Ce anume din existența noastră poate fi numit cu adevărat real? Un cap care te privește din vasul toaletei? Anticoncepționale care garantează apariția sarcinii? O lampă care îți dorește moartea? Toate cele de mai sus. Acesta pare a fi răspunsul Borei Chung, aflată la prima sa traducere în limba română. O antologie de basme urbane și legende hipnotizante, Iepurele blestemat expune o colecție de povestiri deosebite ale uneia dintre cele mai citite scriitoare sud-coreene contemporane. Depășind granițele realismului magic, cu o precizie și dexteritate remarcabilă, autoarea examinează într-un mod rece și sumbru, dar nu indiferent, realități imanente lumii contemporane. Repercusiunile nocive ale capitalismului, imaginea femeii în Coreea de Sud, trauma colectivă și personală – toate sunt componente ale universului complex aflat sub lupa lui Chung, univers ce pare izvorât dintr-un nucleu al răului. În cele zece narațiuni ale volumului, scriitoarea coreeană oferă viziuni dobândite empiric în lumea oamenilor și alege să le medieze cu ajutorul ficțiunii, alterând realitatea cu elemente de poveste sau situându-și acțiunea pe tărâmuri dominate de creaturi înfiorătoare, monarhi, animale fantastice și mitologice.
Într-o lume construită din contraste, diferențe și alternanțe, perspectiva auctorială oscilează de la o povestire la alta: pătrundem în intimitatea unor personaje dornice să se confeseze, să (se) plângă și să rememoreze, sau explorăm ceea ce par a fi frânturi modificate din propriile experiențe ale autoarei. Fiecare protagonist din volum își are busola morală pusă sub semnul întrebării în fața unor instincte egoiste. Rămâne doar o chestiune de timp până când prototipurile Borei Chung vor începe să se degradeze, iar volumul Iepurele blestemat devine astfel un minuțios studiu construit în jurul maleficului. Dezastrele se revarsă și se perpetuează încă din prima narațiune, care dă titlul volumului și setează cadrul ocult al întregii colecții.
Povestirea Iepurele blestemat oferă o imagine de ansamblu asupra societății actuale din Coreea de Sud. Într-o țară căzută pradă capitalismului, în care doar cei înzestrați cu avere și conexiuni reușesc să urce pe scara socială, protagoniștii aleg să lupte pentru propria existență și să combată eradicarea pe care le-o pregătește acest sistem injust. Opțiunile la care recurg sunt minciuna, răzbunarea și înșelătoria. Asemenea alegeri vor afecta nu doar viața personajelor în cauză, ci și pe cea a succesorilor lor sau a celor apropiați, cum vom descoperi, de exemplu, în Casă dulce casă. Odată descătușată, răutatea pe care ne-o ilustrează Bora Chung nu va mai cunoaște limite și nu va mai ține cont de nimeni. În povestiri precum Capcana sau Stăpânul vânturilor și-al nisipurilor, lăcomia preia conducerea și încețoșează mințile protagoniștilor, aducându-i în pragul nebuniei. Orbite de vicii, personajele comit crime împotriva naturii, împotriva propriilor familii sau împotriva semenilor. Dezechilibrul pe care îl dezlănțuie în ordinea lumii îi va costa aspru, iar pedepsele lor vor fi chiar mai crunte decât moartea.
Cruzimea societății abundă și în Răni, unde monștrii dobândesc atribute mai umane decât oamenii înșiși. În Reîntâlnirea, traumele intergeneraționale produse de conflictele istoriei se transformă într-o amprentă genetică și erodează suflete. În această ultimă povestire, Bora Chung împletește magistral două destine aparent opuse. Un reprezentant al spațiului asiatic și un reprezentant al spațiului european își dezvăluie cicatricile din naștere, se reflectă unul în celălalt, se unesc printr-o suferință comună care le-a fost atribuită fără acordul lor – propria viață. Finalmente, însușirile umane rămase, respectiv dragostea și încrederea, sunt puse sub semnul întrebării în Adio, dragostea mea. Aici, prin intermediul unor personaje non-umane, creații ale inteligenței artificiale, ni se chestionează capacitatea de a iubi: cât de atașabili suntem cu adevărat de cei din jur? cât de ușor ne plictisim de cei care nu ne mai satisfac așteptările? Fără repere morale, o urmăm și pe protagonista din Degete reci, condusă la rândul ei de o intuiție anesteziată, răscolită de lumea exterioară. Captivi în propria confuzie și în labirintica narațiune a scriitoarei coreene, pe cât de indescifrabilă, pe atât de familiară, ne continuăm drumul de cititori în speranța că vom ieși la lumină.
