Cui îi place să citească, să scrie și să deseneze? Și câți dintre cei cărora le place să-și petreacă timpul făcând asta pot beneficia de un spațiu care nu doar că îi încurajează să o facă, ci care le oferă și îndrumarea unor antrenori? Literatura are și ea un scouting al ei, o formă de recrutare sau descoperire a talentului, desigur, dar nu multe sunt inițiativele care, trecând de procesul de selecție, investesc cu adevărat într-un exercițiu de racordare a copiilor și adolescenților (și) la natura aplicată a pasiunilor pe care le au – aici, literatura și ilustrația. Ei bine, tabăra Locuiește în poveste!, organizată încă din 2012 de Editura Arthur, este o astfel de inițiativă. Cu un palmares de nouă volume cu povești scrise de juniorii taberei, cu o serie de scriitori, lingviști și ilustratori de primă mână (Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Adina Popescu, Rodica Zafiu, Mircea Cărtărescu, Liviu Papadima, Florin Bican, Alex Moldovan, Dan Ungureanu, Irina Dobrescu, Oana Ispir, Dinu Dumbrăvician – fiind câțiva dintre invitații care au moderat atelierele de creație) – Locuiește în poveste! înglobează o întreagă lume. Din ea, se strecoară istoriile copiilor care au fost acolo. Două dintre acestea au ajuns și pe rafturile librăriilor: Cartea năsoaselor, publicată în 2023 la Editura Arthur a fost ilustrată de Ioana Văllimărescu (participantă în edițiile din 2014, 2015 și 2016) și Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic, publicată în 2024 la Editura Grafic și ilustrată de Marta Crețu (sosită în taberele în 2022 și 2023). Așa stând lucrurile, am căutat să redau măcar o parte din magia acestui loc – iar pentru asta, îi mulțumesc Marciei Marin, care a mediat dialogul dintre mine și arthurieni. Iată, așadar, o formă descompusă a taberei, așa cum reiese aceasta din răspunsurile a opt participanți, la curiozitățile de mai jos:
- Cum îți amintești tabăra Locuiește în poveste!, organizată de Editura Arthur? În ce an ai participat și la ce ateliere/momente din tabără te-ai reîntoarce?
- Ți-a fost influențat în vreun fel parcursul după participarea în tabără? Ai continuat să scrii/să ilustrezi?
- Care a fost cel mai provocator moment? Ce ai descoperit despre stilul tău de creație? De ce ți-a fost frică?
- Provocare: dacă tabăra Locuiește în poveste! ar fi un personaj, cum ar arăta acesta? L-ai putea descrie în câteva rânduri/l-ai putea ilustra (pe el sau elemente ale acestuia)?
ȚARA IMAGINARĂ A POVEȘTILOR
Memoria copiilor – sau cea a adolescenților – face uz de un instrumentar cel puțin fascinant. „Piesele“ curatoriate în copilărie și în adolescență, și păstrate sub forma unei expoziții permanente, rămân, într-un fel, nefiltrate, netrecute prin convenție și rămân astfel chiar și în tranziția către maturitate. Poveștile din jurul focului, atelierele și sesiunile lungi de ascultare activă nu sunt doar tradiții ale taberei. Revizitate după un timp de către participanți – unii, prieteni vechi ai taberei, alții, cunoscând-o abia anul trecut, ele fac parte dintr-o retorică a formării.
Secțiunea de scriere
Lupu Nicholas Calinic
Am participat în tabăra Locuiește în poveste! a Editurii Arthur de două ori: în 2023, respectiv 2024, la secțiunea de scriere creativă. Amintirea pe care mi-au lăsat-o aceste două tabere (mai ales prima ediție) este una într-atât de puternică, într-atât de vie și de grăitoare, aș putea spune, încât mi-e foarte greu să v-o descriu în termeni preciși. A fost altceva, pur și simplu. O alteritate absolut incredibilă pentru mine, un moment de schimbare radicală de care n-am fost conștient decât abia după aceea, când lucrurile s-au mai așezat și prieteniile s-au mai copt. Până atunci, nici măcar nu mi-ar fi trecut prin minte că e posibil ca alții de vârsta mea, copii ca și mine, să aibă preocupări într-atât de asemănătoare cu ale mele și – culmea culmilor! – să nu mă ia în râs fiindcă citesc și (uneori) scriu. Asta a fost foarte important. M-aș întoarce, sincer, la fiecare moment din taberele acestea, de la atelierele de scriere până la clipele petrecute singur, contemplând împrejurimile, sau cu tovarășii mei de năzbâtii.
