Literatura. Arie protejată

mini jurnal de festival

Start

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), la care am fost unul dintre cei 39 de participanți invitați, a fost organizată în jurul sloganului din titlu. Festivalul de amploare s-a desfășurat în perioada 25‒28 octombrie, majoritatea evenimentelor având loc în sala barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara. Pe lângă eleganța clădirii, merită menționat faptul că expoziția Brâncuși, deschisă recent în sălile adiacente, a pus indirect în valoare festivalul. Ultima dată am fost la Timișoara în urmă cu aproximativ o lună, când am participat la întâlnirea regională a revistelor culturale de limbă maghiară la Liceul Gerhardinum. Chiar și atunci, se simțea că orașul are toate motivele să se mândrească cu titlul de Capitală Europeană a Culturii în acest an. Concerte, evenimente culturale, expoziții în fiecare colț al orașului, inclusiv în spații alternative. Mereu se întâmpla câte ceva.

Care ar putea fi secretul? Nu cred că există vreun secret anume. În cazul acestui festival literar, există trei componente principale datorită cărora totul funcționează fără cusur, ca într-o mașinărie foarte bine unsă. O echipă profesionistă de organizatori (Ioana Gruenwald, Robert Șerban și Marinela Tudor) care investește timp, experiență și multă energie în acest festival, căci sunt ferm convinși că în acest oraș chiar merită din plin să ,,faci“ cultură și literatură. Apoi, trebuie amintiți sponsorii, care asigură sprijinul financiar și care, se pare, nu sunt zgârciți când vine vorba de o serie de evenimente cu o tradiție de mai bine de un deceniu. Și nu în ultimul rând, comunitatea multiculturală, care nu numai că are nevoie de astfel de evenimente, dar le și urmărește cu mare interes, prezentându-se într-un număr mare la fața locului, ocupând toate scaunele din sală, ba chiar și podeaua sălii, așezați pe pernele suplimentare oferite de către organizatori. De aici, din județul Bihor, totul pare de necrezut, inimaginabil, de poveste!
Trebuie să recunosc că am fost puțin morocănoasă când am pornit miercuri, în prima zi a festivalului, din Oradea spre Timișoara. Ploua, nu puteam să cumpăr sau să rezerv online sau prin telefon biletul de autobuz. Habar nu aveam atunci ce bine mă voi simți și că îmi voi găsi locul între acești oameni minunați, dintre care nu cunoșteam pe nimeni până atunci. Încă din prima seară, am fost aruncată în apă adâncă, când am citit din poeziile mele în compania Anei Blandiana, a Cătălinei Bălan, a lui Ion Mureșan, a lui Balázs F. Attila și a lui Mihnea Bâlici, după care, împreună, am explorat conceptul de libertate cu ajutorul moderatoarei Marina Constantinescu. În lumina, sau mai degrabă în umbra, a ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina și în Fâșia Gaza, chiar am avut despre ce vorbi. Un grup de elevi a sosit puțin mai târziu și, cum nu mai era niciun scaun liber în sala barocă, s-au înghesuit pe podea. A fost ceva înduioșător să privești peste capetele copiilor sala plină, mulțimea, oamenii de la televiziuni și fotografii, pentru că organizatorii s-au asigurat că evenimentul va fi bine mediatizat. În hol, librăria La Două Bufnițe avea un stand cu cărțile invitaților și nu numai. La cină și la toasturi am avut ocazia să-i cunosc mai bine pe ceilalți participanți, au urmat conversații informale, râsete mari, autografe și ședințe foto. A doua zi, am pornit către Jimbolia pentru a ne întâlni cu elevii din școala locală. Poetul Marcel Tolcea ne-a luat cu mașina de la hotelul unde eram cazați, iar apoi am pornit la drum împreună cu poetul Emilian Galaicu-Păun, cunoscut și ca traducător literar, prin traficul de la ora de vârf al Timișoarei până la Jimbolia. Amândoi sunt grozavi, este o adevărată plăcere să întâlnești astfel de personaje, să le cunoști operele, viziunea lor despre lume, să asculți liniștit de pe bancheta din spate și să-ți spui: „Uite, acești oameni mult mai mari și mai înțelepți decât mine, și pe care îi respect, au gânduri și sentimente pe care le împărtășesc sincer.“

Din păcate, nu am putut petrece decât două zile la Festivalul de la Timișoara, pentru că trebuie să ne continuăm activitățile culturale acasă, chiar dacă cu un sprijin incomparabil mai șubred. Cât ne mai țin puterile. Și încă puțin și după. În autobuzul spre casă, am avut în sfârșit timp să reflectez, acestea sunt momentele ,,furate“, când nu mă pot grăbi nici dacă aș vrea. Prefața lui Robert Șerban din caietul de program al festivalului se încheie astfel: „Unul dintre rosturile unui festival literar este să protejeze literatura și să-i arate uriașa forță. Așa vom face la a 12-a ediție a FILTM.“ Și chiar așa au și făcut. M-am simțit ca acasă printre artiștii invitați din mai multe țări, mi-am făcut noi cunoștințe, am avut plăcerea de a asculta niște texte geniale scrise de oameni geniali, am văzut ce înseamnă să participi la un festival literar organizat fără cusur din toate punctele de vedere și până în cele mai mici detalii. Acest oraș mi-a fost întotdeauna aproape de inimă, dar acum îmi este încă și mai mult. Și dacă mă întreb ce rost mai are să te ocupi de literatură și de cultură în zilele de azi, dacă chiar există o forță vitală în întâlnirile între diferite culturi, în multilingvism și în multiculturalitate, în legăturile dintre oameni care au aceeași mentalitate, atunci îmi scot valiza, îmi fac bagajele, nu îmi fac griji dacă plouă afară, mă sui în autobuz și am pornit. Și am să mă-ntorc cu mult mai mult decât cu ce am plecat, îți garantez. Fă-ți bagajul, merită!

Imagine reprezentativă: afiș FILMT 2023

Ediția actuală

01/24 #3

Masthead

O poți cumpăra aici
sau aici
×