekend de la maică-sa. Mănâncă și se uită la un serial de comedie pe telefon. Fetița se bucură la hăhăitul publicului american. Sabrina îi simte piciorușele vesele. E ca și cum ai fi într-un castron de budincă și ai încerca-o cu degetul, dinăuntru. Sau poate e ca și cum ai vrea să ieși de acolo cât mai repede.
Îl așteaptă în pat. Tot așa. Pisica vine prima și se freacă de pulpele ei și de umeri. O alungă. Prea mult păr. Dragoș se așază lângă ea, cu ochii în telefon. Sabrina se vaită.
– Ce-ai făcut azi?
– Nimic. Am stat singură toată ziua.
Dragoș râde la o fază din serial. Un tip își dă întâlnire cu o blondă și, când să plece, are cămașa udă la subraț, de emoții. Deodată bărbații care se uită la seriale de comedie i se par mai puțin bărbați. Ar vrea să se uite în telefonul lui, să găsească contrariul. Niște numere de telefon suspecte, mesaje arhivate sau un istoric cu site-uri pentru adulți. Nu ar fi geloasă. Ar fi mai degrabă o tristețe dulceagă, o bucurie aproape, ca atunci când ți se strică în frigider o mâncare pe care oricum nu aveai de gând s-o mănânci. Sabrina a înțeles de mult că bărbații își tratează gusturile de parcă nu ar fi ale lor. Sunt capabili să spună că nu-i adevărat, că nu cunosc nicio videochatistă, pentru că nu sunt ei cei care o cunosc. Armand nu o cunoaște pe angel_jazz, așa cum nici angel_jazz nu-l cunoaște peArmand, îl cunoaște pe guy1508. Cine îl cunoaște pe Armand? Iubita, soția, mama, prietenii, fostele iubiri? Puțin, da. E bine să cunoști din oameni atât cât își doresc ei să fie cunoscut.
E bine să îți ții pofta în frâu.
Dar nu când ești însărcinată.
E trecut de miezul nopții. Pisica doarme în fotoliul ei, din sufragerie. Dragoș a adormit pe-o parte, cu telefonul în mână. Sabrina i-a luat telefonul și i l-a pus pe noptieră. Acum se plimbă prin casă. Fetița nu doarme. Poate că nu-i place căldura. Cine ar fi crezut că în orașul ăsta de munte poate fi atât de cald pe timp de vară? Lovește. O doare în partea de sus a burții. Diafragma. Ficatul. În sarcină, toate organele urcă, să îi lase loc fătului. Vrea să scape odată. Dar cu cât se gândește mai mult la asta, cu atât fetița se zbate mai tare.
– Nu ești tu de vină, îi spune atunci Sabrina. Doar că n-am vrut cu adevărat să mă mut aici, să mă căsătoresc și să am un copil. Nu cunosc pe nimeni în orașul ăsta. La tine e diferit, tu aici o să te naști, poate o să-ți faci prieteni. N-am niciun prieten în Brașov.
Deși stă singură toată ziua, n-a mai avut demult sentimentul că se află singură într-o încăpere. Mai e forma asta de viață, care nu vrea să-și întoarcă fața.
Ceva neobișnuit.
Deodată își amintește numele insectei.
– Hai să-ți arăt ceva. O călugăriță.
E tot acolo. Înseamnă că Pisica, leneșă ca stăpâna, se săturase de ea. De data asta, insecta stă nemișcată. Prin fereastră, Sabrina își plimbă degetele pe corpul ei. Călugărița deschide ochii. Sau numai i se pare? Își lipește genele și sânii de fereastră.
Prin ochii insectei, oblicul întunericului.
Vede, jos în stradă, un bărbat în pantaloni scurți și maiou. Poate un vecin. Unii dintre ei alergau noaptea, printre brazi, ca niște bravi sinucigași. Bărbați care nu se tem nici de urși, nici de vreme. Înalt, cu mușchii bine conturați, dar subțiri. Bronzat, putea să îi vadă pielea de culoarea castanei lucind sub felinare. Genul nostru, aude o șoaptă. Bărbatul se oprește. Se uită spre ea și îi face semn să coboare. Sabrina se întoarce în dormitor, aruncă o privire spre Dragoș. Doarme cu o pernă în brațe. Pășește în hol, ia cheile lui din cuier, dar nu închide ușa, să nu-l trezească. Sprijinit de un brad, alergătorul face ochii mari și ea își dă seama că a uitat să se îmbrace. El nu o judecă, dă vina pe sarcină. O invită să se plimbe, o întreabă dacă îi este frică. Ea îi spune că de când s-au mutat în complexul de la poalele Tâmpei, a făcut mai multe plimbări prin pădure. Singură? Singură. O îmbrățișează. Fetița îl lovește cu picioarele. Râd amândoi. El spune că nu a mai râs demult cu atâta poftă. Poftă? Ai spus cumva poftă? Sabrina nu își recunoaște glasul, așa cum nu îl recunoaște pe bărbatul din fața ei. Trăsăturile lui par să se ascundă în zăpușeala nopții. Căldura îi ascute pofta. Mușcă buzele bărbatului. El nu se dă înapoi. Ea nu se satură. Își lipește gura de umărul lui transpirat. El coboară la picioarele ei și pipăie însemnul. Time is money, rostește. E vocea americanului, dar când deschide ochii, bărbatul nu are chip. Sabrina respiră cu patru plămâni. Mi-e foame, cere copilul. Și mama îi dă. Sfâșie carnea bărbatului. Lobul urechii. Zgârciul bărbiei. Tâmpla. În curând se va naște fetița. Și va semăna cu ea.
Sabrina se întoarce acasă.
În oglinda liftului privește corpul unei mame.
În pat, Dragoș îi mângâie burta.
– Bună, frumoaso. Te cunosc de undeva? o întreabă, sărutându-i somnoros buricul.
– Nu. Nu mă cunoști deloc.
Imagine reprezentativă: Félix Vallotton, La paresse, 1896