Mara Marinescu
Pentru mine, Locuiește în poveste! a fost cea mai așteptată săptămână din vara lui 2024 și pot spune, în urma participării, că aceasta nu a durat doar câteva zile. Stările și ideile cu care am plecat de la Alma Vii m-au însoțit în fiecare moment creativ ulterior, poate nu în mod evident, ci printr-un alt fel în care am învățat să privesc scrisul meu și al altora. M-a uimit generozitatea fiecărui om întâlnit. În general, îmi place să privesc oamenii pe care îi apreciez. Să stau câteva zile cu ei, să beneficiez de disponibilitatea lor și să îi ascult a fost o ocazie pe care nu o întâlnisem de prea multe ori înainte, într-un loc cu totul special.
Maria Irina Georgescu
Îmi aduc aminte entuziasmul cu care am ajuns în prima tabără (care a rămas acolo, la fel de puternic, și în următorii doi ani): urma să fac cunoștință și să lucrez cu scriitori adevărați, să le ascult poveștile despre scris și poveștile scrise… Am participat în taberele din anii 2016, 2017 și 2018, în anii mei de gimnaziu. M-aș întoarce la atelierul despre lumi în lumi și trecerile dintr-o lume în alta. Mi se pare o temă profund legată de jocurile pe care le jucam când eram mică și care aveau în ele sâmburi de povești pe care mi-ar plăcea foarte mult să le explorez.
Matei Someșan
Am participat la tabăra Locuiește în poveste! organizată de Editura Arthur de două ori, prima dată în 2018, iar mai apoi în 2022 pentru că, deși câștigasem ediția din 2020, apariția pandemiei de Covid a dus la amânarea „premierii“ participanților. Chiar dacă a trecut o bună bucată de vreme de când am vizitat Alma Vii, sătucul săsesc ascuns în inima Transilvaniei, amintirile din tabără îmi sunt încă vii în memorie, în special cele din serile petrecute alături de prieteni, în jurul focului. Aveam deja o preferință pentru discuțiile purtate pe înserat, însă cele cu colegii de tabără – unii veterani ai edițiilor anterioare, alții mai noi – au avut un farmec aparte și chiar și un caracter practic, deoarece cei mai mari decât noi ne ofereau și lecții de viață care, pe parcursul anilor, s-au dovedit a fi de neprețuit. Tot seara aveau loc și lecturile autorilor care ne citeau fragmente inedite din cărțile care urmau să fie publicate în curând la Editura Arthur. Astfel, am avut ocazia să aflu mai multe despre geneza unor romane și serii de romane, să pun întrebările arzătoare pe care le aveam în calitate de fan al acestora și chiar să particip la câteva lecții de filosofie ținute de domnul Cărtărescu.
Secțiunea de ilustrație
Maria Alexandra Stoica
Probabil numele pe care îl poartă această tabără descrie cel mai bine modul în care îmi amintesc de zilele petrecute acolo – am simțit că locuiesc într-o poveste și nu îmi doream să se termine absolut deloc. Din acest motiv am ales să mă înscriu la trei ediții: o dată la scriere creativă, în 2016, de două ori la ilustrație, în 2018 și 2019. Dacă ar fi posibil, m-aș reîntoarce la fiecare atelier, însă pot spune că momentele pe care mi le amintesc cu drag sunt serile de lectură, când stăteam toți la mese și ne lăsam purtați cu gândul în lumea ce se deschidea în fața ochilor noștri prin poveștile pe care le auzeam, sau toate atelierele de ilustrație la care am participat și am învățat lucruri fără să simt vreo presiune, ci printr-un joc continuu. M-aș întoarce la nopțile petrecute în jurul focului, m-aș plimba din nou prin Alma Vii cu prietenii pe care mi i-am făcut acolo, aș face totul iar și iar.
Ioana Văllimărescu
Taberele Locuiește în poveste!, la care am participat trei ani consecutiv (2014, 2015 și 2016), le asociez cu copilăria mea: o lume magica care aduna laolaltă povestitori si ilustratori, oameni mari si oameni mici, culori, bucurie, mirare si descoperire. O lume la care m-aș întoarce cu bucurie oricând.
