Start

dimineți aglomerate în bucătărie

*
acum c-am stabilit cum era să putrezesc
în propriul acid din propria-mi bucătărie
stau și mă gândesc de unde vine toată electricitatea asta
și stând întins cu porii prinși în gresia rece
vulnerabil ca un testicul ras și gol lăsat la mila trecătorilor
cu descărcări livide mi-am dat seama
că doar vecinul de la 1 – Giuseppe
un vraci sinistru și ca o mumie
face în fiecare seară un foc multicolor
și ne amestecă bateriile într-un cazan
din care iese o licoare cu gust de hoit
de lichid amniotic expirat

fața osoasă ca o bordură părul de pe picioare mi se înnoadă
scuipă electricitate ca un drogat
nu vă speriați toate respiră după codul lor moral
în loc să-și scoată dintre mațe
bateriile îmbrăcate-n plastic lucios

*
m-am trezit dimineața devreme
am ieșit din frigiderul cu lumini intermitente
mi-am strâns așternutul și am văzut lumea de afară

în acea zi un bebeluș uriaș dărâma blocuri inunda orașul în salivă
chițăia trepida mesteca mașini între gingiile chelboase ca să-i iasă măselele
strivea craniile locatarilor cu tălpile grase și unsuroase

dacă ar ști el – un munte de pulsații și ciocniri browniene
cu câtă poftă-și plescăie moșul Giuseppe licoarea
în miros de fructe și fântâni urbane

*
în dimineața asta-n care bebelușul
ne-a ros locuințele gândacii
vulcanul de ulei din mijlocul Cartierului a început să erupă
alunecăm pe străzi la voia întâmplării
proști fericiți care bat frenetic din palme

te privesc debusolat mamă a bebelușului uriaș – Pamela
și lovesc cu pumnii peretele de vinișoare
mai ales acum când alunecăm amândoi
în lungul și-n latul Cartierului

Alain Delon în San Marco

sunt într-o relație cu trei femei
pare excentric Alain Delon
cu pantalonii rupți în cur acum în Veneția
bea un amaretto liniștit liniștit
plescăitul buzelor
un sunet articulat la fel de relaxat
ca apariția primului rid

privirea i se rostogolește în Piazza San Marco
e plin de turiști iar
el se simte ca acasă
numai bine din universul strâmt ca un buzunar vechi
sar scame demult uitate
printre turiștii care-i împing inima prin cerul gurii
prin canale prin burți de broaște

broaștele divine
țin iubire-n intestine

iar el pseudosimpaticul
pseudoiubitul în trei
plescăie din buze liniștit liniștit
bea un amaretto în Piazza San Marco

frate-miu, nu uita că dincolo de toate ești fericirea

ți-am auzit vocea prinsă într-un nokia
între difuzoare ieftine și care pârâie

fratele meu zboară pe mătură deasupra Cartierului de plastic
miroase a obraji arși de soare
a nimfe mahmure din tufișuri cu aburi
a genunchi juliți duhnind a vitalitate
fratele meu din copilărie din
fuziune radioactivă din
Cartierul cu stroboscoape și ferestre oculare

fiecare geam are textura lui
fiecare apartament are propriul oraș
propria șatră
propriul stat
subjugat propriul
monarh luminat
propria ciorbă
fermecată propria
prostituată
și vecinii alchimiști
care complotează în spatele centralei

fratele meu absolut în miros de canal
în elitism european
talpa morfemelor
semne până când bătaia inimii

ne gâdilă pe sub tricouri

Imagine: Untitled, David Austen, 2002

Ediția actuală

#06, Iarnă 2024-2025


O poți cumpăra aici
sau aici
×