am vrut să-ți spun despre Hugo și Anaïs Nin
despre piesele de teatru la care am fost recent
am vrut să-ți spun că frigul îmi roade oasele dimineața
că Petroșani e casa mea acum
casa mea – între munți
casa mea – între steluțele de pe bluza mea.
am vrut să-ți răspund la mesaje
dar mi-am dat seama
de când ai zis ce ai zis
că nu mai are rost
că nu sunt decât ploaia care se prelinge pe creste
sunt ca izvorul din vârf de munte până la bază m-am strecurat printre pietre
mi-am dat seama că sunt o cantitate neglijabilă
și că asta nu se va schimba
chiar dacă spun
că sunt bine și totul e bine
știm cu toții că nu e așa.
de la geamul tău uneori
auzeam clinchete de apă
noaptea era răcoare în camera ta
pe pereți umbrele cădeau cum cădeau
și încă îmi răsună în minte „știi ce frumos
e să ai pe cineva căruia îi pasă de tine.”
noaptea, pe aici, nu și-a schimbat cerul
noaptea, pe aici, nu și-a schimbat ridurile
noaptea, pe aici, nu mi-a schimbat trupul
noaptea, pe aici, nu mi-a schimbat
zâmbetul
„când zâmbești tu
când ești frumoasă tu
și lumea mea crește din tine
și viața mea se umple cu tine”
apoi ai zis ce ai zis
și am plecat.
pentru că tu nu mă iubești
milioane de oameni mor.
Imagine reprezentativă: György Kepes, Feathery Light, c.1939–1940
