„Frumos ca întâlnirea întâmplătoare a unei mașini de cusut cu o umbrelă pe o masă de operație.“
(Lautréamont)
Scurte scenarii inițiatice (Ed. Polirom, 2024) este o colecție de povestiri semnată de Magda Cârneci, care urmărește experiențele a doi protagoniști. Daniel și Mina își împărtășesc trăirile onirice și momentele de meditație ce îi poartă în lumi alternative, fiecare experimentând revelații ce influențează percepția asupra realității cotidiene. Autoarea menționează că aceste povestiri au la bază întâmplări reale, culese din jurnalele sale personale, având scopul de a provoca deschiderea simțurilor către o realitate alternativă și de a încuraja o perspectivă transcendentă asupra existenței.
Scriitor, critic de artă și una dintre cele mai credibile voci ale literaturii române contemporane, Magda Cârneci se remarcă prin stilul său distinct, combinație a sensibilității artistice cu un profund rafinament intelectual. Cunoscută mai ales pentru o poezie cerebrală și emoționantă, care pune accent pe limbajul rafinat și pe explorarea profunzimilor interioare, autoarea realizează echilibrul necesar între lirismul suav și intelectualismul sec, între fragilitatea sentimentului și puterea raționamentului în lirică, pentru ca în proză să-și consolideze statutul de autor postmodern mereu surprinzător, pregătit să experimenteze codificarea discursului realist al parcursului narativ cu sugestia suprarealistă a interpretării la limita cunoașterii umane.
Volumul Scurte scenarii inițiatice explorează transformările umane prin intermediul transcendenței, invitând cititorul să depășească banalitatea cotidiană și să descopere o lume fascinantă. Pornind de la banalele momente ale cotidianului (Mina bea cafeaua de dimineață) și dominat de o serie de întrebări filosofice, personajul principal feminin (Mina) pornește într-un traseu inițiatic alături uneori și de partenerul ei (Daniel, prezent sporadic în acest drum). Acesta încearcă de fapt să-și „înțeleagă“ partenera, trecând și el uneori prin aceleași stări de transcendență vizionară („Am văzut o hieroglifă vie, spuse Mina. Ai văzut o halucinație, spuse Daniel“).
„Călătoria“ începe la Paris, la Versailles, unde „vede“ imagini vii care o transformă și îi dau răspunsuri la întrebări inițial retorice, viziunile continuând pe tot parcursul cărții să accentueze îndeosebi componenta spirituală („Tot ce Mina putu să mai facă fu să-l privească pe Daniel cu ochii cu care îl privise în sinea ei pe Hristos. Sau cu care Hristos privise lumea prin ea“) și se termină tot cu Parisul, unde realizează că „S-A TREZIT“. Structura circulară a volumului e dată și de afirmația citată la început, pe prima pagină, ce aparține lui Umberto Eco și care menționează că „Scrierea oricărui text literar este un act de mitomanie metafizică“, idee ce se repetă la finalul cărții, dând nume „copilului din piept“: PINOCCHIO. Cea de-a doua povestire a volumului (La Versailles), emblematică pentru întregul parcurs, este istoria unei vizite a cuplului Mina-Daniel la celebrul palat al regilor francezi, context al unor revelații sau halucinații. Inițial, parte a unei imense forfote umane în spațiul expozițional, cei doi se refugiază la periferia parcului, acolo unde intervenția grădinarului nu pare atât de minuțioasă ca în centrul său, iar plantele par ușor neîngrijite, sugestie a ieșirii de sub controlul uman a naturii transformate (tot de om) în linii și forme perfecte, pentru a fi admirate de oamenii comuni, educați la școala estetică a vremii. În spațiul acesta lateral, Mina „vede“ ce nu văzuse nimeni până atunci, are revelația viitorului în care oamenii, parte a naturii, vor forma o suprainteligență cosmică, într-o încercare permanent eșuată, până atunci, de materializare a Creatorului. „Halucinația“ Minei, așa cum e înțeleasă de Daniel, e o „hieroglifă“ pentru Mina, pe care nu o poate desluși altcineva în afara ei: oamenii sunt ființe profane și sacre deopotrivă, trupul hrănit de Mama Terra moare, dar inteligența se ridică spre cer, reconfigurată progresiv odată cu părăsirea teluricului într-o entitate nonumană. Recompunerea supraființei cosmice este scrisă în genomul uman, singura logică de a fi. Mina pare primul om care înțelege sensul umanității, acela de a scăpa de destinul tragic prin evadarea din spațiul terestru aparent securizant și prin recompunerea în cer a unei entități energetice decorporalizate, sumă a tuturor formelor de viață terestră. Pe Dumnezeu, dintre toți oamenii, doar Mina l-a „văzut“.
Pornind de la evenimente reale (de notat și punctarea marcantei perioade pandemice), notate în jurnalele sale (2 Mai studențesc, episoade cotidiene, persoane și locuri dragi), Magda Cârneci ne plimbă prin momentele importante ale vieții, punând accentul pe etapele-cheie – nașterea, nunta, moartea, toate fiind însoțite de lumi alternative, pline de imagini simbolice. Aceste „imagini vii“ sunt dovada unei scriitoare profund cerebrale, a cărei formație elitistă ne plimbă de-a lungul istoriei artelor, a culturii și civilizației, aducându-ne în fața ochilor secvențe suprarealiste pe care, dacă le poate descifra, cititorul parcurge alături de Mina traseul acesteia până la maturizare deplină și conștientizare a locului ei în lume.Chiar numele Mina este plin de semnificații, cea mai des întâlnită accepțiune fiind aceea de „luptătoare“. Mina este, de la început pană la sfârșit, în tot acest traseu inițiatic, o luptătoare: luptă cu realitatea, luptă cu demonii, cu aspirațiile și dorințele apropiaților, izbăvită fiind doar prin intermediul imaginației, al lumii paralele, și însoțită de divinitate.
Daniel o însoțește pe Mina în acest parcurs, având și el percepții, chiar dacă diferite, asupra „viziunilor“, uimit și el permanent de aceste transpuneri în lumi alternative, însă abandonând la un moment dat traseul comun, simțind că el trebuie să caute diferit și în alte zone. Ceea ce conferă echilibru Minei sunt trimiterile la spiritualitate, la legăturile cu originile, fie ele și universale, și la tradiții („În spatele pleoapelor văzu brusc satul unde crescuse […] Era ca o regăsire profundă, un fel de instinct irevocabil care îi spunea că acolo e realul cel mai real, imuabil, acolo e realitatea esențială“).
Povestirea „Artemis din Efes“ încheie, deloc întâmplător, călătoria spiritual formatoare a Minei, trimițând la origini, la perioada de dinainte de creștinism, la locul de unde au plecat toate, la leagănul civilizației europene. Trecând prin toate experiențele onirice ale celor doi tineri, și parcurgând, astfel, împreună cu ei, întreg traseul inițiatic, cititorul s-a plimbat, de fapt, prin lumea plină de semne și simboluri creată de Magda Cârneci, căreia, obligatoriu, trebuie să-i cunoști biografia, pe cât debogată, pe atât de plină de semnificație, pentru a o descifra ca autor. Altfel, vom continua să interpretăm, fără succes, îndemnul lui Breton: „Nu mai tremuri, carcasă! Vara asta trandafirii sunt albaștri; pădurea e de sticlă. Pământul drapat în verdele său mă impresionează tot atât de puțin cât o fantomă. A trăi sau a înceta să trăiești sunt soluții imaginare. Existența ESTE în altă parte“ (André Breton, Tainele artei magice suprarealiste).