Teodor Păpușe
Lumina de asfințit este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la tabăra Arthur. Silueta bisericii fortificate ce era scăldată în lumina asfințitului sau satul, cu totul, văzut de sus din împrejurime la apus, cum l-am văzut de atâtea ori anul trecut cât timp filmam și pozam de pe culmile dealurilor.
Am participat în 2023 și 2024, în al doilea an cu mai puține emoții decât în primul. M-aș întoarce oricând cu mare drag la atelierele lui Dan Ungureanu și cele ale Adinei Popescu. Simt că niciun moment petrecut în tabăra nu este mai presus decât altul, așa că m-aș întoarce, de fapt, în prima zi din primul an, că să pot retrăi toate amintirile și momentele frumoase.
Marta Crețu
Am participat în tabăra Locuiește în poveste! în edițiile din 2022 și 2023. Eram printre cei mai mari copii de acolo dar asta nu mi-a făcut experiența mai puțin plăcută, chiar din contră. Am fost foarte surprinsă să întâlnesc copii care își manifestau pasiunea pentru literatură sau artă vizuală într-un mod mult mai serios față de marea majoritate a tinerilor de vârsta mea. Fiind înconjurată de oameni incredibil de ambițioși și creativi, am reușit să văd și eu lumea prin ochii lor. La atelierele de ilustrație m-aș întoarce mereu negreșit, acestea au avut o atmosferă aparte la care mă tot gândesc și mi-o amintesc cu drag.
O LEGITIMAȚIE DE CURAJ
Sigur că taberele au un rol instructiv – care e susținut mai ales de crearea unui colectiv cu interese comune, colectiv ghidat de mentori care știu cum să așeze copiii și adolescenții față-n față cu responsabilitatea libertății, cu seriozitatea jocului. De ce însă o legitimare a curajului și nu doar o diplomă de participare? Dacă citim răspunsurile copiilor, vom vedea că ceea ce legitimează curajul este arta care a devenit parte integratoare în viețile lor.
Secțiunea de scriere
Lupu Nicholas Calinic
Pot să afirm acum, fără vreo urmă de exagerare sau de pompozitate livrescă, că prima tabără la care am participat mi-a răsturnat din cap până în picioare întreaga viață. Înainte de asta, nu luasem mai deloc în serios un viitor în ceea ce înseamnă scriitura – fuseseră, într-adevăr, câteva încercări din când în când, cunoșteam deja o oarecare aplecare a mea către domeniul literar-artistic, dar nu vedeam o finalitate în toate aceste lucruri. Nu aveam o direcție, nu făcusem încă din treaba asta un scop în sine pe care să-l urmez fără preget. Dar, de îndată ce prima mea tabără a luat sfârșit și mintea mi s-a mai limpezit, a avut loc o minunată explozie de scris și de citit, ce-a continuat (cu ușoare variațiuni de cantitate și calitate) până în clipa de față.
Mara Marinescu
În tabără s-a petrecut ceva ce m-a surprins cu adevărat. Nu știu cât mi s-a schimbat scrisul, dar la un moment dat am realizat că felul în care citesc s-a modificat. Nu aș putea explica asta, dar pot da două exemple. Începând cu provocarea, lansată de Florin Bican, de a scrie propriul poem folosind cuvinte selectate din texte eminesciene, am simțit cum tipul lectură se transforma, privirea aluneca, mai degrabă, pe formele mai ofertante ale cuvintelor, în loc să caute sensuri. Apoi, înțelegând de la Ioana Bot „mecanismul“ unui sonet, l-am privit cu mai multă curiozitate. Așa am realizat că forma fixă și simetria mă provocau mai tare decât lipsa acestora în acel caz. Pentru mine, chiar dacă durează mai mult sau mai puțin, aceste mici modificări în ocupația mea de bază (cea de cititor) au fost prima mea uimire din tabăra Locuiește în poveste!.
Cunoscând atâția oameni simpatici, am rămas cu multe lucruri. Acum nu mă refer doar la prieteniile care și-au clădit bazele în acele zile, ci și la propunerile de a scrie și prin alte părți pe care le-am mai primit pe urmă. Am continuat să scriu și să fiu cu ochii pe toate evenimentele care îmi stârneau curiozitatea, să fac tot posibilul pentru a mă reîntâlni cu oameni „din poveste“.
