Poeme

Start

Cum privesc

Nu există poezie veche dar am văzut mări și oceane înghițind voci
Antrenat să lupt în arta mea cu pumnal scurt știu că antropocenul
Nu își poate imagina cum este să fii expulzat cu tot cu cărțile tale
Pe fundul unei stele căzute o fosilă simpatică și oarecum în viață
Piramide în aer cu capul în jos iar cerul așezat la picioarele sale
Biată fizică nu știi nimic când îți închipui că peștii nu pot zbura
Tristă chimie ce leagă versurile care se adună în poezie o cameră
Prin care se plimbă de dimineața până seara mumia unui șoricel
Care i-a trecut peste degete regelui când scria tabula smaragdina
Sau poate doar o biată scrisoare unde citim anevoie –
Părintele întregii perfecțiuni din întreaga lume este aici.
Trebuie să vă spun că atunci când plec capul eu privesc în sus.

Zei mânioși între degete

Nu trecuseră decât vreo 5 secunde dar în univers eram deja uitat
Aici pe pământ mă mișcam încă scoteam din rafturi idei bătrâne și chele
Care se credeau tinere și chicoteau când le băgam mâna sub fuste
Uitat între un titlu și altul părăsit între concepte și fascii
Ale serii mari valuri călătoreau înspre mine în pas de furnici
Câțiva cunoscuți călători în timp îmi făceau semne cu mâna
1 arăta unul iar ultimul un pumn strâns fără degete
Și așa am priceput că nu ai nevoie de mâini la capătul lumii
Iar de cap nici atâta o arătare mișca o moară de sunete
Și atunci urechi răsăreau într-o crescătorie de ciocane și discuri
Batiste mătăsuri prinse în valțuri cum ochii unor zei mânioși
Între degetele mele aici.
Pumnii mei în lacrimi vor naște oceane cândva.

Duminici cu țușimuni

Este duminică dimineața. Daktari. Spațiul-timp își ține răsuflarea o clipă.
Fețișoara lui de copil urmărește maimuța aventurile ei în cea mai frumoasă
junglă din univers.
Ea vorbește cu noi și o înțelegem perfect. Țușimuni.
Totul este autonom în Regiunea Autonomă a imaginației mele.
Tot ce se poate întâmpla se întâmplă (preluare Stephen Hawking)
Omul cel rău este prins la timp în big bangul cuantic o amprentă rămâne
Ploaia de vară vine exact după ce vânzătorul de lubenițe trece pe stradă
După amiază jucăm finala Cupei Davis faza pe străzi în strigătele băbuțelor
Care nu admit forehandul în geamul căsuțelor plictisite de Ilie Năstase.
Între timp o tânără gaură neagră încearcă să nege defetist existența
Dar noi încă vorbim greaca veche și nu ne temem – Aeì ho theòs geōmetreî*.
Flipper înoată din nou mai bine decât Tarzan mai târziu voi afla cum e cu
Sirenele de pe Titan
Dar până atunci urmăresc Planeta giganților unde oameni mici îi păcălesc
pe cei mari
Prea mari să priceapă că mititeii au lumea lor și cu lumea lor nu e bine să te pui.
Pe vremuri vara venea la oră fixă iar înghețata la cornet costa chiar un leu.
Eram un fel de leu-paraleu.
Mukanda.
*Dumnezeu este geometru tot timpul

O lovitură de pumn

Tu spui că vom împărăți. Noi știm că nu ne ajunge sârma
în abatoare.
Tu ne privești cu dragoste. Noi controlăm producția de morcovi
și natalitatea.
Tu ai grijă să nu știm tot despre oameni. Noi admirăm lumea ca voință
și inutilitate.
Tu ne arăți pe unde vine primăvara. Noi scoatem din batistă
inima inorogului.
Tu aduci cântecul în canistre de foc. Noi plantăm un soldat
în curtea din față.
Tu te asiguri că somnul vine la timp. Noi arhivăm baloții de ceață.
Tu cari provizii naturale de humă. Noi semnăm condica
pumnilor de împărțit.
Tu ceri o oră de râs după ce mori. Noi pentru baloane cu vid trăim.
Tu ai o nouă privire acum. Noi suntem zona inutilă devastarea.
Tu ne-ai lăsat o crescătorie de fenomene. Noi am rupt
toate fotografiile
Cu tine doborât sub rânjetele noastre murdare pumnul în inimă
Al măcelarului priceput să șteargă de pe pământ chipuri zei ziare.
Tu zâmbești cu noua ta gură în formă de seceră câtă pâine
vei face din Noi
Haită de câini pe care îi crești și după ce tăiate cozile noastre se bucură
în armonia serii.

Viitor cumsecade

Brâncuși lucra fără mănuși fără grijă ca ploaia
De Schimbarea la Față lumina cade pe masa de lucru
Toți se satură atunci dintr-un pahar de lapte
Eminescu a cerut unul înaintea sfârșitului
Bei lumină și mai ceri unul
Dar e cu plată și așteptare
Îți aduci aminte cum ploua în ‘914 la Paris?
Aceleași glugi negre pe o stradă cu felinare
Și tu trecând fără grijă pe la Conciergerie
Cu câteva decenii înaintea nașterii tale.
Ești într-o fotografie secretă dar vei nega
În numele unui viitor cumsecade.

Imagine: Helen Frankenthaler, Canal, 1963

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×