Inspirate fiind din experiențele de viață ale autoarei, este imposibil să nu remarcăm că fiecare povestire conține cel puțin o perspectivă feminină și că toate eroinele Borei Chung trec la un moment dat printr-o pedeapsă fizică sau morală. Autoarea dă dovadă de un simț acut al realității și marchează minuțios traseul fiecărui personaj principal. Nu toate beneficiază de acalmie după situațiile absurde pe care au trebuit să le înfrunte, și nici măcar protagonistele cu trăsături fantastice nu sunt scutite de greutăți. Ele devin victimele unor dizabilități fizice, ale unor trasee împovărătoare sau ale unor scenarii tragice. Feminitatea, în multitudinea expresiilor sale, este pivotul povestirii Întrupare. Privind când prin ochii eroinei, când prin ochii celorlalte personajele, descoperim o reprezentare autentică a ceea ce înseamnă să fii femeie în Coreea de Sud. Narațiunea încapsulează mentalitățile din jurul mamelor singure și a fiicelor necăsătorite într-o țară cu tradiții conservatoare, critică, și care, de cele mai multe ori, nu acordă drept de apel. Pare că blestemul rezervat lui Young-lan, protagonista textului, este faptul că s-a născut femeie. Aflată în căutarea unei figuri paterne pentru copilul său nenăscut, singura greșeală a personajului față de societate este că nu a întreținut relații sexuale și nu are un partener. Acest lucru îi amenință sănătatea atât ei, cât și a ființei din pântecul său.
Capul pare a fi o altă oglindă în care să (ne) privim. Chung ne invită să explorăm imaginea pe care o avem despre noi înșine și percepția noastră asupra timpului. În această povestire, toate lucrurile pe care le renegăm și le respingem se vor întoarce împotriva noastră. Resturile pe care „le aruncăm la gunoi“, ridurile pe care le mascăm cu produse cosmetice și firele albe pe care le vopsim – cu cât repudiem toate aceste lucruri aparent irelevante, cu atât mai mare va deveni umbra noastră, care, ascunsă în cele mai întunecate colțuri ale casei, așteaptă să ne devoreze. Jonglând constant între diferite medii, cotidian și magic, real și ireal, Bora Chung creează o tensiune impresionantă, pe care o dozează atent, pentru ca finalul acestei povestiri, precum și a altora din volum, să fie întocmai un deznodământ neașteptat.
În ciuda modului neortodox prin care tratează subiectele, dorind parcă să frapeze întotdeauna încă din primele cuvinte, Chung reușește să capteze atenția publicului într-un mod original. Stranietatea stilului său nu reduce curiozitatea cititorului, ba mai mult, îi conferă un magnetism aparte, iar traducerea Iolandei Prodan conservă cu grijă ritmul caracteristic autoarei. Lumile supranaturale cu care am intrat în contact până acum, prin literatură sau film, nu ne-ar fi putut pregăti pentru disconfortul și fascinația pe care le stârnește Bora Chung, sau pentru modul visceral și autentic în care își tratează subiectele: umane, fantomatice, artificiale și fantastice deopotrivă. Esența povestirii Răni pare adevărul suprem pe care vrea să ni-l insufle autoarea, și anume faptul că răul din lume nu poate și nu ar trebui să fie eliminat, acesta contribuind la echilibrul natural al lucrurilor.
Volumul Iepurele blestemat devine astfel cadrul perfect pentru ca autoarea sud-coreeană să se transpună strategic în ipostaza unui iluzionist. Într-un univers specific, de multe ori aberant și aparent fără nicio conexiune cu lumea în care trăim, ea ne pune sub semnul întrebării propria realitate, relația cu lumea înconjurătoare și cu propriul sine, făcându-ne să ne îndoim de tot ceea ce credeam că știm până acum.