Maria Irina Georgescu
Taberele Locuiește în poveste! m-au ajutat să îmi găsesc o încredere în relația cu scrisul, să înțeleg că fiecare idee pusă pe pagină e primul pas într-o călătorie care e greu de plănuit și deseori ajunge în alte locuri decât mă așteptam. Poate sună clișeizat, dar e chiar acolo, în numele taberelor: poveștile sunt un loc. Acum tind să scriu mai multă poezie, pe care am început să o explorez cu adevărat abia după tabere, în liceu, dar față de care am cumva aceeași atitudine: poeziile sunt povești distilate, impresii fugitive ale unor locuri.
Matei Someșan
Chiar aș putea spune că participarea la taberele Arthur a fost unul dintre cele mai importante motive și surse de motivație pe care le-am avut pentru a-mi continua parcursul literar. Deși aveam o înclinație pentru acest domeniu, nu eram încă sigur dacă aceasta era doar o pasiune trecătoare sau un talent neexplorat, însă am descoperit că, deși se afirmă că „poeții (sau scriitorii, pentru că la acea vreme obișnuiam să scriu predominant proză) mor de foame“, efortul lor, chiar dacă nu se încununează neapărat cu răsplată materială, este recompensat din plin cu experiențe memorabile și împlinitoare.
Secțiunea de ilustrație
Maria Alexandra Stoica
Pot spune că participarea în tabără mi-a dat curajul de care aveam nevoie să continui pe un drum al desenului. Să fii înconjurat de atâția oameni creativi, copii de vârsta ta care au aceleași pasiuni și să poți participa la ateliere care te încurajează să continui ceea ce faci este magic. Deși nu mai scriu atât de des, nu am renunțat niciodată la a crea povești și poezii, chiar dacă le păstrez mai mult pentru mine, iar ilustrațiile au devenit o parte importantă din persoana care sunt azi – îmi place să îmi desenez prietenii, ilustrez des ceea ce simt, încerc să adaug desene care să aibă o notă personală și în proiectele de la facultate. După participarea în tabără, mi-am dat seama că nu aș putea să renunț vreodată la ilustrație.
Ioana Văllimărescu
În 2014, în prima tabără, am conștientizat că ilustrația poate fi profesie în sine, nu doar o pasiune. Această descoperire mi-a oferit o perspectivă nouă și m-a motivat să mă perfecționez. De atunci, am continuat să desenez cu bucurie, transformând treptat această pasiune în drumul pe care îl urmez în prezent cu încredere și entuziasm.
Teodor Păpușe
Am învățat multe reguli și tehnici în arta ilustrării de carte de la Dan Ungureanu, pe care le aplic și în crearea benzilor mele desenate. Iar feedbackul primit pe scurtmetrajele făcute la atelierele Adinei Popescu m-au ajutat și m-au făcut în același timp să iau în considerare un viitor în direcția aceasta. Am continuat să fac în special benzi desenate, cu care am participat la Ordinul Povestitorilor, revista Comics, Festivalul de BD Istorice Brașov.
Marta Crețu
Participarea mea în ediția din 2022 a marcat începutul unui efect de domino în privința carierei mele de artist. După acea vară am început să particip în foarte multe workshop-uri de desen, animație și film. Am învățat că atunci când lucrezi cot la cot împreună cu oameni care îți împărtășesc pasiunea, totul devine mult mai eficient și plăcut, iar asta este ceva ce vreau să fac pentru restul vieții mele. Locuiește în poveste! m-a ajutat să realizez că drumul pe care mi l-am ales este cel 100% potrivit pentru mine.
PROVOCARE SAU PROVOCARE?
Incertitudinea înseamnă și descoperire. Experimentul, noutatea, asocierile neobișnuite, expansiunea sau, dimpotrivă, minimalul – toate iau forma exercițiului literar și ilustrativ aplicat. Locuiește în poveste! provoacă descoperirea în ramă: a ta, prin poveste.
Secțiunea de scriere
Lupu Nicholas Calinic
Mai toate momentele din tabără au fost o provocare imensă pentru mine, însă aș putea spune că m-au solicitat într-o mare măsură momentele de scris din cadrul atelierelor. A fost pentru prima oară când au fost puse cu adevărat la muncă de niște experimentați în domeniu. Așa am putut să descopăr că există un stil de creație al meu și, pe deasupra, cum îl pot ciopli în varianta lui cea mai răsărită. Nu pot spune c-am avut cine știe ce frici propriu-zise legate de tabără (scriitorii și organizatorii mi-au inspirat de la început destulă încredere), poate doar niște rețineri legate de relația mea cu colegii care n-au durat mai mult de o zi, poate două.
Mara Marinescu
Au fost câteva momente de îndrăzneală pe care le-am avut. În ceea ce privește „jucăriile“ literare, nu obișnuiesc să arăt prea des și altora ce scriu, așa că surprize au fost pentru toată lumea, chiar și pentru mine. M-a bucurat să îmi descopăr un soi de flexibilitate în a scrie conform temelor date. Sigur, tot exersez acest lucru, dar nu am făcut-o niciodată atât de concentrat ca la Alma Vii.
Încă de când am aflat că voi merge în tabără, mi-a fost tare frică de momentul în care nu o să știu ce să scriu, de un început de „blocaj creativ“. De la primul atelier, parcă totul a venit de la sine, m-am surprins scriind niște lucruri la care nu mă așteptam nici eu! Am avut de-a lungul anilor multiple încercări de a scrie cu rimă și ritm, încercări care m-au chinuit îngrozitor, apoi, la unul dintre atelierele Ioanei Bot, am ajuns să văd ce ușurință căpătasem din senin după ce ne-a explicat structura unui sonet. Asta a fost una dintre marile mele uimiri, așa a apărut primul meu sonet, despre cum eu nu știu ce să scriu într-un sonet. 🙂
O altă surpriză a venit de unde mă așteptam mai puțin, din momentele de lucru în echipă. Auzind că vor exista și astfel de situații, m-am întrebat dacă voi putea scrie un text „la șase mâini“, cu niște oameni pe care abia îi cunoscusem. Iată-mă, mai târziu, scriind cu Ilinca și Nicholas unul dintre cele mai neașteptate texte despre bucătarul Nadrov. Despre provocarea de a realiza un scurt documentar (la propunerea Adinei Popescu) nici nu mai spun! Sigur că toate aceste întâmplări fericite s-au petrecut datorită atmosferei din tabără, pentru care port și astăzi multă recunoștință.
Maria Irina Georgescu
Cred că cele mai provocatoare momente și, în același timp, momentele de care mi-a fost frică au fost momentele în care citeam cu voce tare ceea ce scrisesem. Când scriu (și cred că mulți scriitori ar fi de acord cu mine), cuvintele vin dintr-un loc foarte personal și e complicat să le expun în fața altora, mai ales când este vorba de un așa-zis rough draft. În același timp, cred că exercițiul de a citi în fața altora o bucată de poveste scrisă în vreo douăzeci de minute, pe genunchi, pe un colț de masă sau pe unde am apucat în timpul unui atelier, face relația dintre scriitor, scris și cititori (sau în cazul ăsta, audiență) mult mai tangibilă decât dacă e din spatele ecranului unui laptop sau printat pe o pagină. Am descoperit că gravitez spre mister și spre încercarea de a captura sentimentul acela pe care îl ai, copil fiind, că există ceva ascuns la care dacă te străduiești destul de mult, poți ajunge.
Matei Someșan
Probabil că cel mai provocator moment a apărut în cadrul unui atelier ținut de doamna Ioana Nicolaie, când am avut de scris o poezie scurtă. Deși nu prea scriam versuri atunci, atât din cauza faptului că le priveam ca fiind mai restrictive decât proza, cât și din cauza faptului că toate încercările mele de a scrie poezie se sfârșiseră cu un eșec total, am decis să îmi dau toată silința, chiar dacă nu eram convins că voi reuși să scriu ceva care să-mi placă măcar mie și îmi era teamă că nu voi avea inspirație. Din fericire, am reușit să scriu câteva versuri (dacă bine țin minte, am scris despre simbolul focului) care nu doar că au reușit să-mi exprime destul de bine viziunea asupra temei, ci au și impresionat auditoriul. Acest moment mi-a dat curajul de a experimenta din nou cu dimensiunea lirică a textelor, care s-a dovedit în cele din urmă a fi forma mea preferată de exprimare artistică.
Secțiunea de ilustrație
Maria Alexandra Stoica
Îmi amintesc de prima ediție la care am fost selectată pentru ilustrații: am primit patru texte care mi-au plăcut foarte mult, însă nu știam cum să mă apuc de desene. Citeam cuvintele, îmi transmiteau multe sentimente, dar nu știam cum să transpun ceea ce simt pe hârtie. Ca ilustrator este destul de greu, cred, să nu te gândești că trebuie sa creezi o imagine care să se potrivească atât cu ceea ce și-a imaginat autorul, cât să fie și ceva suficient de reprezentativ într-o singură imagine pentru ca cititorul să fie transpus în lumea poveștii respective. A fost un moment provocator, mai ales pentru că mereu am fost o persoană care își face multe griji – mi-a fost frică să nu dezamăgesc, însă a fost și momentul în care am descoperit că îmi pot întrece anumite limite, mai ales cu ajutorul celor care ne-au îndrumat. Am aflat că pot fi mult mai versatilă în ceea ce fac – a fost prima dată când mi-am dat seama că nu există bariere în creație, ci doar cele pe care ni le facem noi.
Ioana Văllimărescu
Cel mai provocator a fost să ilustrez povești scrise de copii, unde granița dintre realitate și imaginație dispare, iar personaje și lumi fantastice prind viață în cele mai neașteptate forme. A trebuit să desenez un lup vegetarian, o particulă de praf și alte idei care sfidează logica, dar tocmai asta a făcut procesul atât de captivant.
Frică nu mi-a fost, dar am conștientizat responsabilitatea și importanța ilustrației în a da viață cuvintelor, în a surprinde emoția, nu doar acțiunea și în a crea imagini care transpun cititorul în universul poveștii. A fost momentul în care am realizat cât de mult îmi place să lucrez pe teme fantastice și să dau frâu imaginației spre lumi care nu respectă nicio regulă, doar pe cele ale visării.
Teodor Păpușe
A fost greu să mă împac cu deadline-ul scurtmetrajelor. Știu sigur că în ambii ani am terminat de exportat clipurile cât timp se prezentau celelalte, așa că pot spune cu certitudine că de acest moment mi-a fost cel mai frică. Mi-a mai fost un pic teamă și când am aflat că mi-am câștigat locul în primul an, căci aveam să merg într-un loc cu totul nou, unde nu știam pe nimeni. Această teamă a trecut însă repede, din prima seară, când am cunoscut restul copiilor și am văzut cât de primitori erau locul și toată echipa Arthur.
Marta Crețu
Nu cred că am întâmpinat niciun fel de greutăți în tabără care să mă facă să vreau să renunț sau să simt că ceva e în neregulă. Provocările au fost mai mult îndreptate către dezvoltarea unor seturi de abilități deja existente, care probabil stagnau din cauza neieșirii din zona de confort. Exercițiile de la ateliere se simțeau ca un workout pentru creier, făcându-mă să realizez cât de important este să poți să îți motivezi deciziile în privința realizării unei creații artistice, fapt de care fugeam destul de des. Dar odată dezvoltată această gândire, lucrările unui artist cresc semnificativ în valoare, și am simțit asta din plin.
CINE LOCUIEȘTE AICI?
Un exercițiu de reconstrucție – cum poate fi mai bine redat spiritul unui spațiu plin de povești decât printr-o altă poveste?
Secțiunea de scriere
Lupu Nicholas Calinic
Hmmm, hai să ne gândim…
Dac-ar fi să-mi pun la lucru imaginația, punând-o să îndese în matrița unui umil personaj experiența mea din tabără, cred că acesta ar lua forma unui moșneag. Un moșneag cât toate zilele și nopțile, cu barba-i ca neaua pân’ aproape de pământ. Fața-i e lipsită de orice zbârcitură, iar cei doi ochi ai lui, albaștri ca cerul senin al verii, au puterea de a aduce bucurie în inimile copiilor printr-o simplă întâlnire de priviri. Brațele și picioarele, mai vânjoase ca ale mândrului Ahile, s-au făcut arămii de la cutreierările lui prin păduri, prin câmpii, prin munți și prin pustii. Hainele lui, simple dar nu sărăcăcioase, au mâzgălite pe ele versuri din toată poezia lumii. Nu cunoaște moartea și nici Crivățul cenușiu al deznădejdii. Iubește nespus copiii, poveștile, bibliotecile mari și mici, vremea caldă, îmbătătoare și vinul de păpădie. Chit că-i iarnă, chit că-i vară, chit că-i zi sau toi de sară, moșneagul nostru cară după el pe umeri o boccea pe băț, galbenă ca spicul grâului – se zice c-ar ține îndesate acolo ba piatra filosofală, ba inspirația la halbă, ba rezolvările tuturor temelor, ba „ce-a vrut să spună autorul“, însă nimeni nu știe sigur. Câteodată, când se milostivește de durerea și nepăsarea lumii acesteia, ia sub aripa sa câțiva copii atent aleși, pe care-i ia ca discipoli pentru un timp, se zice că undeva în Ardeal. Dup-o vreme de trudă luminată, numai de dânșii știută și trăită, aceștia se întorc mai învățați, mai păsători, mai schimbați și cu sufletul albastru.
Mara Marinescu
Aș pune Locuiește în poveste! sub semnul surprizei. Deci, ca personaj, acesta nu ar avea de ce să fie unul obișnuit, de neobservat, ci ar fi, cu siguranță, unul foarte prietenos, având câte ceva din fiecare dintre cei prezenți acolo. Nu știu dacă ar avea o formă fixă, dar sunt sigură că ar fi atât de creativ încât s-ar scrie și s-ar ilustra singur zi de zi.
Maria Irina Georgescu
Ar fi un copil, o fată, la începutul adolescenței, cu un picior în lumea poveștilor și cu un picior în realitate, cu proporțiile stângace ale oricărui copil în creștere, cu julituri încă decorându-i coatele și genunchii, înainte să i se facă rușine de stângăcii și julituri. O fată care se cațără în copaci și cască ochii încercând să prindă ceva din ce se întâmplă în culisele teatrului, care se ține cu dinții de curiozitate. Copilul care a rămas în mine și care iese la iveală de fiecare dată când mă apuc să scriu ceva, fie că e o poezie, un eseu pentru facultate sau răspunsurile la interviul ăsta și se apucă să împungă propozițiile în fel și chip până iese ceva care se simte ca o parte din mine.
Matei Someșan
Sunt un adept al ideii că, deși nu haina îl face pe om, aceasta poate reprezenta o extensie importantă a persoanei sale. Cred așadar că, dacă tabăra Locuiește în poveste! ar fi un personaj, acesta ar avea o îmbrăcăminte excentrică care ar reprezenta perfect creativitatea, unicitatea și voioșia care îl caracterizează. Bogăția de contraste, de forme și eleganța surprinzătoare a elementelor care, deși par disparate, formează un tot unitar și coerent ar atrage privirile tuturor celor care ar întâlni acest personaj care iese total din tipare și își creează propriul stil. Cel mai probabil acesta ar fi și un croitor iscusit deoarece, în încercarea de a-și exprima unicitatea prin intermediul garderobei, ar trebui să își facă hainele din materialele pe care le are acasă și le colecționează din diverse magazine second-hand sau outleturi (pentru că, bineînțeles, acest personaj este conștient de importanța oferirii de șanse noi hainelor vechi și de protejarea mediului 🙂).
Secțiunea de ilustrație
Maria Alexandra Stoica
Tabăra Locuiește în poveste! ar fi un personaj cu o privire caldă, care zâmbește și te așteaptă mereu să îi povestești ceva nou. Te-ar asculta până când ai rămâne fără povești, iar ceea ce i-ai spus ar fi pus cu grijă într-o căsuță, precum în niște cutii cu amintiri. Ar colecționa aceste căsuțe, le-ar picta, le-ar decora cu flori de vară, iar poveștile ar putea fi ascultate iar și iar doar atunci când le deschizi ușa. Cred că ar purta o stea la gât, un alt martor al poveștilor spuse seară de seară, dar și o altă lumină ce i-ar face chipul atât de blând.
Ioana Văllimărescu
Tabăra ar arăta ca un personaj magic într-o călătorie spre descoperire, care își poartă pe spate poveștile, amintirile și locurile dragi.
Teodor Păpușe
Pentru mine, tabăra Locuiește în poveste! arată ca un bunic. Nu prea în vârstă, dar nici prea tinerel, cu o barbă mică, îngrijită, o mustață stufoasă și plin de înțelepciune – înțelepciune a unor îndeletniciri în arta creațiilor, atât a scrierii, cât și a desenului. Încă voinic, încearcă pe cât mai mult să se apropie de nepoții săi, să le dăruiască cât mai mult din experiența sa, să îi îndrume pe fiecare în pasiunile lor.
Imagine: ilustrație Teodor Păpușe
